Analizele care ne asigură sănătatea

- Fiecare vârstă are problemele ei de sănătate. Unii le ignoră şi merg cât îi ţine benzina. Alţii vor să le afle şi să se pună la adăpost. Pentru asta e nevoie de examene speciale de depistare. Ele nu trebuie neglijate, pentru că pot repera un factor de risc sau o maladie ce evoluează pe nesimţite -

Aveţi un exces de colesterol? Sau de hipertensiune? Un diabet? S-ar pu­tea să fi fost contaminaţi cu virusul hepatitei C sau cu Sida? Dar la oftal­molog când aţi fost ultima oară?
În mod evident, depistarea unei afec­ţiuni este capitală. Scopul este de a putea acţiona din vreme, pentru ca boala să nu evolueze. O maladie depistată de timpuriu poate fi con­trolată mai bine. Este valabil şi pentru cancer, care poate fi prognosticat mai sigur, dar şi pen­tru multe alte afecţiuni. Fără a mai vorbi de factorii lor de risc. Depistarea unui exces de colesterol permite tratarea lui cu un regim sau cu un medica­ment şi evitarea apariţiei unei boli cardiovasculare (infarct, accident vascu­lar cerebral...). Ex­tirparea unui polip de pe colon înseamnă împie­dicarea degenerării lui în cancer. Şi lista este lungă.
În cele ce urmează vă prezentăm prin­ci­palele metode de depistare a unor afecţiuni, care pot ameliora calitatea vieţii, dacă nu chiar viaţa însăşi.

STAREA GENERALĂ
Controale care trebuie făcute regulat

Măsurarea tensiunii arteriale, la fiecare control medical

Hipertensiunea arterială (HTA) este maladia cea mai frecventă în Europa. Ea sporeşte riscul unei crize cardiace (infarct mio­cardic), al unui accident cerebral (AVC) şi al insuficienţei renale. Este clar că depistarea hiperten­siunii ar fi benefică sănătăţii. Ceea ce este relativ simplu, cu ajutorul tensiometrului. Această brasardă gonflabilă, aplicată pe braţ sau pe încheietura mâinii şi legată de un manometru, măsoa­ră presiunea exercitată de sânge asupra pereţilor arterelor, atunci când inima se contractă (pre­siu­ne sistolică) şi când se rela­xează (diastolică). Cele două cifre indi­cate sunt exprimate în mili­metri coloană de mercur (mmHg): cea mai mare nu trebuie să depă­şească 140 mmHg, iar cea mai mică, 90 mmHg. "Hiperten­siunea este diagnosticată atunci când presiunea arterială, măsu­rată de mai multe ori în stare de calm şi odihnă, nu scade sub aceste valori", explică specia­liştii. Şi cum ea are tendinţa de a creşte odată cu vârsta, se reco­mandă măsurarea ei regulată, după 40 de ani.

Palparea, un gest simplu

Nu e nevoie de instrumente ultraperformante pentru a depis­ta to­tul. Palparea, care face par­te din examenul clinic cu aceeaşi de­nu­mire (ascultarea inimii şi a plă­mânilor cu un stetoscop), este cât se poate de performantă pentru depistarea anumitor afec­ţiuni. Ea constă în atingerea di­verselor zone ale corpului pen­tru desco­perirea unei ano­ma­lii (o tumoră, în ge­neral). Pal­pând abdomenul, de pildă, medicul încearcă să de­tec­teze o creştere a volumului fi­ca­tului sau al spli­nei, care-ar pu­tea in­dica o afec­ţiune gravă.

Palparea bazei gâtului
Permite detectarea unor e­ven­tuali noduli pe tiroi­dă. Pal­parea zo­nelor ganglionare (gât, zona in­ghi­nală, axile) poate des­coperi un gan­glion suspect, ce ar putea fi semn al unei in­fec­ţii (toxo­plas­mo­ză, mononu­cleo­ză, maladia ghea­relor de pisică), al unei maladii sistemice (lupus, po­liartrită...) sau al unui cancer (leucemie, limfom, ma­la­dia Hod­gkin...).

