SORIN PÂSLARU - "O țară ca România nu are voie să aibă recesiune, și iată că am intrat din nou în ea"

Redactor șef, Ziarul Financiar

Ziarul Financiar este cotat de spe­cia­liști drept cea mai importantă pu­bli­cație economică din România. Un coti­dian care a reușit să rămână echi­distant și să le li­vreze cititorilor săi o ra­dio­grafie zilnică și amă­nun­țită a situației afacerilor din țara noastră. În ca­litatea sa de redactor-șef al ziarului, l-am rugat pe Sorin Pâslaru să ne facă o analiză la rece a stării economiei naționale, o economie despre care statisticile spun că este în creștere, în vreme ce bu­­zunarele noastre pot fi întoarse pe dos. Deci, care e adevărul?

Puterea de cumpărare a românilor este în scădere

- În înțelesul comun, economie înseamnă bani, atât în buzunarele țării, cât și în buzunarele noastre. Un domeniu împins, adesea, între perdele de fum. Pe de-o parte, ni se spune că suntem în recesiune, pe de altă parte că, totuși, vom crește anul acesta cu aproximativ 2%. Din păcate, nu prea cred că există români care să spună că au simțit creșterea aceasta în portmoneu. Deci, cum stăm, de fapt?

- În primul rând, ar trebui să vă spun că toată creșterea de anul acesta, ca și cea din anii de după criză, este o creștere mediocră. 2% pentru România e ca și cum nu ar fi. Nu ne e mai bine, pentru că nouă ne trebuie cinci ani de creștere de 5% ca să vedem că se schimbă ceva în nivelul nostru de trai. Dacă cinci ani avem creșteri de două procente, ele vor fi imperceptibile pentru oameni, vor fi resimțite ca o stagnare. Acum, ca să vă explic recesiunea în care am intrat la începutul anului, m-aș folosi de o analogie. Aș compara economia noastră cu un magazin de pâine. Ei bine, proprietarul magazinului a observat un fapt: anul acesta, de la un trimestru la altul, vânzările de pâine au scăzut timp de do­uă trimestre consecu­tive. E un semnal de alarmă. În același timp, el a mai sesizat ceva - fa­ță de aceeași perioadă a anului trecut, vânzările sunt mai bune. Atât în primul trimestru din acest an, cât și în al doilea, s-a vândut mai multă pâine decât în trimestrele respective din anul trecut. În total, economia României a crescut în semes­trul unu din 2014, față de se­mestrul unu din 2013, cu 2,4%. Revenind la exemplul nostru, e foarte important ca proprietarul magazinului să fie atent la scăderea consemnată în cursul acestui an, de la trimestru la trimestru, timp de două trimestre consecutive, pentru că ea semnalează o problemă, o tendință care, dacă se confirmă, în­seam­nă că o ia la vale cu magazinul și s-ar putea să ajungă la o scădere și de la un an la altul. Ceea ce e grav! Când în 2009 am avut o cădere a economiei de peste 6% față de 2008, atunci noi ne-am întors înapoi cu cinci ani. Acum am recuperat și de abia anul acesta am ajuns, după șase ani, la PIB-ul din 2008, în va­loare absolută în euro. E ca și cum am fi fost exma­tri­culați de la clasa a V-a la clasa I și a trebuit să o lu­ăm de la capăt.

- De ce am luat-o la vale anul acesta? În­cepu­sem timid-timid să creștem, nu?

- Haideți să ne uităm la ce s-a întâmplat în tri­mestrul doi din 2014, față de trimestrul unu din 2014, când am avut o scădere de 0,9%. Observăm, pen­tru început, o scădere a comerțului de 2,1%, deci oamenii au cumpărat mai puțin. De aceea avem și o inflație din ce în ce mai mică și avem chiar o cădere a pre­țu­rilor la produse alimentare, pentru că nu mai este cerere, firmele nu mai vând. Puterea de cum­pă­rare a românilor este în scădere. Oamenii econo­mi­sesc, au rate la bănci, de aceea nu mai cumpără, sau se orien­tează spre produse mai ieftine și în cantitate mai mică. Asta nu s-a întâmplat la un nivel foarte mare, dar minus 2,1% e destul. Apoi, am mai avut o scă­de­re a cons­trucțiilor tot de aproape 2% - și aici este și "con­tribuția" Guvernului, pentru că au scăzut chel­tu­ielile cu infrastructura. În final, ceea ce a avut un im­pact major a fost scăderea de 4% a investițiilor. Nu numai statul a investit mai puțin în economie, ci și firmele private. Dacă ne vom uita la nivelul inves­ti­țiilor sta­tului acolo, vom observa o scădere mare, de 30%.

