Instalat comod într-un fotoliu, Mac Trevor Innes conversa în modul cel mai plăcut cu niște vechi prieteni, new-yorkezi ca și el, când, pe neașteptate, se simți "înghițit", smuls de la locul lui și transportat într-un alt univers.
"Încadrat de două «entități», m-am pomenit în proximitatea unui... ceva asemănător cu platforma de decolare a unei nave spațiale. De fapt, mă aflam în interiorul unei stații spațiale. Pe nepusă masă, m-am pomenit înconjurat de fel de fel de «entități» aflate în interiorul acesteia. Aceste «entități» mergeau pe două picioare, având o siluetă asemănătoare cu cea a oamenilor. Unele dintre ele se îndeletniceau cu niște treburi tehnice de rutină, așa că nu-mi dădeau nici un fel de atenție. M-am trezit pradă unei transe de o incredibilă forță. Nu simțeam nici spaimă, dar nici nu mă simțeam în largul meu. Mi se întâmpla să fiu în transă. Atâta tot. Mai apoi, o sumedenie de creaturi minuscule, asemănătoare licuricilor, începură să se agite, pline de voioșie, în jurul unor mașinării bizare, acoperite de cristale sclipitoare".
Istorisirea lui Trevor poate trece drept o "banală" aventură cu răpiri de către extratereștri. Dar prietenii lui, prezenți alături de el în acel apartament new-yorkez, au mărturisit un adevăr de necontestat: el nu-și părăsise nici o clipă fotoliul. Pur și simplu, creierul său experimentase efectele unui halucinogen extrem de puternic, numit dimethyltryptamină sau DMT.
Un drog natural
Ca și în cazul lui Trevor, se poate spune că mii și mii de persoane au experimentat efectele pe care le poate avea DMT. Și-astfel, după ce au "prizat" o oarecare cantitate de DMT, ele s-au cufundat într-o stare de transă intensă, pentru ca mai apoi să se pomenească în fața unor ființe bizare, numite, îndeobște, extratereștri sau îngeri sau spirite sau zei... Apariții care, nu o dată, povesteau despre originea Universului... În unele cazuri, asupra unor anume subiecți, aceste experiențe au produs un efect de durată, ba chiar, în anumite împrejurări, ele au provocat modificarea unor vieți: după ce au revenit pe Pământ, subiecții respectivi s-au simțit stăpâniți de o mare liniște și de un sentiment de îmbogățire spirituală.
Așa-numitul DMT există și în stare naturală în organismul uman. Se știe prea bine că epifiza, glanda numită și pineală, care se află în creierul nostru, produce o substanță de structură moleculară foarte apropiată celei a DMT.
DMT face parte din substanțele chimice constitutive ale majorității halucinogenelor botanice. Ea se găsește și în rășina produsă de un arbore numit virola (sau babuin), ca și în mai multe plante sud-americane. Printre cele mai cunoscute astfel de droguri sunt: mescalina, obținută din peyotl - un gen de cactus; psylocibina, conținută în ciupercile aparținând familiei numită Psylocibe; la acestea, se adaugă armina extrasă din yagé sau ayahuasca, precum și ibogaina, principiul activ al unei plante africane numită iboga. În toate zonele geografice unde cresc aceste plante s-au dezvoltat tot soiul de rituri ce apelează la unele efecte psihotrope. Astfel, cultul Bwiti - cel ce integrează planta iboga în ritualurile sale - se practică la populațiile numite Fangi din Gabon, din Guineea, din Camerun. Consumul de peyotl e în creștere la indienii din preeriile nord-americane, mai exact la indienii Huichols din Mexic. Pentru indienii amazonieni, ayahuasca, luată în infuzie, fumată sau "prizată", se constituie într-un așa-numit "drog-cheie". Din timpuri străvechi, ayahuasca este utilizată de-a lungul unor ceremonii speciale, în nădejdea de a se obține revelația spirituală și divinația, de-a lungul unor călătorii inițiatice, simbolizate, de obicei, printr-o pasăre. Aceste "călătorii" îndepărtate ar permite vizualizarea unor evenimente petrecute în trecut, ba chiar și a unor evenimente viitoare. Chiar și utilizatorii ocazionali - destul de mulți la număr - ai substanței numite ayahuasca au susținut puterea de clarviziune pe care-o dă acest drog. Toate acestea au ațâțat, desigur, curiozitatea unor cercetători occidentali, pasionați de antropologie. Ba chiar și a unor scriitori celebri, în goana după senzații tari - vezi Aldous Huxley (autor al volumului "Porțile percepției"), ori Ernst Jünger ("Vizită la Godenholm").
