Șerpii sunt animale considerate "de temut" și sunt detestați prin satele noastre. Cum zice o vorbă din bătrâni, "dacă omori un șarpe, omori un drac și-un păcat îți va fi iertat". Este posibil ca tradiția creștină să fi alimentat legendele negative despre șerpi, asociindu-i cu demonii sau cu șarpele din rai care i-a întins Evei mărul, dar cel mai mult și mai mult, necunoașterea este cea care alimentează prejudecățile nefericite despre unele animale. Astfel, se consideră, în general, că șerpii sunt dăunători și purtători de rău, deși cei mai mulți sunt inofensivi și neveninoși și se hrănesc cu șoareci, oprindu-i să se înmulțească excesiv. Sau se crede, pur și simplu, că un șarpe trebuie ucis pe loc, imediat ce este întâlnit. Fondul nostru ancestral, moștenit de la daci (simbolul lor spiritual era șarpele cu cap de lup) conține și un aspect pozitiv al șarpelui. Șarpele, păzitor al casei și al sufletului, este una dintre cele mai răspândite credințe populare românești. Îngăduința și respectul față de tot ce-i viu este o înțelepciune uitată la care vremurile ne obligă să ne întoarcem. Și-apoi, să nu uităm că toate animalele, chiar și cele urâte: șerpii, broaștele, insectele, păianjenii, râmele, liliecii, fac parte din ecosistem, și dispariția uneia dintre ele se resimte ca un cataclism în echilibrul naturii. Despre necesitatea unei atitudini mai blânde și mai "creștine" față de aceste ființe disprețuite, despre prejudecăți alimentate de ignoranța și de teama ancestrală față de ele, am stat de vorbă cu VALENTINA MORARU, herpetolog, doctorandă în biologie și împătimită iubitoare de tot ce-i viu în pădurile și câmpiile noastre.
- Sunteți singura femeie din România care studiază șerpii. V-ați luat licența cu o lucrare despre vipera de stepă. Destul de bizar...
- Nu știu cum am ajuns să fiu singura femeie specialist în șerpi din România! Pentru mine este un domeniu pasionant, dar constat că oamenii au, în continuare, prejudecăți, când aud de șerpi. În facultate (am făcut în paralel și Geografia, și Biologia) m-am atașat foarte mult de profesoara mea de Biogeografie, din cadrul Facultății de Geografie, prof. univ. dr. Maria Pătroescu și, la un moment dat, într-o discuție legată de tema de licență de la Biologie, mi-a sugerat să studiez vipera de stepă din România (Vipera ursinii moldavica), apoi s-a răzgândit și mi-a spus: "Lasă! Mai bine fă altceva, nu cred că ăsta este un domeniu pentru femei!" Atât mi-a trebuit! Să îmi spună că nu pot! Și de aici a început totul! Am luat legătura cu toate centrele universitare din țară, trimițând e-mail-uri și întrebând de profesori sau studenți pasionați de herpetologie (trebuie să precizez aici că herpetologia este ramura zoologiei care studiază reptilele și batracienii, adică șerpii, șopârlele, dar și broaștele). Așa am dat peste Alexandru Strugariu, student în cadrul Facultății de Biologie a Universității "Al. I. Cuza" din Iași, un tânăr eminent, care a fost și este în continuare mentorul meu în ale herpetologiei. De la el am învățat ce înseamnă să fii herpetolog și datorită lui am cunoscut și alți studenți pasionați, cu care în momentul de față formăm un grup foarte unit.
- Un pasionat de natură își manifesta, cu puțină vreme în urmă, pe un forum de discuții între herpetologi, furia și tristețea pe care le resimțise când, pe litoral, cineva a omorât un șarpe mare, rar, dintr-o specie protejată... Ce putem face ca să schimbăm mentalitatea asta?
