KLAUS JOHANNIS - "Preşedintele trebuie să-i aducă me­reu împreună pe cei responsabili, putere şi opoziţie, în vederea unui consens asupra marilor probleme ale ţării"

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, candidat la preşedinţia României din partea Alianţei Creştin Liberale

Am văzut pe un post de televiziune un ce­tă­ţean "de bine", revoltat că "unul, Johannis, a venit din Germania, şi-a luat cetăţenia română şi acum, io-te, nene, candidează la preşe­din­ţie". Un minut mai târziu, însuşi candidatul stângii, d-l Victor Ponta, se împăuna retoric: "Să nu-mi spună mie cineva că e un defect să fii ortodox şi român în ţara ta". Oare de ce n-a comentat domnul Ponta şi candidatura lui Kelemen Hunor, un maghiar de religie reformată? Nici domnul fost ministru al Culturii nu e ortodox... Dar d-l Kelemen nu este o "ţintă" electorală demnă de luat în seamă. În schimb, d-l Johannis îi suflă d-lui Ponta în ceafă, ca zmeul zmeilor din po­veste (în unele sondaje, chiar îl depăşeşte), drept care ne-am decis să-i facem "sasului luteran" din Sibiu, un portret cu propriile sale mărturisiri şi pro­fesiuni de credinţă. Totodată, ne rezervăm plăcerea de a-l găzdui în această pagină, dacă va binevoi, şi pe d-l Ponta. De îndată ce se vor sfârşi vacanţele.

"Este o coincidenţă cel puţin curioasă că, întotdeauna, după ce fac eu un pas în politică, şi ANI îmi găseşte o «incompatibilitate»"

- Sunteţi sas ardelean, o etnie cu care românii trăiesc în prietenie şi bună vecinătate de aproape o mie de ani. Pentru cititorii revistei noastre, care nu cunosc istoria Transilvaniei, ar fi potrivit să vorbiţi puţin despre rădăcinile dvs. Cine vă sunt strămoşii?

- Istoria saşilor este, în general, cunoscută. În urmă cu aproximativ 850 de ani, ei s-au aşezat în sudul şi centrul Transilvaniei. Toate indiciile arată că şi strămoşii mei direcţi au făcut parte din grupurile venite în secolele al XI-lea şi al XII-lea. Surse scrise indică numele "Johannis", încă din secolul al XVI-lea, la Cisnădie, lângă Sibiu. Bunicul meu din partea tatălui a fost, în secolul al XX-lea, primul Johannis care a venit în Sibiu. Fiind un mare iubitor de auto­mobile, a fost primul care a condus o maşină în oraş, stârnind senzaţie şi urmând să dezvolte o negustorie auto la Bucureşti, după al doilea război mondial.

- După ce aţi fost ales de patru ori primar în Sibiu, un oraş căruia i-aţi dat o nouă înfăţişare, pur­tându-l spre gloria de a fi devenit capitală culturală euro­pea­nă, v-aţi lăsat molipsit de politică şi aţi ales Bucu­reştiul. Ce spun familia dvs., pri­etenii apro­piaţi şi concetăţenii, despre această decizie care pune capăt liniştii dvs. ardeleneşti?

- Constat cu bucurie că în momentul de faţă există un larg sprijin în Sibiu pentru candidatura mea. Soţia mă sprijină total şi-şi doreşte să câştig. Pe de altă parte, sunt sibieni care spun: "Ar fi excelent dacă aţi ajunge acolo, dar ar fi bine să rămâneţi şi la pri­mărie...". Acest lucru îmi place, pentru că este o con­firmare a faptului că am făcut ceva în acel oraş, unde oamenii îşi doresc să rămân.

- Cu educaţia dvs. de tip german, nu vă e teamă de uşurătatea balcanică a Capitalei, unde înţelege­rile nu durează mai mult de o zi şi totul e luat în derâdere? Nu vă e teamă de capcanele politicii dâm­boviţene?

