De la generaţia "Omului Nou", supus şi tributar unui sistem social aberant, s-a ajuns, pe neobservate, la "Omul Facebook", când o parte a populaţiei trăieşte, lucrează şi chiar iubeşte pe aşa-zisele "reţele de socializare". Mai mult sau mai puţin vizibil, românii tineri au dat naştere unei noi revoluţii, aceea a societăţii civile active, implicate în tot ce priveşte mersul ţării. Deşi tranziţia, cel puţin dureroasă, este întârziată pentru mulţi români, nu putem ignora câteva realizări "măreţe": după un sfert de veac, trăim într-o Românie "fără frontiere", membră a celui mai select "club" economic şi politic al lumii, Uniunea Europeană, şi a celei mai puternice alianţe defensive de pe continent, NATO. Ne asigură de acest lucru un important istoric contemporan, Şerban Papacostea, fiul juristului Petru Papacostea, colaboratorul politic apropiat al mareşalului Alexandru Averescu, şi nepotul patriotului Guşu Papacostea - cel care, cu sprijinul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a înfiinţat prima şcoală românească din Macedonia. Născut în Bucureşti, la 25 iunie 1928, Şerban Papacostea a fost deţinut politic la Canal, în anii '50. Specializat în istorie medievală, principalii săi mentori au fost marii istorici Nicolae Iorga şi Gheorghe Brătianu. A întâlnit-o, în copilărie, pe Regina Maria, care "l-a mângâiat pe cap", şi l-a văzut pe Hitler "de la zece metri". Este autorul celebrei fraze: "Cu Ucraina, Rusia este Imperiul. Fără Ucraina, este un mare cnezat al Moscovei". În egală măsură, profesorul Papacostea dă o mare atenţie istoriei contemporane, fiind un neobosit eseist al actualităţii politice şi economice. Între 1990 şi 2001, a fost directorul Institutului de Istorie "Nicolae Iorga" din Bucureşti. Este membru corespondent al Academiei Române şi membru al Academiei Ligure de Ştiinţe şi Litere din Genova.
"Anii '90 au fost un coşmar. S-a pierdut o imensă avuţie naţională"
- Domnule profesor, poate un istoric să înţeleagă, mai bine decât alţii, mersul economic al unei naţiuni? Cum vedeţi evoluţia economiei României în ultimii 25 de ani?
- Într-adevăr, nu sunt economist, dar sunt un observator atent al situaţiei generale a ţării noastre. E uşor de constatat marele progres economic realizat din 1989 până astăzi, prin abandonarea conducerii economiei de către stat şi de către partidul unic şi revenirea societăţii româneşti la formula iniţiativei libere, a jocului cererii şi ofertei şi a concurenţei. Dar lucrurile au mers foarte greu. Anii '90 au fost un coşmar, economia normalităţii a întâmpinat opoziţia vechilor structuri totalitare remanente în cadrul FSN, care au preluat, în forme variate, segmente însemnate ale vieţii economice, sustrăgându-le liberei concurenţe. S-a pierdut în acest fel o enormă avuţie naţională. A luat naştere corupţia la nivel înalt, cu multiplele ei modalităţi şi feţe. "Îmbogăţiţi-vă" - lozinca mobilizatoare a liberalismului european, îndemn la iniţiativă economică şi legitimare a profitului realizat prin muncă, nu prin fraudă, a fost aplicată în sensul ei pervers de nomenclatura derivată din regimul totalitar. Abia în ultimii ani, printr-un efort energic al justiţiei, s-a început identificarea fraudelor numeroase care, toate laolaltă, s-au constituit într-un vast sistem de jefuire a economiei naţionale. La 25 de ani de la răsturnarea dirijismului economic, vine Direcţia Naţională Anticorupţie şi ne încurajează cu privire la viitorul economic liberal şi sănătos al ţării. Un alt aspect scandalos care ţine economia românească într-o stare de înapoiere, cel puţin nedreaptă, ca să nu spun antinaţională, este starea căilor şi mijloacelor de transport şi comunicaţie, situaţia deplorabilă a sistemului rutier. Autostrăzi proiectate şi nerealizate decât în infimă măsură sau repuse în reparaţie la scurt timp după inaugurarea lor festivă - sunt oglinda dezinteresului conducerii politice care, în cea mai mare măsură, a canalizat resursele ţării dinspre interesul naţional spre avantajul propriu. Cum răul cu binele ultimilor douăzeci şi cinci de ani se împletesc, depinde de noul preşedinte al ţării ca binele să învingă şi lupta împotriva corupţiei să continue cu şi mai mare vigoare.