- Cu această problemă ne confruntăm și noi, zilnic! Multe mituri și superstiții despre broaște, șerpi și șopârle circulă și astăzi, în era științei, a tehnologiei și a accesului la informație, iar acestea diferă de la o regiune la alta a țării. În general, foarte multe animale sălbatice sunt inutile după părerea multora, însă lucrurile din punct de vedere biologic nu stau nicidecum așa. Avem nevoie de toate, fie ele frumoase, urâte, veninoase, cu țepi, periculoase, blânde etc. Trăim într-un sistem biologic perfect calibrat, iar omul este cel care aduce cele mai mari dezechilibre în acest sistem. Imaginați-vă că acest sistem funcționează ca o roată, iar dacă rând pe rând vom extrage câte o spiță, roata nu va mai fi la fel de sigură și eficientă și într-un final se va prăbuși. Omul modern nu mai știe să trăiască în armonie cu natura, și încă nu realizează că aceste dezechilibre se vor întoarce asupra lui. În întâmpinarea acestei probleme am reușit să finalizez de curând un proiect de infomare a publicului larg și am creat o pagină de internet: www. herpetolife.ro. Este un site științific de informare și cultură ecologică dedicat amfibienilor și reptilelor din România și este singurul de acest gen din țară, poate chiar din lume (eu, momentan, nu am găsit unul asemănător). Iar al doilea lucru bun pe care l-am făcut pentru amfibienii și reptilele din România, împreună cu grupul de prieteni și herpetologi cu care activez, este că am reușit să fim și "reprezentanții legali" ai acestor specii. De câteva luni, am înființat o organizație nonguvernamentală, numită "Grupul Herpetologic Moldavica" care își propune să studieze și să ocrotească herpetofauna și mediul înconjurător. (Pentru a ne urmări activitatea, ne puteți găsi și pe pagina de Facebook https://www. facebook.com/ GrupulMoldavica.)
Distrugerea sau deteriorarea habitatelor naturale (prin extinderea suprafețelor agricole, de pășunat, industriale și locuibile); despăduririle; uciderea deliberată din motive de superstiție; colectarea specimenelor pentru comerț sau în diverse scopuri farmaceutice, turismul iresponsabil și traficul auto neprotectiv sunt doar câteva cauze prin care milioane de exemplare mor și multe dintre speciile de reptile și broaște dispar.
- Cum sună o pledoarie în favoarea lor?
- În țara noastră există 10 specii de șerpi. Dintre aceștia, 7 sunt complet inofensivi și doar 3 sunt specii veninoase, și anume, cele trei specii de viperă: vipera de stepă (Vipera ursinii), vipera comună (Vipera berus) și vipera cu corn (Vipera ammodytes). Trebuie menționat faptul că viperele NU atacă oamenii. Dacă cineva a fost mușcat, s-a întâmplat fie pentru că animalul a fost prins în mână, fie pentru că a fost călcat, iar ca orice animal sălbatic, și vipera se apără atunci când este atacată. Mușcăturile viperelor pot fi fatale în cazuri extrem de rare, cei mai sensibili la veninul lor fiind bătrânii, copiii și oamenii cu o stare de sănătate precară. Din fericire, sunt specii protejate de foarte multe legi, iar colectarea, uciderea, deranjarea sau deteriorarea habitatelor în care acestea trăiesc sunt considerate infracțiuni. Dacă te apropii fără prejudecăți de toate aceste animale (broaște, șerpi și șopârle) vei descoperi că poți învăța lucruri minunate de la ele. De exemplu, la noi în țară există o specie de broască acvatică, numită "izvorașul cu burtă roșie" (Bombina bombina), al cărei comportament este foarte frumos și amuzant pentru mine. Dacă este prinsă, broscuța ia o poziție de apărare făcând pe mortul, cu abdomenul în sus și cu membrele anterioare astupându-și ochii. La fel face și "șarpele de casă" (Natrix natrix): când se simte în pericol, face pe mortul și scoate limba afară. Un alt comportament interesant este și cel al unei broscuțe numite "broasca de pământ brună" (Pelobates fuscus). Este o specie săpătoare, ce trăiește preponderent pe uscat, fiind întâlnită în apă doar în perioada de reproducere. Are activitate nocturnă, iar ziua stă îngropată în sol la adâncimi de 30-50 cm. Este fascinant să o vezi cum se îngroapă în nisip cu picioarele din spate. Sapă, sapă, se îngroapă până la jumătatea corpului, apoi iar sapă și îi rămân doar ochii afară, apoi iar sapă și dispare sub pământ. Dacă este deranjată, produce o secreție cu un miros asemănător celui de usturoi, iar dacă simte în continuare amenințarea, se umflă, devenind destul de tare, și scoate un miorlăit puternic.