- N-am niciun motiv să mă tem, cum nimeni n-are niciun motiv să se teamă de mine... Nu sunt, to­­tuşi, chiar "nou" în Bucureşti... E deja un an şi jumătate de când sunt membru în conducerea PNL şi am avut şi înainte numeroase contacte şi colaborări. Nu am venit chiar "de ieri" în politica naţională şi am foarte mulţi colegi cu care mă înţeleg excelent. Nu văd aici niciun fel de incompatibilitate...

- Ieşirea dvs. în prim-planul scenei politice a creat imediat reacţii. Printre acuzaţiile care vi se aduc sunt invocate incompatibilitatea raportată de Agenţia Naţională de Integritate - ANI (între func­ţia de primar şi aceea de lider politic) şi achiziţia "du­bioasă" a şase case în Sibiu.

- Cu ANI sunt foarte încrezător că voi trece şi de ul­timul hop. Toate rapoartele de până acum ale agen­ţiei au fost anulate de instanţă, am câştigat pe toată linia. Nici de apelul ANI la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu mi-e teamă. Acesta se va judeca probabil în 2015, dar nu văd posibil un alt verdict decât res­pin­gerea acuzaţiilor ce mi se aduc. Nu vreau să acuz ANI că face dosare politice, dar este o coincidenţă cel puţin curioasă că întotdeauna după ce fac eu un pas în politică, şi ANI îmi găseşte o "incompatibilitate", anulată în cele din urmă de justiţie. Cât despre case, nu-mi fac nici în cazul lor vreo problemă. Ce am, am cumpărat împreună cu soţia, este munca vieţii noastre şi a părinţilor şi bunicilor noştri. Nu am de ce să mă ascund, nici nu cred că este o mare avere care trebuie foarte complicat motivată. Absolut toate casele/apar­tamentele au fost legal achiziţionate şi nu există niciun fel de afaceri dubioase la mijloc.

"Am ţinut neapărat să vin cu o viziune pe zece ani"

- Aţi vorbit deseori de un "proiect de ţară", concept de care clasa politică s-a ferit în ultimii 25 de ani. Cum arată viitorul României imaginat de Klaus Johannis?

- Am ţinut neapărat să vin cu o viziune pe zece ani. Multe dintre nerealizările noastre se datorează lipsei unui plan, a unui proiect pe termen mai lung. Există tendinţa de a face proiecte pe termen scurt şi foarte scurt, pe maximum 4 ani, cât este un mandat de parlamentar, primar sau consilier. Cea mai mare par­te a politicienilor şi a partidelor vin cu proiecte, nimic de zis, dar pe termene scurte. Or, majoritatea proble­melor ţării nu pot fi rezolvate decât pe termen lung, un răstimp care să permită aplicarea unei anu­mite politici. Cred că schimbarea de paradigmă, de la ter­menele scurte, la termene lungi şi foarte lungi, ne va face bine, pentru că vom vedea lucrurile într-o altă pers­pectivă. O abordare economică sănă­toa­să nu se poate face decât pe zece, douăzeci de ani. Un sistem de educaţie performant nu poate cuprinde mă­suri doar pentru următorul an şcolar. Gândirea trebuie să mear­gă mult mai departe. În context, rolul meu, ca even­tual preşedinte al României, va fi să concep vi­ziuni şi să iniţiez dezbateri între politicieni, specialişti şi organizaţiile neguvernamentale, pentru a găsi cele mai bune soluţii. Preşedintele trebuie să-i aducă me­reu împreună pe cei responsabili, putere şi opoziţie, în vederea unui consens asupra marilor probleme ale ţării. Ne lipseşte, în sfera politică, abordarea consen­suală. Şi este păcat. Vă dau două exemple unde Ro­mâ­nia a avut o abordare consensuală, cu rezultate ex­cepţionale: NATO şi UE. Două mari proiecte de ţară, de care ne bucurăm în prezent.

