DANIEL LOVAS - "Suntem mândri că servim America"

- Maior în armata americană, profesor la Universitatea din South Carolina -

Brașovean la origine, a plecat din țară în anul 1995, pe un vas de croazieră, ca ospătar, în căutarea El-Dorado-ului american. Aerul de munte și perioada grea din timpul comunis­mului în România l-au călit și l-au pregătit pen­tru aven­tura care urma. Chiar și perioada grea și umili­toa­re din timpul armatei i-a fost de folos, când s-a înrolat în US Army, la doar câteva luni după ce a debarcat pe pământul american. În prezent, Daniel este maior în rezervă și profesor la câte­va universități din Carolina de Sud, palmaresul său profesional fiind încununat și cu un docto­rat în Nursing (n.r. - asistență medi­cală). Pentru Daniel Lovas, visul american a devenit realita­te. Și din punct de vedere familial este un tip no­rocos. Are o soție frumoasă și trei copii mi­nu­nați, această imagine idilică fiind întregită și de un cățel și o pisică. Citiți povestea de suc­ces a unui brașovean plecat în căutarea unei vieți mai bune.

- Salut, Daniel, mă bucur că ne regă­sim după ani de zile. Îți pun cu întârziere o între­bare pe care voiam să ți-o adresez în urmă cu 15 ani. Ce te-a îndemnat să te înrolezi în ar­mata americană?

- Și eu mă bucur că ne regăsim după o căru­ță de ani... (râde). După ce mi-am ter­minat con­tractul pe vasul de croazieră, ca ospătar, nu m-am mai întors în țară. Am de­cis să rămân în America, unde m-am anga­jat ca ospătar într-un restaurant. Din păcate, era o muncă care mă ne­mulțumea total. Destinul mi-a fost schimbat când, în­tr-o zi, citind ziarul local, am dat de un anunț al US Army, care căuta voluntari. A doua zi am și sunat la centrul de recrutare și mi s-a spus că trebuie să dau un test de cali­ficare. L-am trecut cu brio și m-am înro­lat. A fost cea mai bună decizie din viața mea. O decizie care mi-a schimbat destinul și acum pot spu­ne, cu siguranță, că trăiesc visul ameri­can cu ochii larg deschiși.

- Cum a fost perioada inițială de pregă­tire?

- A fost o experiență extraordinară. Nu mi-a fost greu mai deloc, deoarece eram deja într-o formă fi­zi­că foarte bună și am reușit să obțin un scor maxim, de 300 de puncte, la PT (Physical Training). Acest PT constă în 2 mile de alergare, flotări și abdomene. Le-am dat clasă celorlalți colegi... (râde). Am fost primit foarte bine de ei și apreciat de sergenții cu care fă­ceam instrucție. Am avut scoruri foarte bune și la tra­geri și la exercițiile militare din perioada de pregă­tire. Am avansat foarte repede pe scara ierarhiei mili­tare, de la E1 la E5 (E1- soldat, E5 - sergent) - în numai 18 luni, ceea ce nu e ușor.

Ca un Disney Land

- În armata americană, pe lângă pregătirea de bază, pur militară, ești calificat și într-un anumit domeniu profesional. Tu ce-ai ales?

- Inițial am fost Combat Medic, după care am fost Registered Nurse, apoi am urcat în ierarhie și am devenit ofițer. În prezent am gradul de maior în US Army Reserve și sunt profesor asistent la Charles­ton Southern University.

- Care au fost cele mai grele momente în perioa­da de început a armatei și cum le-ai depășit?

- Poate o să râzi, dar mie perioada inițială de pregătire ("basic training") mi s-a potrivit ca o mănu­șă, a fost ceva "fun", easy job (râde). Eu eram mulțu­mit că îmi făcusem prieteni, aveam un scop în viață, aveam un acoperiș și mâncare bună la dispoziție, plus mă mai și plăteau. Pentru mine a fost ușor, pentru că trecusem și prin armata română, o altfel de armată, în care, de regulă, soldații erau tratați fără respect și de multe ori umiliți. Plus, aveam în spate greutățile peri­oa­dei comuniste, care m-au călit și m-au pregătit fizic și moral pentru viața din State. Pregătirea mili­tară de bază din armata americană a fost ca un "Disney Land" pentru mine.... (râde). În timp ce unii dintre colegii mei de arme se plângeau mai tot timpul, se cereau aca­să sau amenințau chiar că se sinucid, eu mă tre­zeam în fie­care dimineață bucuros și satisfăcut că sunt sănă­tos, că am un job și că sunt apreciat de către subofițeri și ofițeri.

- Mai ești încă în armată? Cu ce te ocupi în prezent?

- Da, încă mai activez. Sunt în rezervă. Fac parte din US Army Reserve. Pe lângă jobul meu ca profe­sor asistent de la universitate, trebuie să mă prezint la unitate un weekend pe lună, pentru pregătire. De asemenea, trei săptămâni pe an trebuie să iau parte la exerciții de mobilizare. Sunt responsabil cu educația medicală. Unitatea din care fac parte este o unitate de suport medical, care asistă spitalele și misiunile me­dicale în care armata ame­ricană este impli­cată.

Dragoste la prima vedere

- Știu că și soția ta este în ar­mata americană. Cum v-ați cu­noscut?

