CONSTANTIN POPECI - "Sunt optimist. Cred în industria românească"

Industriaș din Craiova

După cum spunea profesorul Constantin Ciu­tacu în numărul trecut al revistei noas­tre, o mare parte din industria românească, în primul rând industria grea, și-a dat duhul, în urma obtuzei viziuni a oamenilor politici. Din fericire, există și câteva excepții, dintre care cea mai mare este fosta Întreprindere de Utilaj Greu (IUG) din Craiova, proiectată în anii '80 de fostul director tehnic al lui Ma­laxa, Adrian Dumitrescu. IUG Craiova este, pro­babil, singurul caz de privatizare postdecembristă în care fostul director general al unei întreprinderi în comunism a ajuns patronul ei în capitalism. Gorjean din Bumbești, stabilit în Craiova, inginerul Constan­tin Popeci provine dintr-o familie modestă. Tatăl său era mecanic, reparator de căruțe și biciclete, iar ma­ma, casnică. A avut și are o viață tipică perso­najelor romantice: azi, păstor de capre pe zece lei, mâine, vân­zător la un magazin de pantofi, iar poimâine, organizator de spectacole pentru formația "Phoenix"; azi, ucenic în atelierul fierarului din sat, mâine, in­ven­tator în Sibiu, unde a câștigat de două ori locul întâi pe țară la categoria ingineri. A ajuns la Craiova în 1976, la Întreprinderea de Utilaj Greu, unde a urcat treptele ierarhice, până la funcția de director general. A fost dat afară în 1990, în stil "revoluționar", când di­rectorii fabricilor și uzinelor, de regulă profe­sio­niști, au fost destituiți pe întreg cuprinsul țării și în­locuiți cu "politici". A închiriat o hală dezafectată, a cumpărat un strung de la fier vechi și a început să con­fecționeze porți de fier forjat. În doi-trei ani, era cineva în metalurgia craioveană. IUG-ul, însă, murea văzând cu ochii. Din 4.800 de muncitori, mai ră­mă­seseră 480. De câteva ori, spășiți, cei din noua con­ducere au venit și i-au cerut să se întoarcă: "Salva­ți-ne, domnule director!". "Mă întorc numai când o să vă cumpăr, măi, băieți." - a venit răspunsul sec al strun­garului. În scurt timp, "metalistul" Popeci a făcut un credit și a cumpărat IUG-ul, devenind patron al unor "suflete moarte" (utilajele de 500-1.000 de tone zăceau inerte, fără să producă nimic, decât șomaj, din lipsă de comenzi și dotări moderne). De atunci și până azi, Popeci Utilaj Greu, cum se numește astăzi între­prinderea, a făcut un salt uriaș, devenind una dintre cele mai moderne uzine din Europa.

"Performanța e în firea românilor"

- Ce producea IUG până în 1990, domnule Popeci?

- Producea mașini-unelte pentru marile combinate CUG Iași, CUG Cluj-Napoca și echipamente pentru industriile siderurgică, metalurgică și de prelucrare a lem­nului din România, din China, din URSS. Fu­se­sem dotați cu mașini unelte din import, ca să-i dotăm, la rândul nostru, pe ceilalți industriași din țară. În prezent, când lucrăm sub brandul Popeci Utilaj Greu, producem aceleași lucruri, plus altele, de o dificultate incomparabilă cu trecutul, la un nivel de calitate de zeci de ori mai înalt, pentru clienții și colaboratorii cei mai cunoscuți din lume: Siemens, Thyssen Krupp, Rolls-Royce, General Electric, ABB, Airbus, Caterpillar, SMS Siemag, Tata și alții.

- Cum ați reușit să vă faceți un portofoliu de clienți atât de celebri? Opinia publică știe, în general, că exportăm automobile, motoare electrice, mai recent telefoane inteligente și cam atât. Sub ce siglă exportați utilaje către cele mai industrializate țări ale lumii?