"Din păcate, la nivelul Guvernului și al tuturor guvernelor dinainte, este un analfabetism economic grav"

- Cum se explică această scădere a cheltuielilor statului? Nu au existat bani pentru investiții?

- Știți care sunt răspunsurile Guvernului? Pe de o parte, Liviu Voinea, care a fost până în iunie 2014 ministrul Bugetului, spunea: "Domnule, noi am avut bani, dar trebuia ca Ministerul Transporturilor să facă plățile, dar ei nu le-au făcut și au rămas banii neu­ti­lizați". De cealaltă parte, cine a fost ministru la Trans­porturi pe această perioadă (discutăm de trimestrul al II-lea din 2014), domnul Dan Șova, nu a clarificat problema. Asta ne-a mirat foarte tare pe noi, jurna­liștii. Într-un an electoral, aproape că a fost ca o sub­minare a economiei naționale. Pentru că primul mi­nistru ar fi trebuit să-i așeze la stânga pe ministrul Fi­nanțelor și la dreapta pe ministrul Transporturilor și să le spună: "Măi, înțelegeți-vă și cheltuiți banii alo­cați!" Păi, Bucureștiul aproape plânge după o șosea de centură, e supraaglomerație mereu, nu avem un me­trou din centru spre aeroport, nu mai spun cât în­târzie autostrăzile în toată țara. Ar trebui să duduie! Adică, trebuia să facem deficit bugetar pentru a avea investiții, pentru a înainta mai rapid în zona asta de infrastructură, iar noi am făcut contrariul și avem acum surplus bugetar! Eu cred că toate acestea se în­tâmplă pentru că mi­niș­trii care ajung în aceste poziții nici nu știu ce indicatori să urmă­rească astfel în­cât să schimbe lucrurile în România. E un anal­fa­betism econo­mic grav, din păcate, la nivelul Guver­nului - și nu numai la nivelul aces­tui guvern: e un anal­fa­betism economic general și la nivelul guver­ne­lor anterioare. Sunt, pur și simplu, incapabili! De asta nu au cheltuit banii și nu au făcut investiții, și nici măcar nu-și pun pro­blema să își asume dezvoltarea României, de care avem o nevoie uriașă.
Am avut ocazia să discutăm și cu șefii de la CNADNR, compania națională care este responsabilă de construirea autostrăzilor în România. Îi întrebam despre centura de sud a Bucureștiului, de exemplu. Ne dădeau niște răspunsuri aiuritoare - "Păi, stați, că am anulat niște proiecte, niște contracte care erau semnate de acum doi sau trei ani." Bucata care ar trebui să lege autostrada A3, București-Ploiești, de oraș, stă nefăcută de doi ani de zile. Șase kilometri! Se schimbă o grămadă de miniștri, vine Șova, apoi vine Rus, eu îi întreb, și ei dau din colț în colț. Am senti­mentul că ei nu știu în ce lume trăiesc.
Pentru mine, este evident că nu există un centru nervos, un creier al acestei națiuni, care ar trebui, teoretic, să fie Guvernul României, care să discute în fiecare săptămână stadiul lucrărilor de infrastructură. Știți ce discută ei în guvern? Ordonanțe de urgență! Domnule, Guvernul nu trebuie să fie o mașină de legi! Parlamentul trebuie să facă legi. Guvern în­seam­nă administrație, Guvernul trebuie să execute - că de asta se numește "executiv"! Adică să urmă­rească săp­tă­­mânal, lunar, zilnic, dacă ar putea, stadiul execuției lucrărilor în infrastructură, telecomunicații, școală, să­nătate. Fiecare ședință de guvern ar trebui să în­cea­pă cu o discuție în care să se prezinte, ca la orice com­panie privată, cât am executat din ce mi-am asu­mat anul ăsta și cum stăm față de anul trecut. Ei ar trebui să proiecteze bugetul și să se întrebe - "Păi de ce sun­tem pe excedent? De ce avem investițiile acelea blo­cate?" Apoi ar trebui să meargă la Transporturi și să le ceară explicații.

