Ideea acestui articol mi-a dat-o un prieten, mare amator de carne, care, de câteva săptămâni, s-a hotărât să renunţe la consumul de... zahăr. Mă veţi întreba: ce legătură are zahărul, un produs 100% vegetal, cu carnea? Una cât se poate de directă - încercând să nu mai mănânce deloc zahăr, omul nostru a ajuns să elimine din alimentaţie felul lui favorit, numit kaizer, din cauza conţinutului acestuia de zaharuri modificate. Nu înţelegeam cum o bucată de carne, un soi de costiţă cu muşchi şi slănină în straturi alternative, poate conţine zahăr, aşa că m-am documentat în câteva supermarketuri. Ei bine, dacă citeşti cu atenţie eticheta faimosului kaizer, poţi deveni vegetarian în mai puţin de un minut. De ce? Pentru că o asemenea aglomerare de E-uri periculoase şi de soia modificată genetic pare mai degrabă o otravă lentă, decât ceva comestibil. Extinzând cercetările şi analizând toate preparatele din carne, de la banalul parizer şi până la combinaţiile de "carne" tocată pentru mici, veţi vedea că ceea ce ni se prezintă drept mâncare are un potenţial nociv ucigător, punând în pericol sănătatea noastră şi mai ales pe cea a copiilor noştri.
Magia din galantar
Informaţiile pe care vi le furnizez în continuare mi-au fost oferite sub protecţia anonimatului. Asemenea dezvăluiri înseamnă, pentru oricine lucrează în industria cărnii, o decapitare. Iată cele patru reguli de aur ale majorităţii fabricanţilor de mezeluri:
* Orice ţesut se transformă în carne - există nişte aşa-numite săruri de topire, care transformă într-o pastă orice porţiune de muşchi, dar şi tendoanele, cartilajele, pielea, ghearele şi copitele animalelor. Această pastă este bine amestecată, şi apoi se combină cu alte substanţe, recăpătând consistenţa cărnii. Ce conţin sărurile de topire, cu care se realizează această magie a recompunerii cărnii, mi-a fost imposibil să aflu, pentru că este... secret industrial, protejat prin lege. Putem, însă, intui cu uşurinţă ce efecte poate să aibă o substanţă capabilă să topească, efectiv, o bucată de carne!
* Soia se transformă în carne - în pasta de carne, înainte de întărire, se mai adaugă un ingredient-minune: soia modificată genetic. De obicei, aceasta se cumpără cu vagonul, la preţuri incredibil de mici, direct din America de Sud, unde este cultivată pe scară largă, folosindu-se îngrăşăminte şi pesticide puternice. Există studii serioase, realizate în Occident, care demonstrează că soia modificată genetic, spre deosebire de cea naturală, este nocivă pentru organism, afectând imunitatea şi procesele de creştere, dar... profitul, desigur, nu ar exista fără acest ingredient, care se îmbină atât de bine cu pasta de carne, încât nu le mai poţi deosebi.
* Culoarea este cea mai importantă - mezelurile ne-colorate artificial nu se vând, pentru că se oxidează şi capătă o tentă brună-cenuşie, deloc apetisantă. Au existat firme care au dat faliment, pentru că mezelurile lor nu au avut culoarea aceea roz-roşie, nenaturală, dar atractivă. Cei mai siguri coloranţi sunt nitriţii, care afectează puternic rinichii şi ficatul, produc tumori digestive, dar dau o culoare roşie vie, proaspătă, cât se poate de comercială, ajutând totodată la conservarea mezelurilor.
