Munca și dragostea

Gilda Fildan
- În ultima vreme, munca este considerată un dușman al iubirii. Nu e vorba de munca normală, obișnuită, fără de care nu putem exista, ci de munca nebunească, în exces, menită să ne ducă pe culmele bunăstării și să ne asigure poziția de câștigători. O viață plină de satisfacții profesionale și materiale, dar în care sufletul este pus după ușă, lângă mătură și făraș. Sentimente? Iubire? Când să mai existe timp pentru "antichități"? Lipsa lor prezintă, însă, un risc enorm: dispariția vieții în doi. Dovadă? Explozia divorțurilor, creșterea numărului de mame-celibatare, regresul uriaș al natalității. De fapt, către ce ne îndreptăm? Cum putem reintegra sentimentele și iubirea în viața în doi? Tot mai multe cupluri se văd obligate să-și pună această întrebare. Există soluții? Răspunsul psihologilor este optimist: regăsiți-vă visele uitate! -

Trebuia să fie prima lor seară petrecută îm­preună, după mult timp. Bunicii fuseseră de acord să aibă grijă de copii. În micul restau­rant, unde se cunoscuseră în urmă cu doisprezece ani, îi aștepta o masă rezervată. Dar, în clipa când era gata să iasă pe ușă, a sunat tele­fonul. La celălalt capăt al firului, vocea soțului ei avea un ton dezamăgit și resemnat: "Iubito, nu reușesc să scap. Clientul insistă să-i predau proiectul mâine di­mi­neață. Îmi pare teribil de rău." Asta a fost. Speranța că se vor putea dărui în exclusivitate iubirii lor, pentru câteva ceasuri măcar, s-a topit ca un balon de săpun.
În general, femeile nu se îndrăgostesc de un flu­tu­raș de salariu, ori de statutul social conferit de o anu­mită profesie. Sunt atrase de un surâs, de o privire pă­trunzătoare, de sentimentul unei misterioase înrudiri sufletești, de umorul irezistibil, de farmecul erotic sau de brațele bărbaților care promit ocrotire. Dintr-o dată, li se pare totul posibil și încep să viseze la un viitor comun. O pregătire solidă și perspectivele profesio­nale încurajatoare pentru cei doi îndeamnă cuplurile să-și croiască planuri de viață mai îndrăznețe, deoa­rece socot că astfel vor ajunge să aibă o situație sigură. Din păcate, strădania inițială se transformă rapid în exces. Munca ar putea deveni un risc pentru iubire? Nu, așa ceva nu are cum să ni se întâmple nouă...
Dar după aceea se adună orele suplimentare, fiind­că numărul colegilor scade mereu, în vreme ce volu­mul lucrărilor rămâne același. Locurile la grădinițe sunt limitate, o bonă de încredere costă mult - așadar, trebuie, vrând-nevrând, să alegem între carieră și co­pii. Să ne mutăm în alt oraș, pentru un post mai bun, să ne mul­țumim cu o relație la distanță sau cu una de weekend? Iubire, sex și mângâieri în funcție de agen­da de la birou? În realitate, nimic nu ne in­fluen­țează mai profund viața personală ca parcursul nostru pro­fesional.

Doi pe un balansoar

De aceea, psihologii consideră indispensabilă rea­li­zarea unui echilibru muncă-iubire: "Tot așa cum fie­care individ ar trebui să-și dea osteneala de a așeza munca și timpul liber într-un echilibru de care de­pinde sănătatea sa fizică și psihică, este necesar ca și cuplu­rile să se preocupe de aflarea unui raport echi­li­brat între profesie și iubire." Ceea ce nu este deloc un lucru simplu, mai ales pentru cei aflați în perioada de productivitate maximă a existenței lor, la vârste între 30 și 40 de ani, când cei doi parteneri își doresc să pro­greseze profesional, să se căsătorească, să-și înteme­ieze o familie, eventual să-și cumpere o lo­cuință pe gus­tul lor - fiind astfel siliți să ia o mul­țime de decizii im­portante, într-un interval de timp foar­te scurt. "Acești oameni trăiesc până la urmă în­tr-un regim de func­ționare continuă, ca niște mașini", subli­niază specialiștii. "Ambii parteneri produc, produc, produc, pentru a-și procura cele de trebuință unui trai coti­dian la nivelul pe care și-l doresc. Fac totul pentru ceea ce ei consideră a fi normal și decent și, cu toate acestea, nu sunt fericiți, deoarece a trebuit să-și arun­ce peste bord intimitatea de cuplu și vi­surile."
În scurtă vreme, aceste cupluri nu mai au nimic să-și spună. Dar tocmai comunicarea îi ajută pe partenerii activi profesional să-și salveze iubirea. Psihologii specializați în problemele cuplului ne îndeamnă: "Rezervați-vă în fiecare seară puțin timp, poate chiar nu mai mult de cinci minute, ca să vă relatați reciproc trei lucruri, cele mai im­portante pe care le-ați trăit în ziua respectivă. Sau uitați-vă la fotografiile dvs. vechi și încercați să vă aduceți aminte ce visuri aveați pe atunci. Aceasta vă oferă o bază solidă, ca să puteți vedea mai clar în ce direcție ați dori să mergeți în continuare."

