CONSTANTIN POPECI - "Sunt optimist. Cred în industria românească"

Industriaş din Craiova

După cum spunea profesorul Constantin Ciu­tacu în numărul trecut al revistei noas­tre, o mare parte din industria românească, în primul rând industria grea, şi-a dat duhul, în urma obtuzei viziuni a oamenilor politici. Din fericire, există şi câteva excepţii, dintre care cea mai mare este fosta Întreprindere de Utilaj Greu (IUG) din Craiova, proiectată în anii '80 de fostul director tehnic al lui Ma­laxa, Adrian Dumitrescu. IUG Craiova este, pro­babil, singurul caz de privatizare postdecembristă în care fostul director general al unei întreprinderi în comunism a ajuns patronul ei în capitalism. Gorjean din Bumbeşti, stabilit în Craiova, inginerul Constan­tin Popeci provine dintr-o familie modestă. Tatăl său era mecanic, reparator de căruţe şi biciclete, iar ma­ma, casnică. A avut şi are o viaţă tipică perso­najelor romantice: azi, păstor de capre pe zece lei, mâine, vân­zător la un magazin de pantofi, iar poimâine, organizator de spectacole pentru formaţia "Phoenix"; azi, ucenic în atelierul fierarului din sat, mâine, in­ven­tator în Sibiu, unde a câştigat de două ori locul întâi pe ţară la categoria ingineri. A ajuns la Craiova în 1976, la Întreprinderea de Utilaj Greu, unde a urcat treptele ierarhice, până la funcţia de director general. A fost dat afară în 1990, în stil "revoluţionar", când di­rectorii fabricilor şi uzinelor, de regulă profe­sio­nişti, au fost destituiţi pe întreg cuprinsul ţării şi în­locuiţi cu "politici". A închiriat o hală dezafectată, a cumpărat un strung de la fier vechi şi a început să con­fecţioneze porţi de fier forjat. În doi-trei ani, era cineva în metalurgia craioveană. IUG-ul, însă, murea văzând cu ochii. Din 4.800 de muncitori, mai ră­mă­seseră 480. De câteva ori, spăşiţi, cei din noua con­ducere au venit şi i-au cerut să se întoarcă: "Salva­ţi-ne, domnule director!". "Mă întorc numai când o să vă cumpăr, măi, băieţi." - a venit răspunsul sec al strun­garului. În scurt timp, "metalistul" Popeci a făcut un credit şi a cumpărat IUG-ul, devenind patron al unor "suflete moarte" (utilajele de 500-1.000 de tone zăceau inerte, fără să producă nimic, decât şomaj, din lipsă de comenzi şi dotări moderne). De atunci şi până azi, Popeci Utilaj Greu, cum se numeşte astăzi între­prinderea, a făcut un salt uriaş, devenind una dintre cele mai moderne uzine din Europa.

"Performanţa e în firea românilor"

- Ce producea IUG până în 1990, domnule Popeci?

- Producea maşini-unelte pentru marile combinate CUG Iaşi, CUG Cluj-Napoca şi echipamente pentru industriile siderurgică, metalurgică şi de prelucrare a lem­nului din România, din China, din URSS. Fu­se­sem dotaţi cu maşini unelte din import, ca să-i dotăm, la rândul nostru, pe ceilalţi industriaşi din ţară. În prezent, când lucrăm sub brandul Popeci Utilaj Greu, producem aceleaşi lucruri, plus altele, de o dificultate incomparabilă cu trecutul, la un nivel de calitate de zeci de ori mai înalt, pentru clienţii şi colaboratorii cei mai cunoscuţi din lume: Siemens, Thyssen Krupp, Rolls-Royce, General Electric, ABB, Airbus, Caterpillar, SMS Siemag, Tata şi alţii.

- Cum aţi reuşit să vă faceţi un portofoliu de clienţi atât de celebri? Opinia publică ştie, în general, că exportăm automobile, motoare electrice, mai recent telefoane inteligente şi cam atât. Sub ce siglă exportaţi utilaje către cele mai industrializate ţări ale lumii?

