Anchetă "Formula AS" - Cu reportofonul printre ACTORI: Încotro cu primăvara?

- Planuri, speranţe, împliniri -

FLORINA CERCEL
"Îmi doresc să mă bucur pe mai departe de rolurile în care joc"

Pentru mine, speranţa înseamnă linişte, pace, să­nătate şi înţelegere între oameni, un Bine în formă de normalitate pentru întreaga planetă şi, în special, pentru România.
În ceea ce priveşte proiectele, e foarte greu să vorbeşti despre ele atunci când, prac­tic, te afli la apus de carieră (deşi cu­vântul sună cam dur, având în vedere că în cei 50 de ani de actorie am dat măsura puterii me­le de exprimare, atât pe scenă, cât şi în televiziune sau în film). De altfel, sunt atât de pă­trunsă de pro­fesia mea, încât nu mai pot face vreo departajare între mine - ca per­soană privată - şi existenţa mea ca ac­triţă. Aşa că, da, am şi eu câteva vise, câteva pro­iecte pe care îmi doresc să le îndeplinesc sau măcar să le încep, dar pentru care am nevoie de foarte multă să­nătate şi de răbdare, în acelaşi timp. Mai multe nu aş dori să spun. Ştiţi, proba­bil, că noi, actorii, avem o superstiţie care ne avertizează că "nu e bine" să-ţi dezvălui pro­iectele, fiindcă nu ştii dacă se mai rea­lizează după aceea... Pot să vă spun, însă, că îmi doresc în continuare să mă bucur de rolurile pe care le joc în prezent (joc la patru teatre diferite, patru roluri diferite: Aneta Duduleanu, în "Gaiţele", la Teatrul Me­tropolis, Jane Horton, în "Quartet", la CREART - sala Teatrelli, Teodora, în "Dum­nezeu se îmbracă de la second hand", la Teatrul Naţional, şi Mama, în "Noapte bună, mamă!", la ARCUB) şi abia aştept să se redeschidă cât mai curând Sala Mare a Teatrului Naţional. Am văzut-o. Este splen­didă! Mă gândeam cât de fericiţi sunt tinerii actori care vor beneficia de un ase­menea spaţiu în carierele lor. Toată clădirea Tea­trului Naţional arată superb, im­portant este ca şi performanţa artistică a specta­co­lelor să fie pe măsura performanţei arhi­tec­tonice. Sper din toată inima ca şi publicul spectator să facă parte din acest tot, care este actul artistic. Se spune că gene­raţiile talentate de actori produc public talentat. Aşa este. Spectatorii trebuie câştigaţi, iar nu alun­gaţi prin spectacole de co­medii uşurele şi expe­ri­men­te teatrale în exces. Că­utările trebuie finalizate, şi abia apoi urcate pe scenă. De aceea zic că e nevoie ca Teatrul Naţional să aibă un repertoriu de lungă du­rată, să-şi creeze şi să-şi dez­volte trupa de tineri ac­tori. Are nevoie de colaborare cu regizori de primă mâ­nă şi, slavă Domnului, ei există. În ava­lanşa de festivaluri şi de întâmplări teatrale care se petrec de-a lungul şi de-a latul Ro­mâ­niei, am văzut că există ti­neri regizori extrem de talen­taţi. Important este să existe un spirit de generaţie, să fie con­ştienţi că ac­to­rii tineri de astăzi au nevoie de ei, au ne­voie să creas­că îm­pre­ună, aşa cum şi noi am cres­cut împreună cu generaţii de regizori de excepţie, ca Esrig, Pen­ciu­les­cu, Ciulei, Andrei Şerban, Aureliu Manea, Horea Po­pes­cu, Ion Cojar. E limpede că fără această dragoste de familie artistică nu se va întâmpla nimic extraor­di­nar pentru o etapă lungă de timp. În rest, aştept din toate puterile dimineaţa în care să-mi bată primăvara la geam.

ALEXANDRU PAPADOPOL
"Joc un rol într-un... «OZN»"

Proiectele mele depăşesc anotimpul. Ele se referă mereu la film şi la teatru, asta e meseria mea, mă împart între amândouă, în mod egal. Am filmat acum doi ani "Acasă la tata", în regia lui Andrei Cohn (ab­solvent de arte plastice, autor până acum a patru scurtme­traje), un film ce va avea premiera în Ro­mânia în toamna aceasta, şi unde am rolul principal (joc alături de colegii şi de prietenii mei Ioana Flora, Mirela Oprişor şi Andi Vas­luianu). Am văzut de două ori fil­mul, mi se pare foarte bun, deo­sebit, iar regizorul e aşa de modern, cam ca un OZN pentru peisajul ci­nematografic româ­nesc... În ce pri­veşte teatrul, în prezent, exis­tenţa mea ca actor se leagă, şi o spun cu mândrie, de Tea­trul Odeon, unde se repetă piesa Luciei De­metrius, "Trei generaţii", în regia lui Dinu Cernescu, a cărei premieră va fi în primăvara aceasta. Vor urma şi alte roluri, care sunt - deocamdată - în faza de proiect. Bat în lemn, ultimii ani au fost foarte buni pentru mine, aşa încât sper ca şi 2015 să se menţină în tren­dul acesta. Aş fi arhimulţumit!

