De câte ori am trecut, în ultimul timp, prin Peretu, o comună situată la 6 km de Roșiori de Vede, am fost impresionat de numărul mare de vile noi, aliniate la Drumul European 70. Călătoresc des în țară, am văzut sate din toate zonele, cunosc viața rurală, constat, cu bucurie, explozia de case noi și frumoase care schimbă peisajul rural românesc, dar n-am întâlnit niciunde în altă parte obsesia țăranilor din Peretu de a-și face case bune de dus la o expoziție de arhitectură. Din 2200 de case, circa 220 sunt vile noi și tot pe atâtea se află în construcție. Vile ridicate din câștigurile obținute de localnici în Spania, dar, mai ales, din legume. Aproape la fiecare poartă, în funcție de anotimp, există ceva de vânzare. Ceva din gospodăriile și grădinile perețenilor: legume, fructe, cereale, răsaduri, și nu aduse din angrouri, ca pe DN1 București-Ploiești. Peretu este o comună cu un singur sat: Peretu. Așezată pe Valea Burnazului, parte a Câmpiei Teleormanului și, mai departe, parte a Câmpiei Române, așezarea a reușit să fie cea dintâi pe județul Teleorman în producția de legume. Se spune că, pe la începutul veacului trecut, câteva familii de bulgari au fost ademenite să se stabilească aici. De la ei, dar și de la adventiști, care sunt câteva sute, vine "înclinația" actuală pentru grădinărit a celor din Peretu. De altfel, aveam să mă mir destul de curiozitățile acestei așezări, după o lungă conversație cu profesorul de istorie Marian Vânătoru, autorul monografiei locale. Domnului profesor îi place s-o ia din antichitate, aici s-a locuit cu patru mii de ani înainte de Hristos, aici s-a descoperit unul dintre coifurile dacice despre care revista noastră a publicat un amplu reportaj, și tot aici, vatra satului s-a mutat de mai multe ori, când pe deal, când pe câmpie, în funcție de vremuri și de năvălitori. Numele Peretu vine de la o pădure de peri pădureți care, în latină, a sunat Pir (păr), Pirum, Piretum, Peretum. Adică Peretu. Cu numele "Pirum" apare pe o hartă a geografului grec Ptolemeu, din secolul al II-lea d.Hr. Care altă localitate din această țară apare, cu numele ei aproape actual, pe o hartă antică?
Vile din cartofi timpurii
Peretu este unic și pentru alte caracteristici. Spre exemplu, aici n-a fost niciodată secetă! Acum, în anotimpul ploios, ca și anul trecut, majoritatea caselor au subsolurile inundate. Apa freatică a ajuns la suprafață. Pe câmp, orice mică denivelare este plină de apă. Dacă în zonele mai ridicate bați un țăruș la 30 de centimetri, țâșnește apă. Din această perspectivă, Peretu este o localitate... lacustră. Când arșița verii crapă solul bărăganelor, perețenii nu au nicio grijă. Legumele lor nu vor rămâne niciodată fără apă. Grădinarii Gică și Ilie Drăcșanu, frați de aceiași părinți și de... aceeași vilă ridicată în oglindă (unul deține șapte camere, celălalt, tot șapte), cultivă cu legume circa patru hectare. Au familii, se înțeleg de minune, muncesc în comun și își împart sarcinile: Ilie și soția lui, Sorina, rămân la solar; Gică și soția lui, Lăcrămioara, împreună cu mama celor doi frați, Teodora, bat drumul Bucureștiului la fiecare sfârșit de săptămână, în piețele volante de la Academia Militară și de pe Bulevardul Unirii, colț cu Nerva Traian. Deși suntem abia în 15 martie, frații Drăcșanu au cultivat cartofii timpurii de mai bine de zece zile. Solul de pe cele 5000 de hectare ale comunei este atât de gras, încât cartofii vor ajunge pe piață în luna mai, cu tot excesul de umezeală. Mulți perețeni și-au ridicat vilele din... cartofi timpurii. Și Ionel Purcărea, poștașul comunal, și-a ridicat vila la roșu numai din cartofi. Cu doi-trei ani în urmă, Peretu era cea mai cunoscută comună românească în Polonia. Veneau polonezii cu TIR-ul, zeci de tiruri, pe care le încărcau cu cartofi timpurii și varză. Într-o singură vară, Ionel, poștașul, a câștigat mai bine de 850 de milioane de lei vechi, adică peste 20.000 de euro. După închiderea socotelilor, a început construcția. La Peretu, casele avansează în funcție de producția din luncă. Trăind în această comună deosebită de toate celelalte, poștașul Purcărea e îngrijorat când țăranii din Cervenia, Giurgiu, cultivă cartofii cu două săptămâni înaintea perețenilor, dar e mulțumit când cei din Lungulețu, Dâmbovița, vin la piață cu două săptămâni mai târziu. Cervenia și Lungulețu sunt zonele de cartofi timpurii cu care se întrece Peretu. Culmea ironiei, cartofii timpurii sunt opera secuilor din zona Tușnadului, unde nu pot fi cultivați din cauza climei aspre. Dar afacerea este afacere, șogorii de peste Olt sunt mulțumiți că există și zone mai calde în țara asta.
