O dimineață cu Alexandra Maria Lara

S-a născut la București, dar destinul a vrut ca ea să părăsească țara la vârsta de 4 ani și să se stabilească împreună cu părinții în Berlinul de Vest.

Azi, nemții o consideră nu doar cea mai bună, ci și cea mai frumoasă actriță a Ger­maniei. În 2008, n-au ezitat să o recompenseze cu Oscarul nem­țesc (OSGAR), pe care l-a primit chiar din mâinile lui Anthony Hopkins, în prezența An­gelei Merkel. O carieră fulgerătoare, în­cepută încă de la vârsta co­pi­lăriei, care cuprinde, azi, peste 50 de filme și colaborări cu cei mai mari regizori. După mai bine de trei decenii pe pământ german, Ale­­­xan­dra Maria Lara nu și-a uitat rădăcinile românești. Do­vadă e interviul de mai jos, făcut la Ber­lin, preț de-o cafea, chiar în limba română.

- Bună dimineața, Alexandra. Le poți spune cititorilor unde te găsești?

- Chiar în clipa asta m-am retras în biroul soțului meu, în apartamentul nostru din Berlin.

- Și ce se află în fața ta?

- Văd biroul lui Sam (Riley n.r.), care e in­con­fundabil. Îi plac mult lucrurile old-fashioned, vintage. E plin de obiecte vechi și frumoase în ca­me­ra lui de lucru, care-ți dau o stare foarte bună și care te îndeamnă la creație. Are, de pildă, un pick-up și foarte multe viniluri. Și un telefon foarte vechi. Aici se retrage când își lucrează scenariile.

- De la fereastră ce se poate vedea?

- De la fereastră văd pomi foarte frumoși, pentru că locuim într-o parte a Berlinului unde e foarte mul­tă verdeață și un lac. Suntem înconjurați de copaci pe aproape toate laturile apartamentului, iar asta e aproape de necrezut când trăiești într-o metro­polă.

- Ați fi putut locui la Londra, orașul lui Sam. Cum de ați ales Berlinul?

- Berlinul e un oraș care atrage pe toată lumea, are o forță greu de explicat. Toată lumea care ajunge aici simte din prima clipă sentimentul de libertate și acceptare. Berlinezii au mai puține prejudecăți, te fac să te simți bine. Aici te poți îmbrăca așa cum vrei tu, poți face ce vrei, poți fi tu însuți fără să auzi pe la spate comentarii neplăcute. Pe de altă parte, Berlinul e pentru mine acasă. E locul în care trăiesc de când aveam 4 ani și mi-a devenit foarte drag. Când Sam a venit să mă viziteze prima oară, i-a plăcut enorm, s-a îndrăgostit, pur și simplu, de locul ăsta. Așa că, deși ne-am gândit o vreme, a fost destul de clar de la bun început că aici vom locui.

- Ai vreun loc preferat? Vreun colțișor de Berlin care ți-a intrat la inimă?

- Eu și părinții mei am trăit în cartierul Charlottenburg. Acolo am copilărit, acolo locuiau prietenii mei de joacă, acolo era și școala de actorie a tatălui meu. Așa că sunt foarte legată de zona asta a Berlinului. Însă, minunat la acest oraș e că mereu mai poți descoperi câte-un loc nou. Sunt de 30 de ani în orașul ăsta și încă mai găsesc străduțe superbe pe care nu am călcat niciodată. Sigur, Berlinul nu e Roma, din punct de vedere al frumuseții, dar dacă ai ochi să privești și răbdare să te plimbi, simți și aici, la fiecare pas, istoria locului.

- Trăiești într-unul din cele mai libere orașe ale Europei. De aici vine, oare, și lejeritatea fe­lului în care joci? Naturalețea ta e dezarmantă.

- Nu știu dacă are neapărat de-a face cu Ber­li­nul, cred că are mai curând legătură cu felul în care am fost crescută. Am avut în tata un exemplu for­midabil, nu doar un actor mare, ci și un profesor care a știut să mă țină departe de clișeele și tiparele meseriei. El este cel care m-a pregătit, care mi-a arătat laturile importante ale actoriei. El și cu mama mea sunt cei cărora le datorez faptul că am reușit întotdeauna să fac această meserie fără crispare, cu naturalețe.

- Cum arată diminețile tale atunci când fil­mezi? Ai tabieturi matinale?

- Ritualul dimineții e puțin diferit atunci când sunt plecată la filmări. De obicei, ziua începe foarte, foarte devreme, la 5 sau la 6, când vine să ne ia o mașină. Dar chiar și așa, eu nu prea am nevoie de alarmă, mă trezesc natural, cu vreo oră înainte să sune ceasul, am ceasul meu interior. Și asta îmi dă un răgaz să-mi adun gândurile și să mă pregătesc un pic, înainte să mă văd cu regizorul și toată echipa. Oricum, niciodată n-am fost în stare să dorm foarte mult, chiar dacă pierdeam o noap­te sau mă culcam foarte târziu.

- Iar dacă e o zi obișnuită?

- Oooh, de acum opt luni, zi­lele mele s-au transformat ra­dical. Pentru că avem minunea asta de copil, pe băiatul nostru, Ben, care a schimbat toate obiș­nuințele, ore­le de trezire, de cul­care, di­mi­nețile, cu totul. Din fe­ricire, avem mare noroc, e un co­pil foarte vesel și foarte cuminte și are o ru­tină a somnului destul de bună, nu ne zăpăcește chiar așa de tare. Acum, ne trezim pe la ora 6 di­mi­neața, apoi, dacă avem noroc, mai reușim să prin­dem o oră de somn, dacă nu, asta e, rămânem treji.

