În căutarea unui căţel dispărut, am ajuns să vizitez de câteva ori adăposturile de câini din Bucureşti. Îţi trebuie inimă tare ca să rezişti în vacarmul de lătrături chinuite ale sutelor de animale. Fiecare ar vrea să scape din crâncenele boxe de metal, în care disperarea şi durerea vestesc o moarte sigură, administrată barbar, de oameni fără Dumnezeu. Este spaţiul fărădelegii, unde justiţia şi milostenia sunt ignorate pe altarul lăcomiei fără margini. Baza acţiunii celor care ucid este o lege dezonorantă, votată sub presiunea televiziunilor tabloide de o majoritate parlamentară speriată de vociferările câtorva inchizitori nervoşi de pe ecrane. Astăzi, legea este suspendată de Curtea de Apel Bucureşti, dar suspendarea pare a fi ignorată de şeful şi de unii angajaţi ai aşa-zisei autorităţi pentru protecţia animalelor (ASPA).
Printre medicii veterinari care s-au opus de la început campaniei de ucidere a câinilor fără stăpân se află dr. Ionuţ Lungu, un profesionist al cărui cuvânt ar trebui să determine parlamentul să iniţieze schimbarea legii care ne face de râs în Europa.
"O lege care face legală crima"
- Care sunt provocările cele mai dureroase ale unui medic veterinar din zilele noastre?
- Din punctul meu de vedere, ca practicant al medicinei veterinare atât în mediul urban, cât şi în cel rural, cele mai dureroase aspecte ale acestei profesii sunt următoarele: lipsa de informare, uneori de educaţie, a proprietarilor, în legătură cu animalul pe care-l deţin; mijloacele financiare precare ale unora dintre proprietarii de animale şi, poate cel mai dureros, legislaţia precară din domeniul protecţiei animalelor. Pe de altă parte, medicina veterinară este practicată, mai ales în zonele rurale, de indivizi fără pregătire de specialitate, care se substituie medicului veterinar. Acţiunile lor sunt adesea haotice, "tratamentele" fac mai mult rău decât bine animalelor, iar proprietarii apelează la adevăratul medic veterinar numai când este prea grav, sau prea târziu.
- Mulţi români sunt revoltaţi de legea care permite eutanasierea câinilor comunitari, cel mai retrograd act normativ din Europa. Ce părere aveţi de existenţa acesteia?
- Corectă ar fi denumirea: "Legea de ucidere a animalelor sănătoase", adică legea care face legală crima. Pentru că eutanasia are o altă definiţie: inducerea pe cale medicală a morţii fără durere la pacienţii cu afecţiuni incurabile, irecuperabili. Bineînţeles că nu sunt de acord cu ea, pentru că, la nivel local, noi, medicii veterinari, nu am fost consultaţi (nici chiar medicii de la adăposturile de câini, adică cei direct implicaţi în această problemă). Aşa cum s-au luat multe hotărâri în această ţară, legea uciderii câinilor comunitari a fost luată într-un moment de criză emoţională, bazată pe un caz izolat. Nimeni nu s-a gândit că direct responsabilă pentru moartea copilului Ionuţ este bunica acestuia, care nu l-a supravegheat; nu am auzit nicăieri că aceasta ar fi cercetată pentru neglijenţă sau altceva. Pe proprietatea pe care copilul a intrat şi a murit, putea fi o groapă în care să cadă, putea fi un gard în care să se spânzure sau puteau fi pedofili sau violatori, criminali. Care ar fi fost legea atunci? Toate gropile din România ar fi fost astupate, toate gardurile - dărâmate, toţi pedofilii, violatorii şi criminalii - eutanasiaţi sau puşi pe scaunul electric? Ca orice lege promulgată sub imperiul emoţiilor şi furiei generale, al presiunii exercitate de media, s-a dovedit un text negândit, o lege care contravine altor legi din interiorul aceluiaşi stat (vezi Legea protecţiei animalelor), o lege care nu-şi găseşte norme de aplicare, care este contestată şi suspendată şi care este şi contrară legislaţiei europene. Dar care, după cum era de aşteptat, a dat apă la moară unei categorii umane care de mult timp o aştepta: a celor care, dintr-un instinct criminal nativ (pentru că aşa ceva nu se poate dobândi, trebuie să te naşti cu el), omoară câini, erijându-se în protectori ai copiilor sau cine mai ştie ai cui, la umbra acestui simulacru legislativ. Dacă, până la apariţia legii, câinii erau omorâţi când şi de cine poftea, fără ca poliţia sau alte instituţii să se implice şi să ia măsuri, acum, indivizi sadici (care în state civilizate sunt aruncaţi în închisori pentru acte de cruzime, fiind consideraţi potenţiale pericole pentru semenii lor) ucid fără milă patrupezii lipsiţi de apărare, fără să li se întâmple nimic.