"Mica Chină" de Teleorman
Țăranii din Peretu au multe... oltenisme în ființa lor. Sunt olteni aduși de Vodă, oameni sărmani care au primit de la Alexandru Ioan Cuza loturi de pământ, pentru case și grădini, cam 5000 de metri pătrați de familie. Astăzi, în suprafața respectivă, găsești 7 gospodării, nu una! Au primit numele de "Mica Chină", din cauza densității populației... Vrednici, ambițioși, ageri la minte, nu lasă pământ nemuncit. Și Plosca, satul de la patru kilometri, arată bine în centru, dar nu se poate compara cu Peretu, unde se spune că au venit, cândva, coloniști din Muntenia, oameni molcomi, lenți, răbdători.
La 73 de ani, Marian Cojocaru din Peretu își petrece toată ziua în solar. Muncește ca în tinerețe, mai mult singur, fiul lui este director la Alexandria, iar vecinii au treburile lor, grădinile și solarele lor. "Alaltăieri mi-am pus 14 rânduri de cartofi, adineaorea pusei mazăre, spanacul mi-e atât, usturoiul e așa, ceapa e așa, roșii n-am pus, de-abia azi pregătii terenul...", povestește cu umor. Ritualul primăverii timpurii e același din vremuri imemoriale, iar gustul mâncării de urzici cu ouă ochiuri și mămăligă fierbinte a rămas același de pe timpul lui Ghica Vodă. Deosebirea ar fi că domnul Cojocaru își pregătește masa la... dry cooker, așa cum a văzut la televizor. Și e foarte mulțumit.
Cea mai newyorkeză așezare din Câmpia Română
Adevăratele caracteristici ale comunei vin din istorie. Profesorul Vânătoru, ghidul meu timp de două zile, povestește: "Reluarea numelui istoric din vremea lui Ptolemeu, Piretum, Peretum, se va întâmpla pe vremea lui Constantin Mavrocordat (1711-1769). Timp de câteva generații, începând din 1816, satul va fi deținut de familia Bellu. Ce a făcut baronul Ștefan Bellu, primul moșier? A mutat satul din deal în vale. A impus construcția de case, în loc de bordeie. Cum noii proprietari au auzit că la București este un inginer hotarnic austriac, Otto von Moritz, l-au chemat să traseze ulițele. Apoi, Bellu a tăiat pădurea și a vândut lemnul pentru construcția de case. Peretu este, astfel, prima comună sistematizată din Țările Române". Mai puțin binevoitor cu țăranii s-a dovedit baronul Bellu când aceștia i-au cerut să construiască o școală. A refuzat, spunând că n-are nevoie de țărani deștepți, are nevoie de țărani proști, care să muncească pământul. Cine ar fi muncit cele 20.000 de pogoane, dacă copiii perețenilor s-ar fi dus la școală? În acest caz, ne vom duce la domnitor - au amenințat oamenii. Condus de doi preoți, un grup de țărani l-a păcălit pe domnitorul Grigore Dimitrie Ghica, în 1822, și a intrat în audiență. Practic, țăranii nu puteau intra la el decât într-o anumită săptămână din an, cu rogojina sul pe cap, aprinsă la capătul de sus, ca semn că aveau în familie un condamnat la moarte. Jalba era apoi pusă într-un proțap de trei-patru metri și întinsă domnitorului, care aștepta la balcon. De unde și celebra zicală "cu jalba în proțap și cu rogojina în cap". "Ce s-a întâmplat, măi, oameni buni? Pe cine aveți condamnat la moarte?" a întrebat Ghica. "Tot satul, Măria Ta", au spus țăranii. "Nu suntem condamnați pentru o crimă, suntem condamnați pentru că nu știm carte și suntem mai răi ca niște sălbăticiuni, boierul ne încasează de două-trei ori dările". "De ce nu i-ați cerut boierului să vă facă școală? Asta-i obligația lui prin lege"... Țăranii i-au istorisit povestea cunoscută... Apoi, domnul a zis: "Vă duceți acasă, eu o să cercetez și, dacă aveți dreptate, eu vă fac școală". Așa a ajuns Peretu să aibă singura școală rurală din secolul al XIX-lea, construită de însuși domnitorul țării. Astăzi, la 192 de ani, școala este ultramodernă, refăcută cu bani de la Banca Mondială, cu trei niveluri și 20 de săli de clasă... Alături, ca o răzbunare peste timp, dar și ca o mare pierdere pentru patrimoniul național, conacul boieresc stă să cadă. Noul proprietar a lăsat clădirile parțial fără acoperiș, după rețeta cunoscută a investitorilor imobiliari. O altă explicație a dezvoltării comunei Peretu este sistemul de transport, care a dat posibilitatea navetei: tren și șosele bune, în multiple direcții. Până în anii '90, peste 1000 de perețeni lucrau la CFR, de la măturători, la șefi de regională. Șeful Regionalei Craiova era de la Peretu, șeful Regionalei Brașov era din Peretu, șeful Regionalei Constanța era din Peretu. La ministerul de resort, mulți ingineri erau din Peretu. Cum ar spune profesorul Vânătoru, "dacă ai noștri nu se duceau la treabă, jumătate de țară ar fi fost paralizată". Acum, vrednicii ceferiști sunt neîntrecuți grădinari. Trenul trece doar dimineața și seara, iar nostalgiile după vremuri apuse nu mai sunt înțelese. Cu străzile ei perfect paralele, care se intersectează în unghi drept cu alte străzi perfect paralele, Peretu, spune profesorul Vânătoru, este probabil cea mai... newyorkeză așezare din Câmpia Română.
Fotografii de Corneliu Stăncescu