Guvernele conduse de liderul PSD au vizat întotdeauna alte scopuri decât cele normale pentru oricare administrație, primul țel fiind stabilitatea socială, pe fondul creșterii economice. Beneficiind de efectele pozitive ale măsurilor dure luate, la timp, împotriva crizei economico-financiare mondiale, reverberate în România (și pentru care administrația dirijată de PDL a plătit cu pierderea majorității parlamentare), guvernarea Ponta s-a orientat spre alte proiecte, principalul fiind capturarea tuturor instituțiilor statului. Dominarea monocoloră a ansamblului instituțional trebuia, după V. Ponta și "echipa" sa, realizată rapid, fără a mai apela la formulele constituționale consacrate, precum alegerile. Având în spate majoritatea absolută a profitorilor din cei douăzeci și cinci de ani de "democrație", așa-numita feudalitate locală, dornică să-și conserve bunurile și privilegiile dobândite mai mult sau mai puțin legal, gruparea Ponta, a treia generație a mamutului partinic postcomunist PSD, a lansat un fel de "război-fulger" pentru ocuparea statului de drept, cu scopul, nedeclarat, al păstrării și oficializării ierarhiilor structurate după 1989, aparent fără a contraria principiile democratice ale UE, din care România face parte, și regulile NATO, alianța politico-militară ce îi garantează securitatea. "Băieții" lui Ponta au scontat că, prin rapiditatea "mișcărilor" de reorganizare instituțională, vor pune Occidentul în fața faptului împlinit, urmând apoi, sub acoperirea unei "democrații de vitrină" și a unui joc internațional "la două capete", să-și definitiveze dominația totală.
"Lovitura de stat parlamentară" din 2012, începută prin câteva măsuri rapide de preluare a instituțiilor care s-ar fi putut împotrivi denunțând raptul constituțional, suspendarea președintelui în funcțiune (de altă culoare politică), după demonizarea lui insistentă, schimbarea conjuncturală, dar strict interesată, a regulilor referendumului de demitere a acestuia în chiar timpul desfășurării lui, "marțea neagră" etc. au fost acțiuni care au arătat clar că "tinerii lupi" din PSD au o cu totul altă țintă decât modernizarea societății românești, alinierea ei la lumea stabilă, predictibilă în funcționare, a democrației vestice. Gașca lui Ponta, grupată în "cel mai cinstit dintre guverne" (cum și-a anunțat liderul PSD-ist prima echipă de guvernare) urmărea ștergerea oricărui control limitativ al propriei puteri, separația "clasică" față de celelalte forțe ale statului de drept, Justiția fiind estompată, ba chiar eliminată. Reintroducând arbitrariul și impunitatea pentru "feudalii" fideli, după metodele moștenite de la înaintașii lor comuniști, trupa lui Ponta viza eternizarea domniei peste societate, stabilizarea într-un fel de "democrație originală", foarte aproape de "ideile" lui I. Iliescu, fondator al așa-zisului "partid de stânga", PSD-ul. Atacul lor la toate instituțiile statului era necesar pentru că, în ultimul deceniu, instituțiile care nu depindeau (constituțional) de executiv și legislativ - în special Justiția - începuseră să funcționeze realmente independent. ANI, DNA, DIICOT și "serviciile" au înțeles că o evoluție social-economică eficientă nu se poate realiza decât dacă legile și regulile democratice au o aplicare reală, nu "de vitrină".
Marșul independent al instituțiilor juridice de control al abuzului de putere (centrală și locală) a provocat o neliniște profundă în "coloana vertebrală" a PSD-ului, baronimea locală, șefii consiliilor județene, primarii puterii (PSD-iști sau traseiști) simțind că le fuge preșul de sub picioare. Seniorii feudali, ce dictau, prin "pomeni electorale", dar mai ales prin atribuirea de contracte cu statul și prin dirijarea interesată de fonduri, voturile "supușilor", s-au pomenit, dintr-odată, vulnerabili la aplicarea corectă a dreptății, la confruntarea reală cu Legea. Presiunea lor asupra conducerii partidului (numit "de stânga") a devenit uriașă, unii baroni locali, ca Mazăre, Oprișan, Vanghelie și alții, și-au condiționat sprijinul electoral în funcție de blocarea acțiunilor Justiției. Fără excepție, "baronii" înhățați de DNA sau ANI au început să găsească motive de amânare sau tergiversare a aplicării legii, "acumularea de cazuri" arătând, tot mai clar, cât de extinsă este pecinginea corupției politice, cât de diversificată este mafia economică. Chiar și cetățenii otrăviți de propaganda agresivă a aparatului mediatic captiv al PSD-ului au început să înțeleagă că atacul continuu la adresa "băsismului" este, în fond, un atac la adresa independenței Justiției.
Modul în care PSD-ul și sateliții săi au gestionat alegerile prezidențiale este deja istorie. Victoria lui Klaus Iohannis, venit din afara sistemului, a arătat că românii nu pot fi înșelați la nesfârșit. Cauzele trezirii sunt, de acuma, știute. Pentru prima oară, românii obligați de "sistemul ticăloșit" impus de baronimea PSD-istă să-și caute bunăstarea pe alte meleaguri au reușit - având exemplul țărilor-gazdă în care trăiesc și muncesc - să-și impună opțiunea. Alegerea atipică a lui Klaus Iohannis nu a rezolvat însă problema redresării democratice a României. Dispunând de o majoritate parlamentară capabilă de orice mârșăvie (precum încercarea de reintroducere, pe ușa din dos, a legii amnistiei și grațierii), guvernul Ponta nu s-a retras, cum ar fi fost normal, în urma unei înfrângeri de proporțiile cunoscute, ci... lupul și-a schimbat blana: premierul și-a mai pierdut din obrăznicia ironică afișată față de adversari, și-a împins mai în spate o parte din "colaboratori", vorbește insistent despre limitarea puterilor potentaților locali, dar realitatea nu păcălește pe nimeni: structura bugetului de stat pentru 2015 n-ar fi fost niciodată schimbată dacă societatea civilă și presa independentă nu ar fi declanșat un imens scandal. Lupul își schimbă părul, dar năravul, ba. Rămânerea lui Victor Ponta în fruntea administrației va dovedi că proverbul are dreptate.