BERBEC
Gata de schimbări
Eclipsa de Lună din semnul dvs. poate constitui un semnal că sunteţi pregătiţi să puneţi în practică schimbările pe care v-aţi tot propus să le faceţi, de circa trei ani şi jumătate. Aceia dintre dvs. care au făcut schimbări radicale şi nu sunt mulţumiţi de ce-a ieşit pot reveni asupra lor, căci acţiunile vor fi mai inspirate şi mai bine susţinute. Ştiţi mai bine ce vreţi, în consecinţă, lucrurile încep să se lege altfel, iar rezultatele se vor vedea pe parcursul următoarelor patru luni. Eclipsa de Soare din 23 vă poate ajuta să conştientizaţi anumite frici, care vă tarează relaţiile sau creativitatea. Înţelegând de unde vin, le veţi putea lăsa în urmă.
BANI: O asociere de afaceri este pusă la încercare, la începutul lunii, sau partenerul poate fi silit de împrejurări să iasă din asociere. Asiguraţi-vă, înaintea eclipsei de Soare din 23, că sunteţi în ordine cu toate dările. În acest caz, banii care vi se cuvin de drept vor ajunge la dvs.
CARIERĂ: Încercaţi să ignoraţi înţepăturile colegilor dvs. rivali, până pe 26. După această dată, veţi putea demonstra şefilor ce puteţi. Cel mai bine lucraţi singuri.
DRAGOSTE: Berbecii solitari au toate şansele să întâlnească pe cineva potrivit, mai ales între 11 şi 14. Cuplurile stabile au de făcut ajustări dar nu le va fi prea greu.
SĂNĂTATE: La începutul lunii, dar mai ales pe 5, se poate ca o afecţiune mai veche să devină acută. Sistemul limfatic-ganglionar sau picioarele sunt vizate în mod special.
TAUR
Revelaţii majore
O sumedenie de lucruri ascunse pot ieşi la iveală, ca urmare a eclipsei de Lună din 8, iar efectele acestor dezvăluiri se pot face simţite timp de patru luni după acest eveniment. Puteţi constata că persoane asupra cărora n-aţi avut niciun dubiu că v-ar fi prieteni, de fapt vă făceau rău într-ascuns, dar puteţi afla, de asemenea, că oameni la care nici nu v-aţi fi gândit v-au ajutat cu discreţie, fără a-şi aroga vreun merit pentru asta. Aceia dintre dvs. care au preocupări spirituale pot avea revelaţii cu privire la o doctrină sau la un maestru spiritual, în timp ce aceia care urmează o terapie pot afla adevăruri surprinzătoare despre ei înşişi.
BANI: Pentru a nu vă supune niciunui risc, ar fi bine să vă ocupaţi de chestiunile băneşti, după data de 5.
CARIERĂ: În relaţiile de muncă apar tot felul de elemente surprinzătoare, în preajma eclipsei de Lună din 8, dar nu e cazul să vă fie teamă, este vorba despre lucruri care trebuiau să fie redefinite şi reaşezate, căci nu mai aveau cum să funcţioneze în forma veche.
DRAGOSTE: Eclipsa de Soare din 23 poate marca un moment definitoriu în relaţia de cuplu, un moment în care amândoi vă decideţi să ieşiţi din şabloane. Doar între 5 şi 10 e bine să fiţi atenţi la comunicare, care, din pricina lui Mercur retrograd, nu vă permite să abordaţi cu succes decât probleme trecute.
SĂNĂTATE: Puteţi găsi soluţii cu totul neaşteptate sau originale la problemele dvs. de sănătate, mai ales între 11 şi 14.
GEMENI
Tensiuni în cuplu
Viaţa dvs. socială poate să fie dată peste cap în preajma eclipsei de Lună din 8, dar în sens pozitiv. Este posibil să cunoaşteţi persoane renumite, printr-un context de împrejurări imposibil de anticipat. Puteţi atrage atenţia unui personaj influent, care să dorească să vă ajute, să vă puneţi în valoare calităţile. Alţii îşi pot găsi mentorul. Sau dvs. înşivă puteţi deveni un model pentru oameni cu care obişnuiaţi să vă intersectaţi frecvent, dar care nu remarcaseră la dvs. acele calităţi de care îşi dau seama acum. Toate aceste scenarii sunt posibile, împreună sau separat, pe perioada următoarelor patru luni, dar niciunul dintre ele nu poate fi planificat sau regizat. În perioada 5-26, în care planeta dvs. guvernatoare, Mercur, se află în mişcare retrogradă (ultima din acest an) ar fi mai bine să nu vă bizuiţi pe capacitatea dvs. de-a fi convingători.
