"CARNEA"

- În urmă cu 15-20 ani, scriam despre pericolele cărnii în alimentaţie, despre virtuţile regimului lacto-vegetarian şi considerentele medicale şi morale care stau la baza acestuia. Nu îmi imaginam pe atunci că voi ajunge să regret perioada în care oamenii chiar mâncau carne, şi nu "carnea" sau, mai exact spus, pseudo-carnea din prezent -

Ideea acestui articol mi-a dat-o un prieten, mare amator de carne, care, de câteva săptămâni, s-a hotărât să renunţe la consumul de... zahăr. Mă veţi întreba: ce legătură are zahărul, un produs 100% vegetal, cu carnea? Una cât se poate de directă - în­cer­când să nu mai mănânce deloc zahăr, omul nostru a ajuns să elimine din alimentaţie felul lui favorit, numit kaizer, din cauza conţinutului acestuia de zaha­ruri modificate. Nu înţelegeam cum o bucată de car­ne, un soi de costiţă cu muşchi şi slănină în straturi alter­native, poate conţine zahăr, aşa că m-am docu­mentat în câteva supermarketuri. Ei bine, dacă citeşti cu atenţie eticheta faimo­sului kaizer, poţi deveni ve­getarian în mai puţin de un minut. De ce? Pentru că o ase­menea aglomerare de E-uri periculoase şi de soia modificată genetic pare mai degrabă o otra­vă lentă, decât ceva comestibil. Ex­tin­zând cercetările şi ana­lizând toate pre­paratele din carne, de la banalul pari­zer şi până la combinaţiile de "carne" tocată pentru mici, veţi vedea că ceea ce ni se prezintă drept mâncare are un potenţial nociv uci­gător, punând în pe­ricol sănă­tatea noastră şi mai ales pe cea a copiilor noştri.

Magia din galantar

Informaţiile pe care vi le furnizez în continuare mi-au fost oferite sub protec­ţia anonimatului. Aseme­nea dez­văluiri înseamnă, pentru oricine lucrează în indus­tria cărnii, o decapitare. Iată cele pa­tru reguli de aur ale majorităţii fabri­canţilor de mezeluri:
* Orice ţesut se transformă în carne - exis­tă nişte aşa-numite săruri de topire, care transformă într-o pastă orice porţiune de muşchi, dar şi tendoa­nele, cartilajele, pielea, ghearele şi copitele anima­lelor. Această pastă este bine ames­tecată, şi apoi se combină cu alte substanţe, recăpă­tând consistenţa cărnii. Ce conţin sărurile de topire, cu care se reali­zează această magie a recompunerii cărnii, mi-a fost imposibil să aflu, pentru că este... se­cret industrial, protejat prin lege. Putem, însă, intui cu uşurinţă ce efecte poate să aibă o substanţă capa­bilă să topească, efectiv, o bucată de carne!
* Soia se transformă în carne - în pasta de carne, înainte de întărire, se mai adaugă un ingre­dient-minune: soia modificată genetic. De obicei, aceas­ta se cumpără cu vagonul, la preţuri incredibil de mici, direct din America de Sud, unde este culti­vată pe scară largă, folosindu-se îngrăşăminte şi pes­ticide puternice. Există studii serioase, realizate în Oc­cident, care demonstrează că soia modificată gene­tic, spre deosebire de cea naturală, este nocivă pentru organism, afectând imunitatea şi procesele de creşte­re, dar... profitul, desigur, nu ar exista fără acest ingre­dient, care se îmbină atât de bine cu pasta de carne, încât nu le mai poţi deosebi.
* Culoarea este cea mai importantă - me­ze­lurile ne-colorate artificial nu se vând, pentru că se oxi­dează şi capătă o tentă brună-cenuşie, deloc apeti­santă. Au existat firme care au dat faliment, pentru că mezelurile lor nu au avut culoarea aceea roz-roşie, nenaturală, dar atractivă. Cei mai siguri coloranţi sunt nitriţii, care afectează puternic rinichii şi ficatul, pro­duc tumori digestive, dar dau o culoare roşie vie, proas­pătă, cât se poate de comercială, ajutând totodată la conservarea mezelurilor.
* Gustul fidelizează clientul - culoarea roşie face mezelurile să fie seducătoare, dar după aceea intră în joc şi gustul. Cea mai sigură este fo­lo­sirea glutamatului monosodic, o substanţă care afec­tea­ză grav creierul şi sistemul en­docrin, dar care păcăleşte perfect papilele gustative, dându-ne ilu­zia că ceea ce mâncăm este foarte gustos. Dar gluta­matul nu este sufi­cient, mai trebuie adăugate şi ceva zaharuri, eventual aromă de fum, ceva potenţatori de miros, pentru că noi nu sesizăm gustul pur, ci o combinaţie a acestuia cu mirosul. Cu ajutorul acestei magii chi­mice descrise mai sus, se poate crea orice pre­parat care imită carnea. Faimoasa şuncă presată, despre care ai putea jura că este naturală, este de fapt o supra­punere de straturi de pastă colorată diferit şi apoi întărită. Parizerul conţine adesea doar 10% car­ne, celelalte 90 de procente fiind resturi topite, amal­gamate cu soia modi­ficată genetic şi substanţe sinte­tice. Aşadar, dacă vreţi să mâncaţi cu adevărat carne, va trebui să o consumaţi pe cea neprocesată, deşi există şi aici secrete.