- Sub sigla Popeci, dar și sub siglele partenerilor numiți mai sus. Fără falsă modestie, când zici Popeci în industriile prelucrătoare din Germania, Elveția, Franța, Chile, SUA, Egipt, Rusia sau China, zici ca­litate, zici ceea ce alții nu pot face. Nimeni nu are o firmă atât de mare, dar rentabilă, deși eu însumi, dacă ar fi s-o construiesc de la zero, n-aș mai face-o atât de mare. Vorbind despre încrederea pe care o au în noi marile corporații din domeniu, voi spune că această încredere am câștigat-o în timp. Ca să fiu sigur că nu voi avea probleme, i-am invitat pe specialiștii lor să stea lângă noi, în timp ce le construim utilajele. Nu poți transporta peste Ocean o turbină pentru centrale nucleare de 300 de tone, să zicem, ca să constați că nu poate funcționa, că sunt erori de câțiva microni, în punctele cele mai sensibile. De aceea, recepția se face la fața locului, chiar de către reprezentanții fir­me­lor cumpărătoare. Or, în aceste condiții, cu greu se pot strecura erori tehnice. Practic, suntem con­dam­nați la perfecțiune...

- Așa a ajuns Popeci Utilaj Greu "cea mai mare unitate de prelucrări și montaj din Europa"? Este aprecierea făcută de Siemens. V-ați obișnuit cu acest succes?

- Ne-am obișnuit, pentru că asta ne-am dorit. Per­formanța e în firea noastră, a românilor, nu mă feresc s-o spun. Poate am fost singurul care a avut curajul să facă investiții foarte mari. Am apelat și la bănci, dar am folosit și fonduri proprii, câștigate cu greu. Nu uit că am plecat la școala de meserii și apoi la facultate, fără un leu în buzunar. Când IUG a fost scoasă la vânzare, am fost singurul ofertant serios, în condițiile în care întreprinderea era la pământ: cheltuielile cu personalul reprezentau 92% din cifra de afaceri, avea datorii enorme la utilități, la furnizori, la tot felul de clienți. Își declarase insolvența. Știind ce greutăți sunt acolo, soția m-a amenințat că divorțează dacă o cum­păr. Ce era să fac? Fusese întreprinderea mea de su­flet, o clădisem de la zero, pe un teren agricol cu po­rumb și viță-de-vie, n-o puteam abandona la greu. Știu pe unde trec toate conductele și cablurile subte­rane, mai mult decât le știu pe cele de acasă. Ca să pot achita datoriile istorice ale firmei, am împrumutat 63 de miliarde de lei vechi de la o bancă, în timp ce prețul acțiunilor l-am plătit în rate, timp de doi ani. Primul lucru pe care l-am făcut după ce m-am insta­lat ca manager și proprietar a fost să investesc în cer­ce­tarea proprie, să ajungem să lucrăm după proiectele noastre și nu după ale altora. Astăzi, noi lucrăm cam 40% după proiectele noastre și vrem ca, în patru-cinci ani, să ajungem la 80-85%. Nu este întâmplător că baza noastră materială este 90% din țară și doar 10% din import. În acest fel, dăm de lucru și altor români, colaborăm cu zeci de unități industriale mai mici.

"Am accesat peste 12 milioane de euro din fonduri europene"

- Vă numărați printre cei dintâi industriași din țară care au reușit să atragă fonduri europene pentru dezvoltare. Nu știam că UE acordă bani pentru unități industriale. Cum i-ați convins?

- Există fonduri pentru modernizare, pentru dotări tehnice de ultimă generație, pentru protecția mediului, pentru reducerea poluării în unitățile industriale. Aceste fonduri europene trebuie să le iei și să moder­ni­zezi mașinile sau să cumperi mașini noi prin licitații publice. Bineînțeles că au câștigat și anumite firme care nu au reușit să-și termine la timp produsul con­tractat. Uniunea Europeană, când a văzut că România nu a cheltuit banii, a spus că ne amână cu contractele pentru cheltuirea banilor, timp de încă trei ani. Ceea ce mi s-a părut rezonabil. În total, Popeci Utilaj Greu a accesat peste 12 milioane de euro din fonduri euro­pene, ceva mai mult de atât a trebuit să investim noi. În total, începând cu anul 2008, am investit peste 30 de milioane de euro în această firmă. Dacă până acum câțiva ani aveam 13 mașini cu comandă numerică în­vechită, astăzi avem 44 de mașini care au comenzi mari - și sunt din 2012-2013, iar cea mai ușoară cân­tărește 150 de tone și cea mai mare - 1.000 de tone! Când ai astfel de dotări, primești comenzi, creezi lo­curi de muncă. Pentru asta dă bani Uniunea Euro­peană, pentru diminuarea șomajului. Azi avem peste 800 de angajați și vrem să ajungem curând la 1.000. Au reînceput comenzile din China, după vizita dele­gației chineze la București. De acum încolo, străinii vor vedea că sunt dotări și cred că industria prelu­crătoare va avea un aport mai mare decât era prevăzut în creșterea economică. După părerea mea, industria, cu tot jaful petrecut în ultimii 25 de ani, când au fost desființate mii de fabrici, uzine și combinate, va aduce un plus mare în PIB-ul României. Sper să se în­ceapă și autostrada Craiova-Pitești, care va însemna aport la bugetul statului, pentru că se vor încasa taxe, impozite etc.

