Partidele politice româneşti sunt, împreună cu Parlamentul, instituţiile cu cele mai scăzute cote de popularitate. Toate sondajele de opinie arată că românii nu au, practic, nicio încredere în clasa politică actuală. Aproape toate aşteptările lor legate de partidele menite să scoată ţara din mlaştina în care a intrat după 1989 au fost înşelate. Majoritatea absolută a politicienilor, extrem de dăruiţi binelui cetăţenilor când se află în opoziţie, s-a dovedit, după ajungerea la putere, interesată doar de bunăstarea proprie, de exploatarea statului, pe care au pretins că vor să-l servească. "Recolta" DNA, ANI, DIICOT şi a celorlalte instituţii juridice ori administrative arată că plaga corupţiei nu are culoare politică sau limite partinice. În "braţele Justiţiei" (oarbă, după cum se ştie) se află acum politicieni din PSD şi PNL, cele două "mari" partide ale ţării, din formaţiunile satelite, şi chiar din cele relativ recent înfiinţate (cazul PMP, cu fostul lider Elena Udrea). Încercările presei mercenare de a demonstra că unii condamnaţi (precum Dan Voiculescu, albit cu sârg de o campanie extrem de insistentă a propriului trust mediatic) au fost amendaţi de o "justiţie politizată" nu fac decât să accentueze dezolarea alegătorului român în faţa tabloului înfăţişând scena politică actuală, cu "actorii" existenţi şi cu instituţiile pe care ei le mobilează. Ce şanse ar avea, aşadar, un nou partid, mai ales că sloganurile despre o "politică altfel", o "nouă cale" etc. sunt deja "fumate", iar alegătorii conştienţi sunt blazaţi de nenumăratele promisiuni neonorate?
Să privim, mai întâi, starea partidelor care joacă pe scena politică din România. PSD-ul, cel mai "greu" partid al ţării, se află într-un moment de răscruce. Înfrângerea zdrobitoare la "prezidenţiale" a liderului său, Victor Ponta, i-a tulburat profund structurile şi i-a derutat grav "sponsorii". Nu trebuie uitat că partidul născut pe ruinele fostului PCR, grupând "crema" foştilor activişti ai comunismului şi aripa "inteligentă" a Securităţii, a dat cei mai bogaţi oameni ai ţării şi a sprijinit cei mai mari afacerişti din România, contra unor "donaţii generoase". Socialist doar cu numele, PSD-ul a urmărit mereu să încalece total ţara, schimbând legile şi instituţiile ce le aplică în funcţie de interesele conjuncturale ale oamenilor săi. În cei douăzeci şi cinci de ani de la răsturnarea comunismului, PSD-ul nu a avut această posibilitate decât în mandatele "părintelui-fondator", I. Iliescu, a cărui experienţă politică din vremea comunismului s-a concretizat în clasica păstrare a aparenţei democratice şi în promovarea "idioţilor utili" (expresia îi aparţine lui Lenin) în spatele cărora "partidul" să-şi vadă de "treabă". Succesorii lui n-au mai avut însă abilitatea de a manevra discret instituţiile, şi nici subtilitatea de a păstra o iluzorie echidistanţă faţă de aspiraţiile diverselor categorii şi grupări sociale. Adrian Năstase şi Mircea Geoană nu au reuşit să "reformeze" partidul, să-l transforme într-o formaţiune socialistă modernă, de tip european. Stăpânii PSD-ului au rămas foştii nomenclaturişti locali, transformaţi în "baroni judeţeni", deţinători ai tuturor pârghiilor economice regionale, impunându-şi interesele, în calitate de "sponsor", în programul politic al grupării. Ascensiunea lui Ponta a fost rezultatul unor atari manevre, tânărul lider părând, pe moment, soluţia cea mai convenabilă. Neşansa PSD-ului a fost că, dincolo de găunoşenia iresponsabilă a personajului ales, extrem de convenabilă pentru "sponsori", premierul a pierdut prezidenţialele. După bunul obicei al politicianului român, Ponta nu s-a retras şi nici n-are de gând să o facă. Premierul a fost ajutat în luarea acestei decizii, tocmai de acţiunile DNA, ANI, DIICOT. Făcând ravagii în rândurile baronilor locali, urmăriţi şi arestaţi pentru corupţie înaltă, aceste instituţii - independente, prin meritul ce trebuie recunoscut al fostului preşedinte, Traian Băsescu - i-au dat lui Ponta argumente pentru a demonstra lipsa de solidaritate a şefilor locali la alegeri şi necesitatea reformării profunde a partidului. Amânând un congres care se anunţa exploziv şi păstrându-şi, graţie unei majorităţi parlamentare solidare în corupţie, funcţia de premier, Ponta şi-a propus să înceapă "reforma" la reuniunea Consiliului Naţional al PSD (din 20-21 martie a.c.), în care, dincolo de alegerea unui nou preşedinte al "forului", îşi va prezenta propunerile, cea mai importantă fiind separarea funcţiilor administrative de cele partinic-politice. Ponta vrea astfel să-şi împingă în faţă pionii din generaţia lui, pentru a-şi securiza funcţia de şef al partidului. Cum noul PNL, deja dezbinat interior, este incapabil să realizeze o "soluţie imorală", schimbând majoritatea parlamentară, şi cum Ponta nu este implicat, deocamdată, în acte de corupţie (practicate însă de zor de familia lui), el ar putea conduce guvernul până în 2016, când mersul mai bun al economiei, stăpânirea administraţiei şi reorganizarea (pe criterii de fidelitate) a PSD-ului i-ar putea asigura câştigarea alegerilor parlamentare. Opoziţia PNL-istă nu a reuşit, cel puţin până acum, să-i ameninţe în mod real poziţia. În noua grupare de dreapta, unii liberali, nostalgici după defuncta USL, care le-ar fi asigurat o imunitate absolută, deja vorbesc de o despărţire de PDL. Partidul lui Vasile Blaga este, pe de o parte, asaltat de temerile oportuniştilor săi, mulţi aflaţi deja în vizorul DNA şi, pe de altă parte, neliniştit de asimetria apărută în raporturile cu vechiul PNL după plecarea partenerului Klaus Iohannis la Cotroceni. Celălalt partid de dreapta, Partidul Mişcării Populare, şi-a pierdut şi el "suflul" după arestarea fostului lider, Elena Udrea.
M10 ar putea exploata, deci, de pe poziţii exterioare sistemului politic în funcţiune, uzura şi eşecul partidelor ce au confiscat scena politică. Făcându-şi datoria, instituţiile juridice curăţă terenul pentru o generaţie altfel de politicieni. Cum va acţiona, eliminând oportuniştii, cinicii, diletanţii, fără a face compromisuri cu alte grupări şi fără graba de a lua puterea, depinde de conducerea lui. O conducere care trebuie să fie necruţătoare până la limită, atât cu membrii propriului partid cât şi cu sine, în respectul adevăratelor valori ale democraţiei şi libertăţii. România are nevoie de o asemenea alternativă.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
