ANA MARIA MIRICĂ - "Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru binele şi frumosul din viaţa mea"

- Ne reîntâlnim după exact un an de zile de la precedentul nostru interviu. Pe atunci te aflai în focurile concursului "Vocea României", de la Pro TV, pe care nu l-ai câştigat, dar ai câştigat, în schimb, publicul, care te-a ovaţionat la fiecare apa­riţie. Ce s-a întâmplat cu tine în timpul scurs de atunci?

- Eliminarea de la "Vocea României" a în­semnat pentru mine o de­zamăgire cruntă. Cu atât mai mult cu cât, după păre­rea mea, în seara aceea, avu­sesem cea mai bună prestaţie a mea din întreg concursul. În orice caz, am avut nevoie de o perioadă lungă în care să îmi vindec rănile, să mă adun. După care mi-am spus că a ştiut Dumnezeu de ce a aranjat aşa lu­crurile. Până la urmă, am ob­ţinut de la acest con­curs exact ceea ce-mi do­risem: mai multă vizibili­tate. Iar asta s-a simţit aproape instantaneu: nici înain­te nu duceam lipsă de solicitări pentru anga­jamente profesio­nale, dar după "Vocea Româ­niei", numărul propunerilor a depăşit orice imaginaţie. Tim­pul a devenit acum o comoară extrem de pre­ţioasă pentru mine.

- Continui să joci cu succes la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti. Există viitor artistic la un teatru, aşa-zis, de pro­vincie?

- Pe "frontul" de la Ploieşti, totul decurge extraor­dinar de bine. Am mers înainte cu spectacolul "Eroi ca-n vise", în care jucam dinainte de a începe "Vocea României", iar de curând, la "Toma Caragiu" a sosit cunoscuta regizoare Alice Barb, care are planuri mari: va monta celebrul musical "My Fair Lady"! Când am aflat vestea, am intrat, de-a dreptul, în trepidaţie: să joc în "My Fair Lady" e visul meu dintotdeauna! Aşa că am mers la casting şi - Doamne! - am primit cel mai minunat cadou: o voi juca chiar pe Eliza Doolittle! Şi încă în regia doamnei Alice Barb! Abia aştept să începem repetiţiile!

- Dar muzica? Pentru ea cât mai ai timp?

- Eu şi trupa mea, Arena Band, muncim pe brânci. Ne onorăm contractele pentru diversele cântări (cor­porate, private, de club etc.), dar lucrăm intens şi la pri­mul single pe care vrem să-l scoatem pe piaţă. Sun­tem pe ultima sută de metri cu piesa la care lucrăm. Nu doar că mi se pare superbă, dar mă şi reprezintă până în cel mai ascuns cotlon al sufletului. E o me­lodie pop, cu un beat foarte modern, punctată de nişte accente clasice, realizate cu instrumente clasice: viori şi violoncele. E exact ceea ce îmi doream: o melodie pe care o simt cu inima, pe care o cânt vibrând deplin. Eu cred că ăsta e secretul succesului: să cânţi cu tot sufletul! Abia atunci oamenii te acceptă şi se lipesc de tine ca artist. Fără emoţie nu există succes.

- "Antrenorii" de la "Vocea României" le pro­mit mereu concurenţilor care ies din concurs în etape finale, un viitor muzical. Tu ai păstrat legă­tura cu cineva?

- Da, cu Smiley. Ne-am mai văzut de câteva ori la el la studio şi am discutat, m-am mai sfătuit cu el şi prin telefon, iar acum, după ce voi încheia de înregis­trat primul single, am de gând să-l rog să-l asculte, să-mi spună ce părere are şi să mă consult cu el şi pe partea de producţie. Atitudinea lui mi-a crescut enorm respectul faţă de el: Smiley este un artist cu o cotă extraordinară, munceşte fantastic de mult, e teribil de solicitat şi de ocupat şi, cu toate astea, întotdeauna când l-am sunat, mi-a răspuns la telefon, întotdeauna când i-am cerut un sfat, şi-a făcut timp să mă asculte şi m-a ghidat fără să ezite. Ceea ce nu mulţi dintre artiştii de talia lui ar face.

- Revenind la pla­nul tău de atac, care sunt următorii paşi?