- În ce constă activitatea unui herpetolog? Se face teren? Aveți de povestit vreo întâmplare deosebită? - Unul din avantajele acestei meserii este acela că amfibienii și reptilele hibernează, deci, practic, pe teren nu ieșim decât din luna aprilie până în octombrie, dar perioada variază puțin și în funcție de cât de târziu începe frigul sau cât de devreme vine căldura. Fiecare ieșire pe teren are surprizele ei, dar cea mai marcantă întâmplare, în care am simțit un gol imens în suflet și o neputință devastatoare în fața răutății oamenilor, a fost că, după aproximativ 7 ani de căutări și multe speranțe, primul contact între mine și cel mai rar șarpe din România, balaurul dobrogean (Elaphe sauromates), a fost unul trist. Acesta era mort în mijlocul unui drum de pământ, călcat de o mașină de mare tonaj, care transporta piatră de la o carieră din apropierea orașului Măcin, județul Tulcea. Mi-a venit să plâng când l-am văzut fără suflare... O altă întâmplare, dar de data aceasta fericită, a fost să găsesc în luna aprilie o viperă într-o cizmă. Eram pe teren în Delta Dunării, la Sf. Gheorghe, în căutarea viperei de stepă moldave, în apropierea unei gropi de gunoi, unde știam că este un habitat propice pentru ea. Căutând pe sub celofane și resturi materiale mai mari, am avut surpriza că, ridicând o cizmă de cauciuc ruptă, înăuntrul ei să găsesc ascuns un frumos exemplar care se pitise acolo, ca să treacă cu bine peste noaptea friguroasă.
- Dacă vreunul dintre iubitorii de animale sălbatice ar dori mâine să iasă în natură și să se bucure de întâlnirea cu aceste făpturi, unde i-ați recomanda să se ducă?
- Oriunde, de la mare până la munte, în orașe sau în locuri neumblate, în livezi, grădini, pajiști, lacuri, râuri, păduri, arii protejate etc. Fiecare specie este adaptată unui habitat specific. De exemplu, șopârla de nisip (Eremias arguta deserti) poate fi întâlnită în zonele nisipoase de pe litoralul Mării Negre și în Delta Dunării; broasca roșie de munte (Rana temporaria), poate fi întâlnită în regiunile montane, între 300 și 2000 de metri altitudine. Bineînțeles că cele mai multe exemplare vor fi găsite în ariile protejate din țară. Pe cei care doresc să aprofundeze acest domeniu îi așteptăm să facă parte din echipa de voluntari ai ONG-ului nostru - Grupul Herpetologic Moldavica -, și împreună, vom putea descoperi secretele și minunățiile acestor animale, precum și frumoasa viață de herpetolog.
- Pentru încheiere, un sfat concret: ce să facem dacă ne întâlnim cu un șarpe?
- Oamenii hiperbolizează când vine vorba de șerpi, iar aceste exagerări sunt purtate de la o generație la alta. Aceste animale nu sunt nicidecum periculoase. Majoritatea situațiilor în care un om a fost mușcat se datorează exclusiv curiozității sau relei lui voințe. Prima reacție a șerpilor când văd un om este să se îndepărteze rapid. Ei nu atacă decât atunci când vor să se apere, și asta se întâmplă doar când nu mai au scăpare. În concluzie, atunci când întâlniți un șarpe, cel mai indicat lucru ar fi să îl lăsați în pace, și el va pleca în treaba lui. Omorârea lui va fi un sacrilegiu, nu un act de eroism și nici unul demn de laudă!
Foto: VALENTINA MORARU