Eu nu cred că femeile acceptă să fie înșelate, însă mai devreme sau mai târziu, se întâmplă și acest lucru. Sunt foarte puțini bărbații care nu-și înșeală soțiile. Se pare că așa sunt ei construiți, să aibă relații cu mai multe femei, pentru a se naște copii cu o mai mare diversitate de gene, mai sănătoși și mai viguroși. Dacă ne uităm și la animale, masculii se bat între ei pentru femele și câștigă cel mai puternic, sau cocoșul care are în ogradă o mulțime de găini sare gardul și la găinile vecinilor. Și oamenii sunt tot un fel de animale, și chiar dacă sunt inteligente, aceste trăsături genetice nu au legătură cu inteligența. Dovada: atât cei cu mai puțină școală, cât și cei licențiați își înșeală, deopotrivă, soțiile. Ba, unii dintre ei, chiar își oficializează relațiile respective, așa cum este domnul Tăriceanu.
Nu mai vorbim de faptul că unii dintre ei au soții foarte frumoase, care se îngrijesc, nu se îngrașă sau nu își neglijează aspectul fizic, dar cu toate astea, ei au relații cu femei care sunt mai urâte și mai proaste decât soțiile lor. Soțul meu este un asemenea exemplu. El preferă să admire vânzătoarele și chelnerițele, nemaiținând cont că eu sunt licențiată și am o inteligență mult peste a acelor femei. Chiar în prezența mea, se uită lung spre aceste femei. Asta înseamnă o mare lipsă de respect față de mine, iar eu mă simt foarte prost în acele momente. Dacă i-am spus că mă deranjează acest lucru, mi-a răspuns că el nu mi-a jurat mie să fie orb și că se uită unde vrea și cât vrea. Dar asta nu-i nimic. Are o amantă de peste 15 ani, pe care o iubește foarte, foarte mult. Când a cunoscut-o, ea avea studii medii, dar a întreținut-o el, la o facultate din asta de doi bani, cum se fac acum, și a făcut-o absolventă de Drept. Ea este căsătorită și nu vrea să-și părăsească soțul și copilul, iar el stă, bine mersi, căsătorit cu mine. Îndur această mizerie de atâția ani și nu pot să iau o hotărâre, cu toate că nu-l mai iubesc și nu mai sper să se întâmple ceva bun. Acceptăm să fim înșelate, pentru că așa e făcută femeia, să îndure de la bărbat tot ce-i mai rău, de dragul copiilor și pentru a avea un statut în societate. Dacă cineva străin sau poate mama (și ea a fost înșelată de tata) îmi spunea că nu voi scăpa de această pedeapsă, poate că nu mă căsătoream niciodată. Cel mai bine este să fii pregătit psihologic pentru ceea ce te așteaptă în viață. Dacă mama a considerat că acesta era un subiect-tabu, s-a înșelat, pentru că noi, copiii, vedeam și auzeam cum se certau. Într-o zi, când mama l-a învinuit că o înșeală, el a spus că nu e adevărat. Atunci mama a luat icoana din perete și i-a dat-o să jure. Era o icoană destul de mare și avea ramă cu geam. Îmi amintesc că tata, în loc să jure, a luat icoana și i-a dat mamei în cap cu ea, până s-a spart geamul de la icoană și mama s-a umplut de sânge. Dar mama n-a plecat. Și nici tata. Au trăit mai departe, cu ura între ei.
MARIA SAVU