"Medicii veterinari din adăposturi sunt plătiţi pe kilogram de câine ucis"
- Deşi Curtea de Apel a suspendat eutanasierea, veterinarii din adăposturi au avut ordin să omoare mai departe. Ce statut au aceşti medici? Ei n-au depus acelaşi jurământ ca dvs.?
- Ca în orice alt domeniu, există indivizi care nu fac cinste profesiei lor. Aceşti "medici" sunt cei care ar face orice pentru bani. Pentru că ei sunt plătiţi în urma licitaţiilor la care au participat şi pe care le-au câştigat. Atenţie: sunt plătiţi pe kilogram de câine ucis. Da, ştiu că sună înfiorător, dar primăriile dintr-o ţară europeană numită România fac ofertele de licitaţie pe kilogram de câine, de parcă am vorbi de cartofi sau ceapă! Sunt oameni care nu pot trăi de pe urma exercitării legale şi morale a profesiei, din diverse motive, iar eu, unul, intuiesc ca motiv major incompetenţa. Acest refugiu - uciderea câinilor pe bani - le convine de minune şi, culmea, li se oferă şi protecţia autorităţilor. Eu nu îmi aduc aminte ca la Facultatea de Medicină Veterinară să fi învăţat să ucidem animale sănătoase, lipsite de apărare, şi nici nu aş putea să fac aşa ceva vreodată, deoarece, la intrarea în profesie, am jurat, printre altele, să exercit profesiunea în spiritul normelor Codului de deontologie medical-veterinară şi să-mi folosesc toate cunoştinţele profesionale şi ştiinţifice pentru promovarea şi apărarea sănătăţii animalelor, nu pentru uciderea lor. Consider, de aceea, că medicul veterinar care ucide animale sănătoase îşi pierde atributul de bază al profesiei - lupta pentru viaţa şi bunăstarea animalului - şi este o ruşine pentru profesia noastră.
"Mă simt frustrat şi ruşinat de ţara mea"
- Eu, ca medic veterinar, mă simt frustrat, năpăstuit, ruşinat de ţara mea. Toate categoriile vulnerabile - bătrâni, copii, animale - sunt neglijate, există o ignoranţă ucigătoare, singura lege care funcţionează cu adevărat este cea a junglei: supravieţuiesc numai cei puternici. Tot sistemul de gestionare a problemei câinilor comunitari este defectuos. În opinia mea, cheia succesului rezolvării acestei probleme este tocmai realizarea unui front comun al autorităţilor publice locale cu ONG-urile şi mass media, iar acest tip de colaborare, existent în Brăila, oraşul în care îmi exercit profesia în prezent, poate constitui un exemplu. La noi, preşedinţii organizaţiilor "Suflet lângă suflet" şi "Vreau să fiu liber", Cosmin Cândea şi Ani Zorilă, militanţi pentru drepturile animalelor, au găsit la primarul municipiului, prof. dr. Aurel Simionescu, înţelegerea şi deschiderea necesare. Primarul se implică direct în coordonarea adăposturilor publice, pentru a se asigura de buna lor funcţionare şi, de asemenea, sprijină şi promovează campaniile de sterilizare şi adopţie. Aşa-zisul sistem de capturare şi sterilizare în adăposturi funcţionează în România de ani buni de zile. Dacă animalele ar fi fost strânse de pe străzi şi sterilizate în adăposturi, apoi returnate pe străzi, cum se proceda înainte de apariţia Legii eutanasierii, acum nu ne-am mai fi confruntat cu populaţii-record de câini comunitari. Încă o dată spun: ca medic veterinar, mă simt mic, frustrat, umilit, blestemat, ghinionist şi ruşinat în ţara mea. Am devenit recent membru al RCVS (Colegiul Regal al Medicilor Veterinari din Anglia) şi mă gândesc să plec să-mi practic meseria acolo, unde, atât animalelor, cât şi oamenilor, are cine să le poarte de grijă, şi toţi o fac legal, moral şi profesionist.
