SORIN PÂSLARU - "O ţară ca România nu are voie să aibă recesiune, şi iată că am intrat din nou în ea"

Redactor şef, Ziarul Financiar

Ziarul Financiar este cotat de spe­cia­lişti drept cea mai importantă pu­bli­caţie economică din România. Un coti­dian care a reuşit să rămână echi­distant şi să le li­vreze cititorilor săi o ra­dio­grafie zilnică şi amă­nun­ţită a situaţiei afacerilor din ţara noastră. În ca­litatea sa de redactor-şef al ziarului, l-am rugat pe Sorin Pâslaru să ne facă o analiză la rece a stării economiei naţionale, o economie despre care statisticile spun că este în creştere, în vreme ce bu­­zunarele noastre pot fi întoarse pe dos. Deci, care e adevărul?

Puterea de cumpărare a românilor este în scădere

- În înţelesul comun, economie înseamnă bani, atât în buzunarele ţării, cât şi în buzunarele noastre. Un domeniu împins, adesea, între perdele de fum. Pe de-o parte, ni se spune că suntem în recesiune, pe de altă parte că, totuşi, vom creşte anul acesta cu aproximativ 2%. Din păcate, nu prea cred că există români care să spună că au simţit creşterea aceasta în portmoneu. Deci, cum stăm, de fapt?

- În primul rând, ar trebui să vă spun că toată creşterea de anul acesta, ca şi cea din anii de după criză, este o creştere mediocră. 2% pentru România e ca şi cum nu ar fi. Nu ne e mai bine, pentru că nouă ne trebuie cinci ani de creştere de 5% ca să vedem că se schimbă ceva în nivelul nostru de trai. Dacă cinci ani avem creşteri de două procente, ele vor fi imperceptibile pentru oameni, vor fi resimţite ca o stagnare. Acum, ca să vă explic recesiunea în care am intrat la începutul anului, m-aş folosi de o analogie. Aş compara economia noastră cu un magazin de pâine. Ei bine, proprietarul magazinului a observat un fapt: anul acesta, de la un trimestru la altul, vânzările de pâine au scăzut timp de do­uă trimestre consecu­tive. E un semnal de alarmă. În acelaşi timp, el a mai sesizat ceva - fa­ţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, vânzările sunt mai bune. Atât în primul trimestru din acest an, cât şi în al doilea, s-a vândut mai multă pâine decât în trimestrele respective din anul trecut. În total, economia României a crescut în semes­trul unu din 2014, faţă de se­mestrul unu din 2013, cu 2,4%. Revenind la exemplul nostru, e foarte important ca proprietarul magazinului să fie atent la scăderea consemnată în cursul acestui an, de la trimestru la trimestru, timp de două trimestre consecutive, pentru că ea semnalează o problemă, o tendinţă care, dacă se confirmă, în­seam­nă că o ia la vale cu magazinul şi s-ar putea să ajungă la o scădere şi de la un an la altul. Ceea ce e grav! Când în 2009 am avut o cădere a economiei de peste 6% faţă de 2008, atunci noi ne-am întors înapoi cu cinci ani. Acum am recuperat şi de abia anul acesta am ajuns, după şase ani, la PIB-ul din 2008, în va­loare absolută în euro. E ca şi cum am fi fost exma­tri­culaţi de la clasa a V-a la clasa I şi a trebuit să o lu­ăm de la capăt.

- De ce am luat-o la vale anul acesta? În­cepu­sem timid-timid să creştem, nu?

- Haideţi să ne uităm la ce s-a întâmplat în tri­mestrul doi din 2014, faţă de trimestrul unu din 2014, când am avut o scădere de 0,9%. Observăm, pen­tru început, o scădere a comerţului de 2,1%, deci oamenii au cumpărat mai puţin. De aceea avem şi o inflaţie din ce în ce mai mică şi avem chiar o cădere a pre­ţu­rilor la produse alimentare, pentru că nu mai este cerere, firmele nu mai vând. Puterea de cum­pă­rare a românilor este în scădere. Oamenii econo­mi­sesc, au rate la bănci, de aceea nu mai cumpără, sau se orien­tează spre produse mai ieftine şi în cantitate mai mică. Asta nu s-a întâmplat la un nivel foarte mare, dar minus 2,1% e destul. Apoi, am mai avut o scă­de­re a cons­trucţiilor tot de aproape 2% - şi aici este şi "con­tribuţia" Guvernului, pentru că au scăzut chel­tu­ielile cu infrastructura. În final, ceea ce a avut un im­pact major a fost scăderea de 4% a investiţiilor. Nu numai statul a investit mai puţin în economie, ci şi firmele private. Dacă ne vom uita la nivelul inves­ti­ţiilor sta­tului acolo, vom observa o scădere mare, de 30%.

