AUREL HAŢIEGAN - "Trebuie să recunosc că atmosfera oraşului a contat foarte mult"

Festivalul de Blues Sighişoara - zece ani

- După un deceniu de existenţă, Festivalul de Blues din Sighişoara rămâne în cursă: pe 27 şi 28 martie, unii dintre cei mai buni artişti americani ai momentului sosesc în cetatea medievală de pe Târnavă, transformând-o în capitala blues-ului est-european. O sărbătoare a muzicii în inima Transilvaniei -

- La mulţi ani! Sighişoara Blues Festival îm­pli­neşte un deceniu de existenţă! Domnule Aurel Ha­ţiegan, cum aţi reuşit ca într-un timp atât de scurt să deveniţi cel mai important festival de blues nu doar din România, ci şi din estul Europei?

- Mulţumim pentru urare! Da, pare incredibil, dar iată că au trecut zece ani de la prima ediţie! Totul a început dintr-o glumă. "Ce-ar fi să avem pe scenă, în direct, muzica şi muzicienii pe care îi iu­bim?", ne-am zis într-o zi, eu cu Ioan La­zăr, ca fondatori ai festivalului. Şi-am por­nit la drum, deşi părea o dorinţă im­posibilă, un vis. La prima ediţie au fost 20 de persoane în sală. Ideea cu care am pornit a fost să adunăm iubi­torii de blues la Sighişoara. Ne-au sus­ţinut foarte mulţi oameni, de la Berti Bar­bera, la Vali Răcilă şi Hanno Hoffer. Ne-au ajutat enorm. Aşa am mers, până am adus primii doi artişti străini, şi iubitorii de muzică bună au fost tot mai numeroşi în sală, de la an la an. Dintr-o "margine" a blues-ului ro­mânesc am devenit, cu tim­pul, un cen­tru. Au existat şi momente de cum­pănă, dar cu stră­duinţă am reusit să depăşim greu­tăţile şi să facem ceva de calitate.

- Sighişoara este un loc potrivit pentru un fes­tival de blues? Cum se împacă atmosfera medie­vală a cetăţii cu muzica născută în America?

- Sighişoara este un loc foarte potrivit pentru un astfel de festival şi trebuie să recunosc că atmosfera oraşului a contat foarte mult. Dacă vă uitaţi la marile festivaluri de jazz sau blues din Europa, toate se ţin în astfel de orăşele mici, pline de farmec. De altfel, "Sighişoara Blues" a fost gândit ca un festival pentru o sală mică sau mijlocie, aşa cum se cânta blues înainte. Nu ne-am dorit niciodată mega-concerte, şi nici un oraş în care să tropăie turmele de turişti. E mai bine să poţi asculta dimineaţa, pe o terasă, orga bisericii evanghelice, sau să te poţi plimba liniştit printre zidurile cetăţii medievale. De fiecare dată, lumea a plecat de aici super-încântată, pentru că pe lângă concerte, ai ocazia să vezi o cetate medievală monument UNESCO şi poţi descoperi împrejurimi de vis, cu biserici săseşti fortificate şi sate tradiţio­nale. Artiştii care au ajuns aici recomandă unii altora festivalul nostru, ceea ce pentru noi este un compli­ment. La una dintre ediţiile trecute, unul dintre in­vi­taţi, american, şi-a sunat prietenii şi le spunea: "Uite, beau un pahar de vin într-o casă cu 300 de ani mai veche decât istoria Americii"... Sunt impresionaţi, pentru că la ei aşa ceva nu există. Este, în cele din urmă, o altă modalitate de a promova acest oraş, cu toată moştenirea sa culturală.

- În fiecare an, deşi sunt doar două zile de fes­tival, reuşiţi să aveţi o mare diversitate de stiluri mu­zicale, ce pornesc din blues. Cum alegeţi artiştii?