Porcii Feţi-Frumoşi

Vă amintiţi, desigur, că în basmele româneşti, Făt-Frumos creştea într-o zi cât alţii în şapte şi se trans­forma, în doar câţiva ani, din copil, într-un flăcău mân­dru. Ei bine, porcii, păsările şi celelalte animale crescute pentru carne în fermele de tip in­dustrial trans­formă ficţiunea basmelor în realitate. Dacă un porc crescut în curtea unui ţăran şi hrănit normal ajunge, în doi ani, la aproximativ 120 de kilograme, porcii din crescătorii ating 160 de kilograme în doar şase luni! Cum? Prin adăugarea de vitami­ne şi mine­rale de sinteză în nutreţuri, prin folosirea sistematică a antibioticelor, dar şi prin administrarea de substanţe cu efect hormonal, care produc adevărate minuni în domeniul creşterii forţate. Pro­blema este că aceşti hormoni de creştere ajung, în mod inevitabil, şi în carne, fiind inge­raţi de către consumatorii de vârstă adultă şi de copii. La adulţi, hormonii de creştere favorizează dezvol­ta­rea formaţiunilor tumorale, în special a celor locali­zate la sân, ovare, testicule, prostată. Apoi, car­nea do­pată cu stimulatori de creştere favorizează depunerea de ţesut adipos în exces, apariţia supra­greutăţii şi a obezi­tăţii. Din păcate, de obezitate nu sunt feriţi nici copiii hrăniţi cu carne din crescătoriile de tip indus­trial, care pro­duce şi o altă tulburare foarte gravă: pu­bertatea precoce. Sunt semnalate deja mii de ca­zuri de fetiţe care ajung ca la vârste incredibile de 8, 9 sau 10 ani să aibă menstruaţie, dar şi de băieţi care intră la pubertate la 11-12 ani, cu "ajutorul" hor­monilor de creştere ingeraţi din carnea cu care au fost hrăniţi din belşug de către părinţi. Mai ales în mediul urban a ajuns ceva obişnuit ca cei mici să sufere de supragreu­tate, să prezinte caracteristici ale adulţilor de la vârste foarte fragede, pentru ca la adolescenţă să sufere dezechilibre fizice şi emoţionale grave. Spe­riaţi, mulţi părinţi au hotărât să nu-şi mai hrănească deloc copiii cu carne şi au recurs la peşte, care este bogat în pro­teine, grăsimi sănătoase şi oligoelemente, dar... şi aici există secrete nu tocmai vesele...