BANI: O nouă ocazie de-a porni o afacere se poate ivi din 26 încolo, cel mai probabil la iniţiativa unui bărbat energic şi hotărât dar, în acelaşi timp, autoritar.
CARIERĂ: Tensiunile din cuplu vă pot afecta prestaţia profesională, la început de lună. Data cea mai periculoasă este cea de 5.
DRAGOSTE: Pasiune, ceartă sau amândouă - asta aduce Marte în viaţa dvs. de cuplu, până pe 26. Poveştile noi de dragoste pot fi marcate de eclipsa de Lună din 8, dar într-un fel mai degrabă plăcut. Puteţi întâlni pe cineva total neobişnuit.
SĂNĂTATE: În urma eclipsei de Soare din 23 poate începe un proces de regenerare.
RAC
Afectaţi de eclipsă
Eclipsa de Lună din data de 8 vă afectează mai mult decât pe alte semne zodiacale, dat fiind că Luna este cea care vă guvernează, mai ales că e vorba despre o eclipsă totală. Ştiind acest lucru, ar trebui să încercaţi să vă detaşaţi de stările de spirit puternice dar schimbătoare, pe care le simţiţi înaintea producerii acesteia. Lăsaţi-le să vină şi să plece, fără a le acorda prea multă atenţie. Schimbările care se prefigurează în această perioadă se pot întâmpla în familie, unde anumite raporturi necesită o redefinire. Sau e nevoie să faceţi reamenajări sau să vă mutaţi. Oricare ar fi situaţia, tranformările necesare vor avea loc mai repede şi mai bine, decât v-aţi fi aşteptat. E foarte posibil ca prietenii de la serviciu să se mobilizeze să vă ajute.
BANI: Planurile dvs. de sporire a veniturilor sunt bune, indiferent ce spun cei din familie, care s-ar putea să aibă alte idei. Divergenţele în acest sens pot exista în special la începutul lunii.
CARIERĂ: În acest domeniu acţionează eclipsa de Lună din 8, dând naştere unei situaţii cu totul aparte, în urma căreia să faceţi nu doar un salt în carieră, ci şi să vă puneţi în practică viziunea personală.
DRAGOSTE: Apele s-au limpezit în bună măsură, în sensul că v-aţi decis asupra unei direcţii doar că, după eclipsa de Soare din 23, mai aveţi de luat nişte măsuri de ordin practic.
SĂNĂTATE: Migrenele şi puseurile de tensiune ar trebui prevenite sau tratate de îndată ce apar.
LEU
Ambiţie şi creativitate
E clipsa de Lună din data de 8 vă poate face să vă simţiţi ca o săgeată în arcul destinului, o săgeată gata să-şi ia zborul şi să atingă o ţintă înaltă. Toţi Leii sunt ambiţioşi şi pentru toţi e important să îşi exprime, într-un fel sau altul, creativitatea. Circumstanţele care se întrunesc acum oferă exact cadrul necesar ca să vă realizaţi la un nivel la care aspiraţi de mult. Prietenii pot juca un rol major şi surprinzător în valorificarea cunoştinţelor dvs. Personalitatea dvs. are între 11 şi 14 un impact maxim. Eclipsa de Soare din 23 vă poate fi de asemenea de folos pentru a pune la punct chestiuni în ceea ce priveşte casa: să încheiaţi o tranzacţie legată de un imobil sau o proprietate funciară. Mai e posibil să funcţionaţi ca un adevărat diplomat, care aduce armonie în familie.
BANI: Amintirea unei experienţe nefericite în afaceri vă poate face să ezitaţi într-un proiect, care de astă dată are şanse de reuşită. Dar ar fi bine să vă angrenaţi în el după data de 5.