- Într-o povestire a prozatorului D.R. Popescu, un ţăran a ascuns un cal într-un grajd întunecos, ca să nu-i fie confiscat de comunişti la colectivizare. Mai târziu, după ce pericolul a trecut, l-a scos în libertate. Însă din cauza întunericului, bietul animal orbise. Nu putea face nici un pas sigur pe câmpie. Să fie aceasta metafora care-i defineşte pe români după dobândirea libertăţii, în 1989? Am ştiut să o folosim? Ne-a adus fericirea visată?
- La fel ca nefericitul cal, noi, românii, am fost "orbi" şi dezorientaţi după căderea dictaturii. Încă de atunci, deşi s-au schimbat foarte multe, mulţi dintre noi trăiesc în aceeaşi dezorientare totală. Fără îndoială, modalitatea "originală" a României de ieşire din regimul totalitar a creat o confuzie şi mai mare. Am bâjbâit în cei 25 de ani. Ne-am strecurat prin istorie, conform esenţei istoriei româneşti dintotdeauna. Ne-am mulţumit cu soluţiile facile. Ne-am predat unei clase politice corupte şi nemiloase. Mă întrebaţi de fericire... Ceea ce a adus nou răsturnarea totalitarismului e posibilitatea oferită individului de a-şi manifesta liber personalitatea, de a-şi împlini vocaţia şi de a-şi căuta mulţumirea în viaţa cotidiană. Libertatea mult aşteptată şi dobândită la sfârşitul anului 1989 a creat doar o condiţie favorabilă împlinirii personalităţii, dar nu a produs - nici nu putea să producă - o stare de satisfacţie sufletească deplină şi permanentă, căreia îi spunem fericire; libertatea câştigată atunci a deschis o posibilitate, nu a impus o stare de spirit. Abolirea regimului totalitar, fie şi numai parţială, cum a fost în cazul ţării noastre, a lărgit, totuşi, sfera libertăţii individuale şi a posibilităţii împlinirii individului, condiţie esenţială a mulţumirii sau a fericirii. Depinde de fiecare în parte cum foloseşte această posibilitate pe care i-a oferit-o istoria. Sunt convins de însuşirile intelectuale deosebite ale naţiei noastre. Cred că se vor găsi întotdeauna suficiente valori pentru a forma o elită autentică, cu condiţia ca şi ambianţa să fie favorabilă. Avem precedentul istoric fericit al celor aproape opt decenii de libertate naţională, între Carol I şi Regele Mihai.
- România pare a fi evoluat cu două viteze: viteza oficială, descrisă de statistici şi de propaganda politică, şi viteza "României profunde", a românilor care s-au privatizat, au creat întreprinderi mici şi mijlocii şi, fără nici un sprijin, au dus ţara în rândul economiilor funcţionale de piaţă. Putem vorbi de o Românie a politicienilor şi de una care funcţionează desprinsă de conducătorii ei politici?
