Când un aiurit de la Cluj cerea sus şi tare, prin gazete, ruperea Transilvaniei de restul ţării, mi-am spus că ardelenii au şi ei, ca toată lumea, nebunii lor. Dar când am văzut rezultatele din primul tur al alegerilor prezidenţiale, unde Moldova şi Ţara Românească erau completamente roşii, fără fisuri sau nuanţe, iar Transilvania era în întregime albastră, am căzut pe gânduri. Am realizat atunci că avem o problemă. Ea nu e una neapărat partinică, pentru că nu contează cine a ieşit câştigător şi unde, ci una ce ţine de mentalităţi şi cultură, aşa cum ne profeţea Huntington. Astăzi, la aproape 100 de ani de la Marea Unire, după ce am trăit împreună şi sub rege, şi sub comunişti, noi, românii, votăm atât de diferit, atât de omogen, în rândul "triburilor" noastre, de o parte sau alta a Carpaţilor, încât putem desena harta fostelor provincii, doar aşezând în ea rezultatele electorale. E drept, turul al doilea a venit cu nişte nuanţe, dar, uneori, excepţiile confirmă regula.
Cum am ajuns aici? După atâţia morţi în războaie, de o parte şi de alta a Carpaţilor, după visul împlinit al unioniştilor din secolul al XIX-lea, după ce am trăit atâta timp împreună, acum, după niciun secol, constatăm că suntem pe baricade diferite. Să fi contribuit la aceasta şi investiţiile străine, mai generoase cu ardelenii, mai zgârcite cu cei din Vechiul Regat? Va fi fost şi simpatia binecunoscută a Transilvaniei şi Banatului pentru saşi? Dar, peste toate, eu cred că e vorba de o silă faţă de stilul de a face politică pe malul Dâmboviţei, un stil care ar trebui, şi cred că în fond şi reuşeşte, să ne scârbească pe toţi. Până la urmă, cred că toată, dar absolut toată!, clasa politică actuală, îi scârbeşte pe absolut toţi românii!
Cum de nu suntem atunci în stare să ne unim într-un proiect comun împotriva politicienilor corupţi din toate partidele şi să nu ne lăsăm până nu-i vedem închişi pe toţi cei vinovaţi de spolierea economiei naţionale? De ce, adică, să fim dezbinaţi noi şi nu ei?