Opt plante acceptate de medicina oficială

- După ani lungi de studii în laborator, opt plante au fost, în sfârşit, certificate ştiinţific ca plante terapeutice. Dacă până acum aveaţi îndoieli, folosiţi-le fără grijă -

Lavanda
(Lavandula angustifolia)

Uleiul obţinut din florile de lavandă este încorporat în numeroase săpunuri, parfu­muri şi săruri de baie, dar între timp a fost de­monstrată ştiinţific şi acţiunea sa tera­peu­tică. În ultimii patru ani, mai multe studii au pus în evi­den­ţă efectul anxiolitic al unui preparat ce are ca prin­cipal ingredient uleiul pur de lavandă.
Administrat în sco­pul combaterii an­xietăţii, medi­ca­mentul respectiv s-a dovedit la fel de efi­cient ca psi­ho­tropele tradiţionale. Însă, spre deo­sebire de ele, nu dă dependenţă şi nici nu provoacă o stare de oboseală.

Muşeţelul
(Matricaria chamomilla)

Nicio altă plantă medicinală n-a fost atât de amă­nunţit studiată de oamenii de ştiinţă, iar lista perfor­manţelor sale este impresionant de lungă - într-un cuvânt, ea des­fide orice concu­renţă. Substanţele ac­tive pe care le con­ţine, unele din­tre ele volatile, au un pu­ternic efect an­tibacterian, antifun­gic şi antiinflamator. Şi acţiunea calmantă, an­ti­spastică şi cicatrizantă a mu­şe­ţelului este atestată dincolo de orice dubiu. Toate acestea fac din el o armă universală împotriva infla­maţiilor de la nivelul căilor respiratorii, al cavităţii bu­cale şi intestinului, pre­cum şi a durerilor menstruale, a afecţiunilor cutanate şi a iritaţiilor de orice tip apă­rute pe piele. Unele din principiile sale active acţionează în creier în acelaşi mod ca seda­tivele de sinteză, întrucât se adresează ace­loraşi receptori.

Armurariul
(Silybum marianum)

Medicamentele cu extract de armu­rariu sunt între­buinţate ca adjuvante în tratarea afecţiunilor hepatice cronice, a cirozei şi chiar a leziunilor hepa­tice pro­vo­cate de sub­stanţe nocive. Secretul puterii lor tămă­duitoare constă în acţiu­nea simi­larinelor, o ca­te­gorie specială de flavo­noide, care stimulează regene­rarea ficatului, pro­te­jea­ză mem­bra­ne­le ce­lu­lare îm­po­triva toxi­nelor şi măresc nivelul glutatio­nu­lui în interiorul aces­tui or­gan.
Glutationul, un anti­oxi­dant cu funcţii multiple, joacă un rol esen­ţial în detoxifierea orga­nis­mului şi în activarea siste­mului imunitar.

Sunătoarea
(Hypericum perforatum)

Galbenul vesel al florilor ei ne creează deja o dispoziţie optimistă - şi într-adevăr, extractul de su­nătoare este, înainte de toate, un excelent antidepresiv. S-a con­sta­tat că, ad­ministrat în doze mari, el are o eficienţă cu ni­mic mai prejos de­cât aceea a prepa­ratelor sin­te­tice. Câteva din sub­stanţele sale ac­tive blo­chează recir­cu­larea serotoninei (neuro­trans­mi­ţăto­rul responsabil cu starea noastră de mul­ţumire), mărind astfel concentraţia ei în creier.
Administrată extern, de exemplu sub for­mă de creme sau uleiuri, sunătoarea reduce inflamaţiile şi asigură o bună protecţie celu­lară, fiind de mare folos în tratamentul neu­rodermitei.

