De câte ori am trecut, în ultimul timp, prin Peretu, o comună situată la 6 km de Roşiori de Vede, am fost impresionat de numărul mare de vile noi, aliniate la Drumul European 70. Călătoresc des în ţară, am văzut sate din toate zonele, cunosc viaţa rurală, constat, cu bucurie, explozia de case noi şi frumoase care schimbă peisajul rural românesc, dar n-am întâlnit niciunde în altă parte obsesia ţăranilor din Peretu de a-şi face case bune de dus la o expoziţie de arhitectură. Din 2200 de case, circa 220 sunt vile noi şi tot pe atâtea se află în construcţie. Vile ridicate din câştigurile obţinute de localnici în Spania, dar, mai ales, din legume. Aproape la fiecare poartă, în funcţie de anotimp, există ceva de vânzare. Ceva din gospodăriile şi grădinile pereţenilor: legume, fructe, cereale, răsaduri, şi nu aduse din angrouri, ca pe DN1 Bucureşti-Ploieşti. Peretu este o comună cu un singur sat: Peretu. Aşezată pe Valea Burnazului, parte a Câmpiei Teleormanului şi, mai departe, parte a Câmpiei Române, aşezarea a reuşit să fie cea dintâi pe judeţul Teleorman în producţia de legume. Se spune că, pe la începutul veacului trecut, câteva familii de bulgari au fost ademenite să se stabilească aici. De la ei, dar şi de la adventişti, care sunt câteva sute, vine "înclinaţia" actuală pentru grădinărit a celor din Peretu. De altfel, aveam să mă mir destul de curiozităţile acestei aşezări, după o lungă conversaţie cu profesorul de istorie Marian Vânătoru, autorul monografiei locale. Domnului profesor îi place s-o ia din antichitate, aici s-a locuit cu patru mii de ani înainte de Hristos, aici s-a descoperit unul dintre coifurile dacice despre care revista noastră a publicat un amplu reportaj, şi tot aici, vatra satului s-a mutat de mai multe ori, când pe deal, când pe câmpie, în funcţie de vremuri şi de năvălitori. Numele Peretu vine de la o pădure de peri pădureţi care, în latină, a sunat Pir (păr), Pirum, Piretum, Peretum. Adică Peretu. Cu numele "Pirum" apare pe o hartă a geografului grec Ptolemeu, din secolul al II-lea d.Hr. Care altă localitate din această ţară apare, cu numele ei aproape actual, pe o hartă antică?
Vile din cartofi timpurii
Peretu este unic şi pentru alte caracteristici. Spre exemplu, aici n-a fost niciodată secetă! Acum, în anotimpul ploios, ca şi anul trecut, majoritatea caselor au subsolurile inundate. Apa freatică a ajuns la suprafaţă. Pe câmp, orice mică denivelare este plină de apă. Dacă în zonele mai ridicate baţi un ţăruş la 30 de centimetri, ţâşneşte apă. Din această perspectivă, Peretu este o localitate... lacustră. Când arşiţa verii crapă solul bărăganelor, pereţenii nu au nicio grijă. Legumele lor nu vor rămâne niciodată fără apă. Grădinarii Gică şi Ilie Drăcşanu, fraţi de aceiaşi părinţi şi de... aceeaşi vilă ridicată în oglindă (unul deţine şapte camere, celălalt, tot şapte), cultivă cu legume circa patru hectare. Au familii, se înţeleg de minune, muncesc în comun şi îşi împart sarcinile: Ilie şi soţia lui, Sorina, rămân la solar; Gică şi soţia lui, Lăcrămioara, împreună cu mama celor doi fraţi, Teodora, bat drumul Bucureştiului la fiecare sfârşit de săptămână, în pieţele volante de la Academia Militară şi de pe Bulevardul Unirii, colţ cu Nerva Traian. Deşi suntem abia în 15 martie, fraţii Drăcşanu au cultivat cartofii timpurii de mai bine de zece zile. Solul de pe cele 5000 de hectare ale comunei este atât de gras, încât cartofii vor ajunge pe piaţă în luna mai, cu tot excesul de umezeală. Mulţi pereţeni şi-au ridicat vilele din... cartofi timpurii. Şi Ionel Purcărea, poştaşul comunal, şi-a ridicat vila la roşu numai din cartofi. Cu doi-trei ani în urmă, Peretu era cea mai cunoscută comună românească în Polonia. Veneau polonezii cu TIR-ul, zeci de tiruri, pe care le încărcau cu cartofi timpurii şi varză. Într-o singură vară, Ionel, poştaşul, a câştigat mai bine de 850 de milioane de lei vechi, adică peste 20.000 de euro. După închiderea socotelilor, a început construcţia. La Peretu, casele avansează în funcţie de producţia din luncă. Trăind în această comună deosebită de toate celelalte, poştaşul Purcărea e îngrijorat când ţăranii din Cervenia, Giurgiu, cultivă cartofii cu două săptămâni înaintea pereţenilor, dar e mulţumit când cei din Lunguleţu, Dâmboviţa, vin la piaţă cu două săptămâni mai târziu. Cervenia şi Lunguleţu sunt zonele de cartofi timpurii cu care se întrece Peretu. Culmea ironiei, cartofii timpurii sunt opera secuilor din zona Tuşnadului, unde nu pot fi cultivaţi din cauza climei aspre. Dar afacerea este afacere, şogorii de peste Olt sunt mulţumiţi că există şi zone mai calde în ţara asta.
