Se spune că în campania electorală din anul 2008 medicii americani le-au făcut recomandări stricte candidaţilor la preşedinţia SUA: "Tăceţi, ori de câte ori se poate. Beţi mai multe lichide ca de obicei. Şi nu vorbiţi niciodată în şoaptă." Şoptitul supune corzile vocale la un efort mai mare, iar în perioada premergătoare alegerilor, candidaţii erau obligaţi să vorbească atât de mult, încât riscul unei laringite trebuia luat în seamă. În consecinţă, ei au apelat la remedii naturale, pentru a-şi proteja glasul. "Wallstreet Journal" şi "New York Times" au relatat că Barack Obama îşi îngrijea vocea cu apă fierbinte în care amesteca lămâie, miere şi ghimbir. John McCain lua câte o linguriţă de ulei de măsline, înainte de participarea la o dezbatere. Trebuie să adăugăm însă că iritarea corzilor vocale poate fi provocată nu numai de suprasolicitare, ci şi de prezenţa unei infecţii.
Cauze
Durerile în gât nu semnalează neapărat o inflamare a corzilor vocale. Dificultatea la înghiţit şi vorbit reprezintă cel mai adesea primul simptom al unei infecţii virale, cum ar fi răceala, gripa sau rujeola. Cauza poate fi şi de natură bacteriană, de exemplu, o amigdalită sau o infecţie cu streptococ. De asemenea, alergiile, aerul uscat sau poluat şi refluxul gastroesofagian se pot afla, şi ele, la originea acestor dureri. În momentul când aţi constatat că aveţi febră, ar fi indicat să consultaţi un medic, deoarece poate fi vorba de o infecţie streptococică, iar aceasta trebuie tratată medicamentos, fiind posibil ca, în timp, să dea naştere unei afecţiuni reumatice. Toate celelalte dureri în gât nu durează de obicei mai mult de cinci până la şapte zile şi dispar, în general, de la sine.
Bolnavii obişnuiesc să sugă bomboane de tuse pentru a-şi ameliora astfel senzaţia de durere sau răguşeala, dar efectul calmant provine, de fapt, dintr-o mică anesteziere locală, deci nu poate fi decât temporar. Este de preferat să acţionăm asupra ţesutului inflamat, liniştindu-l cu ajutorul unor alimente şi plante medicinale.
Alimente cu efect terapeutic contra durerilor în gât şi a laringitei
Dacă simptomele s-au cronicizat, ar fi bine să vă adresaţi unui medic, pentru a vă asigura că în spatele lor nu se află o afecţiune mai gravă. Atâta timp cât acestea încă nu sunt cronice, puteţi încerca să întrebuinţaţi alimentele prezentate mai jos, care au o acţiune directă asupra ţesutului laringian, reuşind să-l calmeze.
*** Rodia - Acest fruct biblic, despre care se crede că ar fi totuna cu "mărul" din grădina Edenului, are o îndelungată tradiţie de utilizare, ca anestezic, în zona gâtului, de la populaţiile din Anzi şi până în India. Rodia constituie un antiseptic cu spectru larg, conţinând cel puţin nouă substanţe care întăresc sistemul imunitar. Se bea sucul, cu înghiţituri mici, repartizat pe toată durata zilei, alternând cu apă.
*** Ghimbirul - La fel ca usturoiul, ghimbirul este şi el un remediu excelent împotriva durerilor în gât. Se mănâncă miere, la care s-a adăugat ghimbir proaspăt, ori se poate prepara o gargară din zeamă de lămâie, oţet, ceai de ghimbir şi miere.
*** Cardamomul este cea mai bună sursă de cineol. El combate cu succes atât senzaţia de durere, cât şi laringita sau faringita.