Pătlagina
(Plantago lanceolata)

Valoarea ei terapeutică se datorează frunzelor: mucilagiile prezente în ele au o acţiune antibacte­riană şi dezinflamatoare. Fiind o componentă natu­rală a secreţiilor bronşice, aceste mucilagii se în­tind ca o pe­liculă protectoare pe mucoasele cavi­tă­ţii bucale şi gâtului, calmând tusea seacă. Tanan­ţii conţinuţi în frunzele de pătlagină au efect astrin­gent şi antihemoragic. De aceea, planta este fo­lo­sită de milenii în medicina popu­lară ca prim ajutor în ca­zu­rile de rănire. Frunzele proas­pete, zdrobite sau fre­cate bine între degete, se aplică pe înţepăturile de insecte, pentru a le face să se dezumfle mai re­pe­de şi a elimina durerea. Cerce­tă­torii au neglijat deo­­cam­dată păt­la­gina, cu toate că pu­­ţinele studii efec­tua­te până acum suge­rează că po­ten­ţialul ei terapeutic este mult mai amplu decât cel cunoscut în pre­zent. Specialiştii de la Uni­versitatea Wurz­burg in­tenţionează să apro­fun­deze tema în viito­rul apro­piat, motiv pen­tru care au şi ales păt­lagina drept "plan­ta medicinală a anului 2014".

Tătăneasa
(Symphytum officinale)

Acolo unde avem de-a face cu bursite sinoviale, con­tu­zii, entorse şi alte microtraumatisme, unguentele şi compresele cu tinctură şi alifie de tă­tăneasă sunt cea mai bună alegere po­sibilă: ele calmează du­rerea, iar prin con­ţinutul lor ridicat de mucilagii şi tananţi, sto­pează procesele inflamatorii. Pe lângă aceasta, pre­zenţa alantoinei (un derivat al acidului uric) grăbeşte vindecarea. Cu prilejul unui studiu, s-a observat că, la pacienţii care sufereau de dureri de spate, s-a putut obţine o ameliorare im­portantă în decurs de numai cinci zile, între­buinţând un unguent pe bază de tătă­neasă. În cadrul unui alt studiu, s-a dovedit că ace­laşi tratament dă rezultate şi la entorse ale articulaţiei tibio-tarsiene.

Păducelul
(Crataegus laevigata)

Din acest arbust cu flori delicate se extrag remedii efi­ciente pentru îmbunătăţirea funcţiilor inimii: sub­stanţele sale active, printre care se află la loc de cinste flavonoidele, menţin elasticitatea miocardului, combat aritmiile cardiace, activează circulaţia în vasele coro­nariene şi fac să crească toleranţa la deficitul de oxi­gen. Cercetătorii au reţinut fap­tul că, la pacienţii cu insuficienţă cardiacă, trataţi timp de trei ani cu un pre­parat bazat pe extract de păducel, simp­tomele (şi im­plicit cali­tatea vieţii) s-au ameliorat cu 43%, com­pa­rativ cu numai 41% în grupul bolna­vi­lor cărora le fusese prescris un tratament clasic. Din­tr-un alt studiu a re­ieşit că riscul de infarct miocardic se micşorează sem­nifi­cativ atunci când pa­cienţilor li se ad­mi­nis­trează, pe lân­gă medicaţia alo­pată, şi preparate cu ex­tract de pă­ducel.

Ţintaura
(Centarium erythraea)

Nu e deloc plăcut să înghiţi o tinctură sau un ceai de ţintaură, deo­arece în această plantă se găseşte o mare cantitate de principii amare foarte concentrate. Mai puţin agreabile la gust, ele sunt însă de mare ajutor îm­potriva tulburărilor digestive, a balonărilor şi diareei, fiindcă stimulează acti­vitatea pancreasului, a ficatului şi colecistului. Ţintaura acţionează cu re­zul­tate bune şi contra lipsei poftei de mâncare, întâl­nită frecvent la persoa­ne­le vârst­nice. Cercetătorii pre­supun că planta posedă şi alte valenţe terapeu­ti­ce. Astfel, un studiu recent a arătat că formele mai uşoare de infecţie urinară pot fi tra­ta­te, în loc de antibiotice, cu o combinaţie de extracte din ţintaură, rozmarin şi leuştean.