A murit la Sinaia, pe 28 noiembrie 1989, într-o casă transformată în mânăstire şi a fost înmormântat la Prislop, fără ca miile de ucenici pe care-i vindecase sufleteşte şi trupeşte să poată veni pentru a-i da sărutarea de pe urmă. Părintele Arsenie Boca este icoana ortodoxiei martire, cea care nu a înţeles să colaboreze cu regimul comunist, dar care l-a răbdat în tăcere şi smerenie, ştiind că toate relele pământului sunt îngăduite de Dumnezeu cu un scop şi au, întotdeauna, o limită hotărâtă de Sus. Niciun politruc, niciun informator din cei care l-au supravegheat ceas de ceas nu şi-a imaginat că el va fi mai puternic şi mai periculos în mormânt decât în afara lui.
Încet, fără ca cineva să bage de seamă, părintele Arsenie a strâns, din mormântul de la Prislop, o ceată imensă de ucenici. Parte din ei îl cunoscuseră încă de când era în viaţă. Ceilalţi, cu mult mai mulţi, l-au aflat doar prin rugă şi cuvintele lăsate în urmă, prin puterea harului şi miracolele săvârşite de el. Vestea lucrării minunate a părintelui Arsenie s-a răspândit din gură în gură, aşa cum se întâmplă cu orice miracol. Rândul de pelerini de la mormântul său a sporit de la un an la altul, fără ca cineva să-i cheme cu dinadins, până când Prislopul a devenit o bulboană duhovnicească, mult mai mare şi mai cuprinzătoare de suflete decât cea iscată la Sâmbăta de Sus, în anii tinereţii.
Tot acest drum prin vremuri ne arată că Dumnezeu se răzbună, în cele din urmă, dar nu o face la fel ca noi, oamenii. Pentru că el nu vrea să ucidă, nu vrea să strice. Doar să împlinească, să rotunjească prin iubire. Părintele Arsenie Boca nu-i lăsa niciodată pe ucenici să se revolte împotriva conducerii politice altfel decât prin rugăciune şi dragoste. Ştia că aceste arme sunt mai puternice decât tancurile şi mitralierele, pentru că, spre deosebire de ele, nu se opresc niciodată. Şi mai ştia părintele că timpul lucrează întotdeauna în favoarea celui care iubeşte şi rabdă şi că stăpânirile sunt întotdeauna vremelnice. Mai ales dacă asupresc. Şi mai ştia că la temelia oricărei lucrări omeneşti se află credinţa şi că fără ea, totul se năruie la un moment dat.
Cu smerenia sa adâncă şi cu o răbdare de Sisif, el a reuşit să străpungă bezna roşie şi să ajungă până la noi întreg, viu şi nevătămat. Şi din mormântul de la Prislop, le spune creştinilor toate câte nu le-a putut grăi în timpul cât a fost prigonit. Şi aşa va face până la sfârşitul veacurilor, pentru că acum, nicio putere pământeană nu-l mai poate opri.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
