Atât a trecut de când o mână de oameni au strigat: "Vom muri şi vom fi liberi!", spălându-ne cu sângele lor de toate păcatele noastre coclite sub comunism. Cum de şi-au găsit oamenii aceia curajul şi credinţa în Dumnezeu, alcătuind din cioburi sufletul mare al României libere, e greu de înţeles! Majoritatea erau foarte tineri, unii chiar adolescenţi, cu toţii veniţi pe lume şi crescuţi sub comunism. Cu toţii mărşăluiseră de 1 mai şi de 23 august purtând pancarte stupide, mâncaseră ceea ce statul multilateral dezvoltat le dădea pe cartelă şi merseseră în biserici în care liturghia era supravegheată de tovarăşii de la partid sau de ofiţerii de Securitate. Cum de ei, tinerii care ar fi trebuit să fie cel mai bine spălaţi pe creier, le-au dat părinţilor lor lecţia supremei libertăţi? Şi cum de părinţii lor au uitat-o imediat, votând cu sârg un activist de partid, şcolit la Moscova şi, pe deasupra, prieten cu Gorbaciov?
Comunismul nu a căzut deplin în decembrie 1989. Nu. Doar s-a scuturat puţin, uimit că foştii pionieri sunt în stare să-şi dea foc la cravate în pieţe şi să scuipe pe tabloul "celui mai iubit dintre conducători". După ce s-a dezmeticit i-a înecat repede într-o ploaie de gloanţe şi manipulare, apoi s-a dat de trei ori peste cap şi, din hidră roşie (ce culoare de lupanar!), s-a transformat în Fătul Frumos al capitalismului, care s-a suit pe cal şi a dat iama prin toate fabricile patriei, dumirindu-se că sunt un "morman de fiare vechi" (expresie lansată de Petre Roman, comunist şi el ca şi tatăl lui). Aşa că le-a vândut pe toate la kilogram, dar cum, vezi Doamne!, nu găsea cumpărători, s-a gândit că cei mai buni ar fi tot vechii tovarăşi, care trăiseră bine şi înainte şi aveau dosite la saltea venituri roşii pentru zile albe. Şi uite aşa nomenclatura partidului şi băieţii deştepţi din fosta Securitate au devenit peste noapte oameni de afaceri serioşi, descoperindu-şi brusc apetitul pentru capitalism şi libertate de exprimare.
În toată această ecuaţie poporul a rămas eternul perdant. Lui i-a intrat bine în cap lecţia propagandei, care l-a învăţat că nu muncitorii, ci Ceauşescu a făcut Metroul, Transfăgărăşanul şi barajul de la Porţile de Fier. Aşa că după 1989 poporul a aşteptat ca statul să facă ceva. Nu chiar un metrou nou, dar măcar un alt Transfăgărăşan. Doar că statul era prea ocupat să împacheteze autostrăzi doar pe hârtie şi să le vândă pe bani mulţi către sine, îmbogăţindu-şi clica. Aceeaşi clică!
Păcat că tinerii care au murit la revoluţie nu ne-au învăţat şi cum se foloseşte libertatea. Cu siguranţă că ştiau. De aceea au şi murit pentru ea.