PUTEREA RUGĂCIUNII

Extraterestrul din oglindă

În ultima vreme, am remarcat că tot mai mulţi români au evlavie la Sfântul Ierarh Nectarie Tauma­turgul. Mulţimi tot mai numeroase vin în pelerinaj la Mânăstirea "Radu Vodă", la hramul Sfântului (pe 9 noiembrie). Mii de oameni aşteaptă răbdători, timp de ore în şir, ca să se poată închina la moaştele Sfântului lor drag, grabnic ajutător.
Vă mărturisesc că eu l-am descoperit pe Sfântul Nectarie cu totul întâmplător, trecând pe la Mânăstirea "Radu Vodă", la scurt timp după aducerea moaştelor în acest sfânt lăcaş. Şi, din prima clipă, m-am simţit atra­să şi cucerită de chipul lui blând şi prietenos. M-am închinat la moaşte, m-am rugat pentru sănătatea mea şi a familiei mele şi m-am simţit, dintr-odată, ocrotită.
De atunci, de câte ori am avut câte o problemă de sănătate, am citit Acatistul şi m-am rugat cu credinţă Sfântului. Iar Sfântul m-a ajutat mereu. Am trecut prin momente foarte dificile. Acum 10 ani, am fost suspec­tă de cancer, în urma unor sângerări masive datorate unui fibrom. Apăruseră la analiză, în urma unui chiu­retaj biopsic, celule atipice, şi mi s-a recomandat de ur­genţă operaţia, pe care însă am tot amânat-o, timp de doi ani, până când Dumnezeu mi-a scos în cale un chirurg "artist" în profesia lui, care mi-a rezolvat cu suc­ces această problemă de sănătate. Şi, în ciuda pro­nosticurilor pesimiste ale unor confraţi de breaslă, n-a fost cancer, ci doar fibrom şi o hiperplazie a mucoasei uterine.
I-am promis Sfântului Nectarie că primul lucru pe care îl voi face după însănătoşire va fi să mă duc în insula Eghina, pentru a-i mulţumi. Şi aşa am şi făcut. În mai 2005, am ajuns în Grecia şi m-am dus în pele­rinaj la Mânăstirea Sfântului Nectarie, convingând şi alţi turişti, care nu auziseră de minunile Sfântului, să facă acest lucru. Din păcate, în luna octombrie 2013, a trebuit să mă confrunt din nou cu spaima de boala cea teribilă, boala cea rea, iar de data aceasta nu a mai fost doar o simplă spaimă. Diag­nosticul a fost sumbru: neo­plasm mamar bilateral, a­van­sat pe plan local. A tre­buit să trec prin Purgatoriu, cu 8 şedinţe de chimiote­rapie, o operaţie complicată, iar apoi 25 de şedinţe de ra­dioterapie. După prima şe­din­ţă de chi­mio, mi-a căzut tot părul, în­tr-o singură zi... Numai cine trece prin asta poate să înţe­leagă oroarea de a te privi în oglindă şi de a vedea acolo un cu totul alt chip, pe care nu-l mai recu­noşti... Chipul unui... ex­tra­terestru! Câteva zile pe lună, aveam imuni­tatea foar­te scăzută, aproape de 0. Orice microb sau virus mă putea doborî. Dar Dumnezeu şi rugăciunile către Măi­cuţa Domnului mi-au dat putere şi curaj. Eram liniştită, împăcată, în armonie cu viaţa şi cu cei din jur. Ştiam că Dumnezeu ne-a dat această încercare, mie şi fami­liei mele, pentru ca să facem o schimbare şi să reali­zăm care ne sunt cu adevărat priorităţile.
Fiul meu a venit de la mii de kilometri distanţă ca să fie cu mine, în clipele cele mai grele. S-a reînnoit între noi acea legătură trainică, pe care credeam că o pierdusem... A fost, de departe, cel mai minunat lucru care mi s-a întâmplat. Dar au mai fost şi altele, multe: oameni care s-au rugat pentru mine, medici minunaţi pe care i-am întâlnit. Simţeam că Dumnezeu mă ocro­teşte, că Dumnezeu nu mă lasă! Nu m-am întrebat "De ce eu?", am acceptat totul şi am continuat să-i mul­ţu­mesc zilnic Domnului, pentru binefacerile pe care le-a revărsat asupra mea. Poate pare greu de crezut, dar aveam clipe, nu puţine, în care mă simţeam chiar feri­cită.
În tot acest timp, m-am rugat zilnic Maicii Dom­nului, Sfântului Nectarie şi Sfântului Ioan Rusul. Am citit Paraclisul Icoanei Maicii Domnului Hodighi­tria de la Mânăstirea "Mihai Vodă" din Bucureşti şi aca­tistele Sfinţilor. Am ţinut post şi, pe termen lung, o dietă din care am exclus lactatele, zahărul, orice fel de dulciuri, carnea (cu excepţia celei de peşte). Şi aşa am reuşit să trec destul de uşor peste efectele adverse ale tratamentelor oncologice agresive, mi-am păstrat ener­gia şi speranţa. Acum, la 6 luni de la operaţie, un PET-CT şi analizele specifice arată că am învins boala. Cel puţin deocamdată, pentru că este o luptă pe care tre­buie să fii pregătit să o duci toată viaţa, cu aceleaşi arme: rugăciune, echilibru interior, dietă şi un alt mod de a interpreta lucrurile care ţi se întâmplă. Anul viitor, dacă mă ajută Dumnezeu, mă voi duce din nou în Grecia, la Mânăstirea Sfântului Nec­tarie din Insula Eghina, pentru a-i mulţumi sfân­tului şi a mă ruga. Îl simt mereu aproape, blând şi ocrotitor, ca pe un ade­vărat părinte.
Am icoanele Sfântului Nectarie peste tot în casă, îl preţuiesc şi îl iubesc ca pe Ocrotitorul familiei mele. Este Sfântul care niciodată nu te lasă, nici în cele mai grele împrejurări!
Mesajul pe care doresc să-l transmit cititorilor revistei este că Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul, ca de altfel şi alţi mari părinţi ai bisericii, este cu adevărat făcător de minuni şi mare vindecător. Trebuie numai să credem şi să ne rugăm! Iar cei care pot, şi mai ales bucureştenii, să treacă pe la Mânăstirea "Radu Vodă" pentru a se închina la moaştele Sfân­tului! Cu siguranţă le va asculta rugăciunile, dacă sunt rostite din inimă, cu evlavie şi credinţă.
Cu deosebită consideraţie,
VIRGINIA M. - Bucureşti