Palparea sânilor
Realizată în cadrul depistării cancerului mamar, le este re­comandată tuturor femeilor, din trei în trei luni.

Fundul de ochi (la oftalmolog)

Dacă există un examen oftalmologic important la vârsta adultă, acesta este cel al fundului de ochi. Permite examinarea părţii posterioare a ochiului, în special a retinei, a părţii centrale (macula) şi a vaselor de sânge. Deci permite depistarea maladiilor ce evo­luează pe nesimţite, precum degenerescenţa maculară (legată de vârstă), glaucomul (creşterea presiunii în ochi) sau cataracta (opacifierea cristalinului).
Graţie oftalmoscopurilor actuale, examenul se poate face fără pregătire. Dar poate necesita, totuşi, instilarea prealabilă a unui co­lir, care să dilate pupilele, da­că acestea sunt prea mici. Dacă nu există probleme speciale, consultaţiile la oftal­molog sunt recomandate din 3 în 3 ani, sau din 5 în 5 ani, până la 45 de ani, o dată la doi ani sau trei ani, între 45-65 de ani şi anual, la o vârstă tre­cută de 65 de ani.

Analiza de urină, o dată pe an

Este un examen foarte simplu, pentru că este suficient să prelevăm noi înşine, într-un flacon curat şi uscat, un eşantion de urină, şi anume dimineaţa, la prima micţiune (al doilea jet). Flaconul este, apoi, predat la un laborator. Indicată în cazul schimbării aspectului urinei sau al unei infecţii urinare, analiza constituie un test de rutină.

Dozajul zahărului
Zahărul apare în urină (glicozurie) atunci când cantitatea din sânge (glicemia) este prea mare. Ceea ce poate semnala o afecţiune a ficatului sau a pancreasului şi, mai ales, un diabet.

Prezenţa sângelui
Numită hematurie, aceasta poate indica o afec­ţiune a rinichilor, a prostatei sau a vezicii urinare şi poate revela chiar un cancer. Medi­cii preco­nizează depistarea individuală a per­soa­nelor predispuse (fumători trecuţi de 50 de ani, lucrători din industria chi­mică...). Este deci importantă accep­tarea analizei propuse de medicina muncii.

Investigarea proteinelor
Prezenţa lor poate fi semnul unei maladii renale, al unei inflamaţii sau al unui cancer al căilor urinare (vezică, prostată, uretră).

Analiza sângelui (pentru cele 3 dozări indispensabile)

Toată lu­mea cunoaş­te acest exa­men, care con­stă în pre­le­varea de sân­ge din­tr-o venă (de obicei la nivelul în­doi­turii cotului), după legarea cu un garou. Analiza anumitor para­metri ai sângelui permite de­pis­tarea a numeroase mala­dii.

Colesterolul
Este cea mai importantă lipidă din organism. Dozarea ei, efectuată după 12 ore de nemâncare, permite depista­rea unei hiperco­les­terolemii, unul din principalii factori de risc ai maladiilor cardiovas­culare. Include nivelul coles­te­rolului total, existent în sân­ge şi pe cel al proteinelor care-l transportă: HDL sau co­lesterolul "bun" şi LDL, sau colesterolul "rău", responsabil pentru depozitele de grăsimi care se formează pe pereţii arterelor (aterom). La adulţii fără alt factor de risc, valoarea e considerată normală, dacă colesterolul total este sub 2,20 g/l de sânge, LDL-ul, inferior sau egal cu 1,60 g/l şi HDL-ul, peste 0,40 g/l.

Trigliceridele
Sunt alte forme de grăsimi detectabile în sânge. Consti­tuie, la fel ca şi colesterolul, un factor de risc important pentru afecţiunile cardiovas­cu­lare (aterom, infarct, AVC...) şi pentru diabet. Valoarea lor este măsurată tot după 12 ore de nemâncare şi se estimează că nivelul lor este anormal, dacă depăşeşte 2 g/l.

