Ultimii vikingi

- Jocul de-a istoria e la mare modă în Europa. Ruşii lasă Moscova pentru taigaua siberiană, românii se duc la Sarmisegetuza şi se îmbracă în daci, iar scandinavii se transformă în vikingi, retrăind saga oamenilor din Nord. Aflată în plină expansiune, nostalgia trecutului hipnotizează mase de oameni, părând să ţină loc de viitor -

Războinici, jefuitori, dar şi poeţi cu o mitologie bogată, mari exploratori şi cei mai buni ma­rinari din epoca lor, vikingii nu încetează să fascineze. În fiecare vară, în Danemarca şi în Norvegia, familii întregi adoptă pentru câteva zile modul de viaţă al înaintaşilor. Bărbaţi, femei şi copii se îmbracă cu haine de lână vopsite cu pigmenţi na­tu­rali, taie carnea porcului cu sabia, navighează prin fior­duri şi, odată cu venirea serii, îi ascultă pe cei bătrâni cum spun poveşti, bând bere şi mied din pocale. Veniţi din toată Europa, din Statele Uni­te şi chiar din Australia, aceşti nostalgici ai trecutului în­cearcă să reconstituie viaţa co­tidiană a eroilor lor şi să afir­me adevărul istoric, din­colo de clişee: nu, vikingii nu purtau căşti cu coarne (zvon răspândit de creştini, pentru a-i înfiera pe păgânii sălbatici care le jefuiau mânăstirile lipsite de apărare) şi nu beau bere din craniile duşmanilor lor. Şi, mai ales, dacă "oa­me­nii Nordului" erau nişte băr­baţi puternici, gata să prade oricând, trebuie să ne rea­mintim, înainte de a-i considera nişte barbari, că toate castele războinice din Europa medievală făceau la fel.
Dar vikingii nu erau doar nişte războinici, ci şi depozitarii unei mitologii fascinante, politicieni abili şi navigatori extraordinari, care au dat naştere ducatului Nor­mandiei, au fondat primul stat rus, au colonizat Islanda, au descoperit Groenlanda şi au traversat Atlanticul de Nord, pentru a ajunge pe continentul american, cu cinci secole îna­inte de Columb. Dovada a fost făcută în 1960, odată cu des­coperirea unor vestigii arheo­logice vikinge în Terra Nova, în Canada.
În Ţările Scandinave, nos­talgia vikingilor are tradiţie: încă din secolul al XIX-lea, de pe când Suedia îşi pier­duse pro­vincia din Finlanda luată de ruşi, iar micile popoare din Eu­ro­pa de Nord se simţeau margi­nalizate pe un continent do­mi­nat de Anglia, Franţa şi Ger­ma­nia, intelectualii şi naţio­na­liştii scandinavi au fost cuprinşi de pasiunea pentru vikingi, pen­tru puterea şi splendoarea lor.
În prezent, motivaţiile lor sunt mai puţin politice. "Cultura vikingă îţi permite să evadezi din rutina vieţii moderne şi să accezila o existenţă mai simplă", consideră sociologul Thomas Lekfeldt. "O lume în care dependenţa de telefoanele mobile nu vine să polueze chiar şi cel mai mic moment de intimitate, o lume în care bărbaţii erau bărbaţi şi neînţelegerile se rezolvau pe câmpul de luptă". Sigur, recunoaşte Lekfeldt, această evadare este "un vis, o iluzie", dar, în timpul unei reconstituiri istorice, adepţii "îşi cre­ează mica lor lume, lipsită de stres". Şi, cu si­gu­ranţă, acest vis seduce: în Danemarca, muzeul arheologic în aer liber de la Sagnlandet Lejre este vizitat, în fie­care an, de peste cincizeci de mii de "vikingi".