Azi, nemţii o consideră nu doar cea mai bună, ci şi cea mai frumoasă actriţă a Germaniei. În 2008, n-au ezitat să o recompenseze cu Oscarul nemţesc (OSGAR), pe care l-a primit chiar din mâinile lui Anthony Hopkins, în prezenţa Angelei Merkel. O carieră fulgerătoare, începută încă de la vârsta copilăriei, care cuprinde, azi, peste 50 de filme şi colaborări cu cei mai mari regizori. După mai bine de trei decenii pe pământ german, Alexandra Maria Lara nu şi-a uitat rădăcinile româneşti. Dovadă e interviul de mai jos, făcut la Berlin, preţ de-o cafea, chiar în limba română.
- Bună dimineaţa, Alexandra. Le poţi spune cititorilor unde te găseşti?
- Chiar în clipa asta m-am retras în biroul soţului meu, în apartamentul nostru din Berlin.
- Şi ce se află în faţa ta?
- Văd biroul lui Sam (Riley n.r.), care e inconfundabil. Îi plac mult lucrurile old-fashioned, vintage. E plin de obiecte vechi şi frumoase în camera lui de lucru, care-ţi dau o stare foarte bună şi care te îndeamnă la creaţie. Are, de pildă, un pick-up şi foarte multe viniluri. Şi un telefon foarte vechi. Aici se retrage când îşi lucrează scenariile.
- De la fereastră ce se poate vedea?
- De la fereastră văd pomi foarte frumoşi, pentru că locuim într-o parte a Berlinului unde e foarte multă verdeaţă şi un lac. Suntem înconjuraţi de copaci pe aproape toate laturile apartamentului, iar asta e aproape de necrezut când trăieşti într-o metropolă.
- Aţi fi putut locui la Londra, oraşul lui Sam. Cum de aţi ales Berlinul?
- Berlinul e un oraş care atrage pe toată lumea, are o forţă greu de explicat. Toată lumea care ajunge aici simte din prima clipă sentimentul de libertate şi acceptare. Berlinezii au mai puţine prejudecăţi, te fac să te simţi bine. Aici te poţi îmbrăca aşa cum vrei tu, poţi face ce vrei, poţi fi tu însuţi fără să auzi pe la spate comentarii neplăcute. Pe de altă parte, Berlinul e pentru mine acasă. E locul în care trăiesc de când aveam 4 ani şi mi-a devenit foarte drag. Când Sam a venit să mă viziteze prima oară, i-a plăcut enorm, s-a îndrăgostit, pur şi simplu, de locul ăsta. Aşa că, deşi ne-am gândit o vreme, a fost destul de clar de la bun început că aici vom locui.
- Ai vreun loc preferat? Vreun colţişor de Berlin care ţi-a intrat la inimă?
- Eu şi părinţii mei am trăit în cartierul Charlottenburg. Acolo am copilărit, acolo locuiau prietenii mei de joacă, acolo era şi şcoala de actorie a tatălui meu. Aşa că sunt foarte legată de zona asta a Berlinului. Însă, minunat la acest oraş e că mereu mai poţi descoperi câte-un loc nou. Sunt de 30 de ani în oraşul ăsta şi încă mai găsesc străduţe superbe pe care nu am călcat niciodată. Sigur, Berlinul nu e Roma, din punct de vedere al frumuseţii, dar dacă ai ochi să priveşti şi răbdare să te plimbi, simţi şi aici, la fiecare pas, istoria locului.
- Trăieşti într-unul din cele mai libere oraşe ale Europei. De aici vine, oare, şi lejeritatea felului în care joci? Naturaleţea ta e dezarmantă.
- Nu ştiu dacă are neapărat de-a face cu Berlinul, cred că are mai curând legătură cu felul în care am fost crescută. Am avut în tata un exemplu formidabil, nu doar un actor mare, ci şi un profesor care a ştiut să mă ţină departe de clişeele şi tiparele meseriei. El este cel care m-a pregătit, care mi-a arătat laturile importante ale actoriei. El şi cu mama mea sunt cei cărora le datorez faptul că am reuşit întotdeauna să fac această meserie fără crispare, cu naturaleţe.
- Cum arată dimineţile tale atunci când filmezi? Ai tabieturi matinale?
- Ritualul dimineţii e puţin diferit atunci când sunt plecată la filmări. De obicei, ziua începe foarte, foarte devreme, la 5 sau la 6, când vine să ne ia o maşină. Dar chiar şi aşa, eu nu prea am nevoie de alarmă, mă trezesc natural, cu vreo oră înainte să sune ceasul, am ceasul meu interior. Şi asta îmi dă un răgaz să-mi adun gândurile şi să mă pregătesc un pic, înainte să mă văd cu regizorul şi toată echipa. Oricum, niciodată n-am fost în stare să dorm foarte mult, chiar dacă pierdeam o noapte sau mă culcam foarte târziu.
- Iar dacă e o zi obişnuită?
- Oooh, de acum opt luni, zilele mele s-au transformat radical. Pentru că avem minunea asta de copil, pe băiatul nostru, Ben, care a schimbat toate obişnuinţele, orele de trezire, de culcare, dimineţile, cu totul. Din fericire, avem mare noroc, e un copil foarte vesel şi foarte cuminte şi are o rutină a somnului destul de bună, nu ne zăpăceşte chiar aşa de tare. Acum, ne trezim pe la ora 6 dimineaţa, apoi, dacă avem noroc, mai reuşim să prindem o oră de somn, dacă nu, asta e, rămânem treji.
