Istoric, specialist în studii sociale și relații internaționale, scriitor, canadianul Michael Ignatieff e descendentul unor familii aristocratice rusești ai căror membri au avut funcții importante în imperiul țarist din secolul XIX. Născut în 1947 din a doua generație de exilați, cu mamă englezoaică și studii în Canada și Marea Britanie (unde s-a și stabilit, lucrând la Cambridge), urmașul de conți și prinți ruși e un intelectual cu identitate și mentalitate occidentale, pentru care titlurile nobiliare, averile și funcțiile înalte avute de Ignatievi sub țarii Aleksandr III și Nikolai II nu mai constituie un motiv de superioritate socială. Dacă s-a decis, prin anii '80, să studieze și să reconstituie povestea familiei sale paterne, a făcut-o nu din orgoliu de castă, ci pentru că, odată cu ultimii martori din generația tatălui său, acest trecut păstrat selectiv în amintiri transmise oral de la părinți la copii tindea să se piardă. Ca istoric, Michael avea reperele de a se deplasa înapoi în timp pentru a recupera experiențele generațiilor anterioare, iar ca romancier - "o credință în puterea imaginației și empatiei de a sări peste prăpastia timpului". Ceea ce reușește de minune în acest volum pasionant ca un roman de aventuri, scris cu dubla perspectivă, a omului de știință care cunoaște în detaliu cronologia evenimentelor majore, a conjuncturilor în care s-au petrecut și biografia personajelor istorice marcante, dar și a scriitorului care-și recuperează strămoșii ca oameni vii, cu trup și suflet. Pentru asta are la îndemână albumul cu fotografii de familie, memoriile scrise de bunici anume pentru urmași, precum și poveștile rudelor care mai trăiau în anii '80. Detașată și personală (căci autorul ar vrea să înțeleagă și ce a ajuns până la el prin seva genetică a rădăcinilor), povestea Ignatievilor e ca un film documentar marca BBC. Ambii bunici paterni, Pavel Ignatiev și Natașa, născută Meșcerskaia, muriseră înainte de nașterea lui Michael, dar, din fericire, fiecare își scriseseră, cu gândul la nepoții canadieni, amintirile din Rusia. În aceste memorii sunt foarte prezenți și străbunicii, prințesa Ekaterina Galițin (strănepoată a lui Kutuzov) și contele Nikolai Ignatiev, ba chiar și generația anterioară, de pe la 1800. Personajele cu cea mai mare pondere și cele mai aventuroase biografii sunt străbunicul Nikolai și bunicul Pavel, cu soțiile lor. Primul, după ce s-a remarcat în Războiul Crimeei și a fost atașat militar la Londra, a fost trimis de țar să negocieze un tratat cu hanul din Buhara, apoi ca mediator între chinezi, britanici și francezi, la Pekin. Prin farmec propriu și abilități diplomatice obține acolo cesionarea definitivă în favoarea Rusiei a unor imense teritorii, la nord de Amur. Numit ambasador la Constantinopol, Nikolai Ignatiev, manipulator abil, inclusiv prin intermediul presei europene, ajunge cel mai puternic personaj din Bosfor, iar după războiul din 1877 e considerat în Rusia erou național. Ceea ce nu împiedică intrigile de curte, ce-i aduc dizgrația lui Aleksandr II. După asasinarea țarului, Aleksandr III îl numește ministru de Interne în 1881. În această calitate, slavofilul Nikolai n-a lăsat o imagine bună, cu vasta lui rețea de spioni și informatori din Ohrana reorganizată și legile antisemite brutale pe care le-a inițiat. Se credea salvatorul autocrației, era autoritar și orgolios și de aici i s-a tras mazilirea de la Curte. Cu fiul lui, Pavel, a fost sever. Copilul și apoi tânărul bolnăvicios și nevrotic, după studii de Drept, s-a stabilit pe vasta moșie ucraineană a familiei, și a devenit un nobil tolstoian, adept al monarhiei constituționale, pasionat de agricultură și preocupat de soarta țărănimii. Căsătorit cu Natașa (adusă din saloanele cosmopolite ale Kievului în conacul de țară pentru a dirija armata de servitori și a naște în fiecare an câte un băiat - au supraviețuit 5, dintre care Ghiorghi, tatăl autorului, e cel mai mic), Nikolai ajunge guvernator civil la Kiev, e remarcat de țar, numit ministru adjunct la Agricultură iar apoi, în 1914, primește funcția de ministru al Educației în ultimul cabinet al lui Nikolai II. Cele mai impresionante reconstituiri, după mărturiile directe ale bunicilor și unchilor încă în viață, sunt din 1917-1919, anii revoluției și ai războiului civil dintre albi și roșii, precum și salvarea în ultimul moment a Ignatievilor cu un vapor britanic. Curajul și puterea Natașei în sărăcia și umilința exilului din Anglia și Canada sunt pagini memorabile. "Eu sunt nepotul dezrădăcinării sale (...) un scriitor canadian expatriat ce are o soție englezoaică și o casă în nordul Londrei. Asta e povestea mea, pe care o creez din mers", scrie Michael. Iar fiului său, Theo, nici nu-i pasă de strămoși.