*** Usturoiul, supranumit "penicilina rusească", este un antiseptic imbatabil, care stimulează totodată sistemul imunitar şi ar trebui să fie totdeauna prima opţiune în tratarea inflamaţiilor apărute pe căile respiratorii. Este de presupus că şi rudele sale apropiate, ceapa şi arpagicul, au un efect similar, mai ales că ceapa conţine o cantitate mai mare de quercetină decât usturoiul (quercetina este un flavonoid cu puternice proprietăţi antioxidante). Evreii din Cochin, o veche aşezare evreiască din India, întrebuinţau ca leac pentru durerile în gât, un decoct de ceapă cu zeamă de lămâie.
*** Salvia se poate administra fie ca infuzie, îmbunătăţindu-i gustul cu puţină zeamă de lămâie şi miere, fie sub forma unui amestec mai îndrăzneţ, de infuzie cu usturoi, ghimbir şi ceapă, eventual cu un adaos de ulei, miere sau oţet. Un studiu clinic din anul 2006 a confirmat valoarea terapeutică a salviei ca remediu împotriva inflamaţiilor din zona gâtului. Participanţilor la test li s-a aplicat în gât, prin pulverizare, o soluţie cu 15% salvie, verificându-se apoi intensitatea durerii timp de două ore, la intervale de 15 minute. Ameliorarea a fost evidentă.
*** Cimbrul - Numeroase preparate farmaceutice, utilizate curent contra durerilor în gât, a laringitei, bronşitei şi tusei, conţin cimbru. Această plantă medicinală ajută la eliminarea mucusului din căile respiratorii, are acţiune antiseptică şi întăreşte sistemul imunitar. Iată cum puteţi profita de însuşirile ei binefăcătoare. Ca să pregătiţi un decoct pentru gargară, fierbeţi cimbrul în apă, la foc mic, 10-20 de minute. Dacă doriţi, adăugaţi-i lămâie şi miere, pentru gust. Sau beţi un ceai de cimbru - cel mai bine, la aproximativ jumătate de oră după îngurgitarea unor condimente iuţi, ca usturoiul, ardeiul iute, hreanul sau wasabi.
** Lichidele - La celebra clinică Mayo din SUA, pacienţii cu dureri în gât sunt sfătuiţi să-şi dubleze consumul de lichide, fiindcă acestea le fluidizează secreţiile, astfel încât ele pot fi evacuate mai uşor prin tuse. Şi întrebuinţarea unui umidificator pentru obţinerea unui nivel optim al umidităţii aerului din încăpere contribuie la ameliorarea simptomelor.
** Zeama de lămâie cu miere - Acesta este un leac tradiţional contra durerilor în gât şi a laringitei. La clinica Mayo se recomandă să se amestece zeamă de lămâie şi miere într-un pahar cu apă fierbinte, lăsând mixtura să se răcească înainte de a o bea. Lămâia ajută la eliminarea mucusului, iar mierea căptuşeşte mucoasa faringiană cu un strat protector.
* Anasonul ajută împotriva tusei productive şi a altor probleme ale căilor respiratorii, datorită acţiunii sale expectorante. Zdrobiţi una sau două linguriţe de seminţe de anason, turnaţi peste ele apă clocotită şi aşteptaţi să infuzeze 10-15 minute. Strecuraţi ceaiul înainte să-l beţi. Îi puteţi adăuga şi puţin lemn-dulce, cu condiţia să nu suferiţi de hipertensiune ori de un deficit de potasiu.
* Fructele congelate şi sucurile de fructe - Fructele păstrate la congelator, cum ar fi strugurii, căpşunile, afinele, bananele scoase din coajă sau pepenii, sunt o delicatesă care, pe lângă gustul excelent, prezintă şi avantajul de a ne calma gâtul iritat. Şi îngheţata de fructe, sorbetul şi cuburile de gheaţă ne pot fi de ajutor. Ni se poate părea paradoxal, dar "American Cancer Society" recomandă, la durerile de gât, alimente reci sau chiar congelate.
* Uleiul de măsline - De ce n-am testa şi metoda lui John McCain, încercând să prevenim răguşeala cu o lingură de ulei de măsline? Acesta e un remediu tradiţional, numai că, din păcate, nu dispunem de studii care să-i confirme efectele. Totuşi, deoarece se ştie că el este o sursă sănătoasă de acizi graşi mononesaturaţi, nu strică să înghiţim din când în când câte o lingură.