CARIERĂ: În jurul eclipsei din 8 ar fi mai bine dacă nu v-aţi băga să-i împăcaţi pe colegii dvs. care se ciondănesc, ca să nu picaţi la mijloc. Comunicarea în relaţiile de muncă lasă de dorit, între 11 şi 26. În schimb, puteţi face ordine în hârtii şi puteţi reveni asupra unor detalii contractuale.
DRAGOSTE: Un Marte frumos aspectat poate aduce o mare dragoste în viaţa dvs., într-un context care ne duce cu gândul la o dragoste fulgerătoare.
SĂNĂTATE: Un plus de energie vine din partea aceluiaşi Marte, după 26. Fiţi însă atenţi la tensiunea arterială şi la zona capului.
FECIOARĂ
Spor la bani
BANI: Aspectele pozitive care acţionează în forţă în prima jumătate a lunii pot duce la o creştere bruscă a veniturilor dvs. Poate fi vorba despre o afacere lăsată baltă, care reîncepe. Încercaţi însă să semnaţi contractele în afara intervalului 11-26.
CARIERĂ: Dacă nu povestiţi despre prietenia dvs. cu anumite persoane influente, mai ales la începutul lunii, acestea vor putea să vă ajute în continuare, cu discreţie, să vă afirmaţi.
DRAGOSTE: În cuplu pot să reapară situaţii dureroase din trecut, dar nu e bine să insistaţi asupra lor, mai ales pe 5. Relaţiile de iubire se intensifică la sfârşit de lună.
SĂNĂTATE: Tonusul dvs. general este bun, dar aveţi pornirea de a comite excese alimentare şi nu numai.
BALANŢĂ
Pe val
Vârful configuraţiei numită zmeu, care va deveni exactă între 11 şi 14, se găseşte în zodia dvs. În acel interval, veţi fi propulsaţi de aspectele pozitive care vă înconjoară şi care vă oferă ocazia să vă bucuraţi din plin de toate relaţiile din viaţa dvs. Vă înţelegeţi mai bine cu vecinii şi rudele. Interacţiunile de zi cu zi devin mai plăcute. Relaţiile de prietenie pot căpăta o savoare nouă. O singură umbră cade asupra acestui tablou frumos, anume faptul că, între 5 şi 10, Mercur retrograd în semnul dvs. nu vă permite să comunicaţi la fel de bine ca de obicei. Nu-i nimic, puteţi valorifica acea perioadă reluând comunicarea cu persoane dragi dvs. pe care le-aţi cam neglijat şi lăsându-le în primul rând pe ele să vorbească.
BANI: Cea de-a doua eclipsă a lunii, cea de Soare, din data de 23, vă poate face să câştigaţi o nouă perspectivă asupra banilor. Vă puteţi da seama de unele resurse, pe care le-aţi putea folosi ca să câştigaţi bani, dar care, până acum, au rămas latente.
CARIERĂ: Relaţiile cu colaboratorii dvs. bărbaţi pot fi destul de tensionate, la începutul lunii, iar tensiunile pot culmina pe 5.
DRAGOSTE: Relaţiile de cuplu se cer revizuite, categoric, mai ales în jurul eclipsei de Lună din 8, când vă puteţi lămuri ce anume trebuie schimbat ca lucrurile să meargă. Perioada optimă de a pune în practică aceste revelaţii este 11-14.
SĂNĂTATE: Picioarele şi sistemul limfatic-ganglionar sunt sensibile, mai ales la început de lună.
SCORPION
Ascensiune profesională
Eclipsa parţială de Soare din data de 23 vă afectează direct, pentru că se petrece în semnul dvs., respectiv la 0 grade în Scorpion, iar gradul 0 este considerat în astrologie „grad critic". Nu vă speriaţi, e vorba doar de faptul că întotdeauna începuturile presupun un efort mai substanţial. Iar această eclipsă poate descrie un nou început, în felul în care abordaţi relaţiile. Primiţi un ajutor preţios, pe micul benefic Venus, ceea ce poate fi un semnal că, străduindu-vă la început, puteţi deveni mai deschişi, mai accesibili, din punct de vedere emoţional. Aceste transformări nu se întâmplă, evident, în ziua eclipsei, ci se petrec timp de circa un an.