* Gustul fidelizează clientul - culoarea roşie face mezelurile să fie seducătoare, dar după aceea intră în joc şi gustul. Cea mai sigură este folosirea glutamatului monosodic, o substanţă care afectează grav creierul şi sistemul endocrin, dar care păcăleşte perfect papilele gustative, dându-ne iluzia că ceea ce mâncăm este foarte gustos. Dar glutamatul nu este suficient, mai trebuie adăugate şi ceva zaharuri, eventual aromă de fum, ceva potenţatori de miros, pentru că noi nu sesizăm gustul pur, ci o combinaţie a acestuia cu mirosul. Cu ajutorul acestei magii chimice descrise mai sus, se poate crea orice preparat care imită carnea. Faimoasa şuncă presată, despre care ai putea jura că este naturală, este de fapt o suprapunere de straturi de pastă colorată diferit şi apoi întărită. Parizerul conţine adesea doar 10% carne, celelalte 90 de procente fiind resturi topite, amalgamate cu soia modificată genetic şi substanţe sintetice. Aşadar, dacă vreţi să mâncaţi cu adevărat carne, va trebui să o consumaţi pe cea neprocesată, deşi există şi aici secrete.
Porcii Feţi-Frumoşi
Vă amintiţi, desigur, că în basmele româneşti, Făt-Frumos creştea într-o zi cât alţii în şapte şi se transforma, în doar câţiva ani, din copil, într-un flăcău mândru. Ei bine, porcii, păsările şi celelalte animale crescute pentru carne în fermele de tip industrial transformă ficţiunea basmelor în realitate. Dacă un porc crescut în curtea unui ţăran şi hrănit normal ajunge, în doi ani, la aproximativ 120 de kilograme, porcii din crescătorii ating 160 de kilograme în doar şase luni! Cum? Prin adăugarea de vitamine şi minerale de sinteză în nutreţuri, prin folosirea sistematică a antibioticelor, dar şi prin administrarea de substanţe cu efect hormonal, care produc adevărate minuni în domeniul creşterii forţate. Problema este că aceşti hormoni de creştere ajung, în mod inevitabil, şi în carne, fiind ingeraţi de către consumatorii de vârstă adultă şi de copii. La adulţi, hormonii de creştere favorizează dezvoltarea formaţiunilor tumorale, în special a celor localizate la sân, ovare, testicule, prostată. Apoi, carnea dopată cu stimulatori de creştere favorizează depunerea de ţesut adipos în exces, apariţia supragreutăţii şi a obezităţii. Din păcate, de obezitate nu sunt feriţi nici copiii hrăniţi cu carne din crescătoriile de tip industrial, care produce şi o altă tulburare foarte gravă: pubertatea precoce. Sunt semnalate deja mii de cazuri de fetiţe care ajung ca la vârste incredibile de 8, 9 sau 10 ani să aibă menstruaţie, dar şi de băieţi care intră la pubertate la 11-12 ani, cu "ajutorul" hormonilor de creştere ingeraţi din carnea cu care au fost hrăniţi din belşug de către părinţi. Mai ales în mediul urban a ajuns ceva obişnuit ca cei mici să sufere de supragreutate, să prezinte caracteristici ale adulţilor de la vârste foarte fragede, pentru ca la adolescenţă să sufere dezechilibre fizice şi emoţionale grave. Speriaţi, mulţi părinţi au hotărât să nu-şi mai hrănească deloc copiii cu carne şi au recurs la peşte, care este bogat în proteine, grăsimi sănătoase şi oligoelemente, dar... şi aici există secrete nu tocmai vesele...
Peştii otrăvitori
Peste jumătate din peştele comercializat în magazinele noastre provine nu din apa oceanelor, râurilor sau lacurilor naturale, aşa cum ne-am aştepta, ci din crescătorii în care sunt crescuţi intensiv cu aceleaşi ingrediente sintetice ca şi animalele sau păsările. Mai grav, adesea, peştele de crescătorie este importat din ţări asiatice, unde nicio normă de poluare nu este respectată, rezultând produse chiar mai toxice decât cele animale. De exemplu, supermarket-urile noastre sunt pline de file de pangasius, un peşte asiatic extrem de ieftin. Ei bine, pangasius este la origini un peşte oceanic, manipulat genetic, ca să poată trăi în crescătoriile de pe fluviul Mekong, din Vietnam, considerat cel mai poluat din lume. Ca atare, fileul de pangasius conţine cantităţi impresionante de arsenic, mercur, pesticide, hormoni de creştere, problema ajungând chiar în Parlamentul European, unde s-a dezbătut oportunitatea interzicerii sale. Deocamdată, nu s-a ajuns la o concluzie, iar ţările din Europa (inclusiv România) importă, nestingherite, aproape un miliard de kilograme de pangasius.