Peştii otrăvitori

Peste jumătate din peştele comercializat în maga­zinele noastre provine nu din apa oceanelor, râuri­lor sau lacurilor naturale, aşa cum ne-am aştepta, ci din crescătorii în care sunt crescuţi intensiv cu ace­leaşi in­gre­dien­te sintetice ca şi ani­malele sau păsările. Mai grav, adesea, peştele de crescătorie este im­por­tat din ţări asiatice, unde nicio normă de po­lua­re nu este respec­tată, rezultând produse chiar mai toxice decât cele ani­male. De exem­plu, supermar­ket-urile noas­tre sunt pline de file de pan­gasius, un peşte asia­tic extrem de ieftin. Ei bine, pan­gasius este la origini un peşte ocea­nic, manipulat gene­tic, ca să poată trăi în crescăto­riile de pe fluviul Me­kong, din Vietnam, consi­derat cel mai po­luat din lume. Ca ata­re, fileul de pangasius conţine canti­tăţi im­presionante de ar­senic, mercur, pesticide, hor­moni de creştere, problema ajun­gând chiar în Par­lamentul European, unde s-a dezbătut oportunitatea interzicerii sale. Deo­cam­dată, nu s-a ajuns la o con­cluzie, iar ţă­rile din Europa (in­clu­siv Ro­mânia) importă, nestin­gherite, aproape un miliard de kilograme de panga­sius.

Atunci, ce mâncăm?

Personal, fac 25 de ani de când nu am mai mâncat niciun fel de carne şi pot certifica faptul că se poate trăi foar­te bine şi sănătos şi fără acest tip de hrană. De ase­menea, cunosc persoane care de copii au fost hrănite doar cu lactate, ouă şi vegetale, dezvoltân­du-se foarte bine şi fiind foarte sănătoase. Totuşi, la nivel de masă există, de multe ori, o opoziţie furibun­dă faţă de regimul ovo-lacto-vegetarian. De aseme­nea, medicii au păreri foarte împărţite despre acest subiect, de multe ori apărând controverse care nu îşi au sen­sul. Pentru cei care nu sunt dispuşi, deocam­dată, să renunţe la alimentaţia cu carne, din diferite consi­derente, iată câteva reguli simple de urmat:
* Căutaţi carnea produsă în gospodăriile ţărăneşti, provenind de la animale hrănite exclusiv natural. În satele noastre, din fericire, creşterea ani­malelor prin metode tradiţionale încă nu a murit, aşa încât mai putem găsi cu destulă uşurinţă carne, dar şi lapte sau ouă produse natural.
* Nu consumaţi carne mai mult de două ori pe săptămână - este o recomandare făcută după studii de nutriţie extrem de bine documentate, care arată că organismul uman este capabil să-şi ex­tra­gă necesarul de aminoacizi din cantităţi mai mo­deste de carne decât ne-am putea imagina. Ideea că adulţii şi mai ales copiii trebuie să consume carne zilnic, pentru a fi sănătoşi, este aberantă şi poate con­duce la intoxicaţii cronice ale organismului, indiferent de tipul de carne pe care îl consumăm.
* Alegeţi doar peştele oceanic sau pe cel crescut natural, în ape dulci - fireşte, poate exis­ta şi în acest caz un anumit grad de toxicitate, datorat poluării apelor, dar în niciun caz comparabil cu peştii de crescătorie hrăniţi artificial. Aşadar, fie că se nu­meşte păstrăv, crap, Pangasius ori somon de crescă­torie, evitaţi cu stricteţe să consumaţi aceşti peşti, care de multe ori au fost manipulaţi genetic şi stimulaţi hormonal pentru a creşte rapid.
* Consumaţi carnea împreună cu vege­tale crude - mai ales cu cele bogate în clorofilă, cum ar fi salata verde, varza, spanacul, frunzele de pătrunjel şi de mărar, andivele. Toate aceste frunze se consumă sub formă de salată, la fiecare masă cu carne sau peşte. Ele sunt bogate în fibre alimentare şi în clorofilă, substanţe care atenuează într-o măsură con­siderabilă potenţialul toxic al cărnii, inclusiv efec­tele hormonale nedorite.
* Folosiţi zilnic substitute sănătoase ale cărnii - este o recomandare valabilă în primul rând pentru alimentaţia copiilor, care sunt cei mai vulne­rabili la substanţele nocive din carne. Cel mai bun substitut sunt ouăle, care conţin toţi amino­aci­zii esen­ţiali, dar şi fierul şi alte oligoelemente ne­ce­sare organismului pre­zen­te în carne. La fel, po­lenul de albine, în mod special cel crud (păs­­trat la conge­la­tor), conţine toate sub­stanţele nutriti­ve pre­zen­te în carne şi ceva în plus. La acestea se adaugă sursele com­plexe de proteine de ori­gi­ne ve­getală, care sunt atât de im­portante, în­cât vom vor­bi despre ele pe larg.