Alimente de consumat cu prudenţă
Când aveţi dureri în gât sau laringită, multe alimente şi băuturi nu vă fac bine. Evitaţi-le mai ales pe cele ce urmează:
Băuturile cu cofeină - E recomandabil să beţi cât mai mult atunci când vă doare gâtul, însă băuturile care conţin cofeină elimină apa din ţesuturi. De aceea, este mai indicat să vă hidrataţi cu apă, supe sau chiar cuburi de gheaţă.
Excesul de alcool - Consumul mare de alcool poate irita gâtul şi corzile vocale, reprezentând el însuşi factorul declanşator al unei laringite.
Alimentele care provoacă arsuri la stomac - Acidul gastric urcat în esofag poate irita gâtul, ducând în final şi la o laringită. Renunţaţi la alimentele care favorizează refluxul, în special la cele acre, cum sunt roşiile, ca şi la sosurile şi mâncărurile grele, de pildă cartofii prăjiţi.
Din cămara cu ierburi de leac
Unele plante medicinale fac minuni la un gât iritat, din care iese o voce răguşită. Următoarele două sunt campioane incontestabile.
Unguraşul (Marrubium vulgare) - Unguraşul comun reprezintă un ajutor nepreţuit la problemele gâtului sau ale bronhiilor. Doza recomandată pentru infuzie este de 2 linguriţe de plantă uscată la o cană de apă clocotită. În ceai mai puteţi pune lămâie, lemn-dulce sau pulbere (ori picături) de ştevie.
Deşi lemnul-dulce vă poate fi de folos, nu e bine să beţi prea mult. Printre alte efecte nedorite, o administrare îndelungată - care depăşeşte şase săptămâni - poate provoca sau agrava hipertensiunea. În cazul când durerile în gât persistă în tot acest timp, adresaţi-vă neapărat unui medic.
Sucul de ananas combinat cu ghimbir - reprezintă o bază pentru băuturi, la care se pot adăuga apoi plante care conţin cineol, o substanţă de mare folos şi în laringită, deoarece favorizează expectorarea. Cantităţi apreciabile de cineol se găsesc, printre altele, în: busuioc, peliniţă, tarhon, eucalipt, fenicul, mentă, ghimbir, cardamom, curcuma, lavandă, nucşoară, mentă, vetrice, rozmarin, coada-şoricelului, isop, scorţişoară şi verbină.
PNEUMONIE
Afecţiunile grave se declanşează de cele mai multe ori în momentul când sistemul imunitar este slăbit din cauza unei alte infecţii. De aceea, nu întotdeauna, dar foarte frecvent, pneumonia se dezvoltă dintr-o bronşită sau o gripă. Şi poate avea un deznodământ letal. An de an, ea ucide pe tot globul sute de mii de oameni. Persoanele cu sistemul imunitar aflat în dificultate, cum sunt bolnavii cronici sau vârstnicii, se confruntă cu un risc maxim. Şi, fapt surprinzător, dar adevărat, internarea într-un spital sporeşte acest risc. Numeroase cazuri de deces în urma pneumoniei implică pacienţi spitalizaţi.
Deoarece infecţia ia naştere în interiorul plămânilor, simptomele pot îmbrăca forme dramatice: dureri în piept, febră, frisoane, tuse şi greutate în respiraţie. Cei mai mulţi medici prescriu antibiotice, care nu ajută întotdeauna, fiindcă pneumoniile sunt provocate, în proporţie de 50%, nu de o bacterie, ci de un virus. Mai rar, chiar de fungi.