Sub pavăza rugăciunii

Rândurile mele se vor a fi o scrisoare de mulţu­mire, pentru că Dumnezeu este mereu alături de mine şi de familia mea. Este o promisiune pe care am fă­cut-o de ceva timp, şi anume, că voi face şi eu, ase­meni multor oa­meni, cunoscut faptul că rugă­ciunile noastre, spuse din tot sufletul, sunt ascultate, şi aju­torul vine la momentul potri­vit. M-am rugat Bunului Dum­­nezeu, Preasfintei Sale Maici, Sfântului Nectarie şi Preacuvioasei Parascheva, să mă ajute pe mine şi pe mem­brii familiei mele ori de câte ori aveam un hop de trecut, şi rugăciunile mele au fost mereu ascultate. Dumnezeu ne ajută şi ne iubeşte pe toţi, chiar dacă nu merităm. Mă rog în fiecare clipă să-mi lumineze mintea şi să-mi dea sănătate şi putere de muncă. Forţa unei rugăciuni (oricât de simplă ar fi ea), fă­cută din toată inima, este inimaginabilă. Este bine să te rogi Sfintei Fecioare Maria şi oricărui sfânt de care te simţi apropiat, faţă de care ai o afini­tate, adesea inexplica­bilă. Ei te vor asculta şi ajuta.
Pentru mine, Preasfânta Fe­cioară Maria, Sfântul Nectarie şi Preacuvioasa Parascheva sunt mijlocitori grabnic ajutători către Dumnezeu şi nicio clipă nu în­ce­­tez a le fi recunoscătoare şi a le mulţumi pentru viaţa mea şi a familiei mele. Citesc toate minunile despre care se scrie în revista dum­nea­voastră şi mă bucur pentru fericirea celor care trăiesc aceste minuni, pen­tru că ştiu cât de mult m-a ajutat Dumnezeu pe mine, chiar şi atunci când nu o ceream în mod expres. Abia după ce răul trecea cu bine, rea­lizam că s-a întâmplat o minune, fără de care totul ar fi putut fi un dezastru.
Într-o lume în care parcă toate sunt pe dos şi viaţa de zi cu zi este din ce în ce mai grea, rugăciunea şi faptele bune trebuie să ne fie pavăză. Fără credinţa fermă că Dumnezeu este în toate, că ne iubeşte şi ne ajută, nimic nu se va împlini. Minunile există şi apar exact atunci când trebuie. Nu uitaţi însă să-i mulţumiţi Bunului Dumnezeu, chiar şi pentru faptul că sunteţi vii, că vă redăruieşte în fiecare dimineaţă viaţa, că sunteţi sănătoşi şi vegheaţi din cer.
Îi mulţumesc revistei "Formula AS" că ne întăreşte spiritual, că ne oferă soluţii pentru diferite probleme şi că ne ajută să uităm puţin de greutăţile zilnice.
Cu stimă,
ADRIA B. ANA