Asta, pentru că ne-am obişnuit ca şcoala, care, între noi fie vorba, nu mai e nici ea ce a fost, să ne ofere toată informaţia de care avem nevoie. Din păcate pentru noi şi pentru vecinii bulgari, care stau şi mai prost la acest capitol, lumea s-a schimbat. Nu ştiu dacă în bine sau în rău, căci discuţia ar depăşi cadrul acestui editorial, dar e cert că, în zilele noastre, un meseriaş care are experienţă de o viaţă şi se bazează doar pe ea poate să fie depăşit de un ucenic dornic să înveţe mereu.
Şi asta se întâmplă pentru că trăim într-o lume a revoluţiilor tehnologice. Ceea ce acum douăzeci de ani era la vârf, acum e bun de pus în muzeu. Alan Greenspan, cel mai longeviv guvernator al Rezervei Federale a Statelor Unite ale Americii (care e echivalentul BNR de la noi), numea acest proces "distrugerea creatoare a capitalismului". Adică, pe măsură ce ştiinţa evoluează, creează premisele unui salt tehnologic, care atunci când îşi produce efectele în economie, duce la dispariţia unor tehnologii mai vechi. Doar că înlocuirea produce multă suferinţă - oamenii îşi pierd slujbele şi, ca să obţină unele noi, trebuie să ţină pasul cu schimbările. Din ce în ce mai rapide, din ce în ce mai radicale. Aşa ajungem la ideea de învăţare continuă - anii de liceu sau de facultate nu mai sunt suficienţi. Viaţa în sine devine o instituţie de învăţământ pe care nu o poţi absolvi decât la pensie şi poate nici măcar atunci. Dacă pici aceste examene permanente, societatea te scoate de la sine din circuitul ei. Aşa s-a ajuns ca 31% dintre danezi să înveţe continuu toată viaţa. Ei sunt urmaţi de suedezi şi de finlandezi. Societăţile lor se află permanent în mişcare şi asta se şi vede în nivelul lor de trai foarte ridicat. Comparaţi acest procent al lor cu cele 2% de la noi şi veţi înţelege că niciun guvern şi nicio politică socială nu ne va aduce bunăstarea nordicilor, dacă nu îi urmăm şi în educaţia perpetuă. Fără această adaptare riscăm să ajungem şomeri pe viaţă. În Marea Britanie, spre exemplu, 10 milioane de oameni îşi vor pierde slujbele în următorii douăzeci de ani, doar din cauza automatizării. Conform unui studiu al Oxford University, agenţii de credite, recepţionerii, funcţionarii care lucrează în relaţii cu clienţii, vânzătorii şi şoferii profesionişti riscă să fie înlocuiţi în proporţie de 90% de roboţi, în următorii 10-20 de ani.
Iar noi, ceilalţi, va trebui să învăţăm să lucrăm cu aceste maşini, altminteri ne vor lua pâinea de la gură tuturor. Pentru că proprietarii marilor companii ştiu că roboţii, spre deosebire de noi, bieţi oameni cu carne, oase, boli şi dureri, nu dorm şi nici nu au nevoie de salarii, de pauze de masă, de concediu sau de pensie. Iar când se strică, pot fi lesne înlocuiţi cu alţii noi. Distrugere de oameni creatoare... de roboţi.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
