În timpul comunismului era aproape imposibil. A fost o dorință uriașă, care a răbufnit din tainițele sufletului nostru greu încercat. Adevărul este că ne-am răzbunat cu vârf și îndesat pe opreliștile lui Ceaușescu. Mici sau mari, de cartier sau de sat, din lemn sau din piatră, bisericile noastre s-au înmulțit și sunt, slavă Domnului!, majoritatea, arhipline, în duminici și sărbători.
Din păcate, elanul acesta nu a fost dublat și de un simț estetic. Arhitectura tradițională a lăcașelor ortodoxe s-a dus pe apele Termopanului, iar bisericile, mai ales cele noi, seamănă cu niște multinaționale moderne. Cine să stea și să mai sculpteze rafinate ancadramente în piatră, care să amintească de luxurianta, bogata și miraculoasa grădină a Raiului, cea din care am căzut și a cărui icoană este biserica? E mult mai simplu să îi tragi cu trafaletul un chenar dubios, acoperit cu "decorativă" de altă culoare (de preferat țipătoare, "de firmă") și să o acoperi cu tablă, la fel de lucioasă, ca a burlanelor. Țiglele sau olanele de-altădată au fost jertfite zeului "Lindab", sau, când parohia e prea săracă, au fost date pe tablă galvanizată, că "ține și cincizeci de ani". Ce să mai spui de trupurile zvelte ale bisericuțelor vechi, de lemn, blagoslovite, și ele, cu turle trase în tablă, lucind în bătaia soarelui precum cutiile de conserve? Există însă și o excepție - Moldova! Ce bucurie să străbați la pas, acum, primăvara, plaiurile dintre Bistrița și Siret, ca să admiri cu nesaț minunea bisericilor răsfirate pe dealuri și pe câmpii! "Căinații" de moldoveni sunt fruntea țării, în materie de biserici. Sunt sute de lăcașe nou construite, multe din ele în sate sărace, dar nu vezi nicăieri mall-uri cu crucea pe acoperiș. Bisericile noi din Moldova sunt rude de sânge cu cele ridicate în vremea lui Ștefan cel Mare, le-au preluat măreția istorică fără să-i știrbească nimic. Multe dintre ele sunt construite lângă lăcașe străvechi, dar, în loc să le tulbure armonia, așa cum se întâmplă în multe alte locuri din țară, în Moldova pare că le-o întregesc. Surori peste vremuri și vitregii, își înalță trupurile zvelte și avântate spre cer, ocrotite de acoperișurile lor fabuloase, ca niște aripi de păsări gata să zboare pe adierile anotimpului. Ziduri înalte, ca la mânăstirile Bucovinei, ferestre înguste, turle ascuțite, ca în buna tradiție a arhitecturii lui Ștefan cel Mare, toate prinse într-un dans al proporțiilor care se înscriu, firesc, în alinierea domoală a dealurilor învelite în fuioare de fum. O armonie calmă și luminoasă, ca blândețea sufletului de moldovean. Oare cum de ei au reușit, și noi, nu? Cine guvernează frumusețea nepângărită a bisericilor din zona Neamțului, Vasluiului și Bacăului? Oricare este răspunsul, bisericile Moldovei trebuie să devină pentru întreaga Românie ortodoxă, un model.