Există multe alimente capabile să stimuleze sistemul imunitar, ca de pildă: seminţele de roşcove, fructele arbustului tropical camu-camu, pepenele galben, siminichia, curmalele chinezeşti (jujube), ovăzul, afinele, socul, ghimbirul, muşeţelul, năutul, brusturele, curcuma, păpădia, usturoiul, oregano, gălbenelele, ciuperca shiitake, spanacul, cartofii dulci, cimbrul, strugurii, scorţişoara şi ceapa. Apoi, avem la dispoziţie o serie întreagă de plante care ne ajută să reducem stresul. Acesta este un lucru important, în primul rând pentru că stresul subminează capacitatea naturală de apărare a organismului.
Pneumonia poate pune în primejdie viaţa bolnavului. De aceea, prezentaţi-vă neîntârziat la medic, dacă aţi observat apariţia unor simptome neobişnuite în piept sau la plămâni. Alimentele amintite mai sus vă pot proteja împotriva bolii, însă atunci când infecţia s-a instalat, aveţi neapărat nevoie de îngrijiri medicale.
Un sandvici pentru eliberarea bronhiilor
Ca să îndepărtaţi secreţiile acumulate în sinusuri şi bronhii, încercaţi această reţetă ce reuneşte câteva dintre principalele alimente cu acţiune expectorantă. Amestecaţi ardei iuţi tăiaţi mărunt, ghimbir, usturoi, curcuma, hrean, muştar, wasabi şi ceapă şi întindeţi originala compoziţie pe o felie de pâine. De asemenea, puteţi bea un ceai fierbinte, cu gust iute, preparat din ingredientele enumerate aici (sau numai o parte din ele).
Alimente cu efect terapeutic împotriva pneumoniei
Vă sfătuim să includeţi în meniul dvs. zilnic câteva din următoarele alimente, care sunt benefice pentru sistemul imunitar.
*** Rodia - Potrivit unor studii clinice mai noi, acest fruct acrişor acţionează contra pneumoniei cu o eficienţă egală cu a usturoiului. Seminţele, ca şi pulpa suculentă a rodiei, conţin numeroşi antioxidanţi, care combat inflamaţiile şi susţin mecanismele de autoapărare ale organismului în lupta cu bacteriile şi viruşii.
*** Socul - Extractul de soc constituie o armă indispensabilă împotriva gripei, dar şi a pneumoniei, deoarece în compoziţia plantei se regăsesc peste o duzină de compuşi antibacterieni, antivirali şi antimicotici.
*** Usturoiul
este nelipsit din arsenalul terapeuţilor naturişti, datorită celor aproximativ 2000 de substanţe biologic active, care îi conferă o valoare curativă excepţională. Terapeuta Jill Stansbury, de la National College of Naturopathic Medicine din Portland, Oregon, îşi îndeamnă studenţii să consume permanent usturoi, pentru a distruge bacteriile şi viruşii care provoacă bronşita, pneumonia şi unele infecţii ale tubului digestiv.
** Oregano - Acest condiment nu serveşte doar la prepararea unui sos apetisant pentru spaghete. Cercetările de laborator au dovedit că el posedă şi calitatea de a activa sistemul imunitar. Are efecte antiinflamatoare şi antibacteriene, diminuează stresul, calmează tusea şi eliberează căile respiratorii de secreţii.
** Citricele - Datorită conţinutului lor ridicat de vitamină C, portocalele, grepfruiturile, mandarinele, lămâile şi limetele întăresc sistemul imunitar, oferind protecţie contra infecţiilor virale. Există medici care introduc chiar doze masive de vitamină C în tratamentul pneumoniei. Desigur, nu vă recomandăm să vă trataţi o asemenea afecţiune pe cont propriu, în schimb, vitaminizarea în scopul prevenţiei e, într-adevăr, o idee bună.
Fructul cel mai bogat în vitamina C este camu-camu, urmat de amalaki (un fel de coacăze indiene), măceşe, ardei graşi, ardei iuţi cayenne, nuci caju, mlădiţe de cârmâz, năsturel şi topinambur. Alte surse bune sunt broccoli, papaya, kiwi, căpşunile, pepenele galben, mango, roşiile, varza şi spanacul. N-ar fi rău să luaţi şi un supliment cu vitamina C (eventual combinată cu flavonoide).