- Soția mea este încă acti­vă. Și ea, ca și mine, este maior în armata americană, a­vând la bază o pre­gă­tire în dome­niul psihia­triei. În pre­zent este psi­hia­tru și consultant la Surgeon General. Soarta a făcut să ne în­tâl­nim într-un bar, în Was­hington D.C. Eu eram încă în școa­la me­dicală, în Wal­ter Reed, ea era tot în școa­la me­dicală, dar în Navy Natio­nal. Este originară din El Paso, Te­xas. A fost dragoste la pri­ma ve­dere, o dragoste care con­ti­nuă și în prezent. Sunt un tip noro­cos... (râde)

- Sunt mulți români în armata americană?

- Cunosc încă vreo cinci români care sunt în US Army și cu care mențin o legătură priete­neas­că. Cu unii ne vizităm. Toți suntem fericiți de alegerea făcută și suntem mândri că ser­vim noua noastră țară, o țară adoptivă care ne-a schim­­­bat destinul și care ne-a primit cu brațele des­chise. Cred că armata americană este o opțiune bună, deoarece pe lângă pregătirea fizică și de instrucție, beneficiezi și de posibilitatea de a învăța o nouă profesie. În plus, ai și numeroase beneficii educaționale care îți plătesc școlarizarea dacă decizi să urmezi în paralel o universitate.

România face parte din ADN-ul meu

- Am văzut pe facebook poze seducătoare cu familia ta. O soție frumoasă, două fetițe superbe și un băiat. Cum se împacă armata cu jobul de tată?

- Familia pentru mine reprezintă totul. Tre­buie să recunosc că au fost și timpuri mai grele, în special când, pentru trei săptămâni, în fiecare an, trebuia să plec din South Carolina și să par­ticip la pregătirea obli­­­gatorie de mobilizare în Texas. Îmi este greu să fiu departe de familie. Însă, cea mai grea perioadă a fost când soția mea a fost mobilizată și trimisă în Irak și în Kuweit. A tre­buit să preiau și jobul de mamă, iar pe lângă obli­gațiile mele militare și civile, aveam și cursuri de urmat. Învățam pentru doctoratul în Nursing.

- Cu România ce relații mai ai? Îți este dor de locurile natale, de frumosul nostru Brașov, unde amândoi am copilărit?

- România, și în special Brașovul, sunt veș­nic în inima mea, sunt parte din ADN-ul meu. Merg în țară în fiecare an, câte trei săptămâni, în Brașov - cel mai frumos oraș din țară. Mă bucur să-mi revăd mama și fratele și, bineînțeles, prie­tenii pe care nu i-am uitat și care nu m-au uitat nici ei. Mi se face tot timpul dor de casă, când sunt în State. În viitor, intenționez să petrec cât mai mult timp în țară, probabil voi sta jumătate de an în State și cealaltă jumătate, în țară. Asta se va întâmpla când vor crește copiii și vor mer­ge la universitate, iar eu voi ieși la pensie.

- Armata americană și-a pus pecetea asu­pra ta?

- Armata americană m-a învățat disciplină, respect și toleranță. Deși există o birocrație cra­să, totuși se pune accent pe munca de echipă, pe colaborare și pe obiective. În primul rând, cred că armata americană mi-a schimbat men­tali­tatea: eu fiind un tip mai impulsiv, aici am învă­țat să fiu mai cumpătat și mai temperat. Rămân, totuși, recunoscător și perioadei din ar­mata română, pentru că m-a călit și, în ciuda mi­zeriei și umilinței cu care eram tratați, experien­țele negative din armata română mi-au creat o nouă perspectivă și m-au învățat că oricât de greu ar fi, există și o luminiță la capătul tunelului.

- Ce îți place cel mai mult în America? Este ceva care îți displace?

- Îmi place stilul ame­rican de viață, cu care m-am acomo­dat foarte bine. Și apoi, sunt atât de multe lo­curi de vizitat, încât mi-ar trebui un concediu de câ­țiva ani să le văd pe toate. Îmi place că aici, în Sta­te, ai po­sibilitatea să devii ori­ce, dacă pui efort și muncă. Nu îmi place fap­tul că unii, și nu sunt puțini, se con­sideră victi­me și așteaptă ca Statul să-i aju­­te, în timp ce ei nu de­pun niciun efort să-și con­­tinue stu­diile sau să își caute un job.

- Cum îți petreci timpul liber?

- În timpul săptămânii merg la o sală de fitness sau la un restau­rant, cu soția. Îmi place să merg la filme și, poate o să râzi, să fac cum­părături... În week­end, mer­gem în drumeții sau îmi scot barca pe lac și facem o mică croazieră. Când am câte o săp­tămână liberă, plec la Las Vegas, Orlando sau New York. Iar­na mergem la schi, în Utah sau în Co­lorado. Săp­tă­mâna viitoare intenționez să plec într-o croazieră de 7 zile cu destinația Caraibe.

- Când îți dai prima întâlnire cu România?

- La sfârșitul lunii iunie. În fiecare an, revin vara la Brașov, să îmi revăd familia. Anul viitor, am de gând să-i duc pe ai mei și la Mamaia. Aș vrea să îmi caut un apartament în centrul Brașovului, unde să pe­trec mai mult timp. Dacă și tu vei fi în concediu, poate ne revedem, la anul, în țară. Mare bucurie pe noi.

(San Francisco, SUA)