Frumoșii nebuni ai lumii științifice
Printre antropologii care au încercat să pătrundă secretele drogurilor psihedelice, cel mai celebru este Carlos Castaneda. De origine peruviană, Castaneda a consacrat acestor droguri teza sa de la Universitatea din California, pentru ca mai apoi să publice patru volume pe această temă. În aceste lucrări, el povestește cu mult har felul în care a fost el însuși inițiat în administrarea de halucinogene de către Don Juan Matus, vrăjitor Yaqui din munții Sonora, aflați în Mexic. Această precizare de ordin geografic este plină de interes, întrucât de mai multă vreme s-a descoperit că glandele încărcate cu venin ale unui broscoi uriaș care trăiește în deșertul Sonora ar secreta DMT... Descoperirea a declanșat vânarea furibundă a bieților batracieni. Ba chiar au fost hăituiți mult dincolo de locul lor de baștină!
O altă relatare, făcută de un antropolog, vorbește din nou despre puterea plantelor halucinogene. Invitat de tribul Cashinahua din Peru, americanul Kenneth Kensinger a luat parte, de-a lungul unei nopți inițiatice, la o "ședință" de ayahuasca. La un moment dat, șase dintre cei nouă indieni prezenți la "ceremonie" îl anunțară pe oaspetele lor că avuseseră "viziunea" morții bunicului lui. Această viziune survenise cu două zile mai devreme ca savantul să fie înștiințat despre moartea bătrânului domn. În ceea ce privește "ciupercile sacre" - sau "magice" - folosirea lor datează, fără îndoială, tot din timpuri imemoriale. Oricum, se poate aprecia că ele au fost cunoscute cu câteva mii de ani înainte de nașterea lui Hristos. Numai că utilitatea lor a fost adusă la cunoștință Occidentului abia în secolul al XVI-lea, de către preotul spaniol Bernardo Sahagun. În acel timp, acesta afirma că azteci făceau mare caz din folosirea ciupercilor sacre, pe care le numeau teonanácatl - sau "carnea zeilor".
În 1985, Gordon Wasson, un bancher în retragere - mare expert în ciuperci - asistă la o ședință rituală în compania fotografului Allan Richardson. După consumarea mai multor porții de ciuperci halucinogene, Wasson se simte zburând afară din carcasa trupului său, în timp ce Richardson are viziunea unui studio fotografic pe care urma să-l viziteze la Londra abia după vreo trei săptămâni. Cu ocazia acelei vizite, fotograful va constata, uluit, că fiecare detaliu corespundea viziunii sale provocate de ciuperci. Până și pictura "zărită" pe un perete era aidoma!
Întâlniri în univers
Dar DMT-ul pare să încurajeze nu doar percepțiile extrasenzoriale, ci și experiențele de contact cu inteligențe necunoscute, extraterestre.
Potrivit cercetătorului englez Terence McKenna, "în timpul unei «transe» provocate de DMT, ai prilejul să întâlnești diverse entități. În fapt, ele reprezintă reflectarea unei părți - până atunci ascunse și dintr-odată eliberate - a psihicului nostru".
