Instalat comod într-un fotoliu, Mac Trevor Innes conversa în modul cel mai plăcut cu nişte vechi prieteni, new-yorkezi ca şi el, când, pe neaşteptate, se simţi "înghiţit", smuls de la locul lui şi transportat într-un alt univers.
"Încadrat de două «entităţi», m-am pomenit în proximitatea unui... ceva asemănător cu platforma de decolare a unei nave spaţiale. De fapt, mă aflam în interiorul unei staţii spaţiale. Pe nepusă masă, m-am pomenit înconjurat de fel de fel de «entităţi» aflate în interiorul acesteia. Aceste «entităţi» mergeau pe două picioare, având o siluetă asemănătoare cu cea a oamenilor. Unele dintre ele se îndeletniceau cu nişte treburi tehnice de rutină, aşa că nu-mi dădeau nici un fel de atenţie. M-am trezit pradă unei transe de o incredibilă forţă. Nu simţeam nici spaimă, dar nici nu mă simţeam în largul meu. Mi se întâmpla să fiu în transă. Atâta tot. Mai apoi, o sumedenie de creaturi minuscule, asemănătoare licuricilor, începură să se agite, pline de voioşie, în jurul unor maşinării bizare, acoperite de cristale sclipitoare".
Istorisirea lui Trevor poate trece drept o "banală" aventură cu răpiri de către extratereştri. Dar prietenii lui, prezenţi alături de el în acel apartament new-yorkez, au mărturisit un adevăr de necontestat: el nu-şi părăsise nici o clipă fotoliul. Pur şi simplu, creierul său experimentase efectele unui halucinogen extrem de puternic, numit dimethyltryptamină sau DMT.
Un drog natural
Ca şi în cazul lui Trevor, se poate spune că mii şi mii de persoane au experimentat efectele pe care le poate avea DMT. Şi-astfel, după ce au "prizat" o oarecare cantitate de DMT, ele s-au cufundat într-o stare de transă intensă, pentru ca mai apoi să se pomenească în faţa unor fiinţe bizare, numite, îndeobşte, extratereştri sau îngeri sau spirite sau zei... Apariţii care, nu o dată, povesteau despre originea Universului... În unele cazuri, asupra unor anume subiecţi, aceste experienţe au produs un efect de durată, ba chiar, în anumite împrejurări, ele au provocat modificarea unor vieţi: după ce au revenit pe Pământ, subiecţii respectivi s-au simţit stăpâniţi de o mare linişte şi de un sentiment de îmbogăţire spirituală.
Aşa-numitul DMT există şi în stare naturală în organismul uman. Se ştie prea bine că epifiza, glanda numită şi pineală, care se află în creierul nostru, produce o substanţă de structură moleculară foarte apropiată celei a DMT.
DMT face parte din substanţele chimice constitutive ale majorităţii halucinogenelor botanice. Ea se găseşte şi în răşina produsă de un arbore numit virola (sau babuin), ca şi în mai multe plante sud-americane. Printre cele mai cunoscute astfel de droguri sunt: mescalina, obţinută din peyotl - un gen de cactus; psylocibina, conţinută în ciupercile aparţinând familiei numită Psylocibe; la acestea, se adaugă armina extrasă din yagé sau ayahuasca, precum şi ibogaina, principiul activ al unei plante africane numită iboga. În toate zonele geografice unde cresc aceste plante s-au dezvoltat tot soiul de rituri ce apelează la unele efecte psihotrope. Astfel, cultul Bwiti - cel ce integrează planta iboga în ritualurile sale - se practică la populaţiile numite Fangi din Gabon, din Guineea, din Camerun. Consumul de peyotl e în creştere la indienii din preeriile nord-americane, mai exact la indienii Huichols din Mexic. Pentru indienii amazonieni, ayahuasca, luată în infuzie, fumată sau "prizată", se constituie într-un aşa-numit "drog-cheie". Din timpuri străvechi, ayahuasca este utilizată de-a lungul unor ceremonii speciale, în nădejdea de a se obţine revelaţia spirituală şi divinaţia, de-a lungul unor călătorii iniţiatice, simbolizate, de obicei, printr-o pasăre. Aceste "călătorii" îndepărtate ar permite vizualizarea unor evenimente petrecute în trecut, ba chiar şi a unor evenimente viitoare. Chiar şi utilizatorii ocazionali - destul de mulţi la număr - ai substanţei numite ayahuasca au susţinut puterea de clarviziune pe care-o dă acest drog. Toate acestea au aţâţat, desigur, curiozitatea unor cercetători occidentali, pasionaţi de antropologie. Ba chiar şi a unor scriitori celebri, în goana după senzaţii tari - vezi Aldous Huxley (autor al volumului "Porţile percepţiei"), ori Ernst Jünger ("Vizită la Godenholm").