"Din păcate, la nivelul Guvernului şi al tuturor guvernelor dinainte, este un analfabetism economic grav"

- Cum se explică această scădere a cheltuielilor statului? Nu au existat bani pentru investiţii?

- Ştiţi care sunt răspunsurile Guvernului? Pe de o parte, Liviu Voinea, care a fost până în iunie 2014 ministrul Bugetului, spunea: "Domnule, noi am avut bani, dar trebuia ca Ministerul Transporturilor să facă plăţile, dar ei nu le-au făcut şi au rămas banii neu­ti­lizaţi". De cealaltă parte, cine a fost ministru la Trans­porturi pe această perioadă (discutăm de trimestrul al II-lea din 2014), domnul Dan Şova, nu a clarificat problema. Asta ne-a mirat foarte tare pe noi, jurna­liştii. Într-un an electoral, aproape că a fost ca o sub­minare a economiei naţionale. Pentru că primul mi­nistru ar fi trebuit să-i aşeze la stânga pe ministrul Fi­nanţelor şi la dreapta pe ministrul Transporturilor şi să le spună: "Măi, înţelegeţi-vă şi cheltuiţi banii alo­caţi!" Păi, Bucureştiul aproape plânge după o şosea de centură, e supraaglomeraţie mereu, nu avem un me­trou din centru spre aeroport, nu mai spun cât în­târzie autostrăzile în toată ţara. Ar trebui să duduie! Adică, trebuia să facem deficit bugetar pentru a avea investiţii, pentru a înainta mai rapid în zona asta de infrastructură, iar noi am făcut contrariul şi avem acum surplus bugetar! Eu cred că toate acestea se în­tâmplă pentru că mi­niş­trii care ajung în aceste poziţii nici nu ştiu ce indicatori să urmă­rească astfel în­cât să schimbe lucrurile în România. E un anal­fa­betism econo­mic grav, din păcate, la nivelul Guver­nului - şi nu numai la nivelul aces­tui guvern: e un anal­fa­betism economic general şi la nivelul guver­ne­lor anterioare. Sunt, pur şi simplu, incapabili! De asta nu au cheltuit banii şi nu au făcut investiţii, şi nici măcar nu-şi pun pro­blema să îşi asume dezvoltarea României, de care avem o nevoie uriaşă.
Am avut ocazia să discutăm şi cu şefii de la CNADNR, compania naţională care este responsabilă de construirea autostrăzilor în România. Îi întrebam despre centura de sud a Bucureştiului, de exemplu. Ne dădeau nişte răspunsuri aiuritoare - "Păi, staţi, că am anulat nişte proiecte, nişte contracte care erau semnate de acum doi sau trei ani." Bucata care ar trebui să lege autostrada A3, Bucureşti-Ploieşti, de oraş, stă nefăcută de doi ani de zile. Şase kilometri! Se schimbă o grămadă de miniştri, vine Şova, apoi vine Rus, eu îi întreb, şi ei dau din colţ în colţ. Am senti­mentul că ei nu ştiu în ce lume trăiesc.
Pentru mine, este evident că nu există un centru nervos, un creier al acestei naţiuni, care ar trebui, teoretic, să fie Guvernul României, care să discute în fiecare săptămână stadiul lucrărilor de infrastructură. Ştiţi ce discută ei în guvern? Ordonanţe de urgenţă! Domnule, Guvernul nu trebuie să fie o maşină de legi! Parlamentul trebuie să facă legi. Guvern în­seam­nă administraţie, Guvernul trebuie să execute - că de asta se numeşte "executiv"! Adică să urmă­rească săp­tă­­mânal, lunar, zilnic, dacă ar putea, stadiul execuţiei lucrărilor în infrastructură, telecomunicaţii, şcoală, să­nătate. Fiecare şedinţă de guvern ar trebui să în­cea­pă cu o discuţie în care să se prezinte, ca la orice com­panie privată, cât am executat din ce mi-am asu­mat anul ăsta şi cum stăm faţă de anul trecut. Ei ar trebui să proiecteze bugetul şi să se întrebe - "Păi de ce sun­tem pe excedent? De ce avem investiţiile acelea blo­cate?" Apoi ar trebui să meargă la Transporturi şi să le ceară explicaţii.

