Știți ce le unește și de ce le-am înșirat împreună ca mărgele pe o ață? Faptul că ora de religie este obligatorie în școlile lor, iar cei care nu doresc să o studieze trebuie să depună o cerere în acest sens. La fel era și în învățământul public românesc până anul trecut, în noiembrie, când Curtea Constituțională a României a decis că această practică este... neconstituțională. Adică, ceea ce în Germania, locomotiva Europei, este normal, la noi era ilegal, pentru că încălca "libertatea de gândire, de conștiință și de religie (sic!)". Am citat din hotărârea Curții, care îi obligă de acum încolo pe toți părinții care doresc o oră de religie pentru copiii lor să o ceară în mod expres. Deci, nu o minoritate, care nu dorea oră de religie trebuie să depună o cerere în acest sens, ci imensa majoritate, care dorește studierea ei. Și asta, foarte repede, până pe 6 martie, pentru anul școlar în curs!
Mai mult de atât. ONG-urile care au fost în spatele acestei bătălii cu ora de religie ar vrea ca cererile pentru această oră să fie făcute de părinți la fiecare început de an școlar. Miza, nespusă, este ca toți profesorii de religie să devină suplinitori (acum sunt titulari) și să aștepte fiecare an cu sufletul la gură, pentru a vedea dacă vor avea sau nu copii cărora să le poată preda. Ceea ce se va întâmpla este lesne de prevăzut. Profesorii de religie, care au o dublă specializare, se vor reorienta către alte discipline din curicula școlară, care să le ofere predictibilitate și un loc de muncă stabil. Iar ora de religie, obosită să lupte cu hățișul birocratic ridicat chiar de stat, se va da bătută și se va desființa singură.
Victorie! Așa vom ajunge la ceea ce visează de peste două decenii ateii noștri - să fim cea de a doua țară din Uniunea Europeană, după Franța, în care religia să fie împărtășită copiilor doar acasă și la biserică. Nu contează că restul țărilor europene o predau la școală, și nici faptul că, în multe dintre ele, ea e obligatorie. Nu. Noi trebuie să aplicăm strict modelul francez, cel mai de stânga model de stat laic, un model atât de agresiv, încât nu a făcut pui nicăieri prin țările civilizate. La noi, însă, intelectualii fini, crescuți doar la școala lui Danton, Marat și Robespierre, au acest model drept singur far călăuzitor al existenței.
Domnii noștri, care se plimbă doar pe la Paris, nu văd că generația actuală e mai debusolată decât oricând, amenințată de analfabetism, confuză din punct de vedere moral și nepregătită pentru viață. Că internetul i-a golit mințile și i le-a umplut cu clipuri de pe youtube și pălăvrăgeală de pe Facebook, că are probleme cu drogurile, cu pornografia și cu ea însăși. Nu. Singura problemă era, din punctul de vedere al distinșilor intelectuali, religia în școală și părinții care o doreau, încălcându-le astfel părinților atei libertatea de conștiință! Religie care, în orice variantă confesională a ei, te învață să nu minți, să nu furi, să iubești. Te învață, așadar, să respecți cele mai importante norme de civilizație, norme pe care s-a clădit moral bătrânul continent!
Cred că, uneori, din dorința de a fi europeni, ajungem să stricăm și ceea ce avem bun la noi acasă. Și, în felul acesta, nu intrăm în Europa, ci ieșim din ea. Pe ușa din dos.