Opt plante acceptate de medicina oficială

Gilda Fildan
- După ani lungi de studii în laborator, opt plante au fost, în sfârșit, certificate științific ca plante terapeutice. Dacă până acum aveați îndoieli, folosiți-le fără grijă -

Lavanda
(Lavandula angustifolia)


Uleiul obținut din florile de lavandă este încorporat în numeroase săpunuri, parfu­muri și săruri de baie, dar între timp a fost de­monstrată științific și acțiunea sa tera­peu­tică. În ultimii patru ani, mai multe studii au pus în evi­den­ță efectul anxiolitic al unui preparat ce are ca prin­cipal ingredient uleiul pur de lavandă.
Administrat în sco­pul combaterii an­xietății, medi­ca­mentul respectiv s-a dovedit la fel de efi­cient ca psi­ho­tropele tradiționale. Însă, spre deo­sebire de ele, nu dă dependență și nici nu provoacă o stare de oboseală.

Mușețelul
(Matricaria chamomilla)


Nicio altă plantă medicinală n-a fost atât de amă­nunțit studiată de oamenii de știință, iar lista perfor­manțelor sale este impresionant de lungă - într-un cuvânt, ea des­fide orice concu­rență. Substanțele ac­tive pe care le con­ține, unele din­tre ele volatile, au un pu­ternic efect an­tibacterian, antifun­gic și antiinflamator. Și acțiunea calmantă, an­ti­spastică și cicatrizantă a mu­șe­țelului este atestată dincolo de orice dubiu. Toate acestea fac din el o armă universală împotriva infla­mațiilor de la nivelul căilor respiratorii, al cavității bu­cale și intestinului, pre­cum și a durerilor menstruale, a afecțiunilor cutanate și a iritațiilor de orice tip apă­rute pe piele. Unele din principiile sale active acționează în creier în același mod ca seda­tivele de sinteză, întrucât se adresează ace­lorași receptori.

Armurariul
(Silybum marianum)


Medicamentele cu extract de armu­rariu sunt între­buințate ca adjuvante în tratarea afecțiunilor hepatice cronice, a cirozei și chiar a leziunilor hepa­tice pro­vo­cate de sub­stanțe nocive. Secretul puterii lor tămă­duitoare constă în acțiu­nea simi­larinelor, o ca­te­gorie specială de flavo­noide, care stimulează regene­rarea ficatului, pro­te­jea­ză mem­bra­ne­le ce­lu­lare îm­po­triva toxi­nelor și măresc nivelul glutatio­nu­lui în interiorul aces­tui or­gan.
Glutationul, un anti­oxi­dant cu funcții multiple, joacă un rol esen­țial în detoxifierea orga­nis­mului și în activarea siste­mului imunitar.

Sunătoarea
(Hypericum perforatum)


Galbenul vesel al florilor ei ne creează deja o dispoziție optimistă - și într-adevăr, extractul de su­nătoare este, înainte de toate, un excelent antidepresiv. S-a con­sta­tat că, ad­ministrat în doze mari, el are o eficiență cu ni­mic mai prejos de­cât aceea a prepa­ratelor sin­te­tice. Câteva din sub­stanțele sale ac­tive blo­chează recir­cu­larea serotoninei (neuro­trans­mi­țăto­rul responsabil cu starea noastră de mul­țumire), mărind astfel concentrația ei în creier.
Administrată extern, de exemplu sub for­mă de creme sau uleiuri, sunătoarea reduce inflamațiile și asigură o bună protecție celu­lară, fiind de mare folos în tratamentul neu­rodermitei.

Pătlagina
(Plantago lanceolata)


Valoarea ei terapeutică se datorează frunzelor: mucilagiile prezente în ele au o acțiune antibacte­riană și dezinflamatoare. Fiind o componentă natu­rală a secrețiilor bronșice, aceste mucilagii se în­tind ca o pe­liculă protectoare pe mucoasele cavi­tă­ții bucale și gâtului, calmând tusea seacă. Tanan­ții conținuți în frunzele de pătlagină au efect astrin­gent și antihemoragic. De aceea, planta este fo­lo­sită de milenii în medicina popu­lară ca prim ajutor în ca­zu­rile de rănire. Frunzele proas­pete, zdrobite sau fre­cate bine între degete, se aplică pe înțepăturile de insecte, pentru a le face să se dezumfle mai re­pe­de și a elimina durerea. Cerce­tă­torii au neglijat deo­­cam­dată păt­la­gina, cu toate că pu­­ținele studii efec­tua­te până acum suge­rează că po­ten­țialul ei terapeutic este mult mai amplu decât cel cunoscut în pre­zent. Specialiștii de la Uni­versitatea Wurz­burg in­tenționează să apro­fun­deze tema în viito­rul apro­piat, motiv pen­tru care au și ales păt­lagina drept "plan­ta medicinală a anului 2014".

Tătăneasa
(Symphytum officinale)


Acolo unde avem de-a face cu bursite sinoviale, con­tu­zii, entorse și alte microtraumatisme, unguentele și compresele cu tinctură și alifie de tă­tăneasă sunt cea mai bună alegere po­sibilă: ele calmează du­rerea, iar prin con­ținutul lor ridicat de mucilagii și tananți, sto­pează procesele inflamatorii. Pe lângă aceasta, pre­zența alantoinei (un derivat al acidului uric) grăbește vindecarea. Cu prilejul unui studiu, s-a observat că, la pacienții care sufereau de dureri de spate, s-a putut obține o ameliorare im­portantă în decurs de numai cinci zile, între­buințând un unguent pe bază de tătă­neasă. În cadrul unui alt studiu, s-a dovedit că ace­lași tratament dă rezultate și la entorse ale articulației tibio-tarsiene.

Păducelul
(Crataegus laevigata)


Din acest arbust cu flori delicate se extrag remedii efi­ciente pentru îmbunătățirea funcțiilor inimii: sub­stanțele sale active, printre care se află la loc de cinste flavonoidele, mențin elasticitatea miocardului, combat aritmiile cardiace, activează circulația în vasele coro­nariene și fac să crească toleranța la deficitul de oxi­gen. Cercetătorii au reținut fap­tul că, la pacienții cu insuficiență cardiacă, tratați timp de trei ani cu un pre­parat bazat pe extract de păducel, simp­tomele (și im­plicit cali­tatea vieții) s-au ameliorat cu 43%, com­pa­rativ cu numai 41% în grupul bolna­vi­lor cărora le fusese prescris un tratament clasic. Din­tr-un alt studiu a re­ieșit că riscul de infarct miocardic se micșorează sem­nifi­cativ atunci când pa­cienților li se ad­mi­nis­trează, pe lân­gă medicația alo­pată, și preparate cu ex­tract de pă­ducel.

Țintaura
(Centarium erythraea)

Nu e deloc plăcut să înghiți o tinctură sau un ceai de țintaură, deo­arece în această plantă se găsește o mare cantitate de principii amare foarte concentrate. Mai puțin agreabile la gust, ele sunt însă de mare ajutor îm­potriva tulburărilor digestive, a balonărilor și diareei, fiindcă stimulează acti­vitatea pancreasului, a ficatului și colecistului. Țintaura acționează cu re­zul­tate bune și contra lipsei poftei de mâncare, întâl­nită frecvent la persoa­ne­le vârst­nice. Cercetătorii pre­supun că planta posedă și alte valențe terapeu­ti­ce. Astfel, un studiu recent a arătat că formele mai ușoare de infecție urinară pot fi tra­ta­te, în loc de antibiotice, cu o combinație de extracte din țintaură, rozmarin și leuștean.