"Viitorul nostru presupune un program masiv de educaţie"

- Din ce spuneţi, ne zbatem în incompetenţă. Ce e de făcut?

- Eu cred că noi avem în faţă munca uriaşă de a termina modernizarea României, care a început la sfâr­şitul secolului al XIX-lea şi care nu e terminată. Miza, acum, nu mai este industrializarea, pentru că nu ştiu dacă mai suntem noi în stare să ridicăm des­tule fabrici care să absoarbă capacitatea asta de forţă de muncă. Ar fi ideal dacă am reuşi să trecem direct în aşa-numita economie terţiară, în economia servi­cii­lor, asta ar fi o miză pentru România. Adică să pu­tem, strategic vorbind, să trecem în masă spre această zonă a IT-ului, spre slujbele acestea din cen­trele de servicii create la noi de mari companii, pre­cum Oracle, Microsoft, Amazon şi aşa mai departe, la care nu ai nevoie decât de o bună educaţie. Am avea, deci, nevoie, doar de profesori bine plătiţi şi copiii de la ţară ar putea, ştiind bine matematică şi limbi străine, să lucreze direct în industria IT şi în servicii, aşa cum se întâmplă în Occident. Aşadar, viitorul nostru ar tre­bui să presupună un program masiv de educaţie, mai ales în zonele acestea care astăzi sunt sub media eco­no­miei, zonele mai sărace. Noi, la Ziarul Financiar, facem tot felul de hărţi, tot felul de analize, şi consta­tăm diferenţe uriaşe între judeţe. Sunt judeţe unde nu sunt companii, unde nu sunt investitori. Acolo ar tre­bui să se îndrepte investiţiile, deci e nevoie de infra­struc­tură şi e nevoie de strategie. Aşa aş vedea eu şe­dinţele de guvern: "Domnilor, am 42 de judeţe, în fie­care săptămână iau în discuţie un judeţ - care e starea lui, educaţie, servicii, sănătate, şi peste un an mă în­torc, îl chem pe preşedintele Con­siliului Judeţean şi îi spun "Hai să vedem cum sunteţi voi faţă de media din România şi ce vă trebuie ca să vă ridicăm?"

- Aţi afirmat într-un editorial din Ziarul Finan­ciar că vom ajunge la nivelul Europei când vom avea o filarmonică într-un orăşel foarte mic. De ce e importantă o filarmonică pentru economie?

- Cultura îţi dă imaginea a ceea ce eşti tu pe lume. Nu mai spun că un copil care are acces la un instru­ment muzical, de mic, evoluează altfel în viaţă, i se deschide mintea, îi va fi mult mai uşor la şcoală, poa­te să se concentreze. Noi ne-am luat ca obiectiv, de vreo 200 de ani, să ajungem la nivelul Occi­den­tului, ca nivel de trai, şi să modernizăm România. Când mer­gem în străinătate, ne mirăm cum de acolo dez­voltarea este răspândită până la ultimul cătun, care poate că nu are o filarmonică, dar o orchestră tot are. Adică, au nişte lucruri pe care noi le avem în mediul urban, dar astea toate trebuie să se răspândească în toată ţara. Atunci va fi România occidentală. Şi va fi! Eu sunt optimist, pentru că România arată cu totul altfel decât acum 25 de ani. Ne amintim magazinele goale, în care roiau muştele, frigul din case... era dra­matic. S-au schimbat multe, dar noi trebuie să ne asu­măm în continuare accelerarea acestei dezvoltări, să nu ne lăsăm în voia unor valuri economice globale, pentru că noi avem de recuperat foarte mult. Iată exem­­plul Poloniei, care a fost atât de bine adminis­trată în criză, încât ei au avut creştere economică atunci când toată lumea a scăzut, inclusiv în anii 2009-2010. O ţară ca România nu are voie să aibă recesiune, şi e păcat că, iată, în 2014, am ajuns din nou în ea. Şi din ce cauză? O cauză pe care o ai sub con­trol, şi anume, investiţiile publice în infrastruc­tură! Să stai cu banii necheltuiţi?! Este strigător la cer ca asta să fie cauza pentru care tu să aluneci din nou în recesiune.