Oamenii de afaceri au simţit însă că e rost de profit în acest segment şi au inventat cimitirele private. Ele funcţionau, însă, la limita legii, de vreme ce niciun act normativ nu prevedea această posibilitate. Firmele respective se prevalau însă de faptul că serviciile funerare sunt private şi asimilau înfiinţarea şi funcţionarea unui cimitir acestui tip de afacere. Aşa că, în câţiva ani, au fost cumpărate terenuri de către investitori particulari care le-au parcelat şi vândut cu profit, ca locuri de veci.
Mai nou, Parlamentul a adoptat o lege - 102/2014, care reglementează existenţa cimitirelor private. Patriarhia Română s-a opus, acuzând faptul că, vreme de ani de zile, discuţiile pe marginea legii fiind mult mai vechi, nimeni nu a ţinut cont de propunerile ei, iar actul normativ va pune probleme celor care vor beneficia de locuri de veci în cimitirele private. La protestul Bisericii Ortodoxe se va ralia şi Biserica Catolică, îngrijorată, şi ea, de problemele legale care pot apărea pe parcursul derulării afacerii private. Surse sigure au declarat că pentru adoptarea acestei legi a făcut presiuni UDMR-ul, la schimb cu susţinerea pe care o acordă partidului aflat la guvernare, iar presa le-a făcut jocul, strigând că popii vor iarăşi bani şi se tem de concurenţa care ar putea să le ia caimacul. Ziariştii au scăpat din vedere că Biserica Ortodoxă nu e împotriva cimitirelor de stat şi că a propus ca viitoarele iniţiative private să coopteze şi statul în proiecte, pentru a evita abuzurile.
Iar abuzuri pot exista. Din belşug. Orice investitor în domeniul imobiliar poate să sesizeze din avion oportunitatea de a cumpăra un teren extravilan la preţ modic şi de a-l vinde, apoi, parcelat în bucăţele, ca locuri de veci. Doar că, spre deosebire de alte afaceri, aici, abia după ce vinzi tot şi faci profit, încep problemele. Pentru că locurile de veci rămân în responsabilitatea ta... pe veci. Cât credeţi că rezistă o firmă în România după ce şi-a văzut banii în buzunar şi a vândut toate mormintele? Zece ani, douăzeci? Să zicem că firma cu pricina a achiziţionat terenul printr-un credit imobiliar, pe care-l plăteşte băncii în zece sau douăzeci de ani. Dacă ea vinde toate locurile de veci în cinci ani, poate să-şi ia tălpăşiţa şi să-i lase pe proprietarii mormintelor şi cu banii luaţi, şi cu locul de veci ipotecat la bancă. În fond, s-au făcut astfel de afaceri cu apartamentele, de ce nu s-ar repeta acum cu mormintele? Apoi firma intră în faliment, iar banca - ce poate să facă altceva, decât să vândă silit terenul? Cu morţi cu tot!
Aici, legea care urmează să intre în vigoare are şi o salvare pentru cei îngropaţi "la privat". În caz de faliment al firmei, statul va prelua cimitirul. Şi creditul ipotecar, dacă există unul? Despre asta nu se spune nimic în lege şi tocmai asta e portiţa prin care, cred eu, se pot da câteva tunuri imobiliare. Creditul, în forma actuală, va rămâne cel mai probabil primăriilor. Curat afacere privată! În cârca statului, cum ne-am obişnuit...
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