- Care sunt, totuși, micile bucu­rii ale dimineții?

- Îmi place liniștea dimineții sub care încre­menește totul. Dimineața, afară e puțină lume și aerul e foarte proaspăt. La orele astea sunt și mai eficientă, reușesc să rezolv foarte multe lucruri. Și-mi place să-mi beau cafeaua fără să mă stresez, înainte să înceapă telefonul să sune. Sunt doar câteva ore de care mă pot bucura deplin, înainte ca ritmul zilei să se accelereze.

- Azi stă să plouă la Berlin, cerul e închis, tu ce planuri ai?

- După interviul ăsta, la ora 11 am o întâlnire cu o prietenă, apoi o să mă întorc acasă și o să preiau sarcinile de mamă. O să facem plim­bări lungi, ca în fie­care zi, fiindcă ae­rul e foarte curat în cartierul în care lo­cuim.

- Noul statut de părinți v-a permis și o mică pauză. Aveți de gând să vă în­toarceți curând pe platou?

- Sam va începe filmările înaintea mea, la sfârșitul lui septembrie. A intrat deja în pregătiri și zboară destul de des între Londra și Ber­lin. E vorba de "Pride and Prejudice and Zombies", un proiect foarte interesant, du­pă o carte scrisă por­nind de la celebrul clasic englezesc, dar cu o intrigă schim­bată. Iar eu voi filma la New Orleans, în­ce­pând din noiem­brie, alături de Ge­rard Butler și de alți actori fantastici, în SF-ul "Geostorm".

- Cum veți face cu micuțul Ben când veți fi pe platou?

- Din fericire, sunt doar două săptămâni în care ne suprapunem cu filmările, apoi Sam va termina și mi se va alătura la New Orleans. Ben va fi acolo, cu mine. Vom lua cu noi și un ajutor, ne descurcăm cum­va, nu-mi fac griji.

- E ceva mai greu rolul de mamă decât celelalte 50 pe care le-ai jucat?

- Nu știu dacă mai greu, dar e cu siguranță cel mai solicitant. (râde) A fi mamă e ceva atât de special și de frumos, că nu poate fi comparat cu nimic. Pauza asta de muncă, pe care i-am dedicat-o celui mic, mi-a făcut enorm de mult bine.

- Cu România ce relații mai ai? Mai înseamnă ceva pentru tine?

- România are pentru mine o valoare sufletească imensă. Înseamnă familia mea, originile mele, un loc în care mă bucur întotdeauna să revin. Chiar dacă locuiesc de atâta timp la Berlin, sunt româncă. De fiecare dată când îmi vizitez părinții, vorbesc ro­mânește, vorbim limba noastră, care ne face să ne sim­țim acasă.

- Când ai fost ultima oară în țară? Ai revenit după filmările de la "Offset", din 2006?

- Ah, da, cum să nu?! Ultima oară am fost în țară când eram însărcinată cu Ben. Și Sam a fost de câteva ori cu mine în România. Și i-a plăcut foarte tare. L-am dus la Izvoare, lângă Vălenii de Munte, un loc absolut magic, de care v-a povestit, probabil, tatăl meu și care l-a impresionat și pe Sam. Am mers și la Călimănești, unde tatăl meu și-a petrecut vacanțele când era mic, dar și la Cluj și la Sibiu. România e o țară superbă, Sam s-a simțit foarte bine acolo. Și a început să și vorbească puțin românește, tot auzin­du-mă pe mine vorbind cu mama și cu tata.

- Cu el în ce limbă vorbești?

- Cu Sam vorbesc aproape tot timpul în engleză.

- Cum ți se par românii? Te recunoști în firea lor? Simți ceva românesc și-n felul tău de-a fi?

- Poate faptul că sunt mai deschisă, mai spon­tană. Românii sunt foarte sufletiști, își arată ușor sen­timentele și emoțiile. Nemții au nevoie de timp ca să-și investească încrederea în tine.

- Mai aveți timp să vă bucurați de toate lucrurile bune din viața voastră?

- Absolut. Suntem amândoi foarte recunoscători pentru tot ce ni s-a dat. Sunt atât de mulți actori cu talent în lumea asta care nu au șansa unor roluri bune sau nu au șansa să lucreze destul! Suntem foarte fericiți și ne bucurăm că ne-am întâlnit. E fantastic să poți vorbi cu partenerul tău despre lucrurile care te preocupă, să ai aceleași pasiuni, să simți lucrurile la fel. Avem grijă tot timpul ca, dincolo de muncă și de proiecte, să ne păstrăm timp pentru noi, să ne bucu­răm de dra­gos­tea noas­tră și de tot ce am realizat.

- Astăzi e doar o dimineață obișnuită în Berlin. Cum ar arăta pentru tine dimineața ideală?

- O dimineață ideală, în ciuda fap­tului că îmi place să mă trezesc de­vreme, ar fi dacă aș putea să dorm măcar până la 8 dimineața. Iar apoi să am o oră liberă să citesc un ziar, în timp ce-mi beau ca­fea­ua. Ce bine ar fi dacă orele ar avea 120 de mi­nute! (râ­de) Norocul nostru e că suntem atât de fe­riciți și de împliniți de când s-a născut bă­iețelul nostru, în­cât, fără să ne dăm seama, fie­care di­mi­neață e aproape per­fectă.