Trebuia să fie prima lor seară petrecută împreună, după mult timp. Bunicii fuseseră de acord să aibă grijă de copii. În micul restaurant, unde se cunoscuseră în urmă cu doisprezece ani, îi aștepta o masă rezervată. Dar, în clipa când era gata să iasă pe ușă, a sunat telefonul. La celălalt capăt al firului, vocea soțului ei avea un ton dezamăgit și resemnat: "Iubito, nu reușesc să scap. Clientul insistă să-i predau proiectul mâine dimineață. Îmi pare teribil de rău." Asta a fost. Speranța că se vor putea dărui în exclusivitate iubirii lor, pentru câteva ceasuri măcar, s-a topit ca un balon de săpun.
În general, femeile nu se îndrăgostesc de un fluturaș de salariu, ori de statutul social conferit de o anumită profesie. Sunt atrase de un surâs, de o privire pătrunzătoare, de sentimentul unei misterioase înrudiri sufletești, de umorul irezistibil, de farmecul erotic sau de brațele bărbaților care promit ocrotire. Dintr-o dată, li se pare totul posibil și încep să viseze la un viitor comun. O pregătire solidă și perspectivele profesionale încurajatoare pentru cei doi îndeamnă cuplurile să-și croiască planuri de viață mai îndrăznețe, deoarece socot că astfel vor ajunge să aibă o situație sigură. Din păcate, strădania inițială se transformă rapid în exces. Munca ar putea deveni un risc pentru iubire? Nu, așa ceva nu are cum să ni se întâmple nouă...
Dar după aceea se adună orele suplimentare, fiindcă numărul colegilor scade mereu, în vreme ce volumul lucrărilor rămâne același. Locurile la grădinițe sunt limitate, o bonă de încredere costă mult - așadar, trebuie, vrând-nevrând, să alegem între carieră și copii. Să ne mutăm în alt oraș, pentru un post mai bun, să ne mulțumim cu o relație la distanță sau cu una de weekend? Iubire, sex și mângâieri în funcție de agenda de la birou? În realitate, nimic nu ne influențează mai profund viața personală ca parcursul nostru profesional.
Doi pe un balansoar
De aceea, psihologii consideră indispensabilă realizarea unui echilibru muncă-iubire: "Tot așa cum fiecare individ ar trebui să-și dea osteneala de a așeza munca și timpul liber într-un echilibru de care depinde sănătatea sa fizică și psihică, este necesar ca și cuplurile să se preocupe de aflarea unui raport echilibrat între profesie și iubire." Ceea ce nu este deloc un lucru simplu, mai ales pentru cei aflați în perioada de productivitate maximă a existenței lor, la vârste între 30 și 40 de ani, când cei doi parteneri își doresc să progreseze profesional, să se căsătorească, să-și întemeieze o familie, eventual să-și cumpere o locuință pe gustul lor - fiind astfel siliți să ia o mulțime de decizii importante, într-un interval de timp foarte scurt. "Acești oameni trăiesc până la urmă într-un regim de funcționare continuă, ca niște mașini", subliniază specialiștii. "Ambii parteneri produc, produc, produc, pentru a-și procura cele de trebuință unui trai cotidian la nivelul pe care și-l doresc. Fac totul pentru ceea ce ei consideră a fi normal și decent și, cu toate acestea, nu sunt fericiți, deoarece a trebuit să-și arunce peste bord intimitatea de cuplu și visurile."
În scurtă vreme, aceste cupluri nu mai au nimic să-și spună. Dar tocmai comunicarea îi ajută pe partenerii activi profesional să-și salveze iubirea. Psihologii specializați în problemele cuplului ne îndeamnă: "Rezervați-vă în fiecare seară puțin timp, poate chiar nu mai mult de cinci minute, ca să vă relatați reciproc trei lucruri, cele mai importante pe care le-ați trăit în ziua respectivă. Sau uitați-vă la fotografiile dvs. vechi și încercați să vă aduceți aminte ce visuri aveați pe atunci. Aceasta vă oferă o bază solidă, ca să puteți vedea mai clar în ce direcție ați dori să mergeți în continuare."
Când cuibul rămâne gol
Testul pe care vi-l propunem în aceste pagini vă va ajuta să vă dați seama dacă ar putea să existe o situație similară și în relația dvs. Dar nu trebuie să pierdeți din vedere faptul că un rezultat liniștitor (între 0 și 14 puncte) reprezintă un diagnostic valabil doar pentru momentul de față. "Munca rămâne un factor determinant", avertizează specialiștii. De exemplu, plecarea din casă a copiilor lasă în urmă un mare gol, care îi marchează pe părinții ajunși la momentul "nunții de argint". Îndeosebi femeile trecute de 45 de ani își pun atunci întrebarea: "Asta să fi fost tot, așa ar trebui să se încheie viața mea?" Și se pare că ele răspund din ce în ce mai des: "Nu." Acesta este unul dintre motivele pentru care, conform statisticilor, numărul divorțurilor la cuplurile cu o vechime de 26 de ani sau mai mult aproape că s-a dublat în ultimul deceniu.
Două exerciții pentru regăsirea echilibrului
Pentru ca viața de zi cu zi să funcționeze, multe cupluri renunță să-și mai aducă în discuție visurile și dorințele. Aceste exerciții vă vor ajuta să reînnodați firul rupt al comunicării.
1. Dialogul
Vă certați mai des în ultimul timp? Atunci stabiliți de comun acord un termen fix, o dată pe lună, pentru acest exercițiu. El va dura exact 90 de minute (puneți deșteptătorul să sune). Așezați-vă față în față. Trageți la sorți, ca să vedeți cine va începe. Urmează cele 15 minute alocate primului vorbitor. Spuneți ce vă afectează mai profund în plan emoțional, în interiorul sau în afara relației. Vorbiți numai despre dvs., despre lucruri pe care le-ați trăit personal. Nu faceți niciun fel de reproșuri! Celălat ascultă, fără a pune întrebări și a comenta - nici chiar în momentele când interlocutorul său preferă să tacă. Atunci când primul timp de vorbire s-a epuizat, inversați rolurile. Celuilalt partener îi vor sta la dispoziție, de asemenea, 15 minute. Alternați astfel, până la consumarea celor 90 de minute (ceea ce înseamnă că fiecare va fi de trei ori "vorbitor" și de trei ori "ascultător"). Pare calculat și pedant, dar în acest mod vor fi evitate deprinderile urâte de care faceți uz când vă certați. Atmosfera discuției va redeveni normală.
2. Relația ca o ființă vie
Acest exercițiu durează între cinci și zece minute. Închipuiți-vă că iubirea dvs. ar fi o făptură vie, care s-a născut prin aceea că v-ați unit destinul cu acela al partenerului dvs. În ce stare se află acum ființa de care vorbim? Duce lipsă de ceva, are vreo suferință? Cum se numește? A purtat vreodată înainte alt nume? De ce? Poate veți constata că făptura care întruchipează relația dvs. se simte epuizată și cuprinsă de îngrijorare, însă amintiți-vă că odinioară era plină de curiozitate și veselă. Gândiți-vă de ce anume are nevoie relația dvs., pentru a deveni cel puțin o conviețuire "relaxată". Poate că la început vi se va părea aberant să vă imaginați o ființă, numai pentru a reflecta la toate aceste lucruri, însă este cea mai bună modalitate de a conștientiza caracterul unic și inconfundabil al relației dvs. Calitățile și talentele dvs. au creat această "ființă", care nu se aseamănă cu nicio alta din lume. Ea are nevoie să-i acordați atenție și grijă - zilnic, dacă se poate.