- Sub sigla Popeci, dar şi sub siglele partenerilor numiţi mai sus. Fără falsă modestie, când zici Popeci în industriile prelucrătoare din Germania, Elveţia, Franţa, Chile, SUA, Egipt, Rusia sau China, zici ca­litate, zici ceea ce alţii nu pot face. Nimeni nu are o firmă atât de mare, dar rentabilă, deşi eu însumi, dacă ar fi s-o construiesc de la zero, n-aş mai face-o atât de mare. Vorbind despre încrederea pe care o au în noi marile corporaţii din domeniu, voi spune că această încredere am câştigat-o în timp. Ca să fiu sigur că nu voi avea probleme, i-am invitat pe specialiştii lor să stea lângă noi, în timp ce le construim utilajele. Nu poţi transporta peste Ocean o turbină pentru centrale nucleare de 300 de tone, să zicem, ca să constaţi că nu poate funcţiona, că sunt erori de câţiva microni, în punctele cele mai sensibile. De aceea, recepţia se face la faţa locului, chiar de către reprezentanţii fir­me­lor cumpărătoare. Or, în aceste condiţii, cu greu se pot strecura erori tehnice. Practic, suntem con­dam­naţi la perfecţiune...

- Aşa a ajuns Popeci Utilaj Greu "cea mai mare unitate de prelucrări şi montaj din Europa"? Este aprecierea făcută de Siemens. V-aţi obişnuit cu acest succes?

- Ne-am obişnuit, pentru că asta ne-am dorit. Per­formanţa e în firea noastră, a românilor, nu mă feresc s-o spun. Poate am fost singurul care a avut curajul să facă investiţii foarte mari. Am apelat şi la bănci, dar am folosit şi fonduri proprii, câştigate cu greu. Nu uit că am plecat la şcoala de meserii şi apoi la facultate, fără un leu în buzunar. Când IUG a fost scoasă la vânzare, am fost singurul ofertant serios, în condiţiile în care întreprinderea era la pământ: cheltuielile cu personalul reprezentau 92% din cifra de afaceri, avea datorii enorme la utilităţi, la furnizori, la tot felul de clienţi. Îşi declarase insolvenţa. Ştiind ce greutăţi sunt acolo, soţia m-a ameninţat că divorţează dacă o cum­păr. Ce era să fac? Fusese întreprinderea mea de su­flet, o clădisem de la zero, pe un teren agricol cu po­rumb şi viţă-de-vie, n-o puteam abandona la greu. Ştiu pe unde trec toate conductele şi cablurile subte­rane, mai mult decât le ştiu pe cele de acasă. Ca să pot achita datoriile istorice ale firmei, am împrumutat 63 de miliarde de lei vechi de la o bancă, în timp ce preţul acţiunilor l-am plătit în rate, timp de doi ani. Primul lucru pe care l-am făcut după ce m-am insta­lat ca manager şi proprietar a fost să investesc în cer­ce­tarea proprie, să ajungem să lucrăm după proiectele noastre şi nu după ale altora. Astăzi, noi lucrăm cam 40% după proiectele noastre şi vrem ca, în patru-cinci ani, să ajungem la 80-85%. Nu este întâmplător că baza noastră materială este 90% din ţară şi doar 10% din import. În acest fel, dăm de lucru şi altor români, colaborăm cu zeci de unităţi industriale mai mici.

"Am accesat peste 12 milioane de euro din fonduri europene"

- Vă număraţi printre cei dintâi industriaşi din ţară care au reuşit să atragă fonduri europene pentru dezvoltare. Nu ştiam că UE acordă bani pentru unităţi industriale. Cum i-aţi convins?

- Există fonduri pentru modernizare, pentru dotări tehnice de ultimă generaţie, pentru protecţia mediului, pentru reducerea poluării în unităţile industriale. Aceste fonduri europene trebuie să le iei şi să moder­ni­zezi maşinile sau să cumperi maşini noi prin licitaţii publice. Bineînţeles că au câştigat şi anumite firme care nu au reuşit să-şi termine la timp produsul con­tractat. Uniunea Europeană, când a văzut că România nu a cheltuit banii, a spus că ne amână cu contractele pentru cheltuirea banilor, timp de încă trei ani. Ceea ce mi s-a părut rezonabil. În total, Popeci Utilaj Greu a accesat peste 12 milioane de euro din fonduri euro­pene, ceva mai mult de atât a trebuit să investim noi. În total, începând cu anul 2008, am investit peste 30 de milioane de euro în această firmă. Dacă până acum câţiva ani aveam 13 maşini cu comandă numerică în­vechită, astăzi avem 44 de maşini care au comenzi mari - şi sunt din 2012-2013, iar cea mai uşoară cân­tăreşte 150 de tone şi cea mai mare - 1.000 de tone! Când ai astfel de dotări, primeşti comenzi, creezi lo­curi de muncă. Pentru asta dă bani Uniunea Euro­peană, pentru diminuarea şomajului. Azi avem peste 800 de angajaţi şi vrem să ajungem curând la 1.000. Au reînceput comenzile din China, după vizita dele­gaţiei chineze la Bucureşti. De acum încolo, străinii vor vedea că sunt dotări şi cred că industria prelu­crătoare va avea un aport mai mare decât era prevăzut în creşterea economică. După părerea mea, industria, cu tot jaful petrecut în ultimii 25 de ani, când au fost desfiinţate mii de fabrici, uzine şi combinate, va aduce un plus mare în PIB-ul României. Sper să se în­ceapă şi autostrada Craiova-Piteşti, care va însemna aport la bugetul statului, pentru că se vor încasa taxe, impozite etc.

