Germenii de grâu (grâul încolţit) sunt seminţe care trec din starea de viaţă latentă în stare activă, proces care determină o serie de transformări biochimice şi de structură. În acest moment, sămânţa încolţită conţine maximum de substanţe folositoare organismului uman. Iată câteva cantităţi de minerale uşor de asimilat de către organism, conţinute de 100 grame germeni de grâu: fosfor (1050 mg%), magneziu (342 mg%), calciu (71 mg%). La aceste minerale se adaugă vitaminele: A, B, E, K, D, Pp, enzime şi anumiţi hormoni vegetali, cu structură foarte puţin cunoscută, care au efecte terapeutice extraordinare.
Durata curei
Pentru a observa primele efecte ale consumării grâului încolţit este necesară trecerea a 3-4 săptămâni. Stabilizarea efectelor apare, însă, după 2-3 luni şi 6-12 luni, în cazul persoanelor devitalizate sau care suferaă de afecţiuni grave.
Doza de grâu consumată zilnic
Doza terapeutică la adulţi este de 3-6 linguri pe zi; la copii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, doza este de 1-2 linguri pe zi; la copii de 2-6 ani, doza este de 1-3 linguriţe pe zi.
Administrarea
Administrarea germenilor de grâu se face dimineaţa, pe stomacul gol. Grâul încolţit se dă prin maşina de tocat, pentru a fi mărunţit, după care se amestecă cu miere. Există şi o serie de reţete de combinare a grâului germinat cu alte alimente-medicament.
Indicaţii
Grâul încolţit este indicat în: creştere, tratamentul întârzierilor de creştere la copii; boli de piele (acnee, eczeme, afecţiuni infecţioase recidivante); îmbătrânire, îmbătrânire prematură; afecţiuni hepatice; subponderalitate (are efect reglator asupra greutăţii corporale); la femei - în cazurile de estompare a caracterelor feminine: talia îngustă, bazinul larg, vocea subţire, lipsa pilozităţilor (părului) din zona abdomenului, spatelui, facială etc.; tromboflebită; arterită; tumori ale stomacului, tumori în general; cancer; afecţiuni oculare; afecţiuni respiratorii recidivante (inclusiv astm şi bronşită); impotenţă şi sterilitate masculină (pentru bărbaţii cu vitalitate generală foarte scăzută); amenoree, dismenoree (la femeile cu o constituţie fragilă, anemice); anemie, lipsă de calciu şi magneziu; dureri de cap, migrene, insomnie.
Contraindicaţii ale curei cu grâu încolţit
Germenii de grâu sunt contraindicaţi persoanelor care se confruntă cu dezechilibre cauzate de excesul de hormoni estrogeni în organism. În consecinţă, femeile cu ciclu menstrual foarte abundent, bărbaţi cu tendinţă spre efeminare vor folosi cu prudenţă acest remediu-minune, care, în cazul lor, ar putea să accentueze anumite probleme.
Sortimente de grâu germinat ce se găsesc în comerţ
În comerţ se găseşte grâu încolţit în următoarele forme de prezentare: pulbere obtinută prin uscarea şi măcinarea grâului încolţit şi apoi uscat; fulgi obţinuţi prin prelucrarea mecanică a boabelor de grâu încolţit; diferite combinaţii de fulgi sau pulbere de germeni de grâu cu fructe uscate (cătină, fructe de pădure, fructe exotice).
Evident, niciunul din aceste produse nu are puterea curativă a boabelor de grâu proaspăt germinate şi date prin maşina de tocat.
Obţinerea grâului încolţit după metoda Valeriu Popa
Se cumpară grâu - din ultima recoltă. Se cerne prin sită, ca să cadă corpurile străine. Joi dimineaţa la ora 6 se pune la încolţit 1 kg de grâu, într-o oală smălţuită, cu o capacitate de 5 litri. Se spală cu apă rece până se obţine o apă curată. Apoi, se umple oala cu apă limpede. Se pune într-un loc ferit. La ora 14 şi ora 22 se scurge apa în care a stat grâul şi se spală din nou, până rămâne iar apa curată. Se umple din nou oala şi se lasă la o parte. Vineri la ora 6 se scurge apa şi se transferă grâul în strecurătoare. Se pune strecurătoarea sub jet de apă. În timpul spălării, nu amestecaţi grâul! Spălarea să dureze numai câteva secunde.
Se va repeta din 8 în 8 ore, adică la orele 6 - 14 - 22, până ies embrionul (colţul) de 2 mm şi rădăcinile de 5 mm. Aceasta se obţine sâmbătă pe la prânz sau, cel mai târziu, seara. Când se obţine mărimea embrionului şi a rădăcinii, se pune grâul în sticle de lapte care se vor acoperi cu dopuri, ca să nu intre aerul, şi se lasă la frigider. Dintr-un kg de grâu se obţine 1,5 kg de grâu încolţit. Această cantitate ajunge pentru o săptămână.