** Ceapa - La fel ca usturoiul, ceapa conţine şi ea principii active care combat cu bune rezultate infecţiile căilor respiratorii, implicit şi pneumonia.
* Busuiocul - Oricine mănâncă cu plăcere o salată de roşii cu Mozzarella proaspătă şi puţin busuioc parfumat, câteva picături de ulei de măsline şi un strop de oţet balsamic. Busuiocul ne aprovizionează cu antioxidanţi, ţine la respect bacteriile şi viruşii şi fortifică sistemul imunitar.
* Ceaiul verde - După cum se ştie, ceaiul verde are un conţinut apreciabil de antioxidanţi. Dar nu numai atât. Cercetătorii au constatat că el poate tripla acţiunea antibioticelor, îmbunătăţind efectul bactericid al medicamentelor şi totodată crescând sensibilitatea microbilor faţă de substanţele active, chiar şi în cazul unor tulpini bacteriene rezistente.
* Ghimbirul atenuează senzaţia de greaţă provocată de chimioterapie sau de graviditate. Totodată, el stimulează sistemul imunitar. Puteţi prepara un ceai, turnând apă clocotită peste câteva rondele subţiri, tăiate dintr-o rădăcină de ghimbir.
* Curcuma - Acest condiment este întrebuinţat în medicina tradiţională chineză, ca şi în cea ayurvedică, pentru ameliorarea artritei, îmbunătăţirea funcţiilor hepatice şi a digestiei în ansamblu, ca şi pentru reglarea ciclului menstrual. De asemenea, el întăreşte imunitatea şi ne fereşte de microbi şi viruşi.
* Rozmarinul - Plantă des întâlnită în bucătărie, ca şi busuiocul, rozmarinul se numără, în acelaşi timp, printre remediile de un real folos în asigurarea unei bune imunităţi şi în tratamentul pneumoniei. El dă un gust minunat supelor, ca şi mâncărurilor cu carne de pasăre sau de miel.
* Scorţişoara - Recomandată pentru rolul ei de stimulent pentru sistemul imunitar, ea este utilă şi diabeticilor, pe care îi ajută să-şi ţină glicemia sub control.
Alimente de consumat cu prudenţă
Există alimente care sabotează sistemul imunitar, în loc să-l fortifice. De aceea, e preferabil să le evitaţi.
Alcoolul în exces - Alcoolul slăbeşte capacitatea leucocitelor de a lupta cu infecţiile. Un consum exagerat va îngreuna vindecarea.
Grăsimile şi dulciurile - Pneumonia se declanşează în momentul când imunitatea dvs. este deficitară. Dacă vă veţi compune meniul în mod judicios, de exemplu, înlocuind dulciurile şi prăjiturile cu fructe proaspete, vă ajutaţi organismul să învingă infecţia.
Din cămara cu ierburi de leac
Următoarele plante medicinale sunt deosebit de utile în tratarea unei pneumonii.
Echinacea (Echinacea purpurea) - O serie întreagă de studii îi atestă succesul în combaterea infecţiilor de pe căile respiratorii superioare, deşi specialiştii nu au reuşit să afle care este substanţa activă cea mai eficientă dintre cele prezente în structura acestei plante.
Genţiana (Hydrastis canadensis) - Vă sfătuim s-o includeţi (tinctura de genţiană) în profilaxia şi - cu acordul medicului dvs. - în tratamentul pneumoniei. Efectul ei antimicrobian provine de la doi alcaloizi cu spectru larg de acţiune: hidrastina şi berberina.
Păpădia (Taraxacum officinale) - Medicina tradiţională chineză tratează cu ajutorul ei pneumonia şi alte infecţii ale căilor respiratorii superioare. Există şi studii clinice care îi confirmă eficienţa. Vă puteţi prepara fie un decoct prin fierberea rădăcinilor şi frunzelor, fie o infuzie din planta uscată.