- Vă rog să numiţi câteva dintre utilajele care poartă sigla Popeci în lume...

- Aflând că am investit în timpul crizei, că avem noi tehnologii de lucru, într-adevăr, delegaţiile străine ne vizitează săptămânal şi nu pleacă până nu sem­nea­ză noi contracte. Dacă le iau la întâmplare, iată care ar fi câteva dintre produsele noastre, ţinând seama că 90% din producţie o exportăm: freze de 300 de tone pentru Kuweit; prese pentru industria fierului vechi din Irak şi Rusia; excavatoare-gigant pentru minerit, de 1.100 şi 2.100 de tone, pentru Cehia şi Bulgaria; carcase pentru turbine de centrale nucleare, cu gaz şi cu abur, pentru Siemens; sistemul de elice navale pentru Rolls Royce; subansamble pentru Caterpillar, destinate Franţei, Italiei şi Chinei; benzi transportoare pentru ABB Suedia; laminoare de ţevi pentru SMS Siemag, Germania; instalaţii de ghidare pentru firma indiană de automobile Tata, filiala din Anglia; plat­for­ma de montaj a cozii avionului Airbus A380, în gre­utate de 1.600 de tone etc. În urma montajului aces­tor subansamble, directorul de la Airbus ne-a de­clarat "furnizor strategic". De altfel, niciodată n-am avut vreo reclamaţie de la cineva.

"Mai are balta peşte..."

- Deşi exemplul dumneavoastră vorbeşte de la sine, sunt nevoit să vă întreb: ce industrie mai are România? Ce a mai scăpat de jaful ultimilor 25 de ani?

- Vă spun că România mai are industrie. Deşi s-a distrus enorm, mai are balta peşte... Distrugerile au venit din faptul că guvernanţii au dat fabricile pe mâna unor oameni care nu le meritau, oameni lipsiţi de calităţi manageriale, neprofesionişti, care s-au mulţumit să ducă utilajele şi halele la fier vechi. Noi ne-am asociat cu marea companie canadiană "Bom­bardier" şi am vrut să luăm "Electroputere Craiova", dar ni s-a spus că nu suntem "investitori strategici", deşi în spatele nostru aveam peste 4.000 de angajaţi şi o mare forţă şi calificare industrială de excepţie. Astăzi, acolo unde era marea uzină de locomotive, este un mall, chiar dacă, în unele secţii, se lu­crea­ză încă. Ca peisaj general, în locul multor mamuţi indus­triali au apărut foarte multe ateliere mici, cu 10-20 de muncitori, foarte multe făbricuţe, care produc şi ex­portă masiv. Tendinţa marilor companii este să dez­volte proiectarea, concepţia şi să lase execuţia pe seama acestor IMM-uri din România, Polonia, Slo­va­cia sau Cehia. În 20 de ani, şi noi, Popeci Utilaj Greu, vom ajunge în acest stadiu, când vom lăsa parte din execuţie pentru alţii. Pe scurt, există încă multe unităţi industriale în România, din care unele sunt noi. Utilajele la mâna a doua sunt înlocuite, treptat, cu utilaje noi pe care, parţial, le furnizează chiar firma noastră.

- Cum vedeţi, în acest context, viitorul industriei româneşti?

- Sunt optimist. E drept, ca mărime, industria ro­mâ­nească nu va mai fi la capacităţile din timpul re­gimului comunist, dar acele capacităţi nu dădeau roadele micilor unităţi de acum. Erau mari, dar nu erau eficiente. Astăzi, noi avem o productivitate mai mare de şapte ori decât în acei ani. Sunt mulţi între­prin­zători care încep într-un garaj confecţionând fier forjat. Cunosc mulţi meseriaşi tineri care s-au dus în Vest, au învăţat arta mobilei de epocă, a fierului forjat (de la italieni) şi s-au întors ca să-şi deschidă ateliere acasă. Important, din punct de vedere strategic, este ca guvernele să nu mai numească directorii şi şefii pe criterii politice. În Anglia, când se schimbă guvernul, se schimbă numai 174 de persoane în toată ţara. La noi, numai în partea de nord a oraşului se schimbă 200...