"Autonomia pe criterii etnice nu mi se pare deloc o idee bună"

- Una din problemele grave ale ţării, care preo­cupă mai mult populaţia decât pe guvernanţi, este presiunea exercitată de UDMR, pentru realizarea autonomiei teritoriale pe criterii etnice, un demers susţinut pe faţă de Ungaria. Ce ar spune preşe­din­tele Klaus Johannis despre aceste pretenţii care ame­ninţă unitatea statului român?

- Regionalizarea sau autonomia pe criterii etnice nu mi se pare deloc o idee bună. Cred că trebuie să dis­cutăm în continuare dacă vrem sau nu regio­na­li­zarea administrativă. Să vedem dacă merită să păs­trăm acest concept în atenţia publică. Despre con­ceptul autonomiei aşa-numitului "Ţinut Secuiesc", afirm categoric că nu este unul dintre conceptele pe care eu le-aş promova.

- Aţi apreciat crearea parteneriatul strategic cu SUA, intrarea ţării noastre în NATO şi în UE. Cum veţi aborda politica externă a României, în cazul când veţi fi ales preşedinte?

- În acest domeniu nu este nevoie să reinventăm roata. Nu trebuie să facem mari schimbări faţă de po­litica de până acum. Politica externă a României se ba­zează pe trei piloni: parteneriatul strategic cu Sta­tele Unite, apartenenţa la NATO şi la Uniunea Eu­ro­peană. Aceşti piloni definesc poziţia Ro­mâniei, sunt ga­ranţia securităţii României. Nu voi propune nicio nouă abordare, cea de până acum este suficientă pen­tru a consolida poziţia şi a garanta secu­ritatea ţării. Pe scurt, ca preşedinte al României, voi fi garantul con­tinuării marilor direcţii de politică ex­ternă şi de securitate naţională. Dacă voi fi ales pre­şe­dinte, voi susţine creşterea bugetului Apărării. Con­sider că ţinta în­tregii clase politice trebuie să fie asi­gu­rarea constantă a unei finanţări anuale de 2% din PIB. Nu voi ac­cepta, ca preşedinte, să continuăm să facem aşa-zise economii la buget, refuzând sau amâ­nând ocupa­rea unor posturi care asigură reprezentarea ţării în structurile NATO.

- Independenţa şi eficienţa justiţiei reprezintă unul din marile câştiguri ale ţării din ultimii ani. Ce strategii veţi aplica în acest domeniu? Lupta îm­po­triva corupţiei va continua, sub eventuala dvs. pre­şedinţie?

- Dacă voi fi ales preşedinte, voi fi garantul inde­pendenţei justiţiei şi al funcţionării neîngrădite a sta­tului de drept, a domniei legii. Dimensiunea mi­litară şi politică a parteneriatului nostru strategic cu SUA este excelentă, dar dimensiunea economică tre­buie să devină la fel de dinamică. Nu putem atinge acest obiectiv decât dacă România va avea un stat de drept puternic. Între mediul favorabil investiţiilor şi statul de drept este o legătură foarte strânsă. Este ne­voie să avem instituţii puternice, care să lupte îm­potriva corupţiei, pentru a arăta investitorilor că dom­nia legii funcţionează.

- Susţinătorii dvs. ar dori cu siguranţă să ştie cum veţi aborda relaţiile cu Basarabia (Republica Mol­do­va)? Chiar dacă a fost scos de pe agenda oficială, visul unirii celor două ţări româneşti mai există.

- Relaţia noastră cu Republica Moldova este una specială, rămâne una specială şi trebuie tratată în mod special. Avem o istorie comună, avem o limbă co­mu­nă, o tradiţie şi o cultură comună, chiar şi un fel de a fi comun. Ceea ce trebuie să facem este să găsim proiecte co­mune care să aprofundeze această relaţie specială. După cum ştim, cel de-al doilea stat ro­mânesc şi-a în­ceput parcursul către Uniunea Euro­peană. Noi trebuie să sprijinim cu tot ce putem acest demers, pentru a ne regăsi membri în UE, într-un termen rezonabil. Avem, aş zice, obligaţia să sprijinim Republica Moldova în privinţa energiei, dar şi s-o sprijinim, pe cât ne va fi cu putinţă, în plan economic, mai ales în contextul situaţiei din Ucraina şi al em­bargoului comercial instituit de Rusia.

