SILVIA OOSTVEEN - "Mântuitorul Iisus a împăcat pământul cu cerul; oare noi, oamenii, nu ne putem împăca între noi?"

Mediator, cofondator al "Centrului Internaţional de Mediere Edumonde"

Pusă la index în timpul regimului comunist, tradiţia împăcării la români e străveche, fiind încă un argument al vechimii poporului nostru (conform istoricilor, această formă de justiţie a fost creată de fenicieni, cu peste 1200 de ani înainte de Hristos). Între războaiele mondiale, "casele îm­pă­cării" puteau fi găsite în fiecare capitală de plasă şi de judeţ, sistemul juridic fiind cu mult mai puţin dezvoltat decât în prezent. Diverse categorii profesionale şi-au creat propriile instanţe de mediere şi împăcare. În multe sate, funcţionau sfaturi ale bătrânilor, după cum în comunităţile ţigăneşti funcţionau şi funcţionează încă staborul, judecata paralelă ţigănească. Chiar şi jurnaliştii interbelici aveau un "Juriu de Onoare", în faţa căruia au compărut de câteva ori celebrii Pamfil Şeicaru, Anton Bacalbaşa, Octavian Goga, Victor Eftimiu şi alţii. Deceniile s-au scurs ca apa, regimurile au venit şi au plecat, am trăit şi o revoluţie, până a trebuit să intre în viaţa noastră Uniunea Europeană. La presiunea Bruxelles-ului, în 2006, a fost votată o lege a medierii, dând iarăşi cale liberă unui sistem paralel cu sistemul juridic. Ca să funcţioneze, a fost nevoie de mediatori - oameni integri, capabili să câştige încre­derea părţilor implicate într-un conflict. Aşa a ajuns mediator şi arhitecta Silvia Oostveen, membru titular "ADR International Register Geneva" şi cofondator al "Centrului Internaţional de Mediere şi ADR Edu­monde". În 2007, după un curs de formare în cadrul unei organizaţii olandeze, a obţinut atestatul şi, în scurt timp, şi-a deschis un birou de mediator în Bucureşti. Iată, mai jos, cum funcţionează medierea ca profesie liberală, într-o societate nervoasă ca a noastră, în care lipsa de comunicare este principala sursă de conflict, iar o altercaţie în trafic poate duce uneori la intervenţia salvatoare a poliţiei.

"Instanţele de judecată nu sunt pregătite să aibă de-a face cu aspectul personal al disputelor dintre oameni"

- În Predica de pe munte, Iisus a spus: "Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu". Vă simţiţi o fiică a Domnului? De ce este medierea atât de agreată de judecători şi de sistemul juridic în general?

- Sunt o fiică a Domnului, aşa cum fiecare dintre noi este. Dar medierile mele nu se ridică la înălţimea cu­vântului biblic, unde este vorba de împăcarea cu Dumnezeu. Eu lucrez pentru simpla împăcare între oameni. Fireşte că instanţele de judecată se bucură de existenţa noastră, a mediatorilor, care suntem în jur de 9000 în toată ţara, deoarece le uşurăm substanţial munca. Din cele peste 3,3 milioane de procese penale şi civile care se înregistrează anual în judecătoriile, tribunalele şi curţile de apel din România, noi, media­torii, preluăm aproape 10 la sută! Sunt ţări în Europa, cum ar fi Olanda, unde împăcările în afara tribunalelor reprezintă până la 80%, iar divorţurile, peste 90%! Olandezii au înţeles, înaintea altora, că instanţele de judecată nu sunt pregătite să aibă de-a face cu aspectul personal al disputelor dintre oameni. Când eşti într-un tribunal, eşti între străini; judecătorul nu ştie nimic despre tine şi problema ta, el ştie doar să aplice legea. Nici chiar avocatul tău nu te cunoaşte bine. Or, cum procesul împăcării este menit să soluţioneze nu doar aspectele legale ale conflictului, ci şi să promoveze o împăcare veritabilă prin reclădirea relaţiilor rupte, soluţia este medierea, împăciuirea. Acolo, la şedinţa de mediere, într-un climat confidenţial, împricinaţii sunt doar cu mine, ne privim în ochi şi ne vorbim calm, suntem rezonabili şi întoarcem situaţia pe toate feţele, până ce se ajunge la o soluţie acceptată de ambele părţi. Medierea este, de fapt, o negociere asistată, în care determinant este rolul creativ şi inovator al me­dia­torului.

- În cât timp se rezolvă un caz de mediere şi care sunt pedepsele aplicate?

