În timpul comunismului era aproape imposibil. A fost o dorinţă uriaşă, care a răbufnit din tainiţele sufletului nostru greu încercat. Adevărul este că ne-am răzbunat cu vârf şi îndesat pe opreliştile lui Ceauşescu. Mici sau mari, de cartier sau de sat, din lemn sau din piatră, bisericile noastre s-au înmulţit şi sunt, slavă Domnului!, majoritatea, arhipline, în duminici şi sărbători.
Din păcate, elanul acesta nu a fost dublat şi de un simţ estetic. Arhitectura tradiţională a lăcaşelor ortodoxe s-a dus pe apele Termopanului, iar bisericile, mai ales cele noi, seamănă cu nişte multinaţionale moderne. Cine să stea şi să mai sculpteze rafinate ancadramente în piatră, care să amintească de luxurianta, bogata şi miraculoasa grădină a Raiului, cea din care am căzut şi a cărui icoană este biserica? E mult mai simplu să îi tragi cu trafaletul un chenar dubios, acoperit cu "decorativă" de altă culoare (de preferat ţipătoare, "de firmă") şi să o acoperi cu tablă, la fel de lucioasă, ca a burlanelor. Ţiglele sau olanele de-altădată au fost jertfite zeului "Lindab", sau, când parohia e prea săracă, au fost date pe tablă galvanizată, că "ţine şi cincizeci de ani". Ce să mai spui de trupurile zvelte ale bisericuţelor vechi, de lemn, blagoslovite, şi ele, cu turle trase în tablă, lucind în bătaia soarelui precum cutiile de conserve? Există însă şi o excepţie - Moldova! Ce bucurie să străbaţi la pas, acum, primăvara, plaiurile dintre Bistriţa şi Siret, ca să admiri cu nesaţ minunea bisericilor răsfirate pe dealuri şi pe câmpii! "Căinaţii" de moldoveni sunt fruntea ţării, în materie de biserici. Sunt sute de lăcaşe nou construite, multe din ele în sate sărace, dar nu vezi nicăieri mall-uri cu crucea pe acoperiş. Bisericile noi din Moldova sunt rude de sânge cu cele ridicate în vremea lui Ştefan cel Mare, le-au preluat măreţia istorică fără să-i ştirbească nimic. Multe dintre ele sunt construite lângă lăcaşe străvechi, dar, în loc să le tulbure armonia, aşa cum se întâmplă în multe alte locuri din ţară, în Moldova pare că le-o întregesc. Surori peste vremuri şi vitregii, îşi înalţă trupurile zvelte şi avântate spre cer, ocrotite de acoperişurile lor fabuloase, ca nişte aripi de păsări gata să zboare pe adierile anotimpului. Ziduri înalte, ca la mânăstirile Bucovinei, ferestre înguste, turle ascuţite, ca în buna tradiţie a arhitecturii lui Ştefan cel Mare, toate prinse într-un dans al proporţiilor care se înscriu, firesc, în alinierea domoală a dealurilor învelite în fuioare de fum. O armonie calmă şi luminoasă, ca blândeţea sufletului de moldovean. Oare cum de ei au reuşit, şi noi, nu? Cine guvernează frumuseţea nepângărită a bisericilor din zona Neamţului, Vasluiului şi Bacăului? Oricare este răspunsul, bisericile Moldovei trebuie să devină pentru întreaga Românie ortodoxă, un model.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