Zahărul din sânge
Glicemia corespunde nive­lului glucozei din sânge, prin­ci­palul zahăr din organism. Valoarea ei normală, pe sto­macul gol, este cuprinsă între 0,70 şi 1,10 g/l de sânge. O cifră mai mare decât 1,26 g/l, constatată în două reprize, in­dică un diabet. Între 1,10 g/l şi 1,26 g/l se vorbeşte de glice­mie non-diabetică.
În practică, această măsu­rare poate fi sugerată tuturor persoanelor trecute de 45 de ani, care prezintă factori de risc (supraponderalitate, hi­per­ten­siu­ne arterială, exces de co­lesterol). Acelaşi lucru este valabil şi în cazul diabetului familial sau gestaţional (in­sta­lat în timpul sarcinii).

Audiograma (recomandată la 45-50 de ani)

Evidente sau insidioase, tulburările auzului sunt ade­seori subestimate. Dar este dificil să scăpăm de ele: prin­cipala cauză a pierderii progresive a auzului este le­gată de vârstă. Este, de altfel, unul din motivele pentru ca­re se propune depistarea tul­burărilor audi­tive între 45-50 de ani (sau mai devreme, în situaţii de risc - munca în me­diu zgo­mo­tos). Se eva­luează perce­perea sunetelor (audiometrie tonală) testând, cu ajutorul unei căşti, pragul auditiv, conform frecven­ţelor (înalte, medii, grave). Şi se eva­luează, de aseme­nea, înţe­legerea cuvintelor într-un mediu zgomotos (au­dio­me­trie vocală). Ulterior, rezul­tatul este reprezentat într-o audiogramă.

RISCUL DE CANCER
Examene sistematice

Depistarea rămâne arma cea mai eficientă pentru a lupta împotriva cancerului. Ea permite luarea de măsuri timpurii, înainte de instalarea bolii. Ceea ce aduce după sine tratamente mai uşoare şi şanse de vindecare sporite.

Colul uterin - Un frotiu, începând de la 20-25 de ani

Cu ce frecvenţă?
Din trei în trei ani, după două prime frotiuri con­statate ca fiind nor­male, efectuate la un interval de un an. Doar repetarea frotiurilor permite, efectiv, asigu­rarea unei bune de­pis­tări. Ele se continuă până la 65 de ani, menopauza nereprezentând un motiv de sus­tragere de la acest examen.

Cum se procedează?
"Cheia" depistării, frotiul, se realizează în timpul examenului ginecologic. Celulele colului sunt prele­vate din fundul vaginului, cu o mică perie sau cu o spatulă, şi sunt trimise la un laborator. Dacă rezul­tatele sunt suspecte, se prescriu alte examene: alte frotiuri, test de detectare a papilomavirusului, examen detaliat al colului (colposcopie).

Sânul - O mamografie după 50 de ani

Cu ce frecvenţă?
O dată la 2 ani, până la 74 de ani. Şi în fiecare an, dacă există antecedente personale sau familiale de cancer de sân sau de ovare.

Cum se procedează?
Depistarea cuprinde un examen clinic (cu palparea sânilor) şi o mamografie. Fiecare sân este comprimat între două plăci şi radiografiat de două ori. În caz de anomalie, medi­cul poate propune alte investigaţii: ecografie, biop­sie...

Pielea - O supraveghere, începând de la 20 de ani

Cu ce frecvenţă?
Fiecare femeie trebuie să efec­tueze o auto-examinare a pielii, de 3 ori pe an şi să se prezinte pentru o consultaţie la dermatolog, cel puţin o dată pe an, dacă există riscuri. Adică, dacă pielea ei se arde uşor, se bronzează puţin sau deloc. Aceeaşi precauţie, dacă are multe aluniţe sau pistrui, dacă se expune la raze ultraviolete arti­ficiale sau dacă există antecedente de cancer de piele în familie.