Dr. Marian Dorobanţu
Medic primar la Clinica BIOVET din Bucureşti
Medicul primar veterinar Marian Dorobanţu este foarte cunoscut în unele comune şi mici oraşe de provincie din sudul şi sud-estul ţării. Acolo îşi petrece aproape o lună de zile pe an, operând (castrând) gratuit câini şi pisici, cu şi fără stăpân. Face acest lucru împreună cu câteva ONG-uri reunite sub sigla "Chance C.A.R.E.S. Romania" şi "Lamento Rumeno Onlus Italia". Castrarea gratuită, altminteri destul de costisitoare, îi ajută pe mulţi iubitori de animale să-şi împlinească dorinţa de a adopta un câine sau o pisică.
- Îndepliniţi gratuit un important serviciu social, domnule doctor. Aşa ceva mai rar, în zilele noastre...
- Eu şi ONG-urile care organizează aceste campanii considerăm că sterilizarea este soluţia umană de a rezolva problema câinilor şi pisicilor, cu şi fără stăpân. De aceea, încercăm să reducem suferinţa inutilă. Există o mare diferenţă între România rurală şi România urbană, din punct de vedere al modului cum este văzut câinele. Dacă, în mediul urban, în marea majoritate a cazurilor, câinele este un animal de companie, la ţară, câinii sunt trataţi ca nişte animale de pază, având un rang inferior, chiar şi faţă de păsările din curte; sunt ţinuţi în lanţ, hrăniţi cu resturi, pedepsiţi atroce pentru orice "greşeală" (fuga din lanţ, uciderea unei găini etc). Puii acestora sunt de regulă nedoriţi şi ucişi, de multe ori imediat după fătare. În consecinţă, campaniile noastre se adresează în special acestor câini din zone rurale sau din oraşe mici.
- Care este rolul medicului veterinar în societatea românească, unde sunt mulţi iubitori de animale, dar şi mulţi "terminatori" de ocazie?
- Într-o astfel de societate, medicul veterinar ar trebui să facă educaţie medicală şi civică, să le arate oamenilor cum pot convieţui în armonie cu animalele şi care sunt beneficiile acestei convieţuiri. Câinele nu poate fi eliminat din viaţa societăţii, aşa cum nici calul nu poate fi eliminat, omenirea a evoluat cu ei. Aş putea spune că sunt inseraţi în codul nostru genetic.
- Cum ar fi dacă toţi medicii veterinari din România ar lupta pentru viaţa animalelor, în special a câinilor?
- Medicii veterinari chiar luptă pentru salvarea vieţii animalelor; sunt condamnaţi să facă asta, cel puţin dacă vor să profeseze şi să trăiască din această meserie. Din păcate, asistenţa medical-veterinară este o ramură privată a medicinei veterinare, care se ghidează după regulile capitalismului. Cu toate acestea, marea majoritate a cabinetelor veterinare oferă, după posibilităţi, reduceri sau gratuităţi pentru câinii fără stăpân.
- Delfinii au fost definiţi în Florida "persoane non umane". Credeţi că şi câinii sunt, şi ar trebui să fie numiţi în mod oficial, persoane non umane?
- Am avut multe situaţii în practica mea medicală, care m-au impresionat profund. Câinii sunt ca nişte copii: dependenţi de oameni, pot fi veseli sau trişti, se joacă, gândesc, suferă şi, nu în ultimul rând, sunt foarte sinceri. Da, cred că nu ar fi nicio exagerare dacă ar fi numiţi "persoane non umane".
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