- Vă rog să numiți câteva dintre utilajele care poartă sigla Popeci în lume...

- Aflând că am investit în timpul crizei, că avem noi tehnologii de lucru, într-adevăr, delegațiile străine ne vizitează săptămânal și nu pleacă până nu sem­nea­ză noi contracte. Dacă le iau la întâmplare, iată care ar fi câteva dintre produsele noastre, ținând seama că 90% din producție o exportăm: freze de 300 de tone pentru Kuweit; prese pentru industria fierului vechi din Irak și Rusia; excavatoare-gigant pentru minerit, de 1.100 și 2.100 de tone, pentru Cehia și Bulgaria; carcase pentru turbine de centrale nucleare, cu gaz și cu abur, pentru Siemens; sistemul de elice navale pentru Rolls Royce; subansamble pentru Caterpillar, destinate Franței, Italiei și Chinei; benzi transportoare pentru ABB Suedia; laminoare de țevi pentru SMS Siemag, Germania; instalații de ghidare pentru firma indiană de automobile Tata, filiala din Anglia; plat­for­ma de montaj a cozii avionului Airbus A380, în gre­utate de 1.600 de tone etc. În urma montajului aces­tor subansamble, directorul de la Airbus ne-a de­clarat "furnizor strategic". De altfel, niciodată n-am avut vreo reclamație de la cineva.

"Mai are balta pește..."

- Deși exemplul dumneavoastră vorbește de la sine, sunt nevoit să vă întreb: ce industrie mai are România? Ce a mai scăpat de jaful ultimilor 25 de ani?

- Vă spun că România mai are industrie. Deși s-a distrus enorm, mai are balta pește... Distrugerile au venit din faptul că guvernanții au dat fabricile pe mâna unor oameni care nu le meritau, oameni lipsiți de calități manageriale, neprofesioniști, care s-au mulțumit să ducă utilajele și halele la fier vechi. Noi ne-am asociat cu marea companie canadiană "Bom­bardier" și am vrut să luăm "Electroputere Craiova", dar ni s-a spus că nu suntem "investitori strategici", deși în spatele nostru aveam peste 4.000 de angajați și o mare forță și calificare industrială de excepție. Astăzi, acolo unde era marea uzină de locomotive, este un mall, chiar dacă, în unele secții, se lu­crea­ză încă. Ca peisaj general, în locul multor mamuți indus­triali au apărut foarte multe ateliere mici, cu 10-20 de muncitori, foarte multe făbricuțe, care produc și ex­portă masiv. Tendința marilor companii este să dez­volte proiectarea, concepția și să lase execuția pe seama acestor IMM-uri din România, Polonia, Slo­va­cia sau Cehia. În 20 de ani, și noi, Popeci Utilaj Greu, vom ajunge în acest stadiu, când vom lăsa parte din execuție pentru alții. Pe scurt, există încă multe unități industriale în România, din care unele sunt noi. Utilajele la mâna a doua sunt înlocuite, treptat, cu utilaje noi pe care, parțial, le furnizează chiar firma noastră.

- Cum vedeți, în acest context, viitorul industriei românești?

- Sunt optimist. E drept, ca mărime, industria ro­mâ­nească nu va mai fi la capacitățile din timpul re­gimului comunist, dar acele capacități nu dădeau roadele micilor unități de acum. Erau mari, dar nu erau eficiente. Astăzi, noi avem o productivitate mai mare de șapte ori decât în acei ani. Sunt mulți între­prin­zători care încep într-un garaj confecționând fier forjat. Cunosc mulți meseriași tineri care s-au dus în Vest, au învățat arta mobilei de epocă, a fierului forjat (de la italieni) și s-au întors ca să-și deschidă ateliere acasă. Important, din punct de vedere strategic, este ca guvernele să nu mai numească directorii și șefii pe criterii politice. În Anglia, când se schimbă guvernul, se schimbă numai 174 de persoane în toată țara. La noi, numai în partea de nord a orașului se schimbă 200...