"Viitorul nostru presupune un program masiv de educație"

- Din ce spuneți, ne zbatem în incompetență. Ce e de făcut?

- Eu cred că noi avem în față munca uriașă de a termina modernizarea României, care a început la sfâr­șitul secolului al XIX-lea și care nu e terminată. Miza, acum, nu mai este industrializarea, pentru că nu știu dacă mai suntem noi în stare să ridicăm des­tule fabrici care să absoarbă capacitatea asta de forță de muncă. Ar fi ideal dacă am reuși să trecem direct în așa-numita economie terțiară, în economia servi­cii­lor, asta ar fi o miză pentru România. Adică să pu­tem, strategic vorbind, să trecem în masă spre această zonă a IT-ului, spre slujbele acestea din cen­trele de servicii create la noi de mari companii, pre­cum Oracle, Microsoft, Amazon și așa mai departe, la care nu ai nevoie decât de o bună educație. Am avea, deci, nevoie, doar de profesori bine plătiți și copiii de la țară ar putea, știind bine matematică și limbi străine, să lucreze direct în industria IT și în servicii, așa cum se întâmplă în Occident. Așadar, viitorul nostru ar tre­bui să presupună un program masiv de educație, mai ales în zonele acestea care astăzi sunt sub media eco­no­miei, zonele mai sărace. Noi, la Ziarul Financiar, facem tot felul de hărți, tot felul de analize, și consta­tăm diferențe uriașe între județe. Sunt județe unde nu sunt companii, unde nu sunt investitori. Acolo ar tre­bui să se îndrepte investițiile, deci e nevoie de infra­struc­tură și e nevoie de strategie. Așa aș vedea eu șe­dințele de guvern: "Domnilor, am 42 de județe, în fie­care săptămână iau în discuție un județ - care e starea lui, educație, servicii, sănătate, și peste un an mă în­torc, îl chem pe președintele Con­siliului Județean și îi spun "Hai să vedem cum sunteți voi față de media din România și ce vă trebuie ca să vă ridicăm?"

- Ați afirmat într-un editorial din Ziarul Finan­ciar că vom ajunge la nivelul Europei când vom avea o filarmonică într-un orășel foarte mic. De ce e importantă o filarmonică pentru economie?

- Cultura îți dă imaginea a ceea ce ești tu pe lume. Nu mai spun că un copil care are acces la un instru­ment muzical, de mic, evoluează altfel în viață, i se deschide mintea, îi va fi mult mai ușor la școală, poa­te să se concentreze. Noi ne-am luat ca obiectiv, de vreo 200 de ani, să ajungem la nivelul Occi­den­tului, ca nivel de trai, și să modernizăm România. Când mer­gem în străinătate, ne mirăm cum de acolo dez­voltarea este răspândită până la ultimul cătun, care poate că nu are o filarmonică, dar o orchestră tot are. Adică, au niște lucruri pe care noi le avem în mediul urban, dar astea toate trebuie să se răspândească în toată țara. Atunci va fi România occidentală. Și va fi! Eu sunt optimist, pentru că România arată cu totul altfel decât acum 25 de ani. Ne amintim magazinele goale, în care roiau muștele, frigul din case... era dra­matic. S-au schimbat multe, dar noi trebuie să ne asu­măm în continuare accelerarea acestei dezvoltări, să nu ne lăsăm în voia unor valuri economice globale, pentru că noi avem de recuperat foarte mult. Iată exem­­plul Poloniei, care a fost atât de bine adminis­trată în criză, încât ei au avut creștere economică atunci când toată lumea a scăzut, inclusiv în anii 2009-2010. O țară ca România nu are voie să aibă recesiune, și e păcat că, iată, în 2014, am ajuns din nou în ea. Și din ce cauză? O cauză pe care o ai sub con­trol, și anume, investițiile publice în infrastruc­tură! Să stai cu banii necheltuiți?! Este strigător la cer ca asta să fie cauza pentru care tu să aluneci din nou în recesiune.