În 2009 am fost diagnosticat cu tumoră malignă la vezica urinară. După două intervenţii chirurgicale endoscopice, urmate de mai multe şedinţe de chimio şi radioterapie, am crezut că necazul meu a luat sfârşit. Dar n-a fost să fie aşa, în anul 2013, în urma unui RMN, am aflat cu stupoare că boala a recidivat. Am făcut din nou o intervenţie chirurgicală endoscopică TUR-V Bioptic. În urma rezultatului histopatologic, prin care s-au evidenţiat "fragmente tumorale vezicale", grad G2 stp2, medicii au hotărât efectuarea cistectomiei radicale, la care am renunţat.
Aflând despre d-l ing. Victor Bogdan din paginile revistei dvs., pe care soţia mea o citeşte permanent, am apelat la domnia sa cu încredere şi speranţă. Am început tratamentul în ianuarie 2014, l-am urmat cu sfinţenie timp de 6 luni, însă nu m-am oprit aici, ci am mers mai departe cu el, până în luna noiembrie, când am făcut din nou un RMN, care a avut ca rezultat: pereţi îngroşaţi ai vezicii urinare (în urma intervenţiilor chirurgicale şi radioterapiei), mi s-a recomandat şi o citoscopie. Doctorul care a efectuat-o nu a optat pentru o intervenţie chirurgicală, deoarece nu a constatat existenţa unor tumori vezicale.
Cei care vor să învingă boala trebuie să respecte întocmai tratamentul naturist şi să aibă credinţă în Dumnezeu, altfel rezultatul nu va fi pe măsură. Eu şi familia mea dorim să ne exprimăm mulţumirile noastre pe această cale faţă de d-l ing. Victor Bogdan şi faţă de minunata dvs. revistă, "Formula AS".
D-l ing. Bogdan Victor poate fi contactat la tel. 0723/74.23.98, seara, între orele 20-22.
Cu mulţumiri,
ION COLTOIAS - Ploieşti, tel. 0760/10.09.61