"Relaţia mea cu domnul Băsescu este o non-relaţie"

- Aparţineţi unei etnii care a avut o contribuţie importantă la civilizaţia Transilvaniei şi cu care românii n-au intrat niciodată în conflict. Care ar trebui să fie poziţia statului nostru faţă de mino­rităţile româneşti din jurul României, în special cele din Serbia, Bulgaria, Ungaria şi Ucraina?

- Noi, ca stat, avem obligaţia să ne pese de aceşti oameni. Pe de altă parte, întrucât nu există o abordare unitară la nivelul UE în această privinţă, nu trebuie să căutăm rezolvarea la Bruxelles, ci prin discuţii directe, bilaterale, la nivelul cel mai înalt, cu vecinii respectivi. Discuţii prieteneşti, dar ferme. Statul nostru are la îndemână soluţii de sprijin pentru aceste minorităţi, în mod legal; mai rămâne să le pună în aplicare. Ca preşedinte, nu voi pierde nicio clipă din vedere aceste lucruri.

- Adversarii dvs. politici vă acuză de relaţii secrete cu preşedintele Băsescu, de continuarea re­gi­mului său sub un alt nume. Cum comentaţi?

- Relaţia mea cu domnul Băsescu este o non-re­laţie, mai ales de când a respins nominalizarea mea la funcţia de prim-ministru. Când am încurajat crea­rea unui mare partid de dreapta, împreună cu PDL, am spus că vrem să construim ceva nou pentru viitor, nu pen­tru trecut. D-l Băsescu şi regimul domniei-sale sunt de domeniul trecutului, cei zece ani s-au ter­mi­nat. Noi vrem să mergem înainte, să găsim soluţii pentru a face România prosperă şi puternică. Sigur, trebuie să învăţăm din trecut, dar trebuie să plani­fi­căm pentru viitor. Această falsă abordare, a conti­nuării, de către ACL, a regimului Băsescu, este peni­bilă şi de­notă, pentru mine, o lipsă de viziune a PSD-ului şi a lui Victor Ponta, şi, totodată, un subterfugiu pentru lipsa unui proiect de dezvoltare concret, cu care să vină în faţa românilor.

"La Roşia Montană s-a pornit, din capul locului, cu stângul şi nu trebuie continuat pe aceeaşi cale"

- La loc de frunte în campaniile revistei "For­mula AS" se află marile teme ecologice: tăierea ile­gală şi abuzivă a pădurilor, exploatarea aurului la Roşia Montană, gazele de şist etc. Dvs. cum abor­daţi aceste probleme?

- A fi ecologist este de dorit să fie o atitudine generalizată în societate. Politicienii trebuie obligaţi de ONG-uri să găsească, prin legi adecvate, cele mai bune soluţii pentru evitarea poluării, a proiectelor dă­unătoare pentru mediu, a defrişărilor ilegale, produ­că­toare de catastrofe, cum s-a întâmplat recent. Faţă de resursele ei, România ar trebui să aibă o atitudine res­ponsabilă, statul urmând să exploateze în avan­tajul său bogăţiile subsolului. Nu putem avea o abor­dare prin care epuizăm în câţiva ani o întreagă re­sursă de aur, să spunem, cum e cazul la Roşia Mon­tană. Acel aur probabil că trebuie exploatat, dar nu în cinci ani, ci într-o sută cincizeci, în câteva ge­ne­raţii. Locuri de muncă nu doar pentru azi, ci şi pentru strănepoţii minerilor de azi! De fapt, la Roşia Mon­tană s-a pornit din capul locului cu stângul şi nu trebuie continuat pe aceeaşi cale. Nu putem fi de acord cu o tehnologie care poate să ducă la catas­trofe, cum s-a întâmplat zi­lele trecute în Canada. Trebuie căutate tehnologii mo­derne, performante, care să protejeze şi patri­moniul arheologic unic de acolo. Locuri de muncă, păstrarea patrimoniului va­lo­ros, reprezentat de gale­riile miniere romane, ex­ploatarea zăcământului prin metode nepoluante: acesta este triunghiul posibil la Ro­şia Montană, şi nu altul! La gazele de şist, ches­tiunea este oarecum simi­lară. Si­gur, trebuie să explo­răm, să ştim ce avem. Ori­ce ţa­ră vrea să ştie ce re­sur­se are. Dar, la exploa­tare, trebuie să avem grijă. Frac­turarea este o teh­nologie scumpă. Din cauza crizei, a intrat în zona de profitabilitate, dar mai sunt foarte multe semne de în­tre­bare. De aceea, trebuie să vedem dacă tehnologia este sau nu periculoasă pentru oameni. Dacă avem în­doieli, mai bine aşteptăm vremuri mai bune, când va fi găsită o altă tehnologie.