MEDEEA MARINESCU
"Vreau să echilibrez un pic balanţa"

Am păşit în 2015 nu atât cu dorinţa de a "rea­liza" cât mai mult, ci de a-mi recâştiga acel timp al meu şi al familiei mele, de a-mi echi­libra un pic balanţa între viaţa profesională şi cea personală. Sigur, continuu să joc în foarte multe spectacole, în Bucureşti şi în ţară, începând cu "Străini în noap­te", alături de Florin Piersic (spec­tacol care a depăşit 1000 de repre­zentaţii şi poate fi socotit un spec­tacol-fenomen, ţinând cont de nu­mărul impresionant de re­pre­­zentaţii cu săli pline), apoi con­­tinuând cu "Fă-mi loc!", unde joc ală­turi de Ma­rius Manole, în regia ma­estrului Radu Beligan (au­torul ambelor spectacole). Urmează re­centa premieră cu "Meca­nica inimii", în regia lui Chris Simion, "Hoţii de frumuseţe" (tot a lui Chris Simion, după textul lui Pascal Bruckner), apoi spec­ta­colele pline de savoare ale Liei Bugnar - "Două li­niuţe", "Oase pentru Otto", ca şi spectacolele Naţio­nalului bucu­reştean, în care joc în binecunoscutul "Dineu cu proşti", dar şi un spectacol la care ţin foarte mult, în regia lui Radu Afrim, "Hoţi".
Deşi timpul fuge şi primăvara îşi trimite deja vestitorii, nu m-am "aruncat", deocamdată, în vâl­toa­rea unor noi repetiţii la teatru, nu doar pentru că vreau să mă bucur mai mult de familia mea, ci şi pentru ca aş vrea ca pasul pe care îl voi face în ale­gerea unui nou text să însemne ceva, să merite, să mă reprezinte, nu să fie doar o acţiune bifată pe agendă (de cele mai multe ori, în teatrul instituţio­nalizat cam asta se întâmplă şi e păcat...). Îmi doresc mult de tot şi sper ca şi teatrul în care exist de peste 18 ani (e vorba de Teatrul Naţional Bucureşti) să se "gân­deas­că" la mine (mă refer la cei care iau decizia reper­torială), nu cum să îmi "justifice" salariul, ci ca la o actriţă ajunsă la vârsta maturităţii artistice.
În ceea ce priveşte filmul, aştept anul acesta pre­miera peliculei "03.Bypass", în regia lui Nap Toader, care spune povestea unei echipe ce lucrează pe ambulanţă, apoi scurtmetrajul lui Andrei Gruzsniczki "O faptă bună", pe care l-am încheiat în decembrie. Urmează un nou lungmetraj ro­mânesc, probabil pe la mijlocul primăverii, dar neavând sem­nat, deo­camdată, un con­tract, nu voi intra în amă­nunte. Sper ca anul abia început şi care, iată, aşteaptă deja pri­măvara, să fie cât mai prolific pentru mine, în proiectele legate de cinema. În fond, fil­mul e "pri­ma mea dragoste". M-am născut într-o familie de ci­neaşti şi continuu să tră­iesc într-o familie de ci­neaşti, lărgită acum prin soţul meu (directorul de imagine Geor­ge Dăscălescu), şi una dintre surori (sce­no­grafa Mădălina Marinescu). Aşa cum iu­besc să fac cinema, iu­besc să văd filme, să le discut, să le observ traiec­to­ria, să mă bucur de creaţii deosebite, precum "Bird­man" (filmul distins zilele acestea cu Pre­miul Oscar), şi să sper că undeva, cândva, voi fi şi eu par­te dintr-o asemenea operă de geniu. Cam atât. Deo­camdată.

ANDI VASLUIANU
"Strig în gura mare: vreau Pace în lume!"

Am mai multe proiecte, unele pe cale să se îm­plinească, dar despre care nu pot vor­bi, altele care sunt doar în capul meu, dar, în principiu, am treabă destulă. Dar din­colo de orice proiecte, pentru 2015 îmi doresc să fie PACE, o strig în gura mare! Să fie pace în lume, să nu prolifereze războiul. E o panică ge­nerală acum... Profesional, îmi doresc să pot să mai învăţ, că mai am o gră­madă de învăţat despre meseria asta. Actoria nu se opreşte niciodată... De câţiva ani, încerc să învăţ să observ şi să ascult mai bine, de la actori, de la regizori, într-o dorinţă cinstită şi neprefăcută de a evolua. Şi nu cred că pro­cesul acesta de învăţare se limitează doar la profesia mea de actor, cred că toţi oamenii învaţă continuu. Eu sunt bucuros că am starea asta de a voi să ascult mai mult, de a ex­perimenta, de a fi mereu în priză. Important e să fii tu cu tine însuţi. Şi mai cred că datoria acto­rului, atunci când se află pe scenă, este să fie autentic, căci spec­tatorul îşi doreşte să trăiască în sală un adevăr pe care nu-l trăieşte în viaţa de zi cu zi, şi atunci are nevoie de acel moment de auten­ti­citate din partea actorului, fie că e vorba de film sau de teatru. Acum joc în "Vestul singuratic", la Notta­ra, cu pre­miera în mar­tie, unde îi am ca parteneri de scenă pe Florin Piersic jr., pe Vlad Zamfirescu, Ioana Calotă şi Corina Dragomir. E un spectacol excelent, iar colegii de scenă (regizor, Cristi Juncu) fac ca bucuria de a juca să ne fie deplină. Primăvara poate să vină. O aştept cu bucurie şi satisfacţie.