Eu nu cred că femeile acceptă să fie înşelate, însă mai devreme sau mai târziu, se întâmplă şi acest lucru. Sunt foarte puţini bărbaţii care nu-şi înşeală soţiile. Se pare că aşa sunt ei construiţi, să aibă relaţii cu mai multe femei, pentru a se naşte copii cu o mai mare diversitate de gene, mai sănătoşi şi mai viguroşi. Dacă ne uităm şi la animale, masculii se bat între ei pentru femele şi câştigă cel mai puternic, sau cocoşul care are în ogradă o mulţime de găini sare gardul şi la găinile vecinilor. Şi oamenii sunt tot un fel de animale, şi chiar dacă sunt inteligente, aceste trăsături genetice nu au legătură cu inteligenţa. Dovada: atât cei cu mai puţină şcoală, cât şi cei licenţiaţi îşi înşeală, deopotrivă, soţiile. Ba, unii dintre ei, chiar îşi oficializează relaţiile respective, aşa cum este domnul Tăriceanu.
Nu mai vorbim de faptul că unii dintre ei au soţii foarte frumoase, care se îngrijesc, nu se îngraşă sau nu îşi neglijează aspectul fizic, dar cu toate astea, ei au relaţii cu femei care sunt mai urâte şi mai proaste decât soţiile lor. Soţul meu este un asemenea exemplu. El preferă să admire vânzătoarele şi chelneriţele, nemaiţinând cont că eu sunt licenţiată şi am o inteligenţă mult peste a acelor femei. Chiar în prezenţa mea, se uită lung spre aceste femei. Asta înseamnă o mare lipsă de respect faţă de mine, iar eu mă simt foarte prost în acele momente. Dacă i-am spus că mă deranjează acest lucru, mi-a răspuns că el nu mi-a jurat mie să fie orb şi că se uită unde vrea şi cât vrea. Dar asta nu-i nimic. Are o amantă de peste 15 ani, pe care o iubeşte foarte, foarte mult. Când a cunoscut-o, ea avea studii medii, dar a întreţinut-o el, la o facultate din asta de doi bani, cum se fac acum, şi a făcut-o absolventă de Drept. Ea este căsătorită şi nu vrea să-şi părăsească soţul şi copilul, iar el stă, bine mersi, căsătorit cu mine. Îndur această mizerie de atâţia ani şi nu pot să iau o hotărâre, cu toate că nu-l mai iubesc şi nu mai sper să se întâmple ceva bun. Acceptăm să fim înşelate, pentru că aşa e făcută femeia, să îndure de la bărbat tot ce-i mai rău, de dragul copiilor şi pentru a avea un statut în societate. Dacă cineva străin sau poate mama (şi ea a fost înşelată de tata) îmi spunea că nu voi scăpa de această pedeapsă, poate că nu mă căsătoream niciodată. Cel mai bine este să fii pregătit psihologic pentru ceea ce te aşteaptă în viaţă. Dacă mama a considerat că acesta era un subiect-tabu, s-a înşelat, pentru că noi, copiii, vedeam şi auzeam cum se certau. Într-o zi, când mama l-a învinuit că o înşeală, el a spus că nu e adevărat. Atunci mama a luat icoana din perete şi i-a dat-o să jure. Era o icoană destul de mare şi avea ramă cu geam. Îmi amintesc că tata, în loc să jure, a luat icoana şi i-a dat mamei în cap cu ea, până s-a spart geamul de la icoană şi mama s-a umplut de sânge. Dar mama n-a plecat. Şi nici tata. Au trăit mai departe, cu ura între ei.
MARIA SAVU
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