Frumoşii nebuni ai lumii ştiinţifice
Printre antropologii care au încercat să pătrundă secretele drogurilor psihedelice, cel mai celebru este Carlos Castaneda. De origine peruviană, Castaneda a consacrat acestor droguri teza sa de la Universitatea din California, pentru ca mai apoi să publice patru volume pe această temă. În aceste lucrări, el povesteşte cu mult har felul în care a fost el însuşi iniţiat în administrarea de halucinogene de către Don Juan Matus, vrăjitor Yaqui din munţii Sonora, aflaţi în Mexic. Această precizare de ordin geografic este plină de interes, întrucât de mai multă vreme s-a descoperit că glandele încărcate cu venin ale unui broscoi uriaş care trăieşte în deşertul Sonora ar secreta DMT... Descoperirea a declanşat vânarea furibundă a bieţilor batracieni. Ba chiar au fost hăituiţi mult dincolo de locul lor de baştină!
O altă relatare, făcută de un antropolog, vorbeşte din nou despre puterea plantelor halucinogene. Invitat de tribul Cashinahua din Peru, americanul Kenneth Kensinger a luat parte, de-a lungul unei nopţi iniţiatice, la o "şedinţă" de ayahuasca. La un moment dat, şase dintre cei nouă indieni prezenţi la "ceremonie" îl anunţară pe oaspetele lor că avuseseră "viziunea" morţii bunicului lui. Această viziune survenise cu două zile mai devreme ca savantul să fie înştiinţat despre moartea bătrânului domn. În ceea ce priveşte "ciupercile sacre" - sau "magice" - folosirea lor datează, fără îndoială, tot din timpuri imemoriale. Oricum, se poate aprecia că ele au fost cunoscute cu câteva mii de ani înainte de naşterea lui Hristos. Numai că utilitatea lor a fost adusă la cunoştinţă Occidentului abia în secolul al XVI-lea, de către preotul spaniol Bernardo Sahagun. În acel timp, acesta afirma că azteci făceau mare caz din folosirea ciupercilor sacre, pe care le numeau teonanácatl - sau "carnea zeilor".
În 1985, Gordon Wasson, un bancher în retragere - mare expert în ciuperci - asistă la o şedinţă rituală în compania fotografului Allan Richardson. După consumarea mai multor porţii de ciuperci halucinogene, Wasson se simte zburând afară din carcasa trupului său, în timp ce Richardson are viziunea unui studio fotografic pe care urma să-l viziteze la Londra abia după vreo trei săptămâni. Cu ocazia acelei vizite, fotograful va constata, uluit, că fiecare detaliu corespundea viziunii sale provocate de ciuperci. Până şi pictura "zărită" pe un perete era aidoma!
Întâlniri în univers
Dar DMT-ul pare să încurajeze nu doar percepţiile extrasenzoriale, ci şi experienţele de contact cu inteligenţe necunoscute, extraterestre.
Potrivit cercetătorului englez Terence McKenna, "în timpul unei «transe» provocate de DMT, ai prilejul să întâlneşti diverse entităţi. În fapt, ele reprezintă reflectarea unei părţi - până atunci ascunse şi dintr-odată eliberate - a psihicului nostru".