- În evoluţia societăţii româneşti post-decembriste, din păcate, această necesară separare între sfera activităţii economice şi cea a organizării politice a fost dintru început programatic ignorată şi încălcată, în interesul noii clase care a privatizat în interes propriu o parte însemnată a capitalului social acumulat în epoca comunistă. Existenţa acestui capital de vaste proporţii, alcătuit şi întreţinut sub protecţia unei corupţii politice extinse, a îngrădit afirmarea capacităţilor naţionale. Ceea ce nu înseamnă că nu s-a dezvoltat şi un sector sănătos al liberei concurenţe, care a avut prilejul să cuprindă şi activităţile "eliberate" sau "în curs de eliberare" de sub umbrela corupţiei, ale economiei româneşti. Orice pas realizat în direcţia îngrădirii şi înlăturării corupţiei din viaţa publică va marca un progres şi în direcţia eliberării economiei de concurenţa neloială a structurilor constituite sub regimul comunist, mult consolidate sub regimul democraţiei "originale". Este o doză de conformism în societatea românească mai mare decât în altele. De aceea suntem ultimii în evoluţia spre normalitate. Funcţionarea economiei în zona profundă a societăţii, fără interferenţe politice, este normalitatea însăşi. În aceste condiţii, este posibilă o Românie cu două viteze, căci aceasta este esenţa unui sistem liberal de tip european. Şi în Europa vedem două realităţi paralele: una a politicii, alta a afacerilor care merg de la sine. Este cunoscut exemplul Italiei, unde guvernele s-au schimbat mai des decât norii pe cer, dar ţara a rămas una dintre marile puteri economice ale UE.
- Cultura românească pare să funcţioneze, şi ea, cu două viteze: oferta publică, aflată în totală confuzie de valori, şi oferta artistică, autentică, din păcate, de mică audienţă. Credeţi că, la acest capitol, România a evoluat mai bine sau mai rău decât suratele ei din fostul lagăr comunist?
- Era inevitabil ca, la ieşirea dintr-un regim de control absolut al puterii totalitare asupra culturii, kitsch-ul şi manelismul să fie manifestări ale dezorientării sociale şi culturale a unei lumi care îşi caută drumul într-o actualitate în permanentă schimbare. Lume în care România a intrat total nepregătită, spre deosebire de alte ţări fost comuniste, care şi-au asigurat un mai larg contact cu realităţile din afară, chiar sub regimul totalitar. Sunt însă suficiente afirmări ale unor adevărate valori intelectuale - în literatură îndeosebi - care îngăduie speranţa recuperării culturale a societăţii româneşti, în spiritul autenticei tradiţii naţionale, dar şi în contextul evoluţiei universale. Decisiv e interesul pe care îl va manifesta puterea politică pentru şcoală, educaţie şi cultură, în sensul larg al cuvântului.
"Generaţia «Facebook» este sursa cea mai sigură a speranţei în ziua de mâine"
- După recentele alegeri prezidenţiale, cineva identifica "votul roşu" şi "votul albastru", împărţind România în funcţie de cum au votat provinciile istorice. Există o Românie de Nord şi una de Sud?
- Deosebiri între diversele provincii ale ţării au existat dintotdeauna, rezultat al evoluţiei lor separate, timp de secole, în cadre de civilizaţie diferite. Aceste diferenţe se manifestă încă şi astăzi, şi vor mai subzista probabil un timp. Ceea ce nu înseamnă că diferenţele prevalează asupra trăsăturilor comune, în primul rând asupra conştiinţei apartenenţei la un corp comun. Deosebiri de natură şi de opţiuni de la o provincie istorică la alta sunt lesne de identificat şi în cazul altor state europene şi chiar transatlantice, ceea ce nu ameninţă unitatea lor fundamentală. În concluzie, nu există o Românie de Nord şi una de Sud!
- Dvs. aţi cunoscut o Românie a multor epoci, şi mai bune, şi mai rele. Cum vedeţi evoluţia europeană a ţării în următorii 25 de ani?
- Tineretul român de astăzi, alcătuind generaţia "Facebook", este sursa cea mai sigură a speranţei în ziua de mâine a acestei ţări. La temelia acestei convingeri se află contactul meu aproape zilnic cu tinerii, îndeosebi cu cei din universităţi. Cu vocaţia mea de dascăl, moştenire a unei familii de dascăli, sunt în măsură să apreciez calitatea şi perspectivele celor care îşi formează acum educaţia. Ecourile despre manifestările tineretului nostru în ţară şi în străinătate sunt excelente, şi ele prevestesc constituirea nu numai a unei intelectualităţi valoroase, dar şi a unei probabile îndrumări generale a societăţii în direcţia cea bună, unde vom putea invoca cuvintele rostite de Nicolae Iorga, citându-l pe Petru Rareş, într-o clipă de mare deznădejde naţională: "Vom fi iarăşi ceea ce am fost şi mai mult decât atât".
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
