Guvernele conduse de liderul PSD au vizat întotdeauna alte scopuri decât cele normale pentru oricare administraţie, primul ţel fiind stabilitatea socială, pe fondul creşterii economice. Beneficiind de efectele pozitive ale măsurilor dure luate, la timp, împotriva crizei economico-financiare mondiale, reverberate în România (şi pentru care administraţia dirijată de PDL a plătit cu pierderea majorităţii parlamentare), guvernarea Ponta s-a orientat spre alte proiecte, principalul fiind capturarea tuturor instituţiilor statului. Dominarea monocoloră a ansamblului instituţional trebuia, după V. Ponta şi "echipa" sa, realizată rapid, fără a mai apela la formulele constituţionale consacrate, precum alegerile. Având în spate majoritatea absolută a profitorilor din cei douăzeci şi cinci de ani de "democraţie", aşa-numita feudalitate locală, dornică să-şi conserve bunurile şi privilegiile dobândite mai mult sau mai puţin legal, gruparea Ponta, a treia generaţie a mamutului partinic postcomunist PSD, a lansat un fel de "război-fulger" pentru ocuparea statului de drept, cu scopul, nedeclarat, al păstrării şi oficializării ierarhiilor structurate după 1989, aparent fără a contraria principiile democratice ale UE, din care România face parte, şi regulile NATO, alianţa politico-militară ce îi garantează securitatea. "Băieţii" lui Ponta au scontat că, prin rapiditatea "mişcărilor" de reorganizare instituţională, vor pune Occidentul în faţa faptului împlinit, urmând apoi, sub acoperirea unei "democraţii de vitrină" şi a unui joc internaţional "la două capete", să-şi definitiveze dominaţia totală.
"Lovitura de stat parlamentară" din 2012, începută prin câteva măsuri rapide de preluare a instituţiilor care s-ar fi putut împotrivi denunţând raptul constituţional, suspendarea preşedintelui în funcţiune (de altă culoare politică), după demonizarea lui insistentă, schimbarea conjuncturală, dar strict interesată, a regulilor referendumului de demitere a acestuia în chiar timpul desfăşurării lui, "marţea neagră" etc. au fost acţiuni care au arătat clar că "tinerii lupi" din PSD au o cu totul altă ţintă decât modernizarea societăţii româneşti, alinierea ei la lumea stabilă, predictibilă în funcţionare, a democraţiei vestice. Gaşca lui Ponta, grupată în "cel mai cinstit dintre guverne" (cum şi-a anunţat liderul PSD-ist prima echipă de guvernare) urmărea ştergerea oricărui control limitativ al propriei puteri, separaţia "clasică" faţă de celelalte forţe ale statului de drept, Justiţia fiind estompată, ba chiar eliminată. Reintroducând arbitrariul şi impunitatea pentru "feudalii" fideli, după metodele moştenite de la înaintaşii lor comunişti, trupa lui Ponta viza eternizarea domniei peste societate, stabilizarea într-un fel de "democraţie originală", foarte aproape de "ideile" lui I. Iliescu, fondator al aşa-zisului "partid de stânga", PSD-ul. Atacul lor la toate instituţiile statului era necesar pentru că, în ultimul deceniu, instituţiile care nu depindeau (constituţional) de executiv şi legislativ - în special Justiţia - începuseră să funcţioneze realmente independent. ANI, DNA, DIICOT şi "serviciile" au înţeles că o evoluţie social-economică eficientă nu se poate realiza decât dacă legile şi regulile democratice au o aplicare reală, nu "de vitrină".
Marşul independent al instituţiilor juridice de control al abuzului de putere (centrală şi locală) a provocat o nelinişte profundă în "coloana vertebrală" a PSD-ului, baronimea locală, şefii consiliilor judeţene, primarii puterii (PSD-işti sau traseişti) simţind că le fuge preşul de sub picioare. Seniorii feudali, ce dictau, prin "pomeni electorale", dar mai ales prin atribuirea de contracte cu statul şi prin dirijarea interesată de fonduri, voturile "supuşilor", s-au pomenit, dintr-odată, vulnerabili la aplicarea corectă a dreptăţii, la confruntarea reală cu Legea. Presiunea lor asupra conducerii partidului (numit "de stânga") a devenit uriaşă, unii baroni locali, ca Mazăre, Oprişan, Vanghelie şi alţii, şi-au condiţionat sprijinul electoral în funcţie de blocarea acţiunilor Justiţiei. Fără excepţie, "baronii" înhăţaţi de DNA sau ANI au început să găsească motive de amânare sau tergiversare a aplicării legii, "acumularea de cazuri" arătând, tot mai clar, cât de extinsă este pecinginea corupţiei politice, cât de diversificată este mafia economică. Chiar şi cetăţenii otrăviţi de propaganda agresivă a aparatului mediatic captiv al PSD-ului au început să înţeleagă că atacul continuu la adresa "băsismului" este, în fond, un atac la adresa independenţei Justiţiei.
Modul în care PSD-ul şi sateliţii săi au gestionat alegerile prezidenţiale este deja istorie. Victoria lui Klaus Iohannis, venit din afara sistemului, a arătat că românii nu pot fi înşelaţi la nesfârşit. Cauzele trezirii sunt, de acuma, ştiute. Pentru prima oară, românii obligaţi de "sistemul ticăloşit" impus de baronimea PSD-istă să-şi caute bunăstarea pe alte meleaguri au reuşit - având exemplul ţărilor-gazdă în care trăiesc şi muncesc - să-şi impună opţiunea. Alegerea atipică a lui Klaus Iohannis nu a rezolvat însă problema redresării democratice a României. Dispunând de o majoritate parlamentară capabilă de orice mârşăvie (precum încercarea de reintroducere, pe uşa din dos, a legii amnistiei şi graţierii), guvernul Ponta nu s-a retras, cum ar fi fost normal, în urma unei înfrângeri de proporţiile cunoscute, ci... lupul şi-a schimbat blana: premierul şi-a mai pierdut din obrăznicia ironică afişată faţă de adversari, şi-a împins mai în spate o parte din "colaboratori", vorbeşte insistent despre limitarea puterilor potentaţilor locali, dar realitatea nu păcăleşte pe nimeni: structura bugetului de stat pentru 2015 n-ar fi fost niciodată schimbată dacă societatea civilă şi presa independentă nu ar fi declanşat un imens scandal. Lupul îşi schimbă părul, dar năravul, ba. Rămânerea lui Victor Ponta în fruntea administraţiei va dovedi că proverbul are dreptate.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
