Dr. IONUȚ LUNGU - "Legea eutanasierii câinilor este contestată și suspendată de justiție și este contrară legislației europene"

Ion Longin Popescu
Medic primar veterinar, membru al Colegiului Regal al Medicilor Veterinari din Anglia

În căutarea unui cățel dispărut, am ajuns să vizitez de câteva ori adăposturile de câini din București. Îți trebuie inimă tare ca să reziști în vacarmul de lătrături chinuite ale sutelor de animale. Fiecare ar vrea să scape din crâncenele boxe de metal, în care disperarea și durerea vestesc o moarte sigură, administrată barbar, de oameni fără Dumnezeu. Este spațiul fărădelegii, unde justiția și milostenia sunt ig­norate pe altarul lăcomiei fără margini. Baza acțiunii celor care ucid este o lege dezonorantă, votată sub pre­siunea televiziunilor tabloide de o majoritate par­lamentară speriată de vociferările câtorva inchizitori nervoși de pe ecrane. Astăzi, legea este suspendată de Curtea de Apel București, dar suspendarea pare a fi ignorată de șeful și de unii angajați ai așa-zisei auto­rități pentru protecția animalelor (ASPA).
Printre medicii veterinari care s-au opus de la în­ceput campaniei de ucidere a câinilor fără stăpân se află dr. Ionuț Lungu, un profesionist al cărui cuvânt ar trebui să determine parlamentul să inițieze schim­barea legii care ne face de râs în Europa.

"O lege care face legală crima"

- Care sunt provocările cele mai dureroase ale unui medic veterinar din zilele noastre?

- Din punctul meu de vedere, ca practicant al me­di­cinei veterinare atât în mediul urban, cât și în cel ru­ral, cele mai dureroase aspecte ale acestei profesii sunt următoarele: lipsa de informare, uneori de edu­cație, a proprietarilor, în legătură cu animalul pe ca­re-l dețin; mijloacele financiare precare ale unora din­tre proprietarii de animale și, poate cel mai dureros, legislația precară din domeniul protecției animalelor. Pe de altă parte, medicina veterinară este practicată, mai ales în zonele rurale, de indivizi fără pregătire de specialitate, care se substituie medicului veterinar. Ac­țiunile lor sunt adesea haotice, "tratamentele" fac mai mult rău decât bine animalelor, iar proprietarii apelează la adevăratul medic veterinar numai când este prea grav, sau prea târziu.

- Mulți români sunt revoltați de legea care per­mite eutanasierea câinilor comunitari, cel mai re­trograd act normativ din Europa. Ce părere aveți de existența acesteia?

- Corectă ar fi denumirea: "Legea de ucidere a ani­­malelor sănătoase", adică legea care face legală cri­ma. Pentru că eutanasia are o altă definiție: indu­ce­rea pe cale medicală a morții fără durere la pacienții cu afecțiuni incurabile, irecuperabili. Bineînțeles că nu sunt de acord cu ea, pentru că, la nivel local, noi, me­di­cii veterinari, nu am fost consultați (nici chiar me­dicii de la adăposturile de câini, adică cei direct im­pli­cați în această problemă). Așa cum s-au luat multe ho­tărâri în această țară, legea uciderii câinilor comunitari a fost luată într-un moment de criză emo­țională, bazată pe un caz izolat. Nimeni nu s-a gândit că direct res­pon­sabilă pentru moartea copilului Ionuț este bunica acestuia, care nu l-a supravegheat; nu am auzit nicăieri că aceasta ar fi cercetată pentru negli­jență sau altceva. Pe proprietatea pe care copilul a in­trat și a murit, putea fi o groapă în care să cadă, putea fi un gard în care să se spânzure sau puteau fi pedofili sau violatori, cri­mi­nali. Care ar fi fost legea atunci? Toate gropile din Ro­mânia ar fi fost astupate, toate gar­durile - dărâmate, toți pedofilii, violatorii și crimi­nalii - eutanasiați sau puși pe sca­unul electric? Ca orice lege promulgată sub impe­riul emoțiilor și furiei ge­nerale, al presiunii exercitate de media, s-a dovedit un text negândit, o lege care contravine altor legi din interiorul aceluiași stat (vezi Legea protecției ani­malelor), o lege care nu-și găsește norme de apli­care, care este contestată și suspendată și care este și con­trară legislației europene. Dar care, după cum era de așteptat, a dat apă la moară unei categorii umane care de mult timp o aștepta: a celor care, dintr-un instinct criminal nativ (pentru că așa ceva nu se poate dobândi, trebuie să te naști cu el), omoară câini, eri­jându-se în protectori ai copiilor sau cine mai știe ai cui, la umbra acestui simulacru legis­lativ. Dacă, până la apariția legii, câinii erau omorâți când și de ci­ne poftea, fără ca poliția sau alte instituții să se im­plice și să ia măsuri, acum, indivizi sadici (care în state ci­vi­lizate sunt aruncați în închisori pentru acte de cru­zime, fiind considerați potențiale pericole pentru se­menii lor) ucid fără milă patrupezii lipsiți de apă­ra­re, fără să li se întâmple nimic.

