"Săpun" de ovăz
Ovăzul este ideal pentru curăţarea pielii sensibile, iritate sau uscate, pe care o curăţă, fără a o agresa.
1. Ingrediente: 2 linguri făină de ovăz, 2 linguri apă caldă.
Amestecaţi făina cu apa, apoi aplicaţi şi masaţi pe faţă şi pe gât pasta obţinută. Clătiţi cu apă călduţă.
2. Ingrediente: 2 linguri făină de ovăz, 2 linguriţe miere, o lingură de lapte.
Amestecaţi ingredientele, întindeţi preparatul pe faţă şi pe gât, lăsaţi câteva minute să acţioneze, apoi clătiţi.
Lapte de ovăz
Ingrediente: o parte fulgi de ovăz, 3 părţi apă distilată.
Puneţi fulgii la înmuiat într-un castron cu apă, timp de 15 de minute. Scurgeţi apa, puneţi fulgii înmuiaţi într-un blender, adăugaţi apa distilată, şi aşteptaţi până când ingredientele se transformă într-un lichid gros. Se poate păstra la frigider, timp de câteva zile. Se foloseşte ca demachiant (aplicat cu un tampon de vată).
Exfoliant pentru faţă şi corp
Amestecaţi ingredientele şi masaţi-le, timp de 2-3 minute, pe pielea umedă, proaspăt spălată. Clătiţi cu apă călduţă din abundenţă. Lasă pielea ca mătasea.
Baie cu ovăz
Atârnaţi în cada cu apă un săculeţ de pânză, în care puneţi fulgi şi tărâţe de ovăz. Staţi 15 minute. Hidratează pielea. O face fină.
Pentru a înmuia pielea aspră şi îngroşată a tălpilor şi călcâielor, puteţi folosi acelaşi săculeţ, pus într-un lighean, în care staţi cu picioarele 15-20 de minute.
Mască nutritivă cu ovăz pentru orice tip de ten
Ingrediente: 3 linguri făină de ovăz, o lingură miere, o lingură cacao pudră, o lingură iaurt.
Amestecaţi ingredientele până se omogenizează. Întindeţi preparatul pe faţa şi gâtul spălate înainte şi lăsaţi să acţioneze 20 de minute. Clătiţi cu apă călduţă.