- Un caz se rezolvă, de regulă, în două-trei şedinţe, şi mă pot mândri că, în cei şase ani de când practic această profesie, n-am avut nicio mediere eşuată. Cât despre pedepse, mediatorul nu judecă, nu dă verdicte şi nu pedepseşte. Eu, ca mediator, ajut părţile să ajungă la cea mai bună soluţie, să nu existe învins şi învin­gător. Acordul de mediere reflectă dorinţa părţilor şi, potrivit legii, are putere executorie. Acordul poate fi încuviinţat de instanţă sau autentificat de notar. În aceste condiţii, dacă una din părţi se răzgândeşte şi se adresează instanţei pe aceeaşi temă, acţiunea îi va fi respinsă.

"Medierea este varianta cea mai ieftină de rezolvare a unui conflict"

- Cine poate fi mediator?

- Potrivit legii, medierea este o instituţie publică, cum este notariatul. Poate fi mediator o persoană cu studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin trei ani, absolvent al cursurilor speciale, intensive, de for­mare, apt din punct de vedere medical (asta în­seamnă că trebuie să treci un test psihologic), cu cazier curat şi, în final, să fie autorizat de Consiliul de Me­diere, organizaţie profesională a mediatorilor. Medie­rea, ca Alternativă de Rezolvare a Disputelor (ADR), este prevăzută în directivele Uniunii Europene, iar dreptul de a apela la mediator este recunoscut prin Statutul Cetăţeanului European.

- Ce conflicte poate rezolva mediatorul în socie­tatea noastră complicată şi grăbită, încărcată de stres şi de frustrări?

- O mare diversitate: dispute contractuale şi con­flicte de muncă, succesiuni, conflicte în familie care implică pă­rinţi şi copii, divorţuri, atac la persoană, separare în bi­serici, cazuri de malpraxis, neînţelegeri între ad­mi­nis­tratori şi proprietari, certuri între vecini, dispute legate de construcţii şi controverse legate de proprietate. Evan­taiul conflictelor a crescut extraor­di­nar, în prin­cipal din cauza stresului şi a dinamicii ame­ţitoare a vieţii, a informaţiei, care provoacă multă alie­nare, multă otravă sufletească şi disponibilitate la cear­tă şi respingere. În urmă cu 100 de ani, bunicul meu din Bu­covina avea probleme cu nişte vecini care tre­ceau pe pământul lui. Şi-a căutat dreptatea la un tri­bunal din Viena, Bucovina făcea atunci parte din Im­periul Aus­tro-Ungar. Până la urmă, a înţeles că împă­ca­rea cu ve­cinii îi aduce şi linişte, şi pământul înapoi, fără atâtea cheltuieli cu drumul, cu taxa de timbru şi cu avocaţii. Medierea este varianta cea mai ieftină de rezolvare a unui conflict. La mediator, cele două părţi îşi pot vorbi direct una alteia, ochi în ochi, ceea ce în ins­tanţă nu se poate decât prin intermediul judecăto­rului. Românii trebuie să-şi schimbe mentalitatea, să nu mai meargă pe varianta: "Eu am dreptate, trebuie să-l fac să recu­noască şi să plătească"... Medierea este, până la urmă, un fapt de civilizaţie, un barometru al gradului de cultură din societate.

- Care sunt avantajele medierii, în comparaţie cu actul de justiţie?

- În primul rând, costurile, incomparabil mai mici decât la tribunale. Onorariul mediatorului se împarte în mod egal între părţi, în timp ce, în tribunal, fiecare parte plăteşte onorariul avocatului său. Apoi, medierea durează puţin, două-trei săptămâni, spre deosebire de procese, care ţin cu anii. De la mediere, părţile pleacă mulţumite, nu există învinşi şi învingători, câştigă fiecare. Oricât ar fi spiritele de înfierbântate, dacă ai talent, le calmezi din start, iar oameni care nu şi-au mai vorbit de ani de zile ajung să-şi dea mâna şi să-şi schim­­be numerele de telefon. Precizare: dacă tu, ca me­diator, eşti o persoană impulsivă, nervoasă, nerăb­dă­toare, dacă nu ai tact şi diplomaţie, nu vei reuşi; nu poţi practica profesia asta, nu poţi transforma o adver­sitate în cooperare.

"În viitorul apropiat, medierea va deveni normalitate, iar instanţele judecătoreşti vor fi excepţia"

- Vă rog să-mi povestiţi câteva cazuri, să înţele­gem mai corect mecanismul funcţionării acestei justiţii private.