BANI: Energia şi curajul cu care v-aţi aruncat într-un proiect (de preferinţă nou) luna trecută poate da roade nesperat de bogate luna aceasta, culminând între 11 şi 14.
CARIERĂ: Şi la acest capitol sunteţi susţinuţi de aspecte pozitive, şi ascensiunea dvs. se produce mai uşor decât v-aţi fi imaginat, în parte, datorită bunăvoinţei speciale pe care vi-o arată unul dintre şefi.
DRAGOSTE: În relaţia dvs. de dragoste se poate întâmpla ceva ce vă pune pe gânduri, în jurul datei de 5, pentru că situaţia vă aduce aminte de o suferinţă din trecut. Dar, cu Venus în semnul dvs., până la mijlocul lunii viitoare, vă reveniţi uşor.
SĂNĂTATE: Beneficiaţi de energie multă şi bună, mai ales dacă ştiţi să vă feriţi de răceli, între 11 şi 26.
SĂGETĂTOR
Iniţiative curajoase
M arte în semnul dvs., până pe 26, vă întăreşte încrederea în sine precum şi în destinul care vă călăuzeşte. Vă vine uşor să vă asumaţi riscuri, doar în jurul datei de 5 ar fi de dorit să fiţi mai prudenţi. Intervalul cel mai promiţător pentru iniţiativele dvs. personale începe odată cu eclipsa de Lună din 8 şi poate culmina între 11 şi 14, când pe cer se desenează o configuraţie asemănătoare cu un arc, în mijlocul căruia stă, gata de lansare, o săgeată, insemnul zodiei dvs. Întâmpinând aceste energii favorabile cu credinţă şi bucurie, puteţi să vă treziţi că deveniţi cunoscuţi peste noapte sau măcar vă puteţi bucura că filozofia dvs. de viaţă are puterea să-i inspire pe cei cărora le-o împărtăşiţi. Eclipsa de Soare din 23 ar putea să-i stârnească pe cei care vă invidiază, dar Venus vă promite protecţie în faţa uneltirilor.
BANI: Cel mai bine ar fi să vă lansaţi într-un nou proiect sau să începeţi un nou serviciu, după data de 26, dar încercaţi să nu arătaţi, de la început, cât de sus ţintiţi.
CARIERĂ: Fiţi amabili şi împăciuitori şi cu aceia dintre colegii dvs. care vă provoacă verbal, în special între 5 şi 10. Pe 8, relaţiile cu femeile pot fi problematice.
DRAGOSTE: Săgetătorii singuri luna aceasta îşi pot întâlni marea iubire, într-un fel cu totul surprinzător. Cele mai mari şanse ca acest lucru să se întâmple sunt între 11 şi 14.
SĂNĂTATE: În preajma eclipsei de Soare din 23 ar fi bine să staţi mai mult acasă, liniştiţi şi să nu faceţi eforturi care să vă solicite inima sau coloana.
CAPRICORN
Surprize cu folos
Cei din familie vă pot pregăti o mare şi frumoasă surpriză, fie în jurul eclipsei de Lună din 8, fie în perioada 11-14. În cel mai rău caz, ei pun la cale această surpriză acum, iar dvs. vă veţi bucura de ea la un moment dat, pe parcursul următoarelor 4 luni. Mai e posibil să găsiţi o soluţie nesperat de bună privind un imobil sau o bucată de pământ, în legătură cu care au tot existat probleme, de peste trei ani încoace. Cea de-a doua eclipsă, cea de Soare, din 23, vă poate fi de asemenea de folos, în privinţa relaţiilor de prietenie. Vă veţi putea lămuri cine vă caută compania din interes şi cine vă agreează ca personalitate, iar ca urmare a acestei clarificări, prieteniile adevărate se vor aprofunda.
BANI: O investiţie mai veche, care a încetat să vă preocupe în mod special, poate începe să se dezvolte într-o manieră de-a dreptul spectaculoasă. În anumite cazuri, poate fi vorba despre o moştenire lăsată, fără să vă aşteptaţi la aşa ceva, de o rudă prin alianţă sau de cineva din străinătate.