Cum se procedează?
Fiecare îşi "inspectează" pielea, inclusiv în faţa oglinzii. Reperarea vizuală a aluniţelor suspecte se face după criteriile aşa-numitei reguli "ABCDE": asimetrie, borduri dantelate, culoare neomogenă, dia­metru în creştere şi evoluţie. Dermatologul verifică fiecare bucăţică de piele cu ajutorul unei lupe sau al unui dermoscop, mai precis. Dacă există vreo îndo­ială, poate extrage o aluniţă, sub anestezie locală, pen­tru a fi analizată la un laborator.

Colonul - Un test după 50 de ani

Cu ce frecvenţă?
Din 2 în 2 ani.

Cum se procedează?
Depistarea se bazează pe căutarea urmelor de sânge - invizibile cu ochiul liber - din fecale. Testul actual constă în prelevarea mai multor eşantioane de fecale şi analizarea lor într-un laborator. La începutul lui 2015 el va fi înlocuit printr-un test mai sensibil şi mult mai puţin restrictiv (o singură prelevare, în loc de şase). Dacă iese pozitiv, este necesară o colo­noscopie (examinarea interiorului intestinului gros). A­ceasta le este recomandată de la bun început persoa­nelor cu risc de cancer rectal (antece­dent familial apropiat).

SUPRAVEGHEREA INIMII
Cele 4 examene-cheie

Ecografia cardiacă

Ce este?
Eco-cardiografia vizualizează, în timp real şi în mişcare, inima, pereţii şi valvele ei. Ideală pentru detectarea unei tulburări a contracţiei inimii sau a unei anomalii a valvelor, a unei hipertrofii a muşchiului sau a unei malformaţii car­diace. Când este cuplată cu Doppler-ul, ecografia cardiacă permite studierea cir­culaţiei sângelui în inimă şi în artere.

Cui îi e destinată?
Acest examen este necesar adeseori în cazul unor simptome ce indică o afec­ţiune cardiacă (suflu sistolic, dureri tora­cice, stare de rău...).

HOLTER ECG

Ce este?
Este o investigaţie care permite de­tec­tarea tulburărilor ritmului cardiac sau a conducţiei, care survin, în mod episo­dic, de-a lungul timpului. Este un fel de electrocardiogramă în minia­tură. Electrozii plasaţi pe tora­ce sunt legaţi printr-un cablu de un înregistrator portabil, care înregistrează impulsurile electrice ale inimii în 24 de ore din 48.
Cui îi e destinat?
Această investigaţie este indicată atunci când un simp­tom se poate datora unei ano­malii a ritmului sau a con­duc­ţiei cardiace (sincopă, stare de rău, palpitaţii nocturne).

ELECTROCARDIOGRAMĂ

Ce este?
Este examenul de bază în cardio­logie. Realizată în cabinetul medicului generalist sau al cardiologului, electro­car­diograma înregistrează, în câteva minute, impulsurile electrice ale inimii, prin intermediul unor electrozi plasaţi la nivelul încheieturii mâinilor, al gleznelor şi al pieptului, permiţând detectarea unor anomalii cardiace (tulburări ale ritmului sau ale conducţiei electrice, dificultăţi de oxigenare a inimii).

Cui îi e destinată?
Ar trebui să fie, sistematic, pentru spor­tivii de performanţă (inclusiv copiii) şi pentru persoanele trecute de 50 de ani, mai ales dacă sunt sedentare şi se (re)apu­că de sport, sau dacă au factori de risc cardiovascular (tabagism, hiperten­siune, obezitate abdominală...). Le este recomandată femeilor care doresc un tratament hormonal pentru menopauză.

PROBĂ DE EFORT

Ce este?
Este examenul ideal pentru a des­co­peri un ritm cardiac dereglat sau o vas­cu­larizare dereglată a inimii (ischemie), care nu apare decât la efort. Un aparat pen­tru electrocardiogramă cu 12 deriva­ţii este cuplat cu un exerciţiu fizic de in­tensitate progresivă, pe o bicicletă sta­tică sau un covor rulant. Acest test are loc într-un mediu spitalicesc, cu un car­dio­log, cu o infirmieră şi cu un material de reanimare la-ndemână. În cazul fe­meilor, se preferă frecvent ecografia de stres, care îmbină o ecografie cardiacă cu o stimulare a inimii, fie prin efort, fie prin perfuzia unui medicament.