Prima experiență cu DMT pe care a trăit-o McKenna i-a dat sentimentul că: "Pe-aici, pe-aproape, sau ceva mai departe, există un univers gâlgâind de inteligență trans-umană, hiperdimensionată, total diferit de universul nostru și pe care nu izbutim cu nici un chip să-l întâlnim". Întâmplarea nu e nouă.
În trecut, haitienii consumau un soi de grăunțe miraculoase, niște bobițe produse de o plantă numită Piptadenia peregrina. O făceau în nădejdea de a putea comunica, de a dialoga cu zeii... Semințele anumitor varietăți de volbura sunt în continuare consumate în Mexic și în Hawaii. Una dintre aceste plante, conținând ergina - o substanță asemănătoare cu LSD - poartă, de altfel, numele sugestiv de flying saucers - adică... farfurii zburătoare.
În zilele noastre, un cercetător specialist în DMT - Peter Meyer - susține că "fenomenul unui contact aparent, sub efectul acestui drog, este atât de puternic, atât de «pregnant», încât problema merită unele «investigații serioase»".
Tot mai multe cercetări
Timp de două decenii, studiile privind halucinogenele au fost cu strictețe limitate din pricina presiunilor legale și politice exercitate în jurul problemei drogurilor psihedelice.
Totuși, începând cu anii '90, o atitudine mai deschisă a autorităților americane a permis inițierea altor cercetări privind un anumit număr de produse. Astfel, trei ani la rând, la Universitatea din New Mexico, psihiatrul Rick Strassman a întreprins unele cercetări, încercând să afle din ce motive corpul omenesc produce DMT. Numai că, până în zilele noastre, el nu a izbutit să obțină vreun răspuns la această întrebare. Și totuși, cercetările sale i-au permis să demonstreze ceea ce multă lume susținea de multă vreme. Și anume, faptul că "un mare număr de subiecți afirmă că au întâlnit alte tipuri de inteligențe de-a lungul unor stări halucinatorii".
O multitudine de păreri au fost emise cu privire la natura acestor "entități". Dintre cele emise până acum, cea mai seducătoare ipoteză ar fi aceea potrivit căreia ființe - sau inteligențe - călătorind prin timp, sau spirite acorporale, ar putea comunica și dialoga cu noi pe o frecvență a conștiinței umane devenită receptivă grație unor droguri psihedelice.
La comanda guvernului brazilian, doctorul Frederic Grob a studiat practicile unor secte numite "Uniunea Vegetalului" și "Santo Daime", de fapt, două biserici creștine, foarte răspândite în Brazilia și în lume. Credincioșii "afiliați" acestor biserici iau ayahuasca în fiecare săptămână, așa cum ortodocșii iau aghiasmă. Acest drog le procură viziuni cu dumnezei și sfinți și le inspiră - în mod evident - o credință profundă în ceea ce ei numesc "spiritele Pădurii". Întrucât doctorul Grob a constatat că acest drog nu prezintă nici un fel de toxicitate detectabilă și nu provoacă nici o leziune cerebrală (ba, mai mult, el a observat că cei ce luau, de-a lungul unei însemnate perioade de timp, acest drog își suportau mai lesne viața grea de zi cu zi; ba chiar, în unele cazuri, o acceptau cu un fel de voioșie), guvernul brazilian a legalizat, în 1992, folosirea rituală a drogului numit ayahuasca.
Cercetările viitoare asupra DMT și a altor droguri psihedelice ne vor îngădui, probabil, să rezolvăm enigma ființelor celeste și a altor fenomene paranormale. Oare nu Castaneda a fost acela care a afirmat, în lucrarea sa "Iarba diavolului și fumul cel mic", următoarele: "Între cele două lumi, adică între lumea acelor diableros și lumea oamenilor vii, există o falie. Așa că nouă ne rămâne de rezolvat o problemă foarte sensibilă. Și anume: Cum să ajungem la acea falie. Și cum să pătrundem în cealaltă lume..."?
CRISTINA DELVIG