- Sunt mulţi militanţi care ar dori să cunoască poziţia dvs. faţă de ONG-uri, faţă de societatea civilă. Preşedinţii de până acum n-au dovedit prea multă înţelegere pentru acest sector al societăţii...

- Organizaţiile neguvernametale sunt foarte im­portante pentru o societate sănătoasă. Iniţiativele ce­tă­ţeneşti care se manifestă în paralel cu viaţa politică trebuie luate în seamă şi, mai mult decât atât, trebuie sprijinite. În Europa de Vest, există incom­pa­rabil mai multe ONG-uri decât în România, cu rezultate im­pre­sionante. De la oprirea unor trenuri cu deşeuri nu­cleare, până la oprirea lucrărilor unor autostrăzi ce ame­ninţau colonii de rozătoare sau de păsări pro­te­jate, forţa organizaţiilor este recunoscută cu deosebit respect de societate.

"Securitatea, integritatea şi unitatea statului român nu sunt negociabile"

- Un capitol dramatic al luptei societăţii civile sunt retrocedările abuzive de proprietăţi în Transil­vania. Statul plăteşte a doua oară ceea ce a plătit cu vârf şi îndesat în 1926. Din ce cauză se întâmplă astfel de lucruri nedrepte?

- Din cauza legislaţiei româneşti. Întregul corp de legi pe retrocedări a fost incomplet şi a dus la foarte multe sincope. Aici trebuie intervenit; luate toa­te le­gile de până acum şi modificate, clarificate. Gre­­şeala a fost că parlamentul s-a apucat foarte târziu de aces­te legi, care au fost votate în etape şi, până în zi­ua de azi, guvernele au venit cu ordonanţe care au bul­­versat totul. S-a lucrat atât de netransparent, încât nici nu-i de mirare că s-au înregistrat tot felul de erori.

- Liderii cei mai importanţi ai statului vecin, Un­garia, vin în "excursii" în România şi declan­şează, prin declaraţiile lor, adevărate turbulenţe în relaţiile bilaterale, punând în pericol, potrivit MAE, tratatul de prietenie româno-ungar. Cum vedeţi aceste lucruri?

- Când afirmaţiile acestor lideri sunt extremiste, când vor să pună în discuţie graniţele stabilite la Tria­non, nu trebuie să le dăm prea multă importanţă. Ele tre­buie, totuşi, combătute. Clar şi răspicat. Dar dis­cu­ţia nu trebuie dusă prea sus. Replicile trebuie să vină de la istorici, de la jurnalişti, de la deputaţi, de la or­ga­nizaţii neguvernamentale. Desigur, declaraţiile aces­tea belicoase nu sunt binevenite, ele rănesc sen­si­bilitatea românească, dar nu trebuie să uităm nicio clipă că suntem membri ai Uniunii Europene şi ai NATO, iar acest lucru îl ştiu şi ei... Securitatea, inte­gri­tatea şi unitatea statului român nu sunt nego­cia­bi­le.