Atunci, ce mâncăm?
Personal, fac 25 de ani de când nu am mai mâncat niciun fel de carne şi pot certifica faptul că se poate trăi foarte bine şi sănătos şi fără acest tip de hrană. De asemenea, cunosc persoane care de copii au fost hrănite doar cu lactate, ouă şi vegetale, dezvoltându-se foarte bine şi fiind foarte sănătoase. Totuşi, la nivel de masă există, de multe ori, o opoziţie furibundă faţă de regimul ovo-lacto-vegetarian. De asemenea, medicii au păreri foarte împărţite despre acest subiect, de multe ori apărând controverse care nu îşi au sensul. Pentru cei care nu sunt dispuşi, deocamdată, să renunţe la alimentaţia cu carne, din diferite considerente, iată câteva reguli simple de urmat:
* Căutaţi carnea produsă în gospodăriile ţărăneşti, provenind de la animale hrănite exclusiv natural. În satele noastre, din fericire, creşterea animalelor prin metode tradiţionale încă nu a murit, aşa încât mai putem găsi cu destulă uşurinţă carne, dar şi lapte sau ouă produse natural.
* Nu consumaţi carne mai mult de două ori pe săptămână - este o recomandare făcută după studii de nutriţie extrem de bine documentate, care arată că organismul uman este capabil să-şi extragă necesarul de aminoacizi din cantităţi mai modeste de carne decât ne-am putea imagina. Ideea că adulţii şi mai ales copiii trebuie să consume carne zilnic, pentru a fi sănătoşi, este aberantă şi poate conduce la intoxicaţii cronice ale organismului, indiferent de tipul de carne pe care îl consumăm.
* Alegeţi doar peştele oceanic sau pe cel crescut natural, în ape dulci - fireşte, poate exista şi în acest caz un anumit grad de toxicitate, datorat poluării apelor, dar în niciun caz comparabil cu peştii de crescătorie hrăniţi artificial. Aşadar, fie că se numeşte păstrăv, crap, Pangasius ori somon de crescătorie, evitaţi cu stricteţe să consumaţi aceşti peşti, care de multe ori au fost manipulaţi genetic şi stimulaţi hormonal pentru a creşte rapid.
* Consumaţi carnea împreună cu vegetale crude - mai ales cu cele bogate în clorofilă, cum ar fi salata verde, varza, spanacul, frunzele de pătrunjel şi de mărar, andivele. Toate aceste frunze se consumă sub formă de salată, la fiecare masă cu carne sau peşte. Ele sunt bogate în fibre alimentare şi în clorofilă, substanţe care atenuează într-o măsură considerabilă potenţialul toxic al cărnii, inclusiv efectele hormonale nedorite.
* Folosiţi zilnic substitute sănătoase ale cărnii - este o recomandare valabilă în primul rând pentru alimentaţia copiilor, care sunt cei mai vulnerabili la substanţele nocive din carne. Cel mai bun substitut sunt ouăle, care conţin toţi aminoacizii esenţiali, dar şi fierul şi alte oligoelemente necesare organismului prezente în carne. La fel, polenul de albine, în mod special cel crud (păstrat la congelator), conţine toate substanţele nutritive prezente în carne şi ceva în plus. La acestea se adaugă sursele complexe de proteine de origine vegetală, care sunt atât de importante, încât vom vorbi despre ele pe larg.