"Medicii veterinari din adăposturi sunt plătiți pe kilogram de câine ucis"

- Deși Curtea de Apel a suspendat eutanasierea, veterinarii din adăposturi au avut ordin să omoare mai departe. Ce statut au acești medici? Ei n-au depus același jurământ ca dvs.?

- Ca în orice alt domeniu, există indivizi care nu fac cinste profesiei lor. Acești "medici" sunt cei care ar face orice pentru bani. Pentru că ei sunt plătiți în urma licitațiilor la care au participat și pe care le-au câștigat. Atenție: sunt plătiți pe kilogram de câine ucis. Da, știu că sună înfiorător, dar primăriile dintr-o țară europeană numită România fac ofertele de licitație pe kilogram de câine, de parcă am vorbi de cartofi sau ceapă! Sunt oameni care nu pot trăi de pe urma exercitării legale și morale a profesiei, din diverse motive, iar eu, unul, intuiesc ca motiv major in­competența. Acest refugiu - uciderea câinilor pe bani - le convine de minune și, culmea, li se oferă și protecția autorităților. Eu nu îmi aduc aminte ca la Facultatea de Medicină Veterinară să fi învățat să ucidem animale sănătoase, lipsite de apărare, și nici nu aș putea să fac așa ceva vreodată, deoarece, la intrarea în profesie, am jurat, printre altele, să exercit profesiunea în spiritul normelor Codului de deon­tologie medical-veterinară și să-mi folosesc toate cu­noș­tințele profesionale și științifice pentru pro­movarea și apărarea sănătății animalelor, nu pentru uciderea lor. Consider, de aceea, că medicul veterinar care ucide animale sănătoase își pierde atributul de bază al profesiei - lupta pentru viața și bunăstarea animalului - și este o rușine pentru profesia noastră.

"Mă simt frustrat și rușinat de țara mea"

- Cum vedeți, din experiența proprie, rezolvarea problemei câinilor comunitari?

- Eu, ca medic veterinar, mă simt frustrat, nă­păs­tuit, rușinat de țara mea. Toate categoriile vulnerabile - bătrâni, copii, animale - sunt neglijate, există o ignoranță ucigătoare, singura lege care funcționează cu adevărat este cea a junglei: supraviețuiesc numai cei puternici. Tot sistemul de gestionare a problemei câinilor comunitari este defectuos. În opinia mea, cheia succesului rezolvării acestei probleme este tocmai realizarea unui front comun al autorităților publice locale cu ONG-urile și mass media, iar acest tip de colaborare, existent în Brăila, orașul în care îmi exercit profesia în prezent, poate constitui un exemplu. La noi, președinții organizațiilor "Suflet lângă suflet" și "Vreau să fiu liber", Cosmin Cândea și Ani Zorilă, militanți pentru drepturile animalelor, au găsit la primarul municipiului, prof. dr. Aurel Simionescu, înțelegerea și deschiderea necesare. Primarul se implică direct în coordonarea adăpos­turilor publice, pentru a se asigura de buna lor func­ționare și, de asemenea, sprijină și promovează cam­paniile de sterilizare și adopție. Așa-zisul sistem de capturare și sterilizare în adăposturi funcționează în România de ani buni de zile. Dacă animalele ar fi fost strânse de pe străzi și sterilizate în adăposturi, apoi returnate pe străzi, cum se proceda înainte de apariția Legii eutanasierii, acum nu ne-am mai fi confruntat cu populații-record de câini comunitari. Încă o dată spun: ca medic veterinar, mă simt mic, frustrat, umilit, bles­temat, ghinionist și rușinat în țara mea. Am devenit recent membru al RCVS (Colegiul Regal al Medicilor Veterinari din Anglia) și mă gândesc să plec să-mi practic meseria acolo, unde, atât ani­ma­lelor, cât și oamenilor, are cine să le poarte de grijă, și toți o fac legal, moral și profesionist.


