Organizat de 21 de ani de Societatea Română de Radiodifuziune (mult mai preocupată de difuzarea culturii decât TVR, prin posturile Radio România Cultural şi Muzical, cu profesionişti experimentaţi), Gaudeamus - carte de învăţătură nu şi-a dezamăgit nici anul acesta vizitatorii din toate generaţiile, dornici să cumpere cărţi şi să participe la lansări. Zeci şi zeci de mii, incredibil de mulţi, dacă ne gândim că peste o treime din români nu citesc nimic şi abia dacă o persoană din cinci îşi cumpără o carte pe an. Statisticile mai spun că aceia care îşi alocă mai mult timp cititului sunt elevii şi studenţii, dar nu o fac din pasiune, ci din obligaţii şcolare. Majoritatea adulţilor activi n-au timp nici poftă de lectură, iar pensionarilor, care le au pe amândouă, nu le rămân bani de cărţi. O ştiu şi din scrisorile primite de la cititorii revistei noastre, jinduitori adesea după volume pe care nu şi le pot permite.
Gaudeamus-2014 a început cu o aglomeraţie nemaivăzută la standul unei edituri. La doar trei zile de la alegerile prezidenţiale, mii de oameni au ţinut să fie prezenţi la lansarea cărţii autobiografice a lui Klaus Johannis, Pas cu pas, apărută la "Curtea Veche". A fost un record din multe puncte de vedere: cea mai bine vândută carte, cea mai lungă şedinţă de autografe, cel mai mediatizat eveniment editorial din cele 750 desfăşurate între 19-22 noiembrie. La toate târgurile de carte de după 1990 am văzut politicieni, cu televiziunile după ei, pozând printre standuri. Cu doar câteva excepţii (Valeriu Stoica, Mihai Răzvan Ungureanu, Mugur Isărescu sau Th. Baconsky), eu una n-am văzut politician ca să scoată bani din buzunar la casele de marcat. Asaltat, Klaus Johannis n-a avut timp să privească ofertele editurilor, deşi în cartea lui se mărturiseşte cititor pasionat. Poate că a făcut-o a doua oară, vineri, când a revenit în târg, la lansarea cărţii de convorbiri dintre Alina Mungiu-Pippidi şi Vartan Arachelian, "Tranziţia - primii 25 de ani", publicată la "Cartea Românească". Se pare că noului nostru preşedinte îi priesc băile de mulţime printre scriitori, editori şi cititori, oameni cu care are în comun dragul de carte şi de învăţătură. Mi-ar plăcea să cred că în timpul mandatului său cultura nu va mai fi copilul vitreg şi vitregit, că se vor mai găsi bani şi pentru bibliotecile publice, astfel încât cei cu venituri mici să poată găsi acolo şi noutăţi. Ar fi benefic şi pentru edituri, care supravieţuiesc greu. Noutăţile editoriale sunt atât de multe şi de tentante în toamna asta, încât nici nu ştiu ce să vă semnalez mai întâi. Aş începe cu un volum ce n-ar trebui să lipsească din nicio casă cu şcolari: ediţia de la "Humanitas" datorată lui Cătălin Cioabă, "Mihai Eminescu - Poezii", în care, pe lângă fiecare din celebrele poeme, aveţi şi tot ceea ce trebuie să ştiţi despre el. (Tot la "Humanitas" a fost lansat şi un audiobook cu poezii mai puţin bătute ale lui Eminescu, în selecţia şi lectura lui Andrei Pleşu. Cei ce l-au ascultat spun că e o încântare.) În alt gen, n-ar trebui ratat volumul-eveniment de la Editura "Vremea", "Corneliu Coposu, File dintr-un jurnal interzis, 1936-37, 1953, 1967-83", o ediţie îngrijită de Doina Alexandru, ce conţine informaţii de mare interes istoric despre Iuliu Maniu şi nu numai, restabilind adevăruri falsificate de istoriografia comunistă, falsuri care au persistat până azi. În plus, ne apare pregnant, din chiar însemnările lui, caracterul integru şi fervoarea democratică a liderului PNŢ, pe care "emanaţii" schimbării din 1989 nu osteneau să-l calomnieze. Tot în domeniul istoriei, vă semnalez o altă apariţie excepţională, la Editura "Polirom": "Stalin. Curtea ţarului roşu", de Simon Sebag Montefiore, renumitul profesor de la Cambridge, ale cărui cărţi sunt bestsellers în toată lumea, deşi nu face nicio concesie comercialului facil. În ce priveşte literatura română, pe lângă titlurile noi ale multor scriitori contemporani lansate pe bandă rulantă în weekendul trecut, e de menţionat neapărat inaugurarea unor colecţii de Opere ale valoroşilor colegi dispăruţi prematur. La Editura "Paralela 45" a apărut volumul I, "Proză scurtă", din seria "Opere Mircea Nedelciu", iar la Cartea Românească, primele două volume, "Acte originale/ copii legalizate", şi "Mecanica fluidului" din seria de autor Gheorghe Crăciun. Nu mai am loc aici să menţionez şi alte cărţi foarte bune dintre cele lansate la Gaudeamus. Dar fiindcă m-am aprovizionat din plin, vă voi povesti pe rând despre ele la iarnă.