- Care sunt, totuşi, micile bucurii ale dimineţii?
- Îmi place liniştea dimineţii sub care încremeneşte totul. Dimineaţa, afară e puţină lume şi aerul e foarte proaspăt. La orele astea sunt şi mai eficientă, reuşesc să rezolv foarte multe lucruri. Şi-mi place să-mi beau cafeaua fără să mă stresez, înainte să înceapă telefonul să sune. Sunt doar câteva ore de care mă pot bucura deplin, înainte ca ritmul zilei să se accelereze.
- Azi stă să plouă la Berlin, cerul e închis, tu ce planuri ai?
- După interviul ăsta, la ora 11 am o întâlnire cu o prietenă, apoi o să mă întorc acasă şi o să preiau sarcinile de mamă. O să facem plimbări lungi, ca în fiecare zi, fiindcă aerul e foarte curat în cartierul în care locuim.
- Noul statut de părinţi v-a permis şi o mică pauză. Aveţi de gând să vă întoarceţi curând pe platou?
- Sam va începe filmările înaintea mea, la sfârşitul lui septembrie. A intrat deja în pregătiri şi zboară destul de des între Londra şi Berlin. E vorba de "Pride and Prejudice and Zombies", un proiect foarte interesant, după o carte scrisă pornind de la celebrul clasic englezesc, dar cu o intrigă schimbată. Iar eu voi filma la New Orleans, începând din noiembrie, alături de Gerard Butler şi de alţi actori fantastici, în SF-ul "Geostorm".
- Cum veţi face cu micuţul Ben când veţi fi pe platou?
- Din fericire, sunt doar două săptămâni în care ne suprapunem cu filmările, apoi Sam va termina şi mi se va alătura la New Orleans. Ben va fi acolo, cu mine. Vom lua cu noi şi un ajutor, ne descurcăm cumva, nu-mi fac griji.
- E ceva mai greu rolul de mamă decât celelalte 50 pe care le-ai jucat?
- Nu ştiu dacă mai greu, dar e cu siguranţă cel mai solicitant. (râde) A fi mamă e ceva atât de special şi de frumos, că nu poate fi comparat cu nimic. Pauza asta de muncă, pe care i-am dedicat-o celui mic, mi-a făcut enorm de mult bine.
- Cu România ce relaţii mai ai? Mai înseamnă ceva pentru tine?
- România are pentru mine o valoare sufletească imensă. Înseamnă familia mea, originile mele, un loc în care mă bucur întotdeauna să revin. Chiar dacă locuiesc de atâta timp la Berlin, sunt româncă. De fiecare dată când îmi vizitez părinţii, vorbesc româneşte, vorbim limba noastră, care ne face să ne simţim acasă.
- Când ai fost ultima oară în ţară? Ai revenit după filmările de la "Offset", din 2006?
- Ah, da, cum să nu?! Ultima oară am fost în ţară când eram însărcinată cu Ben. Şi Sam a fost de câteva ori cu mine în România. Şi i-a plăcut foarte tare. L-am dus la Izvoare, lângă Vălenii de Munte, un loc absolut magic, de care v-a povestit, probabil, tatăl meu şi care l-a impresionat şi pe Sam. Am mers şi la Călimăneşti, unde tatăl meu şi-a petrecut vacanţele când era mic, dar şi la Cluj şi la Sibiu. România e o ţară superbă, Sam s-a simţit foarte bine acolo. Şi a început să şi vorbească puţin româneşte, tot auzindu-mă pe mine vorbind cu mama şi cu tata.
- Cu el în ce limbă vorbeşti?
- Cu Sam vorbesc aproape tot timpul în engleză.
- Cum ţi se par românii? Te recunoşti în firea lor? Simţi ceva românesc şi-n felul tău de-a fi?
- Poate faptul că sunt mai deschisă, mai spontană. Românii sunt foarte sufletişti, îşi arată uşor sentimentele şi emoţiile. Nemţii au nevoie de timp ca să-şi investească încrederea în tine.
- Mai aveţi timp să vă bucuraţi de toate lucrurile bune din viaţa voastră?
- Absolut. Suntem amândoi foarte recunoscători pentru tot ce ni s-a dat. Sunt atât de mulţi actori cu talent în lumea asta care nu au şansa unor roluri bune sau nu au şansa să lucreze destul! Suntem foarte fericiţi şi ne bucurăm că ne-am întâlnit. E fantastic să poţi vorbi cu partenerul tău despre lucrurile care te preocupă, să ai aceleaşi pasiuni, să simţi lucrurile la fel. Avem grijă tot timpul ca, dincolo de muncă şi de proiecte, să ne păstrăm timp pentru noi, să ne bucurăm de dragostea noastră şi de tot ce am realizat.
- Astăzi e doar o dimineaţă obişnuită în Berlin. Cum ar arăta pentru tine dimineaţa ideală?
- O dimineaţă ideală, în ciuda faptului că îmi place să mă trezesc devreme, ar fi dacă aş putea să dorm măcar până la 8 dimineaţa. Iar apoi să am o oră liberă să citesc un ziar, în timp ce-mi beau cafeaua. Ce bine ar fi dacă orele ar avea 120 de minute! (râde) Norocul nostru e că suntem atât de fericiţi şi de împliniţi de când s-a născut băieţelul nostru, încât, fără să ne dăm seama, fiecare dimineaţă e aproape perfectă.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