CARIERĂ: Lăsaţi-i pe şefi să vorbească, în perioada 5-10, şi veţi avea de câştigat, pentru că veţi înţelege mai bine ce se aşteaptă de la dvs. O promovare este posibilă, mai ales între 11 şi 14.
DRAGOSTE: Pe final de lună, partenerului dvs. îi vine greu să se descurce cu dvs., pentru că nu suportaţi ca cineva să vă facă program.
SĂNĂTATE: Tensiunea arterială şi cea intraoculară ar trebui supravegheată până pe 26, dar mai cu seamă în jurul datei de 5.
VĂRSĂTOR
În centrul atenţiei
Vă puteţi trezi în centrul atenţiei, fără a fi conştienţi că aţi fi făcut ceva special, în jurul eclipsei de Lună, din data de 8, sau în zilele imediat următoare, probabil între 11 şi 14. Se poate să fi dat cuiva o idee, iar aceasta să fi funcţionat atât de bine, încât acum să se facă vâlvă în jurul ei şi al dvs. Se poate să fi făcut un pronostic care să fi părut tuturor imposibil şi care să se adeverească, aşa încât toţi cei care ştiu despre el să înceapă să vă considere un adevărat profet. Cert este că puteţi intra în rolul eroului, fără voie. Ar fi bine să ştiţi că această vizibilitate, pe care n-aţi căutat-o cu tot dinadinsul, vi se cuvine pe drept şi că ar fi cazul să vă asumaţi meritele pe care ceilalţi vi le recunosc. Acest lucru v-ar putea ajuta şi să faceţi faţă invidiilor pe care le treziţi şi care se pot înteţi după 26.
BANI: Începutul de lună nu este propice pentru activităţi comerciale sau financiare, ziua cea mai nepotrivită fiind cea de 5.
CARIERĂ: Chiar dacă prestigiul pe care vi-l aduc cunoştinţele dvs. nu este dublat de o funcţie sau remuneraţie pe măsură, tot e posibil să treziţi invidii de care ar fi bine să vă feriţi, în special după 26.
DRAGOSTE: Atât relaţiile recente de iubire, cât şi cele consolidate deja, merg bine. Doar comunicarea verbală a emoţiilor poate fi mai stângace, între 11 şi 26, din pricina lui Mercur retrograd.
SĂNĂTATE: Sistemul imun trebuie întărit, ca să nu faceţi brusc infecţii, către finele lunii. Migrenele şi tensiunea pot fi, de asemenea, un factor de risc, după 25.
PEŞTI
Emoţii explozive
În lunile trecute, mulţi dintre dvs. au trecut printr-un proces de vindecare a unor răni emoţionale, perioadă care, deşi dureroasă, a dus la alinarea unor vechi suferinţe. La începutul acestei luni, în special în jurul datei de 5, alt tip de dureri pot ieşi la suprafaţă. Probabil că e vorba despre momente în care v-aţi simţit agresaţi (nu neapărat fizic). Acestea ies la suprafaţă pentru a fi asimilate şi vindecate, dar procesul este mai puţin lin, pentru că e vorba despre emoţii explozive, care vă pot lua şi pe dvs. înşivă prin surprindere. Către sfârşitul lunii, puteţi simţi nevoia să întreprindeţi diverse acţiuni împreună cu grupul dvs. de prieteni dar, spre deosebire de alte dăţi, veţi dori să daţi tonul şi să stabiliţi regulile acestor evenimente.
BANI: Aceştia se pot materializa înte-un mod aproape miraculos sau în urma unui proiect ingenios, dar de la care nu aţi fi aşteptat sub nicio formă asemenea rezultate. Zilele optime sunt cuprinse între 11 şi 14, dar mai toate ideile din prima parte a acestei luni pot deveni lucrative.
CARIERĂ: Cu excepţia zilei de 5, iniţiativele dvs. se potrivesc cu cele ale şefilor şi nu e exclusă o promovare.
DRAGOSTE: Pe de o parte, sunteţi mai siguri pe dvs. şi aţi reuşit să puneţi nişte lucruri în perspectivă. Vă simţiţi încă vulnerabili, mai ales în jurul datei de 5.
SĂNĂTATE: Problemele vi le puteţi provoca singuri, dacă vă daţi frâu liber poftei de mâncare sau băutură.