VALENTINA MORARU - "Avem nevoie de toate animalele, fie ele frumoase, urâte, veninoase, blânde sau periculoase"

Biolog, singura femeie din România, specializată în şerpi

Şerpii sunt animale considerate "de temut" şi sunt detestaţi prin satele noastre. Cum zice o vorbă din bătrâni, "dacă omori un şarpe, omori un drac şi-un păcat îţi va fi iertat". Este posibil ca tradiţia creştină să fi alimentat legendele negative despre şerpi, aso­ci­indu-i cu demonii sau cu şarpele din rai care i-a în­tins Evei mărul, dar cel mai mult şi mai mult, ne­cu­noaşterea este cea care ali­mentează prejude­că­ţile ne­fericite despre unele ani­ma­le. Astfel, se consi­de­ră, în general, că şerpii sunt dăunători şi purtători de rău, deşi cei mai mulţi sunt inofensivi şi neve­ni­noşi şi se hrănesc cu şoa­reci, oprin­du-i să se în­mulţească excesiv. Sau se crede, pur şi simplu, că un şarpe trebuie ucis pe loc, imediat ce este întâlnit. Fondul nostru an­cestral, moş­tenit de la daci (sim­bolul lor spiritual era şar­­pele cu cap de lup) con­ţine şi un aspect pozitiv al şar­pelui. Şarpele, păzitor al casei şi al sufletului, este una dintre cele mai răspândite credinţe populare ro­mâ­neşti. Îngăduinţa şi respectul faţă de tot ce-i viu este o înţelepciune uitată la care vremurile ne obligă să ne întoarcem. Şi-apoi, să nu uităm că toate ani­malele, chiar şi cele urâte: şerpii, broaştele, insec­tele, păianjenii, râmele, liliecii, fac parte din eco­sistem, şi dispariţia uneia dintre ele se resimte ca un cataclism în echilibrul naturii. Despre necesitatea unei atitudini mai blânde şi mai "creştine" faţă de aceste fiinţe dis­preţuite, despre prejudecăţi alimen­tate de igno­ranţa şi de teama ancestrală faţă de ele, am stat de vorbă cu VALENTINA MORARU, her­pe­tolog, doc­torandă în biologie şi împătimită iubi­toare de tot ce-i viu în pă­durile şi câmpiile noas­tre.

- Sunteţi singura femeie din România care studiază şerpii. V-aţi luat licenţa cu o lucrare des­pre vipera de stepă. Destul de bizar...

- Nu ştiu cum am ajuns să fiu singura femeie specialist în şerpi din România! Pentru mine este un do­meniu pasionant, dar constat că oamenii au, în con­tinuare, prejudecăţi, când aud de şerpi. În facul­tate (am făcut în paralel şi Geografia, şi Biologia) m-am ataşat foarte mult de profesoara mea de Bio­geo­grafie, din cadrul Facultăţii de Geografie, prof. univ. dr. Maria Pătroescu şi, la un moment dat, în­tr-o discuţie legată de tema de licenţă de la Bio­logie, mi-a sugerat să studiez vipera de stepă din România (Vipera ursinii moldavica), apoi s-a răz­gândit şi mi-a spus: "Lasă! Mai bine fă altce­va, nu cred că ăsta este un domeniu pentru fe­mei!" Atât mi-a trebuit! Să îmi spună că nu pot! Şi de aici a în­ceput totul! Am luat le­gă­tura cu toa­te centrele uni­ver­sitare din ţară, trimiţând e-mail-uri şi întrebând de profesori sau studenţi pasio­naţi de herpetologie (trebuie să precizez aici că herpe­to­logia este ramura zoologiei care studiază reptilele şi ba­tracienii, adică şerpii, şo­pâr­lele, dar şi broaştele). Aşa am dat peste Alexan­dru Stru­gariu, stu­dent în ca­drul Facultăţii de Bio­logie a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, un tânăr eminent, care a fost şi este în con­ti­nuare mentorul meu în ale herpetologiei. De la el am învăţat ce înseamnă să fii herpetolog şi datorită lui am cunoscut şi alţi stu­denţi pa­sionaţi, cu care în mo­mentul de faţă for­măm un grup foarte unit.

- Un pasionat de na­tură îşi manifesta, cu pu­ţină vreme în urmă, pe un fo­rum de discuţii între her­petologi, furia şi tris­teţea pe care le resimţise când, pe litoral, cineva a omorât un şarpe mare, rar, dintr-o spe­cie protejată... Ce pu­tem face ca să schim­băm men­ta­litatea asta?