Când cuibul rămâne gol

Testul pe care vi-l propunem în aceste pagini vă va ajuta să vă dați seama dacă ar putea să existe o situație similară și în relația dvs. Dar nu trebuie să pierdeți din vedere faptul că un rezultat liniștitor (între 0 și 14 puncte) reprezintă un diagnostic valabil doar pentru momentul de față. "Munca rămâne un factor deter­minant", avertizează specialiștii. De e­xem­plu, ple­carea din casă a copiilor lasă în urmă un mare gol, care îi marchează pe părinții ajunși la mo­mentul "nunții de argint". Îndeosebi femeile trecute de 45 de ani își pun atunci întrebarea: "Asta să fi fost tot, așa ar trebui să se încheie viața mea?" Și se pare că ele răspund din ce în ce mai des: "Nu." Acesta este unul dintre moti­vele pen­tru care, conform statis­ticilor, numărul divor­țurilor la cuplurile cu o vechime de 26 de ani sau mai mult aproape că s-a dublat în ultimul deceniu.

Două exerciții pentru regăsirea echilibrului

Pentru ca viața de zi cu zi să funcționeze, multe cupluri renunță să-și mai aducă în discuție visurile și dorințele. Aceste exerciții vă vor ajuta să reînnodați firul rupt al comunicării.

1. Dialogul
Vă certați mai des în ultimul timp? Atunci stabiliți de comun acord un termen fix, o dată pe lună, pentru acest exercițiu. El va dura exact 90 de minute (puneți deșteptătorul să sune). Așezați-vă față în față. Trageți la sorți, ca să vedeți cine va începe. Urmează cele 15 minute alocate primului vorbitor. Spuneți ce vă afec­tea­ză mai profund în plan emoțional, în interiorul sau în afara relației. Vorbiți numai despre dvs., despre lucruri pe care le-ați trăit personal. Nu faceți niciun fel de reproșuri! Celălat ascultă, fără a pune întrebări și a comenta - nici chiar în momentele când interlo­cu­torul său preferă să tacă. Atunci când primul timp de vor­bire s-a epuizat, inversați rolurile. Celuilalt parte­ner îi vor sta la dispoziție, de asemenea, 15 minute. Al­ternați astfel, până la con­sumarea celor 90 de minute (ceea ce înseam­nă că fiecare va fi de trei ori "vorbitor" și de trei ori "ascultător"). Pare calculat și pedant, dar în acest mod vor fi evitate de­prin­derile urâte de care fa­ceți uz când vă certați. Atmosfera dis­cu­ției va redeveni nor­mală.

2. Relația ca o ființă vie
Acest exercițiu du­rează între cinci și zece minute. Închipuiți-vă că iubirea dvs. ar fi o făp­tură vie, care s-a născut prin aceea că v-ați unit destinul cu acela al par­tenerului dvs. În ce stare se află acum ființa de care vorbim? Duce lipsă de ceva, are vreo su­fe­rință? Cum se numește? A purtat vreodată înainte alt nume? De ce? Poate veți constata că făptura care întruchipează relația dvs. se simte epuizată și cuprinsă de îngrijorare, însă amintiți-vă că odinioară era plină de curiozitate și veselă. Gândiți-vă de ce anume are nevoie relația dvs., pentru a deveni cel puțin o conviețuire "relaxată". Poate că la început vi se va părea aberant să vă ima­gi­nați o ființă, numai pentru a reflecta la toate aceste lu­cruri, însă este cea mai bună modalitate de a con­știentiza caracterul unic și inconfundabil al relației dvs. Calitățile și talentele dvs. au creat această "ființă", care nu se aseamănă cu nicio alta din lume. Ea are nevoie să-i acordați atenție și grijă - zilnic, dacă se poate.