Prima experienţă cu DMT pe care a trăit-o McKenna i-a dat sentimentul că: "Pe-aici, pe-aproape, sau ceva mai departe, există un univers gâlgâind de inteligenţă trans-umană, hiperdimensionată, total diferit de universul nostru şi pe care nu izbutim cu nici un chip să-l întâlnim". Întâmplarea nu e nouă.
În trecut, haitienii consumau un soi de grăunţe miraculoase, nişte bobiţe produse de o plantă numită Piptadenia peregrina. O făceau în nădejdea de a putea comunica, de a dialoga cu zeii... Seminţele anumitor varietăţi de volbura sunt în continuare consumate în Mexic şi în Hawaii. Una dintre aceste plante, conţinând ergina - o substanţă asemănătoare cu LSD - poartă, de altfel, numele sugestiv de flying saucers - adică... farfurii zburătoare.
În zilele noastre, un cercetător specialist în DMT - Peter Meyer - susţine că "fenomenul unui contact aparent, sub efectul acestui drog, este atât de puternic, atât de «pregnant», încât problema merită unele «investigaţii serioase»".
Tot mai multe cercetări
Timp de două decenii, studiile privind halucinogenele au fost cu stricteţe limitate din pricina presiunilor legale şi politice exercitate în jurul problemei drogurilor psihedelice.
Totuşi, începând cu anii '90, o atitudine mai deschisă a autorităţilor americane a permis iniţierea altor cercetări privind un anumit număr de produse. Astfel, trei ani la rând, la Universitatea din New Mexico, psihiatrul Rick Strassman a întreprins unele cercetări, încercând să afle din ce motive corpul omenesc produce DMT. Numai că, până în zilele noastre, el nu a izbutit să obţină vreun răspuns la această întrebare. Şi totuşi, cercetările sale i-au permis să demonstreze ceea ce multă lume susţinea de multă vreme. Şi anume, faptul că "un mare număr de subiecţi afirmă că au întâlnit alte tipuri de inteligenţe de-a lungul unor stări halucinatorii".
O multitudine de păreri au fost emise cu privire la natura acestor "entităţi". Dintre cele emise până acum, cea mai seducătoare ipoteză ar fi aceea potrivit căreia fiinţe - sau inteligenţe - călătorind prin timp, sau spirite acorporale, ar putea comunica şi dialoga cu noi pe o frecvenţă a conştiinţei umane devenită receptivă graţie unor droguri psihedelice.
La comanda guvernului brazilian, doctorul Frederic Grob a studiat practicile unor secte numite "Uniunea Vegetalului" şi "Santo Daime", de fapt, două biserici creştine, foarte răspândite în Brazilia şi în lume. Credincioşii "afiliaţi" acestor biserici iau ayahuasca în fiecare săptămână, aşa cum ortodocşii iau aghiasmă. Acest drog le procură viziuni cu dumnezei şi sfinţi şi le inspiră - în mod evident - o credinţă profundă în ceea ce ei numesc "spiritele Pădurii". Întrucât doctorul Grob a constatat că acest drog nu prezintă nici un fel de toxicitate detectabilă şi nu provoacă nici o leziune cerebrală (ba, mai mult, el a observat că cei ce luau, de-a lungul unei însemnate perioade de timp, acest drog îşi suportau mai lesne viaţa grea de zi cu zi; ba chiar, în unele cazuri, o acceptau cu un fel de voioşie),
guvernul brazilian a legalizat, în 1992, folosirea rituală a drogului numit ayahuasca.
Cercetările viitoare asupra DMT şi a altor droguri psihedelice ne vor îngădui, probabil, să rezolvăm enigma fiinţelor celeste şi a altor fenomene paranormale. Oare nu Castaneda a fost acela care a afirmat, în lucrarea sa "Iarba diavolului şi fumul cel mic", următoarele: "Între cele două lumi, adică între lumea acelor diableros şi lumea oamenilor vii, există o falie. Aşa că nouă ne rămâne de rezolvat o problemă foarte sensibilă. Şi anume: Cum să ajungem la acea falie. Şi cum să pătrundem în cealaltă lume..."?
CRISTINA DELVIG