- Să intru cu piesa aceasta pe radio, să-i fac şi videoclip, s-o pro­movez în concertele mele, dar şi în mediile virtuale, după care să lucrez un nou single şi tot aşa... Iar, la un mo­ment dat, aş vrea să scot şi un album, deşi ele nu se prea mai poar­tă şi nici nu mai sunt profitabile, din pricina Internetului. Însă eu sunt, din perspectiva asta, de modă veche, şi consider că melodiile valoroase muzical şi emoţional merită să fie reunite pe un album, fiindcă se păstrează mai bine. Viaţa unei melodii pe radio şi pe TV e scur­tă, pe un album... ehei, merge până de­parte! În plus, primesc foarte multe mesaje de la oameni pe care i-am impresionat muzical şi care exact asta îmi solicită: un album. Deci ar fi şi ca o datorie onorată.

- Şi pentru Moş Crăciun ai un plan de bătaie? Unde se va petrece anul ăsta în­tâlnirea cu el?

- Eu ţin foarte mult la tradiţia Crăciunului sărbătorit în familie. Toată perioada asta pe mine mă umple de bu­curie. În suflet am ră­mas un copil şi... cărui copil nu-i place Cră­ciu­nul?! De-a lungul anilor, mi-am alcătuit un adevărat ritual: cam din 17 decembrie, în­cep să-mi decorez casa de aici, din Bucureşti - globuri, beteală, lumi­niţe sunt aninate până şi prin cele mai tainice colţuri, iar bradul falnic şi cu grijă împodobit tronează în inima căminu­lui. Alături de icoană, el e miezul poveştii mele de Crăciun. Fără mângâierea lui verde şi scân­teietoare nu pot! Îmi place mult să mă ocup de împo­dobeli ascultând şi cântând colinde, iar preferatele mele sunt "Domn, Domn să-nălţăm" şi "Florile dal­be". Tot în acest timp, încep să pregătesc şi cadourile pentru ai mei: mă gândesc din vreme ce să-i iau fiecăruia, fac liste, dau telefoane în secret la mama, ca s-o întreb ce şi-ar dori tata şi surioara mea, la tata, ca să-l întreb ce şi-ar dori mama, apoi mă pornesc să bibilesc fiecare dar în parte - toate trebuie să fie ca scoase din sacul Moşului, să fie frumos colorate, gă­tite cu funde... Apoi, cam pe 20 decembrie, mă duc la ţară, la bunica, unde se taie porcul, se adună toată familia, e un fel de sărbătoare înainte de sărbătoare. Bineînţeles că plecând de-acolo, desaga mi-e întot­deauna plină cu cârnaţi, fripturi, o oală cu sarmale, o alta cu ciorbă şi toate cele tradiţionale de-ale gurii. Car totul la Bucu­reşti, îmi rezolv pe-aici ce mai am de rezolvat, apoi, în ziua de Crăciun, merg la Ploieşti, la ai mei, unde nu contează atât masa, cât sentimentul de familie, iubirea care ne leagă şi ne aduce an de an împreună, îmbră­ţişările prelungi, tandreţea cu care ne privim, căldura cu care ne vorbim... Pentru mine, Crăciunul este o sărbătoare foarte emoţionantă: pe de o parte, e emoţia familiei regăsite într-o deplină co­muniune a sufletelor şi, pe de altă parte, e simbolul Naş­terii lui Iisus, acea poveste magică în al cărei înţe­les profund se împle­tesc inocenţa, bunătatea, gene­rozitatea, speranţa în bine şi în frumos. Mai ales în seara de Ajun, în tihna căminului meu, simt nevoia să rostesc în gând o rugă­ciune - o rugăciune cu cuvinte simple, o rugăciune mai curând de mulţumire, decât de solicitare. Simt nevoia să-i mulţumesc lui Dum­nezeu pentru binele şi frumosul din viaţa mea.

- Şi ce dar îl rogi tu pe Moş Crăciun să-ţi aducă anul acesta?

- Îl rog să-mi dea un cadou mare: energia şi puterea să răzbat în continuare în profesie. Şi m-aş bucura tare dacă Moşul mi-ar garnisi cadoul ăsta şi cu o steluţă de noroc, căci oricât ai munci, norocul are şi el rolul lui. Îmi doresc foarte mult ca proiectele despre care ţi-am vorbit să se împlinească şi să fie încununate cu nişte concerte în străinătate. Mă aflu în tratative cu nişte agenţi şi producători internaţionali şi, dacă totul va merge bine, se pare că prima serie de concerte va avea loc în Franţa. Şi să nu creadă Moşul că sunt hapsână, dar l-aş mai ruga să mă ajute ca, la anul, să izbutesc să-mi cumpăr şi eu o căsuţă a mea! Să răsuflu uşurată, şi să-mi pot spune: "Uite, Ana, asta e căsuţa ta!".