O comemorare tragică

La 28 februarie se împlinesc 230 de ani de la tra­ge­rea pe roată, în Dealul Furcilor din Alba Iulia, a condu­cătorilor Răscoalei iobagilor români din Transilvania, din 1784-1785, Horea, Cloşca şi Crişan (deşi mort prin si­nucidere, trupul lui a fost despicat cu barda şi împărţit în cele patru zări, la ordinul barbar al împăratului din Vie­­na).

Recitind paginile de istorie, am înţeles cât de simplist sunt povestite uneori, în posteritate, eveni­men­tele care au schimbat cursul istoriei. Iar Răs­coala ţăra­nilor din Apuseni a fost un astfel de eveniment. Toată lumea a învăţat că lupta a fost dusă împotriva stă­pânirii austriece, dar, urmărind desfăşurarea evenimen­telor, constaţi că ţinta răsculaţilor, cel puţin la începutul mişcării, nu au fost armata şi autorităţile austriece, văzute de moţi drept aliaţi, ci nobilimea maghiară asupritoare şi sălbatică. O voce autorizată a acelor timpuri, ziarul britanic "The Times", scria, la 31 ianuarie 1785, urmă­toarele: "Aceşti oameni sunt valahi, coborâtori la ori­gine din coloniştii romani care au fost aşezaţi în Dacia. Cei mai mulţi ţin de Biserica Grecească, iar populaţia ţării pe care o locuiesc este crezută să fie de 670.000 de su­flete. Sunt de constituţie puternică, înalţi şi bine fă­cuţi; deşi sunt supuşi celui mai împovărător jug al guvernării feudale, ei nu îşi dezmint originea romană. Reduşi la cel mai abject statut de sclavi, nu li se îngăduie să se bucure de niciun fel de drept de proprietate, fiind la mila stă­pâ­nilor lor, care nu puteau accepta că aceşti chinuiţi vasali ai lor ar putea gândi că ar avea nişte drepturi de reven­dicat. Deposedaţi şi oprimaţi de sălbaticii lor stăpâni, au văzut că nu au nimic la ce să se aştepte de la ei; au simţit că trebuie să îşi ia soarta în mâini, să se scuture de jugul împovărător al sclaviei".
Zilele trecute, profesorul pensionar Constantin I. Paşoiu din Sibiu, în vârstă de 95 de ani, m-a avertizat că "Formula AS" nu are dreptul să ignore o comemorare atât de tragică, din istoria românilor transilvăneni. Ca să-mi întărească inspiraţia acestei evocări, mi-a trimis şi un bocet al Ilincăi, soţia lui Horea, întocmit de el însuşi. Iată câteva versuri evocatoare, în care durerea românească străbate codrii şi munţii Apuseni: "Arde-mi-te-ai, co­drule/ Seca-ţi-ar izvoarele/ C-ai lăsat iscoadele/ Călcând cărăruile,/ Să dea peste urmele/ Dragului meu soţior/ Al munţilor Crăişor./ În lanţuri grele băgat,/ În Bălgrad întemniţat/ La moarte l-or condamnat/ Mii de moţi aduşi - nainte/ Ca să se înveţe minte/ Răscoală să nu mai facă/ Ci să rabde şi să tacă". Spre ruşinea noastră istorică, răscoala moţilor conduşi de Horea, Cloşca şi Crişan îşi termină suflul prin trădare. Românii sunt trădaţi de români, pentru bani şi eliberare din sclavie. Numele vân­zătorilor lui Horea şi Cloşca au rămas în veci blestemate în Apuseni. 230 de ani au trecut ca o clipă. Manualele de istorie de astăzi abia dacă fac loc unei scurte evocări a cumplitului eveniment din 28 februarie 1785, petrecut la ora 9 dimineaţa. Să ţinem un moment de reculegere în memoria celor trei mari eroi naţionali. Lupta nu le-a fost în zadar!