- Da, am avut mereu de la blues clasic, la boogie-woogie, jazz sau rock, cu trupe, dar şi cu in­ter­preţi, duete etc., şi asta am vrut. Pentru că blues-ul este limba maternă a unei mari părţi din muzica de azi, ce ne însoţeşte viaţa. El se cântă în continuare în­tr-o formă autentică, dar face parte din cultura noas­tră, chiar dacă nu sesizăm asta mereu. Ideea noastră a fost de a prezenta artişti într-o cât mai mare diver­sitate. Este şi motivul pentru care, cu mici excepţii, aici nu a concertat de două ori acelaşi artist. Îi alegem cu mare grijă, numai dintre cei mai buni, şi apoi încep eforturile de a reuşi să îi aducem, ceea ce nu e simplu, când sunt nume mari. Câteodată, e un pariu cu noi înşine să aducem un anumit interpret sau o anumită trupă. Aşa se face că am avut nume foarte importante la Sighişoara, ca Johnny Winter, Corey Harris sau Debbie Davis. În plus, după cum se poate vedea şi pe site-ul oficial al festivalului, participarea trupelor româneşti de blues nu a fost deloc neglijată. De-a lungul celor nouă ediţii ale acestui festival, nume precum Nightlosers, Berti Barbera şi Nicu Patoi, Bega Blues Band, Harry Tavitian, A.G. Weinberger şi mulţi alţii au cântat pe această scenă.

- Testul suprem este publicul. Cum aţi reuşit să îl câştigaţi şi cum reuşiţi să îl seduceţi, an de an?

- Din fericire, avem un public fantastic şi nu am avut o reţetă secretă. L-am câştigat mizând pe două ingrediente principale: am pus suflet şi nu am făcut rabat de la calitate. Când ai un public de nişă, nu ai cum să-l păcăleşti, că ei ştiu de ce vin şi ce aşteaptă de la tine. Dar dacă le dai ce îşi doresc, i-ai câş­tigat ca susţinători şi chiar ca prieteni. Majoritatea publicului vine în fie­care an, fără excepţie. Apoi, sunt cei care caută muzica bună, nu neapărat de blues, şi dintre ei, unii revin pentru că au fost încân­taţi, chiar dacă nu sunt exclusiv as­cultători de blues. Şi mai sunt şi cu­rioşii. De-asta nici nu vrem să mărim preţul biletelor sau să ne mutăm într-o sală mai mare. Ar însemna să facem loc mai de­grabă u­nui pu­blic cu bani, decât iu­bitorilor noştri fideli, ar însemna să schim­băm at­mos­fera de inti­mi­tate şi prie­tenie ca­re este, în bu­nă mă­sură, mar­că a a­cestui festi­val.

- Anul ăsta ce le oferiţi iubito­ri­lor de blues şi mu­zică bună?

- În două zile de festival, vom avea mai mulţi in­vitaţi, şi anul acesta vor fi exclusiv din America. În prima seară, a­vem Bruce Katz Band, un ma­re pia­nist de blues şi jazz, de­ţinător a patru premii mari, ca pianist, în această zonă, în Ame­rica. Candy Kane e al doi­­­lea concert din prima sea­ră. O lady care are 52 de ani şi peste 20 de albume scoase deja, şi ea cu o grămadă de pre­mii la activ. E un nume consacrat, vine la Sighişoara de la un concert din Zürich şi se duce la un altul, în Pa­ris. În seara a doua, The Jimmys - e o trupă cu 7 artişti, cu mulţi suflători, au luat şi ei de curând un mare premiu în America. Ei au insistat să vină, pentru că unul dintre membrii trupei a concertat la o ediţie anterioară şi au vrut neapărat să vadă minunea toţi. Iar Joe Louis Walker e o legendă, e una dintre marile figuri ale blues-ului, de a cărui prezenţă ne simţim onoraţi. După cum vedeţi, încercăm la fiecare ediţie să ţinem ştacheta cât mai sus.

- Înainte de a sufla în cele zece lumânări ale tortului aniversar, v-aţi pus o dorinţă?

- Avem o listă luuungă cu cei pe care i-am dori aici, pe scena festivalului. Dar în primul rând ne dorim ca festivalul să îşi continue existenţa. Mi-ar plăcea ca acest festival să devină o mică sărbătoare a blues-ului aici, la Sighişoara, şi în timpul festivalului să vină şi să cânte mulţi alţi artişti în cluburile din oraş. Pentru public ar fi o alegere în plus şi noi am avea în felul ăsta sateliţi ce ar gravita în jurul scenei principale, dar care ar putea să fie la fel de luminoşi sau de buni. Până la urmă, dincolo de blues, care este doar o limbă comună, ceea ce contează cu adevărat este emoţia împărtăşită, prieteniile ce se leagă aici şi sentimentul de libertate.