Cui îi e destinată?
Este recomandată celor trecuţi de 50 de ani, care au factori de risc multipli de insuficienţă coronariană (hipercoles­te­rolemie, hipertensiune, tabagism, seden­tarism, diabet...). Dar şi în caz de simp­tome de insuficienţă coronariană (dureri toracice sau tăierea respiraţiei la efort, mai ales) şi, de asemenea, sportivilor.

SITUAŢII SPECIALE
Teste ce nu trebuie uitate

Atunci când se manifestă, o mare parte din afecţiuni au produs deja stricăciuni, uneori ireparabile. Este cazul maladiilor infec­ţioase ale ficatului, al patologiilor care fragilizează oasele şi al afecţiunilor respiratorii cronice.

Hepatite C şi B - Cel puţin o dată în viaţă

Depistarea hepatitelor B şi C se face printr-o simplă prelevare de sân­ge. Grosso modo, ar trebui să o efectuaţi şi dvs. dacă vi s-a făcut o transfuzie de sânge înainte de 1992, dacă aţi fost supuşi la acte medicale invazive înainte de 1997, dacă aţi folosit droguri şi dacă aţi avut un ta­tuaj, un piercing sau mai mulţi par­teneri sexuali. Mai nou, ministerele sănătăţii din Uniunea Europeană recomandă ca fiecare cetăţean între 18-60 de ani, să facă acest test cel puţin o dată în viaţa lui.
Depistarea hepatitei, ca şi cea a Sida, este gratuită şi anonimă în cen­trele de depistare.

Evaluarea respiraţiei - Chiar şi pentru nefumători

Este un examen ce-ar trebui să fie la fel de obişnuit precum măsura­rea tensiunii arteriale, mai ales la persoanele trecute de 40 de ani fu­mătoare sau nefumătoare şi la per­soa­nele expuse substanţelor poluan­te, profesionale sau domestice. Exa­menul, denumit spirometrie, constă în măsurarea cantităţii maximale de aer expirat, timp de o secundă. Este un instrument de diagnosticare util, în cazul astmului şi al maladiilor pulmonare obstructive cronice (MPOC). Medicul generalist poate efectua un prim test, cu un spiro­metru miniaturizat.
Dar respiraţia poate fi măsurată şi la domiciliu cu un debitmetru mi­nus­cul ("peak flow"), care se găseşte în farmacii şi înregistrează viteza maximală a ieşirii aerului din plă­mâni.

OsteodensiometriE - Pentru femeile de peste 60 de ani

Acest examen radiologic măsoa­ră densitatea minerală osoasă şi per­mite detectarea persoanelor cu risc de osteoporoză. Această patologie, care aduce după sine un risc ridicat de fracturi (la şold, la vertebre, la în­cheietura mâinii) afectează o femeie din trei, după instalarea menopauzei.

Testul HIV - Dacă a existat vreun risc

Testul de depistare SIDA le este recomandat intens celor care şi-au asumat vreun risc (raport sexual neprotejat, ruptură de prezervativ, folosirea aceleaşi seringi). Dar şi celor care vor să abandoneze prezer­vativul (cupluri stabile, dorinţa de a rămâne însărcinată) şi la început de sarcină. Testul este efectuat printr-o prelevare de sânge. Unele asociaţii propun, de asemenea, teste rapide, pornind de la o picătură de sânge din vârful degetului, interpretabile în 30 de minute. Dar care trebuie confir­ma­te, dacă sunt pozitive, printr-o prelevare normală de sânge. La fel ca şi autotestele salivare, care spe­răm că vor fi disponibile curând şi în farmaciile româneşti.