Dr. Marian Dorobanțu
Medic primar la Clinica BIOVET din București


"Câinii sunt ca niște copii: dependenți de oameni, pot fi veseli sau triști, se joacă, gândesc, suferă și sunt foarte sinceri. Nu ar fi nicio exagerare dacă ar fi numiți «persoane non umane»"

Medicul primar veterinar Marian Dorobanțu este foarte cunoscut în unele comune și mici orașe de provincie din sudul și sud-estul țării. Acolo își petrece aproape o lună de zile pe an, operând (castrând) gra­tuit câini și pisici, cu și fără stăpân. Face acest lucru împreună cu câteva ONG-uri reunite sub sigla "Chance C.A.R.E.S. Romania" și "La­mento Ru­meno Onlus Italia". Cas­trarea gra­tuită, altminteri destul de cos­tisitoare, îi ajută pe mulți iubitori de animale să-și împlinească dorința de a adopta un câine sau o pisică.

- Îndepliniți gratuit un important serviciu social, domnule doctor. Așa ceva mai rar, în zilele noastre...

- Eu și ONG-urile care organizează aceste cam­panii considerăm că sterilizarea este soluția umană de a rezolva problema câinilor și pisicilor, cu și fără stă­pân. De aceea, încercăm să reducem suferința inutilă. Există o mare diferență între România rurală și Ro­mânia urbană, din punct de vedere al modului cum es­te văzut câinele. Dacă, în mediul urban, în marea ma­joritate a cazurilor, câinele este un animal de com­panie, la țară, câinii sunt tratați ca niște animale de pază, având un rang inferior, chiar și față de păsările din curte; sunt ținuți în lanț, hrăniți cu resturi, pedep­siți atroce pentru orice "greșeală" (fuga din lanț, uci­de­rea unei găini etc). Puii acestora sunt de regulă ne­doriți și uciși, de multe ori imediat după fătare. În consecință, campaniile noastre se adresează în special acestor câini din zone rurale sau din orașe mici.

- Care este rolul medicului veterinar în so­cie­tatea românească, unde sunt mulți iubitori de ani­male, dar și mulți "terminatori" de ocazie?

- Într-o astfel de societate, medicul veterinar ar trebui să facă educație medicală și civică, să le arate oamenilor cum pot conviețui în armonie cu animalele și care sunt beneficiile acestei conviețuiri. Câinele nu poate fi eliminat din viața societății, așa cum nici calul nu poate fi eliminat, omenirea a evoluat cu ei. Aș putea spune că sunt inserați în codul nostru genetic.

- Cum ar fi dacă toți medicii veterinari din Ro­mâ­nia ar lupta pentru viața animalelor, în special a câinilor?

- Medicii veterinari chiar luptă pentru salvarea vie­ții animalelor; sunt condamnați să facă asta, cel pu­țin dacă vor să profeseze și să trăiască din această me­se­rie. Din păcate, asistența medical-veterinară este o ra­mură privată a medicinei veterinare, care se ghi­dea­ză după regulile capitalismului. Cu toate acestea, ma­rea majo­ritate a cabinetelor veterinare oferă, după po­si­bilități, reduceri sau gratuități pentru câinii fără stăpân.

- Delfinii au fost definiți în Florida "persoane non umane". Credeți că și câinii sunt, și ar trebui să fie numiți în mod oficial, persoane non umane?

- Am avut multe situații în practica mea medicală, care m-au impresionat profund. Câinii sunt ca niște copii: dependenți de oameni, pot fi veseli sau triști, se joacă, gândesc, suferă și, nu în ultimul rând, sunt foar­te sinceri. Da, cred că nu ar fi nicio exagerare dacă ar fi numiți "persoane non umane".