"Mica Chină" de Teleorman
La 73 de ani, Marian Cojocaru din Peretu îşi petrece toată ziua în solar. Munceşte ca în tinereţe, mai mult singur, fiul lui este director la Alexandria, iar vecinii au treburile lor, grădinile şi solarele lor. "Alaltăieri mi-am pus 14 rânduri de cartofi, adineaorea pusei mazăre, spanacul mi-e atât, usturoiul e aşa, ceapa e aşa, roşii n-am pus, de-abia azi pregătii terenul...", povesteşte cu umor. Ritualul primăverii timpurii e acelaşi din vremuri imemoriale, iar gustul mâncării de urzici cu ouă ochiuri şi mămăligă fierbinte a rămas acelaşi de pe timpul lui Ghica Vodă. Deosebirea ar fi că domnul Cojocaru îşi pregăteşte masa la... dry cooker, aşa cum a văzut la televizor. Şi e foarte mulţumit.
Cea mai newyorkeză aşezare din Câmpia Română
Adevăratele caracteristici ale comunei vin din istorie. Profesorul Vânătoru, ghidul meu timp de două zile, povesteşte: "Reluarea numelui istoric din vremea lui Ptolemeu, Piretum, Peretum, se va întâmpla pe vremea lui Constantin Mavrocordat (1711-1769). Timp de câteva generaţii, începând din 1816, satul va fi deţinut de familia Bellu. Ce a făcut baronul Ştefan Bellu, primul moşier? A mutat satul din deal în vale. A impus construcţia de case, în loc de bordeie. Cum noii proprietari au auzit că la Bucureşti este un inginer hotarnic austriac, Otto von Moritz, l-au chemat să traseze uliţele. Apoi, Bellu a tăiat pădurea şi a vândut lemnul pentru construcţia de case. Peretu este, astfel, prima comună sistematizată din Ţările Române". Mai puţin binevoitor cu ţăranii s-a dovedit baronul Bellu când aceştia i-au cerut să construiască o şcoală. A refuzat, spunând că n-are nevoie de ţărani deştepţi, are nevoie de ţărani proşti, care să muncească pământul. Cine ar fi muncit cele 20.000 de pogoane, dacă copiii pereţenilor s-ar fi dus la şcoală? În acest caz, ne vom duce la domnitor - au ameninţat oamenii. Condus de doi preoţi, un grup de ţărani l-a păcălit pe domnitorul Grigore Dimitrie Ghica, în 1822, şi a intrat în audienţă. Practic, ţăranii nu puteau intra la el decât într-o anumită săptămână din an, cu rogojina sul pe cap, aprinsă la capătul de sus, ca semn că aveau în familie un condamnat la moarte. Jalba era apoi pusă într-un proţap de trei-patru metri şi întinsă domnitorului, care aştepta la balcon. De unde şi celebra zicală "cu jalba în proţap şi cu rogojina în cap". "Ce s-a întâmplat, măi, oameni buni? Pe cine aveţi condamnat la moarte?" a întrebat Ghica. "Tot satul, Măria Ta", au spus ţăranii. "Nu suntem condamnaţi pentru o crimă, suntem condamnaţi pentru că nu ştim carte şi suntem mai răi ca nişte sălbăticiuni, boierul ne încasează de două-trei ori dările". "De ce nu i-aţi cerut boierului să vă facă şcoală? Asta-i obligaţia lui prin lege"... Ţăranii i-au istorisit povestea cunoscută... Apoi, domnul a zis: "Vă duceţi acasă, eu o să cercetez şi, dacă aveţi dreptate, eu vă fac şcoală". Aşa a ajuns Peretu să aibă singura şcoală rurală din secolul al XIX-lea, construită de însuşi domnitorul ţării. Astăzi, la 192 de ani, şcoala este ultramodernă, refăcută cu bani de la Banca Mondială, cu trei niveluri şi 20 de săli de clasă... Alături, ca o răzbunare peste timp, dar şi ca o mare pierdere pentru patrimoniul naţional, conacul boieresc stă să cadă. Noul proprietar a lăsat clădirile parţial fără acoperiş, după reţeta cunoscută a investitorilor imobiliari. O altă explicaţie a dezvoltării comunei Peretu este sistemul de transport, care a dat posibilitatea navetei: tren şi şosele bune, în multiple direcţii. Până în anii '90, peste 1000 de pereţeni lucrau la CFR, de la măturători, la şefi de regională. Şeful Regionalei Craiova era de la Peretu, şeful
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
