Când un aiurit de la Cluj cerea sus și tare, prin gazete, ruperea Transilvaniei de restul țării, mi-am spus că ardelenii au și ei, ca toată lumea, nebunii lor. Dar când am văzut rezultatele din primul tur al alegerilor prezidențiale, unde Moldova și Țara Românească erau completamente roșii, fără fisuri sau nuanțe, iar Transilvania era în întregime albastră, am căzut pe gânduri. Am realizat atunci că avem o problemă. Ea nu e una neapărat partinică, pentru că nu contează cine a ieșit câștigător și unde, ci una ce ține de mentalități și cultură, așa cum ne profețea Huntington. Astăzi, la aproape 100 de ani de la Marea Unire, după ce am trăit împreună și sub rege, și sub comuniști, noi, românii, votăm atât de diferit, atât de omogen, în rândul "triburilor" noastre, de o parte sau alta a Carpaților, încât putem desena harta fostelor provincii, doar așezând în ea rezultatele electorale. E drept, turul al doilea a venit cu niște nuanțe, dar, uneori, excepțiile confirmă regula.
Cum am ajuns aici? După atâția morți în războaie, de o parte și de alta a Carpaților, după visul împlinit al unioniștilor din secolul al XIX-lea, după ce am trăit atâta timp împreună, acum, după niciun secol, constatăm că suntem pe baricade diferite. Să fi contribuit la aceasta și investițiile străine, mai generoase cu ardelenii, mai zgârcite cu cei din Vechiul Regat? Va fi fost și simpatia binecunoscută a Transilvaniei și Banatului pentru sași? Dar, peste toate, eu cred că e vorba de o silă față de stilul de a face politică pe malul Dâmboviței, un stil care ar trebui, și cred că în fond și reușește, să ne scârbească pe toți. Până la urmă, cred că toată, dar absolut toată!, clasa politică actuală, îi scârbește pe absolut toți românii!
Cum de nu suntem atunci în stare să ne unim într-un proiect comun împotriva politicienilor corupți din toate partidele și să nu ne lăsăm până nu-i vedem închiși pe toți cei vinovați de spolierea economiei naționale? De ce, adică, să fim dezbinați noi și nu ei?