- Cu această pro­blemă ne con­frun­tăm şi noi, zilnic! Multe mi­turi şi su­perstiţii despre broaşte, şerpi şi şo­pârle circulă şi astăzi, în era ştiinţei, a teh­no­logiei şi a accesului la informaţie, iar acestea diferă de la o regiune la alta a ţării. În general, foarte multe animale sălbatice sunt inutile după părerea mul­tora, însă lucrurile din punct de vedere biologic nu stau nicidecum aşa. Avem nevoie de toate, fie ele frumoase, urâte, veninoase, cu ţepi, periculoase, blânde etc. Trăim într-un sistem biologic per­fect calibrat, iar omul este cel care adu­ce cele mai mari dezechilibre în acest sistem. Imaginaţi-vă că acest sistem funcţionează ca o roată, iar dacă rând pe rând vom extrage câte o spiţă, roata nu va mai fi la fel de sigură şi eficientă şi în­tr-un final se va prăbuşi. Omul mo­dern nu mai ştie să trăiască în armonie cu natura, şi încă nu realizează că aces­te dezechilibre se vor întoarce asupra lui. În întâm­pinarea acestei probleme am reuşit să finalizez de curând un proiect de infomare a publicului larg şi am creat o pagină de internet: www. herpetolife.ro. Este un site ştiinţific de infor­mare şi cultură eco­lo­gică dedicat amfibienilor şi reptilelor din România şi este singurul de acest gen din ţară, poate chiar din lume (eu, momentan, nu am găsit unul asemănător). Iar al doilea lucru bun pe care l-am făcut pentru am­fibienii şi reptilele din Ro­mânia, împreună cu grupul de prieteni şi her­petologi cu care activez, este că am reuşit să fim şi "repre­zen­tanţii legali" ai acestor specii. De câteva luni, am înfiinţat o orga­nizaţie non­gu­vernamentală, numită "Grupul Herpe­tologic Mol­da­vica" care îşi propune să studieze şi să ocrotească herpetofauna şi mediul înconjurător. (Pentru a ne ur­mă­ri activitatea, ne puteţi găsi şi pe pagina de Facebook https://www. facebook.com/ GrupulMoldavica.)
Distrugerea sau deteriorarea habitatelor naturale (prin extinderea suprafeţelor agricole, de păşunat, industriale şi locuibile); despăduririle; uciderea de­li­­berată din motive de superstiţie; colectarea speci­me­nelor pentru comerţ sau în diverse scopuri far­ma­ceu­tice, turismul iresponsabil şi traficul auto neprotectiv sunt doar câteva cauze prin care milioa­ne de exem­plare mor şi multe dintre speciile de rep­tile şi broaşte dispar.

- Cum sună o pledoarie în favoarea lor?

- În ţara noastră există 10 specii de şerpi. Dintre aceştia, 7 sunt complet inofensivi şi doar 3 sunt specii veninoase, şi anume, cele trei specii de vi­peră: vipera de stepă (Vipera ur­sinii), vipera comu­nă (Vipera berus) şi vipera cu corn (Vipera ammo­dytes). Trebuie men­ţionat faptul că viperele NU ata­că oamenii. Dacă cineva a fost muşcat, s-a întâmplat fie pentru că animalul a fost prins în mână, fie pen­tru că a fost călcat, iar ca orice animal sălbatic, şi vipera se apără atunci când este atacată. Muşcăturile viperelor pot fi fatale în cazuri extrem de rare, cei mai sensibili la veninul lor fiind bătrânii, copiii şi oamenii cu o stare de sănătate pre­cară. Din fericire, sunt specii pro­tejate de foarte multe legi, iar co­lectarea, uciderea, de­ran­jarea sau de­teriorarea habi­tatelor în care aces­tea tră­iesc sunt considerate in­fracţiuni. Dacă te apropii fără prejudecăţi de toate aceste animale (broaşte, şerpi şi şopârle) vei des­coperi că poţi învăţa lucruri mi­nunate de la ele. De exemplu, la noi în ţară există o specie de broască acvatică, numită "izvoraşul cu burtă roşie" (Bom­bina bombina), al cărei compor­tament este foarte fru­mos şi amuzant pentru mine. Dacă este prinsă, broscuţa ia o po­ziţie de apărare făcând pe mortul, cu abdo­menul în sus şi cu membrele ante­rioare astupându-şi ochii. La fel fa­ce şi "şarpele de casă" (Natrix natrix): când se simte în pericol, face pe mortul şi scoate limba afa­ră. Un alt compor­tament interesant este şi cel al unei broscuţe numite "broas­ca de pământ brună" (Pelobates fuscus). Este o specie săpătoare, ce trăieşte preponderent pe uscat, fiind întâlnită în apă doar în perioada de reproducere. Are activitate nocturnă, iar ziua stă în­gropată în sol la adâncimi de 30-50 cm. Este fascinant să o vezi cum se îngroapă în nisip cu pi­cioarele din spate. Sapă, sapă, se îngroapă până la jumătatea corpului, apoi iar sapă şi îi rămân doar ochii afară, apoi iar sapă şi dispare sub pământ. Dacă este deranjată, produce o secreţie cu un miros asemănător celui de usturoi, iar dacă simte în con­tinuare ameninţarea, se umflă, devenind destul de tare, şi scoate un miorlăit puternic.