- La început, semnez un contract cu părţile şi sta­bilim reguli de comportare. Eu nu dau amenzi, nu pun cu genunchii pe coji de nucă, nu apostrofez, nu con­trazic. Singura grijă este să nu încalc legea. Mă bucur, desigur, de respectul părţilor, altfel totul e fără rost. Profesia mea de bază este cea de arhitect şi, ca urmare, majoritatea cazurilor mediate de mine au fost în do­meniul arhitecturii şi construcţiilor. Am avut, de exem­plu, un caz din Bucureştiul istoric. O parte pasivă (o familie care locuia de generaţii într-o clădire-monu­ment) şi o parte activă (altă familie, recent mutată la etajul superior), care dorea să restaureze clădirea. În momentul în care familia "activă" ar fi efectuat lucrări de consolidare, modernizare şi restaurare, ar fi implicat şi afectat şi cealaltă familie. Aceasta s-a supărat foarte tare, ameninţând cu tribunalul, cu gândul la discon­fortul creat, la banii pe care ar fi trebuit să-i plătească, la tot deranjul neaşteptat. Au venit la mine şi, după două şedinţe, au plecat prieteni, au acceptat să împartă cheltuielile, şi astăzi stau într-una dintre cele mai frumoase clădiri din centrul vechi. Un alt caz, mediere în derularea fondurilor europene: o primărie de co­mună a contractat lucrări de 800 de milioane de lei, cu fonduri europene. A primit banii de la UE pentru lucrările făcute, dar nu şi-a onorat plăţile către consul­tant şi către proiectantul studiilor de fezabilitate. În loc să apeleze la justiţie, unde ar fi aşteptat 3-4 ani până la obţinerea unei hotărâri judecătoreşti, proiectantul a apelat la mediator, la mine. Chiar avocatul firmei i-a dat acest sfat bun. Am contactat primăria, noul primar nu ştia nimic, dar a fost de acord să semneze un contract de începere a medierii. Până la urmă, partea vătămată a acceptat ca primăria să-i plătească în tranşe sumele datorate, toată lumea fiind mulţumită.

- Care sunt cele mai dramatice situaţii la care aţi participat ca mediator?

- Cele de malpraxis în medicină, la care particip numai însoţită de un specialist, şi cele legate de familii şi de pensionari. Mai ales cele din urmă mă impre­sio­nează în mod deosebit. Nu pot uita un caz recent... Un proiectant din Bucureşti a luat o sumă de bani de la o familie de pensionari modeşti, veniţi din Basarabia, după ce le-a promis că le va proiecta o căsuţă. A trecut timpul, oamenii erau disperaţi, n-aveau nici casă, nici bani. Proiectantul nostru - dus a fost cu dolarii aceia munciţi din greu. Bătrânii au ajuns la mine, speriaţi de sumele mari pe care ar fi trebuit să le plătească la tribunal. Mi-au trebuit trei şedinţe, în urma cărora, prin acordul de mediere, proiectantul a returnat banii oamenilor. Cu lacrimi în ochi, bătrânii au plecat fe­riciţi.

- Pe o agenţie de presă, am văzut ştirea că, în 15 martie, au loc alegeri pentru noul Consiliu de Mediere. Ce speranţe vă legaţi de acest eveniment?

- Consiliul va fi format din 9 membri, aleşi din 69 de candidaţi. Vor fi, sunt sigură, profesionişti capabili să dezvolte profesia, s-o mediatizeze mai mult, s-o fe­rească de interferenţe avocăţeşti, să nu cadă în... boala italiană, unde medierea a fost ataşată sistemului juridic şi barourilor de avocaţi. Văd medierea ca pe o activi­tate normală, independentă, a viitorului apropiat, când instanţele vor deveni excepţia, nu regula, ca astăzi. Medierea va deveni normalitate, ca în atâtea alte ţări, precum SUA, Canada, Olanda, Anglia, Franţa, ţările scandinave. Prin mediere, ca modalitate alternativă de rezolvare a disputelor, se degrevează instanţele de judecată şi astfel asistăm la creşterea calităţii actului de justiţie. Încrederea publică se câştigă prin exemple, prin practică, mai mult decât printr-o lege. Mântuitorul Iisus a împăcat pământul cu cerul; oare noi, oamenii, nu ne putem împăca între noi?

Silviei Oostveen îi puteţi scrie la e-mail: silvia.oostveen@yahoo.com sau telefona la nr.: 0723.50.50.20 sau 0744.50.20.50