- În ce constă activitatea unui herpetolog? Se face teren? Aveţi de povestit vreo întâmplare deo­sebită?- Unul din avantajele acestei meserii este acela că amfibienii şi reptilele hibernează, deci, practic, pe teren nu ieşim decât din luna aprilie până în oc­tombrie, dar perioada variază puţin şi în funcţie de cât de târziu începe frigul sau cât de devreme vine căldura. Fiecare ieşire pe teren are surprizele ei, dar cea mai marcantă întâmplare, în care am simţit un gol imens în suflet şi o neputinţă devastatoare în faţa răutăţii oamenilor, a fost că, după aproximativ 7 ani de căutări şi multe spe­ranţe, primul contact între mine şi cel mai rar şarpe din România, ba­laurul dobro­gean (Elaphe sauromates), a fost unul trist. Acesta era mort în mijlocul unui drum de pă­mânt, călcat de o ma­şină de mare tonaj, care trans­porta piatră de la o ca­rieră din apropierea oraşului Măcin, judeţul Tulcea. Mi-a venit să plâng când l-am văzut fără suflare... O altă întâmplare, dar de data aceasta fericită, a fost să gă­sesc în luna aprilie o viperă într-o cizmă. Eram pe teren în Delta Dunării, la Sf. Gheor­ghe, în căutarea vi­perei de stepă moldave, în apropierea unei gropi de gunoi, unde ştiam că este un habitat propice pentru ea. Căutând pe sub ce­lofane şi resturi ma­teriale mai mari, am avut surpriza că, ri­dicând o cizmă de cau­ciuc ruptă, înă­untrul ei să găsesc ascuns un frumos exemplar care se pi­tise acolo, ca să trea­că cu bine peste noaptea friguroasă.

- Dacă vreunul dintre iubitorii de ani­male sălba­tice ar dori mâine să iasă în natură şi să se bucure de întâlnirea cu aceste făpturi, unde i-aţi re­comanda să se du­că?

- Oriunde, de la mare până la munte, în oraşe sau în locuri neumblate, în livezi, grădini, pajişti, la­curi, râuri, păduri, arii protejate etc. Fie­care specie este adaptată unui habitat spe­cific. De exem­plu, şopârla de nisip (Eremias arguta deserti) poate fi întâlnită în zonele nisipoase de pe litoralul Mării Negre şi în Delta Du­nării; broasca roşie de munte (Rana temporaria), poate fi întâlnită în regiunile montane, între 300 şi 2000 de metri altitudine. Bineînţeles că cele mai mul­te exemplare vor fi găsite în ariile protejate din ţară. Pe cei care doresc să aprofundeze acest do­meniu îi aşteptăm să facă parte din echipa de voluntari ai ONG-ului nostru - Grupul Herpe­to­logic Moldavica -, şi îm­pre­ună, vom putea des­coperi secretele şi minună­ţiile acestor animale, pre­cum şi frumoasa viaţă de herpetolog.
- Pentru încheiere, un sfat concret: ce să facem dacă ne întâlnim cu un şarpe?
- Oamenii hiper­bo­li­zea­ză când vine vorba de şerpi, iar aceste exagerări sunt purtate de la o ge­neraţie la alta. Aceste ani­male nu sunt nicidecum pe­riculoase. Majoritatea situaţiilor în care un om a fost muşcat se datorează ex­clusiv curiozităţii sau relei lui voinţe. Prima re­acţie a şerpilor când văd un om este să se îndepărteze rapid. Ei nu atacă decât atunci când vor să se apere, şi asta se întâmplă doar când nu mai au scăpare. În con­cluzie, atunci când întâlniţi un şarpe, cel mai in­dicat lucru ar fi să îl lăsaţi în pace, şi el va pleca în trea­ba lui. Omo­rârea lui va fi un sa­cri­legiu, nu un act de eroism şi nici unul demn de laudă!

Foto: VALENTINA MORARU